ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.03.2024
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 10.07.09
STATUS: APOLLO
TIMP CITIRE: 8 MIN

Visul unor nopți de primăvară – Întâlnirea AFA - Păltiniș 2024

TIPĂREȘTE

Parafrazând un titlu celebru, încerc să povestesc câte ceva despre această întâlnire așteptată de noi atâta vreme. Mi-a fost destul de greu să scriu articolul, începutul și titlul le-am schimbat de câteva ori, pentru că a fost atât de frumos încât cei care am fost acolo ne vom aduce aminte de aceste momente multă vreme, iar în scris nu poate fi descrisă atmosfera așa cum a fost ea. Totuși, hai să pornim de undeva.

Cornel a anunțat întâlnirea AFA după 5 ani de lipsa, prezentat pe scurt condițiile, locul de desfășurare și gata, mecanismul s-a pus în mișcare.

Așa cum știți, rotițele au început să se miște, înscrieri, renunțări din diverse motive, organizări pe regiuni, se apropia încet, încet momentul întâlnirii, repartizarea pe camera, apoi la mese și iată că a venit și momentul.

Noi am plecat la Păltiniș de joi dimineață, ne-am mai oprit puțin pe drum și undeva pe după amiază am ajuns și la Păltiniș. Ne-am luat în primire camera, am constatat că aveam mășina parcată fix sub fereastră noastră, așa că la plecare am pasat bagajele pe geam, apoi întâlnirile cu colegii, pupături, îmbrățișări, deja se vedeau cei 5 ani lipsa.

Seara a fost cu socializare, cunoscut colegi pe care îi știam doar din articole, si a fost minunat.

Vineri era ziua “oficială” de sosire, primirea ecusoanelor, predarea cadourilor de tombolă, așa încât, dacă ar fi fost Crăciunul aș fi spus “Ajutoarele Moșului” chiar dacă în acest fel aș fi vorbit despre “Moș Cornel” 😊, așa încât spun “Comitetul de primire” alcătuit din @Zoazore (venită și ea de joi) și @Roth bifau pe liste, luau în primire cadourile pentru tombolă, organizau totul așa încât de abia așteptai desfășurarea evenimentelor.

Și a venit și ora 18 și am ieșit în spatele complexului, unde s-a organizat o degustare de produse tradiționale lichide și solide, dar și un minunat foc de tabăra de care ne-am bucurat precum copiii. Și am beneficiat și de un minunat apus de soare care a făcut că totul să fie feeric. Acum probabil că o să vreți și dovezi, ei, aici este mai dificil, pătrunsă de atmosfera, am uitat de poze. Să nu mă acuzați de conspirație că nu vreau să va spun ce a fost, dar vor confirmă colegii, poate vor prezenta mai multă credibilitate decât mine. Voi atașa o mică mostră doar.

Însă un comentariu general a fost agreat de toată lumea. Ceea ce s-a prezentat acolo ar fi făcut cinste oricărui târg de turism și am fi atras mulți turiști în țară.

Am avut parte și de o surpriză din partea gazdelor care ne-au servit și ei cu niște platouri cu bunătățuri. Nu mai știu exact ce a fost pentru că eu în afară de urechile de porc tăiate șuvițe subțiri, crocante din cale afară nu am mai văzut altceva, șoriciul și urechile de porc crocante sunt preferatele mele, așa încât dacă vreți să îmi faceți un astfel de cadou…. zic și eu 😊, să știți că va fi foarte apreciat de mine.

Am mâncat brânzeturi deosebite, tot felul de mezeluri, sunculite și altele, icre, scrumbie, cârnați de Pleșcoi (@zoazore să știi că nu i-am ratat), că să nu uit și saleurile, dulciurile, etc.

După focul de tabăra distracția a continuat în restaurant cu un moment devenit tradiție, tombola AFA. Am avut marea bucurie să primesc la tombolă (de la @doinița) 2 cărți dintre care una tradusă de prietena și colega noastră @Carmen Ion, carte pe care de abia aștept să o citesc, dar e deocamdată confiscată de mama, iar soțul meu (@ADY 57) a primit de la @Ioana 74 un ghid pentru Paris (cu promisiunea că vom avea și ghidul live la prima vizită la Paris) dar și un borcan cu miere.

Și distracția a continuat până spre miezul nopții când am plecat la culcare pentru că sâmbătă aveam deja programul făcut (unii au stat și puțin peste miezul nopții).

Sâmbătă la ora 8 eram la micul dejun pentru că la 9.10 era planificată plecarea în excursie, plecare realizată la 9.19 minute…... destul de bine zic.

Am primit și un pliant cu programul excursiei, mulțumim frumos @tata123. Programul cuprindea următoarele obiective, cu timpi de deplasare și vizitare bine definiți, depășiți chiar din primul obiectiv deoarece șoferul a greșit drumul…... așa încât am văzut barajul și de la baza dar și din locul din care trebuia să îl vedem. Nu am să va povestesc despre obiective, poate o vor face mai detaliat colegii, am să le trec în revista doar. Am avut și un “ghid privat” în persoană lui @AZE care ne-a spus pe scurt câteva cuvinte, la fel și la urmatoarul obiectiv.

De aici am plecat la următorul obiectiv, Mănăstirea Orlat. Aici am avut parte de momente și sentimente speciale pline de căldură, căci așa cum ne spunea una dintre călugărițe, acesta este locul unde: “Oamenii vorbesc cu Dumnezeu” aveam să aflăm mai multe de la una dintre cele 7 călugărițe care își duc veacul aici, în rugăciuni și alte activități închinate lui Dumnezeu.

Următoarea oprire  a fost la Muzeul Icoanelor pe sticlă unde Cornel a negociat prețul biletului de intrare la 7 lei (cred că față de 15 lei). Cum văzusem în urmă cu ceva vreme acest muzeu am preferat să ne plimbam puțin prin zona, să facem ceva mici cumpărături… ….

Din Sibiel ne-am deplasat în Săliște, câteva minute de relaxare și apoi la restaurantul Magnum Villa pentru masa de prânz, unde aveam un meniu fix: ciorbă de pui și friptură la tavă cu cartofi și salată de varză (30 de lei), la care am suplimentat cu o bere și o cafea. Am fost cam pe fugă și aici, asta deoarece eram așteptați de ghid la Cetatea Cisnadioara.

Așa că ultimul dintre obiective a rămas această cetate.  Am pornit spre cetate urcând treptele despre care cineva ar fi spus că sunt 7 sau 800, în realitate au fost “doar” 132, după numărătoarea uneia dintre colege. Și aici am avut parte de bilet negociat pe grup, 7 lei de persoană, explicații privind istoria acestei cetăți, poze afară pentru că vremea era superbă și apoi din nou la vale coborând același număr de trepte că și la urcare 😊, în caz că aveați vreun dubiu că ne-am fi teleportat.

Și aici chiar dacă voi fi “off topic” ne-a servit @doinița niște biscuiți super, așa încât noi așteptăm rețeta. Te-am “spus pe post” Doinița, că să nu ne uiți cu rețeta😊

Și am ajuns din nou la complex unde am început pregătirile pentru festivitate, una care a comprimat 5 ani de lipsa și unde cea mai premiată și pe bună dreptate a fost @crismis, dar și @tata123.

Aici vreau să fac un mic comentariu, Cornel a fost amabil (chiar preventiv pot spune având în vedere că purta pe cap o cască de protecție dacă cineva ar fi avut în intenție să îl atace) și a spus că putem rosti câteva vorbe dacă dorim, și aici am remarcat modestia colegilor premiați care au primit toate aceste premii cu o modestie deosebită spunând că mai degrabă se exprimă în scris decât live, iar pentru cei ce nu îl cunosc pe @AZE, este o persoană impresionanta ca statură, dar în fața noastră se făcuse mic de tot și nu mai putea rosti un cuvânt.

Eu având în vedere că lipsa de modestie nu mă caracterizează 😊, aș fi vorbit mai mult decât acel un minut de mulțumire, pentru că eram alături de oameni dragi și voiam să simtă toată bucuria mea de a fi alături de ei.

Și iar la cameră și pregătirea de petrecerea care a avut că tema stilul Boho/ Gipsy (deja la festivitate @krisstinna venise îmbrăcată în stilul boho, era ca o floricică de drăguță). Așa încât m-am bucurat că tema nu a fost schimbată deoarece ținută mea fusese pregătită de la întâlnirea plănuită pentru 2020 și care a stat pusă bine așteptând momentul potrivit. Și se pare că am fost inspirată în ținută aleasă, cred că ne mai lipsea covorul roșu, așa am fost de fotografiați eu și soțul (dragilor, vreau și eu pozele că am descoperit că am doar câteva în această ținută), și la fel de mult ne-am bucurat de colegii care s-au încadrat în tema, era amuzant să vezi ingeniozitatea fiecăruia, iar restul colegilor unii au recunoscut că au scăpat din vedere acest aspect că altfel ar fi fost și mai tare.

Am avut parte de momente speciale, de distracție asigurată de un DJ meseriaș, care a reușit să ne scoale de la masă de multe ori și să ne facă să trecem prin dansuri tip cardio 😊.

Noi am stat la masa nr 3 alături de userii: @icata, @doinița; @aurora56; @adso; @k-lator și partenerii lor de viață. Am fost o masă tare de tot și parteneri de gașcă cu care am socializat toată această perioada, în fine, licorile strecurate prin pahare au ajutat și ele 😊.

Ce mai pot spune, mi-a fost foarte greu să scriu articolul, deoarece a fost atât de frumos încât nu găsesc cuvinte potrivite să povestesc, și mă pun în pielea celor ce au fost prima dată la o astfel de întâlnire și și-au dat seama cât au pierdut pentru că nu au participat până acum, dar pe viitor au promis că vor veni.

Dumicica am făcut și poza de familie (mulțumim Ovidiu - @pepsi70ro dar și celorlalți care ne-au făcut poze) așa că avem amintiri, ne-am îmbrățișat și ne-am promis că ne vom revedea, anul viitor sau poate mai devreme, de ce nu?

Recunosc cinstit că parcă nu îmi venea să plec, iar azi, luni, cred că ar fi trebuit să îmi iau liber la câte s-au povestit în continuare pe grupul de whatsapp sau pe site.

Să ne vedem cu bine dragilor, mulțumim Cornel pentru tot și să aveți un an minunat. Va îmbrățișez cu mare drag pe toți.


[fb]
---
Trimis de mishu in 25.03.24 16:20:21
Validat / Publicat: 25.03.24 16:56:01

VIZUALIZĂRI: 821 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Intalnirea AFA Paltinis 2024 - Ce poate fi mai frumos decat sa te vezi cu prietenii :)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 956 PMA (din 57 voturi)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[25.03.24 16:55:37]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "2024 Întâlnirea anuală AFA redivivus, ÎNTÂLNIRILE AFA" (deja existentă pe sait) - rubrică dintr-o secțiune cu regim de votare +/-1PMA

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

Adina - addcont
[25.03.24 17:35:39]
»

Frumoasa intalnire, frumos povestit, poate candva oi reusi si eu sa ajung, sa va cunosc personal; Inainte de pandemie au mai fost cateva intalniri mai restranse prin Bucuresti, poate se reiau... zic si eu, ar fi mai usor de ajuns aici.

Am simtit un pic din atmosfera de acolo, am simtit un pic si aroma de la sorici si urechiusele taiate subtirel (retinut si cadoul);

Bine punctat la " produse tradiționale lichide și solide"... despre solide am mai citit prin povestiri, dar exprimarea "traditionale lichide" acum o intalnesc si suna interesant :0

Personal, cel mai mult mi-a placut focul de tabara... cred ca e nostalgia taberelor din copilarie

Sa va fie de bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][14 voturi]
DOINITA
[25.03.24 20:07:08]
»

Acum dupa ce am citit cele spuse de tine mi se pare ca intalnirea a fost chiar mai frumoasa si mai reusita decat am perceput-o eu la fata locului😂. Sunt la a 4 intalnire si de la fiecare am plecat cu un bagaj imens de emotii si trairii minunate. Am cunoscut oameni minunati care impartasesc aceleasi preocupari de a descoperi locuri frumoase si a impartasi trairile avute despre locuri, cazari sau... "mancatorii" (preluare de la "crismis").

La fiecare intalnire asteptam sa cunosc noi membri ai familiei AFA, sa ii revad pe cei care ii stiam si sa ne povestim in direct pe unde am mai fost si pe unde vom mai merge.

Astept intalnirea viitoare cu aceiasi emotie si dorinta de a ne revedea!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][10 voturi]
mishuAUTOR REVIEW
[25.03.24 20:37:51]
»

@Adina - addcont: Produsele lichide și solide au fost așezate pe 4 mese, și cred ca dacă voiam sa le punem mai relaxat puteam pune mai multe mese. Produsele lichide, ce sa spun, fiecare își lauda marfa, și cred ca nu am mai gustat atât de multe produse de la ultima întâlnire. As vrea sa menționez ceva anume, dar nu se poate, lichior, vișinata, țuica, palinca, whisky, Irish cream, bere, vin, sampanie... mi-a scăpat ceva?

Iar focul de tabăra, bucuria noastră a tuturor, și la flacăra lui chiar s-a prăjit slăninuța...

Ce sa mai, un eveniment plin de bucurie pentru noi toți.

Multumesc de vizita, ecou și aprecieri.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][8 voturi]
mishuAUTOR REVIEW
[25.03.24 20:41:51]
»

@DOINITA: Sunt convinsa ca

Acum dupa ce am citit cele spuse de tine mi se pare ca intalnirea a fost chiar mai frumoasa si mai reusita decat am perceput-o eu la fata locului😂.

dacă te vei gândi la momentele întâlnirii, vei trai altfel aceste emoții, și de fiecare data vei avea alte emoții. Eu ma bucur ca ne-am revăzut, chiar mi-era dor de voi și m-am bucurat sa cunosc "live" useri pe care ii știam doar din scrise.

Multumesc de vizita, ecou și aprecieri.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][7 voturi]
⭐ValentinB_88⭐
[25.03.24 21:06:14]
»

@mishu:

Mă bucur că am putut să TE cunosc. A fost o adevărată plăcere dar și onoare în același timp. Ești un om deosebit, un om creativ, plin de viață și înțelepciune și m-am bucurat că am putut schimba atâtea vorbe.

Timpul a fost scurt, a trecut repede dar s-au creat prietenii noi, frumoase iar cele vechi au devenit și mai puternice.

Am cunoscut oameni frumoși și am putut să adaug chipuri la fel de faine în spatele anonimatului din spatele poreclei de pe AFA, anonimat de care uneori abuzez și eu poate prea mult dar care în același timp îmi deschide porți noi, exprimări mai clare și o liniaritate care poate uneori lipsește când sunt face 2 face.

Felicitări organizatorului principal, Cornel și felicitări tuturor pentru participare. Vă stimez pe toți.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][7 voturi]
krisstinnaPHONE
[25.03.24 21:23:29]
»

@mishu: Oare mai termin eu mâncarea în seara asta? Cu o mână pe tel și una pe lingură încerc să încropesc un ecou

Frumoasa radiografie ai făcut, constat ca suntem perfecți, frumoși, sănătoși și voioși.

Adică putem să recidivăm oricând, distracția e garantată

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][8 voturi]
mishuAUTOR REVIEW
[25.03.24 21:26:57]
»

@⭐ValentinB_88⭐: Draga Valentin, eu m-am bucurat nespus sa te cunosc, pentru ca am interacționat mult de-a lungul vremii, ne-am mai și ciufulit, dar ne-am lămurit mai apoi. M-am bucurat sa o cunosc și pe Roxana, și se vede clar ce familie frumoasa sunteți.

Sunt convinsa ca vei veni și la următoarele întâlniri și de ce nu, poate reușim sa ne vedem și in București.

Multumesc pentru vizita, ecou și aprecieri.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][6 voturi]
mishuAUTOR REVIEW
[26.03.24 14:21:54]
»

@krisstinna:

Oare mai termin eu mâncarea în seara asta? Cu o mână pe tel și una pe lingură încerc să încropesc un ecou

, mie imi spui cum am lucrat, se posta la greu pe whatsapp, si daca ce venea pe mail nu vedeam, telefonul suna intr-o nebunie, imi parea rau ca nu mi-am mai luat o zi de concediu.

Cred ca este anul in care s-a povestit cel mai mult, si se va mai face, iar ideea cu frupul pe whatsapp a fost minunata.

Cred ca la urmatoarea intalnire am nevoie de o clona, sa vorbesc cu mult mai multa lume, sa fac mult mai multe poze, sa ma bucur de toti oamenii frumosi din jurul meu.

Sa ne auzim/ vedem numai de bine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][7 voturi]
BOGDAN DSN
[26.03.24 18:11:16]
»

@mishu: As vrea sa menționez ceva anume, dar nu se poate, lichior, vișinata, țuica, palinca, whisky, Irish cream, bere, vin, sampanie... mi-a scăpat ceva? . ... da, a scăpat... vin alb, vin rose, vin roșu 😀

Zoazore
[27.03.24 21:27:39]
»

@mishu:

Vineri era ziua “oficială” de sosire, primirea ecusoanelor, predarea cadourilor de tombolă, așa încât, dacă ar fi fost Crăciunul aș fi spus “Ajutoarele Moșului” chiar dacă în acest fel aș fi vorbit despre “Moș Cornel” 😊, așa încât spun “Comitetul de primire” alcătuit din @Zoazore (venită și ea de joi) și @Roth bifau pe liste, luau în primire cadourile pentru tombolă, organizau totul așa încât de abia așteptai desfășurarea evenimentelor

Ba chiar si tu ai fost "Ajutor de Mos Cornel". Si iti multumesc pentru asta.

Frumos ai descris cursul evenimentelor. Eu inca le retraiesc.

Eu luni am avut concediu, dar la cat s-a scris, abia aseara tarziu am apucat sa descarc pozele. De scris... Fie-va mila si lasati-ma si pe mine!

Voi doi ati fost doi frumosi originali. John si Johanna Lennon.

Dar toti am fost frumosi, suntem si vom fi!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
profesor73
[07.04.24 20:13:40]
»

@BOGDAN DSN: nu ati subliniat palinca minunata a lui AZE!

Intr-adevar, a fost pitita spre un colt de masa...

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Adina - addcont, adrianaglogo, DOINITA, profesor73, Zoazore, ⭐ValentinB_88⭐
Alte articole din această RUBRICĂ2024 Întâlnirea anuală AFA redivivus:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.092000961303711 sec
    ecranul dvs: 1 x 1