Întâlnire AFA 2024 Păltiniş, N-AmFostAcolo
Încă de la aparitia anunţului pinned postat pe 21.10.23 vezi impresii m-am hotărât să particip. Ultima dată am fost la întâlnirea de la Slănic în 2017. După ce din motive obiective nu am putut veni la Herculane şi Alba Iulia, venise timpul să reînnod firul cu cei pe care-i consider a doua mea familie. La fixarea locaţiei la Păltinis ştiam ce paşi voi face: îl rugasem pe Dragoș să mă ia de joi cu maşina lui, apoi m-am răzgândit şi mi-am zis că dacă vin cu trenul nu înţepenesc şi mă mai pot misca. Aş fi avut-o companion pe Iulianic pe care o admir foarte mult. Din programul întâlnirii selectasem la ce evenimente voi putea participa iar bagajul era déjà cântărit. Filozofia populară românească are însă două proverbe: ˝Nu aduce anul ce aduce ceasul˝şi ˝Socoteala de acasă nu se potriveste cu cea din târg˝. Din nou a intervenit o problemă în familie şi a trebuit să renunţ cu două zile înainte de întâlnire.
Surpriza a intervenit odată cu includerea mea de vineri în grupul What´s App datorită căruia am putut urmări live momentele cele mai importante ale întâlnirii. Mulţumesc Cornel că mi-ai oferit această posibilitate.
Ca outsider consider că a fost cea mai reuşită întâlnire (nu spunem de fiecare dată la fel?) De data aceasta pot argumenta: de vineri dimineaţa şi până duminecă seara (la o primă numărare) au fost postate în grup 188 ecouri de sine stătătoare sau ca explicaţii la poze (fără a ţine seama de cele șterse), 15 clipuri video, 320 fotografii, 28 mulţumiri explicite. Au fost postate deasemeni indicaţii rutiere, observaţii meteo, starea drumului, sugestii, întrebări şi răspunsuri interactive, iar Cornel, omniprezent, a urmărit pas cu pas desfăşurarea evenimenelor intervenind în grup de peste 25 de ori cu lămuriri şi programări. Datorită existenţei acestui grup What's App (o idee nemaipomenită) am putut participa la toate acţiunile de la bălăceala în piscină, superbul apus de soare, focul de tabără, cina, dansul, excursia de sâmbătă dimineaţa, festivitatea de premiere (din nou mulţumesc Cornel dar şi vouă care aţi aplaudat premierea mea pentru întreaga activitate) , din nou cina, dansul până spre dimineaţa, fotografia de grup, impresiile de pe drumul de întoarcere, salutul de la revenirea acasă. Entuziasmul a fost general, cu mult mai mare decât la alte întâlniri, poate din cauza pauzei de 5 ani dar şi a perfectei organizări. Nu ar fi fost posibilă o asemenea reuşită dacă eforturile de organizare nu s-ar fi aşezat pe o bucurie deplină care răzbate din fiecare cuvânt sau poză postată.
Promit că la anul dacă m-o ajuta D-zeu să fiu alături de voi.
Ş-altă dată, s-altă dată să o faceţi şi mai lată!
Trimis de Michi in 25.03.24 07:45:11
20 ecouri scrise, până acum, la acest articol
ECOURI la acest articol
20 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mii de multumiri pentru acest articol. In principiu sa stii ca ai fost prezenta la intalnire ce-i drept la modul virtual (si in papuci cum zici) dar toti ti- am simtit prezenta. Acum ca in 2024 a fost absenta motivata sa stii ca in 2025 daca nu veniti va punem nemotivata😂
@AZE: Saru' mana dar cam modesta cifra: 2035 nu 2025
Bună dimineaţa!
Pe vremuri aşteptam seara de sâmbătă pentru a urmări emisiunea "Cu mască, fără mască". M-au dus gândurile într-acolo ziua de ieri şi drumul spre casă - chiar dacă al doilea cel mai scurt, după @AZE - suficient de lung pentru a rumega cele mai proaspete şi, încă, neprelucrate, impresii.
Totul pe "coloana sonoră" a melodiei cu studenta când prezentă, când absentă pe care Camelia i-a dedicat-o lui @icata24 şi l-a dansat de tremurau de nerăbdare chelnerii să apuce pe ring. Apoi şi-au văzut-o ei când au fost luaţi la învârteală de Camelia...
Revenind la emisiunea menţionată, dragii mei m-aţi bulversat niţel!
În spatele măştilor userilor de pe site acum la Păltiniş am descoperit adevăraţii oameni. Şi tare mult îmi place de ei!! Atât de mult încât am hotărât să fac o schimbare în stilul meu iar cea dintâi o reprezintă aceste rânduri, aspect nemaiîntâlnit în activitatea mea anterioară (nu scriam ecouri).
După 7 ani şi 18 zile de la botezul AFA simt cu adevărat că abia de acum fac parte din familie. Ca un prunc, am plecat la această vârstă de acasă şi am descoperit un nou univers. Nu şcoala, ci pe voi.
Pe toţi laolaltă sau pe fiecare în parte (cei în compania cărora am petrecut mai mult timp).
Mie şi greu să mă decid cu ce să încep. După 6 aliniate scrise deja 😉...
Şi o voi lua cu începutul, de cum am oprit maşinuţa în parcare, acolo unde văd primul ecuson atârnat de gâtul cuiva: k-lator. Off, am ajuns în iad!! 😩
Chiar ea, ultima inamică trebuie să fie prima persoană de care dau aici? Aşa păcătos sunt?
Oarecum spăşit, îmi iau inima în dinţi, o privesc şi salut. Un chip senin care degajă bunătate îmi răspunde şi îmi zic că săbiile rămân deocamdată în teacă.
Aveam să constat că Florina, omul din spatele primei măşti, este departe de acel user incisiv care m-a determinat să nu arunc nici măcar o privire ultimului ecou pe care mi l-a scris, asezonat cu destul venin.
Ecou care m-a determinat să îi scriu lui Cornel că renunţ. Îi mulţumesc şefului că m-a făcut să renunţ. La ideile mele prosteşti...
Iar cu Florina sper că am îngropat - definitiv!! - securea războiului în acel pahar de ţuică servit sâmbătă seara! 🥂
A doua mască înlăturată a reprezentat-o imaginea lui @crismis, persoana care cară premiile cu straiţa. Am rămas oarecum semiparalizat în mijlocul unei bâţâieli dansante din prima seară când, fiind în dreapta mea, m-a complimentat pe un glas cald din care răzbătea sinceritate şi o modestie cam greu de imaginat în persoana leului...
Cât or fi scrierile ei de numeroase, interesante şi de calitate, aş avea o propunere, oameni buni: să intervenim prin referendum întru adoptarea modificărilor la statut astfel încât la maxim două premii I (mandate) să poţi concura doar onorific pe mai departe şi să primeşti pensie specială... Că omoară concurenţa 😇
La fel ca Tata 123, a treia mască.
Sâmbătă, în excursie, mă uitam prin autocar încercând să identific o persoană mai înaltă şi în etate, cu părul sur şi aspect de profesor pensionar. Nu există. Nu a venit. O fi având omul probleme cu sciatica sau nu au cu cine rămâne nepoţii în week-end. Absenţă motivată.
Pentru ca mai spre seară, la festivitate, exact din dreapta umărului meu un fecior tânăr să se ridice şi să păşească pe scenă pentru a-şi primi roadele scrierilor sale.
Vai, da prost stau cu flerul. Cât despre intuiţie, bag de seamă că nu degeaba se spune că e apanajul femeii...
Pe @zoazore o aveam în îndărătul măştii drept o persoană ce le ştie pe toate, băgăcioasă (o scriu sincer şi ştiu că nu se supără pe mine) şi am descoperit atâta iubire de oameni în sufletul ei! Plus calităţi artistice care o propulsează pe ring în ritmuri ca la 20 de ani. V-o mărturiseşte unul care încerca să o convingă - clar, fără succes! - să predea bărbatului conducerea dansului.
Încerc să mă limitez şi să îmi pun lacăt tastelor, dar e greu.
Voi mai aminti doar că am descoperit în dimineaţa rămasului bun o persoană alături de care am respirat aerul prăfuit al aceleiaşi uliţe de pământ în copilărie - soţul @dana2008 -, bucurie şi nostalgie pe care ştiţi cu toţii ce vibraţii aduc în suflet. Iar sportivei Dana îi propun să ajungă împreună cu familia şi la Mediaş pentru o drumeţie pe excelentele trasee din zonă.
De fapt, vă aştept pe toţi şi mă angajez să fiu ghidul oricui doreşte să exploreze colinele Transilvaniei. Rezolvăm cazarea şi logistica.
Gata! Că v-am plictisit cu emoţiile şi trările mele!
După lecturarea a enşpemii de mesaje şi vizualizarea a tot atâtea poze nu îmi râmâne decât să îmi doresc "s-o facem lată, încă o datăăăăăăă"💃💃.
Vă mulţumesc tuturor!
PS: las în seama specialiştilor site-ului "să pună" unde cred ei de cuviinţă articolul.
@Marius 72: Ca vorbesti despre masti... Persoana pe care am cunoscut-o sambata nu seamana deloc cu userul autodeclarat "antisocial" de pe AFA. Iar autorul ecoului de mai sus pare a fi o a treia persoana! M-a emotionat mesajul tau.
Da, ai intru totul dreptate: si pentru mine, acest grup de OAMENI a fost o revelatie! Ma bucur ca l-am intalnit si ca, intr-un fel, ii apartin!
@Marius 72: Dumnezeule!... ce poți să-mi faci? Ești al doilea care mi-a adus lacrimile în ochi. Primul a fost Cornel... înainte de plecare!
Pe bune, chiar m-ai emoționat și a trebuit să ies din birou... dacă mai continuă cineva așa, astăzi mă cer în concediu
@adso: nu pot decât să fiu de acord cu tine și asta ar însemna să recopiez ecoul tău!
@all: Dragilor, vă mulțumesc din suflet că mi-ați arătat de ce anume este în stare AFA. Sunteți minunați. De aceea vă stimez, vă admir, vă invidiez, vă iubesc, vă ador!
@Michi:
Multe nu am a vă spune. Noi am comunicat mult înainte de plecarea spre Păltiniș pe care decisesem a o face cu trenul. Cât cântărește fiecare bagaj, ce să aducem, ce să mai punem, ce să mai scoatem din bagaj pentru a ni-l ușura, care ghete sunt mai potrivite, dacă e suficient să avem o singură pereche de pantaloni și doar un pulover, o fi frig acolo, pe munte... Of, și câte și mai câte.
Dar, n-a fost să fie. În tren, locul de lângă mine a rămas neocupat tot drumul. De la București și până la Sibiu. De parcă ar fi fost rezervat special pentru dumneavoastră. Sănătate și să ne vedem la următoarea întâlnire AFA!
@Marius 72:
De ce nu scrii tu un articol despre Întâlnitea AFA din acest an? Un asemenea ecou putea fi un adevărat articol.
”... aş avea o propunere, oameni buni: să intervenim prin referendum întru adoptarea modificărilor la statut astfel încât la maxim două premii I să poţi concura doar onorific pe mai departe şi să primeşti pensie specială... Că omoară concurenţa.
Eu m-am conformat deja. După 1000 de articole scrise și mai multe premii căpătate, am ieșit din peisaj. Succes generațiilor viitoare!
Trebuie să mărturisesc faptul că, în asemenea tumult, eu nu am avut ocazia să te cunosc. Poate că următoarele întâlniri AFA ne vor oferi acest prilej.
@iulianic: Te implor, citește-i articolele! Te vei îndrăgosti iremediabil 😇
@iulianic: Am trecut la PS că "deleg drepturile de autor" administratorilor site-ului întrucât nu ştiu cu exactitate cum poate fi catalogat articolul.
Eu te-am observat, ţi-am citit şi articolul de astăzi. Voiam să scriu ceva - că de acum voi scrie ecouri 😉- însă m-am blocat, sincer, preţ de vreo două minute şi apoi am renunţat să nu scriu vreo nerozie.
Pentru că am apreciat curajul tău de a veni singură, pentru că am rămas impresionat de cum răzbate iubirea pe care o porţi soţului tău şi pentru cât de amarnic de dor îţi este de el.
Nu ştiu câte persoane ar fi fost capabile să reziste atât de bine unui tumult de asemenea sentimente: dor, nostalgie după cineva drag, bucurie că eşti cu vechi prieteni şi recunoştinţă pentru activitatea ta.
Dacă cunoşti vreun webmaster care poate rezolva propunerea ta, nu mă opun.
@k-lator: Recunosc, sunt foarte în urmă cu multe, cu foarte multe. Așa a fost viața mea de la un timp. Poate că va veni și o perioadă mai liniștită.
@Marius 72:
”Dacă cunoşti vreun webmaster care poate rezolva propunerea ta, nu mă opun.
TOȚI cei care au intervenit aici, pe acest fir de discuție AU asemenea „pile”
Trebuie doar „activate” -- de ex „aș dori ca ecoul meu să fie mutat într-un articol distinct, de sine stătător”
Dorești să procedăm astfel? Iau textul ecoului cu copy/paste și-l facem „review” (articol de sine stătător)
[deși acest lucru poți să-l faci și singur, ușor (poți eventual aduce mici completări etc) - link mai jos
@webmaster: Am rezolvat!
Pune-mă să scriu, dar nu mă băga pe tehnic...
@Michi: V-am simțit din plin absența, am fost de-a dreptul bulversată să nu vă descopăr la masă joi seara, știind că v-ați înscris la categoria "cu o zi mai devreme". Am zis că cine știe, o fi intervenit ceva și veniți vineri. Abia vineri seara am aflat de la @iulianic că ați renunțat și oarece corăbii mi s-au scufundat pe loc... Am fost însă bucuroasă să vă regăsesc în grupul WhatsApp (Cornel a avut super-idee!!), știam că veți urmări cu sufletul la gură desfășurarea "ostilităților" și... un pic e ca și cum ați fi fost cu adevărat prezentă acolo, cu noi! În tot cazul, eu așa v-am simțit!
La anul... Da, până la anul să fim sănătoși cu toții și să ne întâlnim cu același drag cu care o facem de fiecare dată! Nici nu concep ca Mama Michi să lipsească la anul! Lasă, 6 e cu mai mult noroc decât 5, așa simt eu! Vă pup virtual deocamdată și vă reafirm prețuirea pe care v-o port!
@Marius 72: Râsu-plânsu'... Vorba Florinei, comisurile bucale o luară în sus, în timp ce ochii se umeziră...
Din păcate și eu m-am întors cu părere de rău că nu am schimbat măcar 2-3 cuvinte cu fiecare din cei prezenti și ca am încă persoane a caror"masca" (după cum spunea Marius) nu am reușit sa o înlătur și pentru un timp vor rămâne doar ca useri apreciați pentru călătoriile minunate în care reușesc adesea sa ia cu ei.
@crismis: Mulţumesc din suflet Cristina. Nu spun ce furtună a fost în sufletul meu dar sunt puţin consolată că v-am putut urmări graţie excelentei idei cu Whatś App. Cum acel grup conţinea numai participanţii efectiv la întâlnire, includerea mea, o consider un cadou de nepreţuit.
@iulianic: Sigur va veni, dacă nu a și venit! Eu sper ca ulțima întâlnire să-ți dea un impuls să fii mai mult timp cu noi, aici, pe site! E păcat să ne lipsești de povestirile tale!
Aștept să-ți citesc postările!
@doinafil: Știi că am articole scrise și nepublicate pe AFA? Așa... mici călătorii, mici excursii de o zi în jurul capitalei am mai făcut, dar, merită oare ele a fi povestite? Mai ales acum când încă nu s-au stins verva și emoțiile ultimei întâlniri? A trecut o săptămână și review-urile, precum și ecourile curg în continuare. Asta înseamnă participare efectivă. Adică inclusiv cu sufletul, nu doar cu prezența fizică.
Și... pe când întâlnirea aceea din București cu care m-ai "amenințat"? Doamne, mi-ai luat și numărul de telefon. Asta înseamnă că nu mai am scăpare.
@iulianic: Sigur nu mai ai scăpare! De obicei Carmen Ion făcea câte o „strigare” către bucureșteni să mergem la câte o „băută” ! Ultima dată a făcut-o Ovidiu, (Pepsi) care a venit de la Constanța, în toamnă, la Târgul de Turism.
Imediat ce se va mai face o strigare, te sun și nu te mai las până nu vii și tu!
”Știi că am articole scrise și nepublicate pe AFA? Așa... mici călătorii, mici excursii de o zi în jurul capitalei am mai făcut, dar, merită oare ele a fi povestite?
Cum să nu merite?! Orice articol despre locuri vizitabile, atât pentru bucureșteni cât -mai ales - pentru cei veniți din alte părți, din afara orașului, este binevenit!
De când mă știu sunt bucureșteancă, dar, ca majoritatea, nu cunosc toate cartierele! Deci... postează acele articole pe site! Cu siguranță suntem interesați de ele!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2024 Și soarele a răsărit din nou! — scris în 30.03.24 de Zoazore din BRăILA - RECOMANDĂ
- Mar.2024 Întâlnirea AmFostAcolo 2024 - Păltiniș — scris în 25.03.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Mar.2024 AFA - un amalgam de emoții... — scris în 27.03.24 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Mar.2024 Întâlnirea AFA 2024, așa cum am văzut-o eu — scris în 26.03.24 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Mar.2024 Botezul unui membru sau cum sunt inițiați profanii în ale întâlnirilor AFA — scris în 25.03.24 de k-lator din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Mar.2024 Visul unor nopți de primăvară – Întâlnirea AFA - Păltiniș 2024 — scris în 25.03.24 de mishu din BUCURESTI
- Mar.2024 Super intalnire AFA Paltinis 2024 — scris în 25.03.24 de aurora56 din TULCEA