De 250 de ori „Uraaa pentru AFA!”
În ultimele zile ale lunii ianuarie, trei decese în familie (primul din ele fiind al mamei) petrecute într-un interval de o săptămână m-au dat complet peste cap.
Plănuisem să închei „serialul Atena” cu cele patru „episoade” finale, deja pregătite ca documentare și selecție de poze. Iar cel de-al 250-lea review al meu pe AFA să îl dedic unui eveniment important în viața comunității noastre: Întâlnirea anuală de la Băile Herculane din 15-17 martie 2019. Avea să fie un articol vesel și spumos, intitulat „De 250 de ori Uraaa pentru AFA! ”, plin de laude la adresa organizatorilor, căci „eram precisă” că întrunirea avea să se soldeze cu o reușită fulminantă. Cum altfel?!!
N-a fost să fie...
N-am fost în stare să mai scriu nimic. Așa încât acesta nu este al 250-lea review semnat Carmen Ion, ci doar al 246-lea. Și va fi unul cel puțin parțial trist, lacrimogen poate, și foarte probabil mult prea personal.
Am ezitat înainte de a-l scrie. Pe cine ar putea interesa faptul că mi-am pierdut de curând mama? De ce m-aș lamenta pe AFA? Care e legătura?
Sper ca cei care își vor rupe din puținul lor timp liber ca să-l citească îmi vor înțelege în final motivele.
În urmă cu fix 5 ani, căutând pe net niște referințe, am dat întâmplător peste site-ul AFA și m-am înscris dintr-un impuls total necaracteristic mie, fără să fi înțeles exact despre ce este vorba și fără să fi lecturat în prealabil decât două sau trei reviewuri. Iar după două luni am debutat cu un articolaș despre Pelion de care acum mi-e cam jenă...
În fine, nu asta contează. Ci faptul că am informat-o, bineînțeles, pe mama, de marea mea „găselniță” și am fost nevoită să-i explic cum stă treaba cu netul, cu site-ul etc. Era, draga de ea, foarte nedumerită: care va să zică, puteam să scriu pe calculator iar ceea ce scriam eu putea fi citit și se păstra undeva într-o arhivă care avea să dăinuie peste ani? Și puteam adăuga și poze? Cum adică?
După ce am postat reviewurile despre Istanbul, le-am copiat pe laptop și m-am dus cu el la mama. Le-a citit, a văzut și pozele, a început să înțeleagă. Și s-a bucurat ca un copil că primisem așa de multe voturi și ecouri (la care învățasem și eu, în fine, să răspund, c-așa-i frumos și politicos).
Peste un an a venit prima mea participare la o Întâlnire anuală AFA, cea de la Predeal. Alte mirări din partea mamei: ce să caut eu într-un loc unde nu cunosc pe nimeni? Ce am eu în comun cu zeci de oameni pe care nu-i văzusem în viața mea? „Pasiunea pentru călătorii”, îi tot repetam eu. Era sceptică...
Am plecat cu emoții mari cât cerul. Și cu multe temeri. Când m-am întors, am dat fuga la ea ca să-i povestesc. Eram fericită, exultam de-a dreptul: deși o bună parte din colegi se cunoșteau între ei și observasem asta, fusesem primită cu brațele deschise și nu mă simțisem nicio clipă ca o intrusă ce pătrunsese prin efracție într-un sanctuar...
Sigur, după aceea lucrurile au evoluat în chip firesc: mama s-a obișnuit cu „ciudățenia” asta a mea, deși avea în continuare rezerve. Din când în când îi arătam ce postasem (fiind o persoană profund religioasă, s-a bucurat cel mai tare că am ajuns să văd locurile sfinte din Israel), dar îi citeam și din reviewurile altor colegi, preferații mei - nu spun cine, dar se știu ei (și ele). Îi plăceau, dar a rămas până la sfârșitul zilelor ei cu convingerea fermă că EU eram cea mai bună și cea mai deșteaptă și că scriam cele mai grozave articole. Cioara zice că nimeni pe lume n-are copii mai frumoși ca ai ei - asta e o vorbă de la bunica...
Cel mai mult și mai mult a impresionat-o însă Mama Michi: când i-am povestit despre ea și a aflat ce vârstă are și cum nu pregetă să plece în călătorii și să le descrie mai apoi atât de frumos, a căzut în admirație. De fiecare dată când venea vorba despre AFA mă întreba: „Și Mama Michi pe unde a mai fost? ” S-a întristat la moartea domnului Rilă (soțul Mamei Michi, pentru cine nu știe) și s-a înveselit când am anunțat-o că minunata noastră decană nu și-a abandonat pasiunea.
Sărut mâna, Michi, să-ți dea Dumnezeu sănătate!
În săptămânile în care, cu mama imobilizată la pat în apartamentul nostru, transformat în salon de spital ticsit cu dispozitive medicale și nenumărate cutii cu pastile, cu ajutorul cărora am încercat să-i prelungim cât mai mult viața, AFA a revenit de multe ori în discuțiile noastre.
Dimineața, după nopțile petrecute în mare parte plângând de neputință și de disperarea de a o vedea pe mama stingându-se treptat sub ochii mei, deschideam calculatorul și citeam ce scriseserăți voi. Îmi clăteam ochii cu fotografiile postate de voi, votam... Atât. Nu mă puteam concentra pentru a scrie și eu, deși aveam despre ce. Și comentam cu mama reviewurile voastre.
Nu vă pot spune cât de mult m-ați ajutat, fără să știți. Vă mulțumesc din suflet!
Iubiți-vă părinții!
...
Mamei i-ar fi plăcut să știe că:
- AmFostAcolo, am fost la Întâlnirea de la Băile Herculane; este cea de a cincea mea participare consecutivă la întrunirile noastre anuale și mă consider o veterană!
- ne-am simțit excelent la Hotelul Saraʼs Sons, care ne-a găzduit: camera a fost suficient de spațioasă și călduroasă, micul dejun îndestulător și, pe deasupra, întreg pachetul foarte ieftin!; detaliile mai puțin reușite privind calitatea unor servicii, proiectul arhitectonic și decorațiunile interioare le las pe seama celor care vor dori să scrie recenzii despre hotel și poate că voi interveni cu ecouri
- am revăzut cu mare, foarte mare plăcere stațiunea în care, în urmă cu trei ani, am petrecut 16 zile la tratament: peisajele, deși mai puțin verzi acum, la început de primăvară, rămân la fel de spectaculoase; ne-am înscris în turul ghidat de sâmbătă și am beneficiat de transport cu microbuzul de la Hotel Minerva la gară și de acolo la Hotel Roman, de unde, cu ajutorul a două tinere arhitecte, am redescoperit vestigiile epocii imperiale, mi-am completat cunoștințele și am deplâns soarta unor clădiri care oriunde în altă parte a lumii ar fi fost de mult restaurate și puse în valoare, spre desfătarea turiștilor; mai multe nu vreau să adaug aici, am scris în 2016 două reviewuri pe această temă și nimic bun nu s-a petrecut între timp...
- am gustat, atât cât a „încăput” în mine, din bunătățile pregătite de mari maeștri ai gastronomiilor regionale și le-am apreciat, vă asigur, la justa lor valoare; bravo (din nou), Moldova, felicitări din inimă tuturor celor care s-au ostenit să ne omenească cu atâtea delicatese; despre licori n-am a vă zice nimicuța, nefiind băutoare, dar presupun, judecând după veselia generală din seara de vineri, că au fost și ele la înălțime
- după părerea mea, cota maximă de veselie a fost atinsă totuși sâmbătă seara, odată cu dansurile lascive ale unora (iarăși nu dau nume, uitați-vă la poze), cu horele și sârbele noastre; ceva-ceva m-am fâțâit și eu, în ciuda încheieturilor scârțâitoare
- la festivitatea de premiere am ajuns cu întârziere, din cauză de somn prelungit după plimbarea în aerul puternic ionizat, așa că am ratat Top 10 și profit de ocazie pentru a-i congratula acum, în scris, pe cei mai merituoși dintre noi; cât despre mine, am fost și eu premiată, și nu numai cu o diplomă, ci și cu două trofee (mi-au murit lăudătorii...): MG Expert 2018 pentru mini-ghidurile mele, și Consilier Expert 2018 pentru răspunsuri la CMR-uri; dau pe dinafară de mândră ce sunt, deși o mică greșeală s-a strecut în înscrisuri, sub „expertize”: Martie 2018 (!) Herculane, ha-ha!
- la tombolă nu am avut noroc și m-am învinețit de invidie văzând cum unii-alții și-au adjudecat mai multe daruri; sper să nu fi fost la mijloc niciun blat, ca-n fotbal - hei, glumesc!
- m-am bucurat că din banii de tombolă și licitații, ca și din donații, s-a strâns o sumă destul de consistentă ce va fi folosită la finanțarea unor cauze umanitare, în tradiția și în spiritul AFA
- mai presus de orice, la Herculane m-am reîntâlnit cu oameni dragi, pe care am ajuns să-i prețuiesc, oameni cu care de-a lungul anilor am avut prilejul să schimb, virtual sau față în față, impresii de călătorie și sfaturi, și am cunoscut colegi veniți pentru întâia oară la astfel de evenimente și care sper că vor „recidiva”; regret că timpul a fost și acum, ca de fiecare dată la aceste întâlniri anuale, mult prea scurt pentru a socializa cu toată lumea
- am dus lipsa unor colegi care au absentat anul acesta; mi-e dor de voi, dar mă gândesc că poate ne vom reîntâlni cât de curând
- pentru anul acesta am planificat și pus deja totul la punct în materie de călătorii, am cumpărat biletele de avion și am rezervat niște cazări super, așa încât nădăjduiesc că mai din vară încolo să vă plictisesc cu alte articole lungi și pedante, specialitate locală
Webmaster: Am o rugăminte: deși acest review poate fi încadrat la fel de bine la rubrica de Filozofări din Sztratosferă, aș vrea să fie postat la cea dedicată Întâlnirii AFA de la Herculane. Nu e vorba de eventualele voturi; în ambele cazuri articolul ar fi notat simbolic, cu 1 punct, ci de recunoștința pe care o datorez Adminului nostru și ajutoarelor sale pentru eforturile organizatorice făcute pentru a ne asigura un mini-sejur reușit.
Închei repetând cuvintele rostite la festivitatea de premiere: „Mulțumesc, Cornel! Mulțumesc colegilor! Fără AFA, viața mea ar fi fost mai săracă! ”
Iar titlul îl las așa cum l-am gândit cu luni în urmă; e la fel de valabil, chiar dacă nu acesta este reviewul meu cu numărul 250!
Trimis de Carmen Ion in 18.03.19 15:08:57
37 ecouri scrise, până acum, la acest articol
ECOURI la acest articol - pg. 1 / 2
37 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Carmen Ion: condoleanțe pentru pierderea mamei. Îmi pare rău. Mă bucur însă că ne-am cunoscut și că am reușit să particip la această întâlnire. Mulțumesc pentru fotografie. Oare chiar eu eram!?
@Mika: Mulțumesc. Și eu mă bucur că ne-am cunoscut. Și da, se pare că tu erai...
Îmi pare rău pentru pierderea mamei, nu am știut. Am trecut prin asta acum 15 ani, vă înţeleg, e foarte greu, doar timpul mai estompează durerea. Cu siguranță, mama, s-ar fi bucurat citind acest articol.
Mă bucur că am fost acolo, la întâlnire, mă bucur că am putut povesti.
Călătorii frumoase, așteptăm cu drag povestirile! ????
@Carmen Ion: Condoleante! Of ce mult m-ai emotionat, mi-ai amintit de mama care a plecat de curând în alte locuri mai bune. Si ea stia de AFA care mie mi-a fost prieten bun inca din anul 2010, din pacate in ultimul timp am scris din ce in ce mai putin dar pot sa spun ca am citit cam tot ce se posta. Mama imi amintea de fiecare data să nu uit cumva si să nu trimit pachetelul pentru Secret Santa.
@maryka: Mulțumesc. Chiar dacă așteptată, pierderea mamei m-a îndurerat foarte tare, simt că o parte din mine nu mai este.
Nu știu dacă aceia dintre noi mai proaspăt veniți pe site își dau seama de puterea și chiar de efectul terapeutic al AFA. Eu le-am probat pe amândouă...
Mă bucur că am reușit să ne cunoaștem mai bine și aștept și eu impresiile tale de călătorie. Succes cu... insulele!
@alinafulg: Mulțumesc. E greu, foarte greu fără mama, când sună telefonul primul meu gând e că e mama...
Mă bucur că ne-am văzut la Herculane, sper să repetăm experiența la anul.
Condoleante! Din suflet!
Nici eu nu am mai scris de multa vreme. Am necazuri cu sotul.
Imi poate recomanda cineva, un centru pentru bolnavi de Alzheimer, in Bucuresti, care sa coste in jur de 24 de milioane, pe luna??? Medicamentele, hainele, si tot ce mai trebuie, i le cumpar eu.
Va rog, mesaj privat, daca se poate.
@cristina47: Mulțumesc. Din păcate nu te pot ajuta cu informații, mama a murit cu mintea limpede.
Ai ramas aceeasi persoana agreabila, frumoasa si calda! Tu impreuna cu sotul tau ati fost indragiti de noi inca de la prima intalnire! Va sarutam cu drag!
@iulian68: Ce drăguț din partea ta, Iulian! Mulțumesc pentru complimente! Vi le întorc înzecit ție și Ninei!
@Carmen Ion: Încă o dată, condoleanțe!
Din păcate, găsesc ceva paralele în ceea ce privește destinul nostru AFA-ist. Am mai spus-o, am descoperit AFA în 2012, când mă documentam pentru vacanța din Munții Pădurea Neagră. Tot citind, am aflat și despre Lefkada (fusese la mare modă în vara aia, se pare) și chiar am reușit să încropesc și eu un scurt sejur acolo. Eram atât de recunoscătoare, că eram decisă ca la întoarcere să mă apuc să scriu și eu despre experiența noastră, să "dau înapoi"... Doar că la întoarcere lumea s-a întors cu susul în jos - tata era bolnav, lucrurile n-au mers bine deloc, iar la sfârșitul lui octombrie l-am pierdut. Am suferit atât de tare, că luni întregi nici n-am mai accesat site-ul, mi se părea frivol chiar numai să mă gândesc la excursii...
Dar viața merge înainte și timpul vindecă tot - ca să enunț și eu niște banalități... adevărate! ???? Am început iar să călătoresc, să citesc articole, dar abia după 2 ani am avut curajul să-l scriu pe primul al meu (de care, ca și în cazul tău, nu sunt prea mândră ????).
La Predeal a fost și pentru noi "prima dată în carne și oase" și promitem să răspundem prezent cât ne-or ține puterile! La bună vedere, @Carmen Ion! La bună vedere tuturor!
PS. Am găsit o poza cu tine și Cornel de la festivitate!
@Carmen Ion: Dcaă aș schimba un singur cuvânt din articolul tău, ar fi articol scris de mine!
Și Ștefan vă cunoștea pe aproape toți, îi citem, comentam împreună...
Da, a fost o întâlnire reușită, ca oricare întâlnire cu prietenii! Nu contează unde!
Condoleanțe! Știu cum este! Vă pup pe-amândoi!
Carmen, draga mea, ştiam dintr-un ecou al tău că mama ta e bolnavă şi puneai sub semnul întrebării participarea la Herculane. Aveam o deosebită simpatie pentru ea ca şi pentru mama lui Mishu, fiind oarecum din acelaş contingent. Mi-ai spus de câteva ori că s-a interesat de mine, eu la rândul meu n-o făceam din complezenţă, mi-era foarte dragă. Şi tu mi-eşti dragă dar în plus te stimez pentru cultura solidă şi seriozitatea cu care te documentezi pentru fiecare review.
Si eu am necazuri. După pierderea lui Rilă care a fost cea mai mare şi intensă durere pe care am trăit-o, acum sufăr eu. Am fost internată 12 zile la o clinică de excepţie la Poiana Câmpinii, Sancofind, am făcut tot ce se putea în materie de proceduri dar rezultatele se lasă aşteptate. Din cauza durerilor nu am ieşit din casă din 16 ian. decât la RMN-uri şi consultaţii. Îmi doream mult să vin la Herculane mai ales că şi Rilă îşi dorise Alba Iulia.
Revenind la mama. Sunt 30 de ani de când a plecat a mea şi crede-mă nu e zi să nu-mi treacă prin cap un gând la ea, ca o o părere. Dumnezeu s-o odihnească pe mama ta, împăcată că a avut o fată ca tine!
Cât despre Carmen şi Adrian, nu lăsaţi să treacă o zi fără o mică bucurie, un an fără a vă satisface dorinţa de a călători, căci voiajurile sunt cea mai mare avere pe care o poţi acumula într-o viaţă de om şi din care te vei hrăni cât timp vei mai trăi.
@Carmen Ion: Emoționant... am citit cu lacrimi în ochi.
Te înțeleg perfect, eu nu-i mai am pe ai mei de 20 de ani...
Cât privește AFA, balsam pentru suflet a fost în ultima perioadă... foarte grea pentru mine... și tu știi de ce...
Suntem la fel de "veterane" cât privește întâlnirile AFA.
Și ca de fiecare dată timpul este prea scurt la aceste întâlniri.
Te felicit că ai avut puterea să scrii acest articol.
Te îmbrățișez cu drag.
Condoleanțe! Sufletul îți este cernit. Cunosc sentimentul. La mine a fost și mai puternic, fiind vorba de copil. Părinții care mi-au oferit o copilărie de basm, nu mai sunt de multă vreme și-i fericesc pentru faptul că nu știu prin ce trec acum. Doamna cu bâta (așa îi spun eu) a lovit a doua oară. În același loc și cu mai multă forță, motiv pentru care nu am putut veni la Herculane.
Ești o luptătoare Carmen și te admir!
AFA? Da, e un debușeu, o ieșire, la fel ca și călătoriile. O terapie, dar una efemeră.
Îmbrățișez toți membri AFA, cunoscuți și necunoscuți, cer scuze unora, mulțumesc lui mama Michi că m-a băgat cu forța în AFA și încerc o mini întâlnite în Prahova.
Numai bine!
@Carmen Ion:
Condoleanțe pentru pierderea mamei!
Te înțeleg perfect la un an și jumătate de la despărțirea de propria mamă. Durerea nu va trece prea curând, dar va începe să se estompeze cu trecerea timpului. Îi vei simți prezența alături de tine în călătoriile viitoare, în toate locurile în care poate și-ar fi dorit să ajungă, dar nu a reușit.
===
”Iar titlul îl las așa cum l-am gândit cu luni în urmă; e la fel de valabil, chiar dacă nu acesta este reviewul meu cu numărul 250!
Titlul este ok, felicitări pentru toate articolele scrise până acum, dar ai rămas datoare Comunităţii AFA cu diferenţa de patru articole pe care le aşteptăm după ce te mai linişteşti.
@Carmen Ion:
Cuvintele sunt, adesea, de prisos atunci când vrei să spui cum „compătimești” alături de cineva. Este și cazul meu acum, când rana ta sufletească este proaspătă! Nu spun decât atât: s-o odihnească Domnul, acolo în Rai, alături de El, unde - sigur - îi este locul!
Partea a doua a fost ceva mai veselă și DA! , ai dreptate când, în încheiere, spui că repeți
”... cuvintele rostite la festivitatea de premiere: „Mulțumesc, Cornel! Mulțumesc colegilor! Fără AFA, viața mea ar fi fost mai săracă! ”
Pentru mulți dintre noi, mai ales pentru pensionari , AFA este ca un „toiag” (n-am găsit un obiect mai plăcut la înfățișare - iertată-mi fie comparația!), de care ne ajutăm să mergem mai ușor!
Felicitări pentru ușurința și iscusința de-a pune cuvintele acolo unde și când trebuie!
Aștept să ne revedem la o minibericeală cu bucureștenii!
@Carmen Ion: Condoleanțe și din partea mea!
Recunosc, am avut un șoc atunci când te-am auzit, ai văzut ca te-am intrerupt din povestiri
Ai sa râzi dar și pe mine tot AFA m-a ținut pe linia de plutire, m-am apropiat foarte mult in clipele negre, in urma cu câțiva ani. Calatoream virtual cu voi, prin literele voastre, uitam de necazuri și boli când mă conectam la site.
Și da, nu recitesc primele mele articole, sunt “schiloade”, de râsu’-plânsu’, dar totuși îmi doream sa ajut comunitatea intr-un fel
Aștept “continuarea Atenei”, eu nu am fost acolo (încă) și te citesc cu plăcere și interes.
@crismis: Mulțumesc, Crisitina, pentru vorbele de încurajare și pentru poză.
@Zoazore: Zozo, reviewurile tale sunt inimitabile. TU ești unică! Îți admir din suflet tăria de caracter. Deja mi-e dor de tine și de ceilalți colegi.
Să ne revedem cu bine și cât mai curând.
@Michi: Mulțumesc mult, Michi, ești un exemplu pentru mine și știu că nu sunt singura care îți admiră tenacitatea.
Tata, Dumnezeu să-l odihnească, avea o vorbă: în viață rămâi cu copiii, cărțile și călătoriile. I-am verificat adevărul și persist în a citi și a mă plimba, atât cât mă vor mai ține puterile. Copilul meu e mare, își face singur viața.
Te îmbrățișez cu drag!
@ANILU: Mulțumesc, draga mea. Din păcate, amândouă am trecut printr-o perioadă grea în ultima vreme și, din fericire, AFA ne-a fost sprijin.
Multă sănătate îți doresc!
@mihaelavoicu: Pierderea părinților, deși dureroasă, se înscrie în firescul lucrurilor, dar cea a copilului nu. Nu îmi imaginez tragedie mai mare în viața unui om...
Te numeri printre aceia a căror lipsă am simțit-o la Herculane, dar sper să ne revedem cât de curând.
Toate cele bune!
@nicole33: Mulțumesc pentru încurajări. Probabil că toți am pierdut la un moment dat pe cineva drag, dar nu toți ne-am bucurat de sprijinul AFA.
Mă voi revanșa și voi scrie cele patru reviewuri cât de curând voi putea.
@doinafil: ”Toiag” - bine zis, n-ai de ce să-ți ceri scuze pentru comparație. AFA nu e numai sprijin (la bătrânețe sau nu), ci și o provocare - îți pune și picioarele, dar și neuronii în mișcare, și asta îmi place farte mult.
Orice ieșeală la o bere, un suc sau o cafea e binevenită.
@krisstinna: Mulțumesc, Cristina. Pentru mulți dintre noi AFA a fost sprijin în momente grele, deci din acest punct de vedere suntem norocoși.
Nici eu nu-mi recitesc primele reviewuri, acum m-am uitat pentru că nu îmi aminteam la cât timp după înscriere le-am scris. Și m-am luat cu mâinile de cap!
Continuarea Atenei va veni, nu știu când, dar va fi.
Numai bine!
@doinafil:
eu am "vazut" multe locuri in care nu cred ca voi ajunge vreodata, desi nu sunt pensionar . in plus cand sunt suparat si trist intru aici si ma inveselesc citind diverse peripetii din excursiile altora
Nu ştiu dacă Cornel a anticipat la înfiinţarea acestui sait de turism, influenţa pozitivă asupra userilor în momente de cumpănă. Din ecouri rezultă că citind, comentând ce au scris alţii sau postând reviewuri despre locuri în care au umblat, mulţi şi-au regăsit liniştea sau măcar nu s-au mai gândit câteva ore la necazurile prin care trec. AFA este dinamică, optimistă, tonică şi este imposibil ca energiile pozitive pe care le emană să nu te influenţeze. Cel puţin pe mine m-a ajutat să nu intru în depresie. Mulţumesc lui Cornel, mulţumesc tuturor celor care prin ceeace au scris sau cuvintele calde pe care mi le-au transmis să mă ajute să depăşesc. Mă rog lui Dzeu ca până la vară să fiu restabilită şi să mai fac câteva excursii în ţară, să vi le povestesc, că avem ce vedea.
Condoleante! Mă bucur că, în ciuda tuturor greutăților prin care ai trecut, ai putut să fii cu noi. Observi că mi-am însușit critica și nu mai vorbesc cu „dumneavoastră”. Sunt fericit că ne-am reîntâlnit și sper să o facem lată la întâlnirea de anul viitor. Vă salutăm cu drag!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2020 Amintiri, amintiri... — scris în 21.03.20 de voltainstel din BâRLAD [VS]
- Mar.2019 Retrospectiva celor 5 întâlniri ale mele cu AFA — scris în 24.03.19 de ANILU din BUCUREşTI
- Mar.2019 Intalnirea AFA 2019 – in spatele cortinei — scris în 22.03.19 de vulpe mihaela din BUCURESTI
- Mar.2019 Amintiri interbelice — scris în 22.03.19 de krisstinna din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Mar.2019 Întâlnirea AFA de la Herculane văzută din fotoliul de orchestră — scris în 20.03.19 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Mar.2019 A cincea din zece = 85 — scris în 19.03.19 de Zoazore din BRăILA - RECOMANDĂ
- Mar.2019 Din memoriile unei debutante la intâlnirea anuală AFA — scris în 18.03.19 de Mika din BUCURESTI