Friends Will Be Friends

TIPĂREȘTE

„Cel mai frumos cadou pe care îl poţi face cuiva este timpul tău pentru că dăruieşti o bucată din viaţa ta pe care nu o vei lua înapoi niciodată.”

Am bucuria de a fi participat la toate întâlnirile anuale ale comunităţii AmFostAcolo. Fiecare dintre acestea a avut ceva unic dar toate au ceva în comun: dorinţa de a-i cunoaşte sau de-ai revedea pe cei care ne-au încântat cu impresii frumoase despre destinaţii de aici, din ţară dar şi din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Mi-ar fi greu să spun care a fost cea mai reuşită reuniune, eu îmi amintesc cu drag fiecare (re)întâlnire, chiar dacă anii au trecut cu repeziciune. Ţin minte pregătirile care au precedat fiecare eveniment, serile festive, decernarea premiilor, tortul aniversar care e de la an la an mai bun...

Şi, mai ales, mi-a plăcut că, de fiecare dată, o zi era dedicată ieşirilor, prilej de a ne cunoaşte mai bine şi de a vorbi pe îndelete despre pasiunea noastră comună de a călători.

Prima întâlnire pentru mine în cadru restrâns a fost la Şura Dacilor în Poiana Braşov, a urmat apoi mini turul pietonal prin Braşov cu ocazia întâlnirii de la Tărlungeni, Muzeul pălăriilor de paie din Crişeni – Harghita când ne-am întâlnit la Odorheiu Secuiesc, Cheile Grădiştei de la Fundata cu prilejul întâlnirii de la Mistral - Moeciu, Castelul Peleş, weekendul trecut, şi, bineînţeles, vacanţa din Skiathos din 2013, singura dată când s-au organizat două întâlniri anuale.

Întâlnirea de la Predeal este a treia care are loc în zona Braşovului, prilej de mândrie pentru noi localnicii dar şi motiv temeinic pentru a participa. Am figurat printre cei înscrişi chiar de la bun început, e adevărat doar sub forma unui număr, ceea ce poate a dat ceva bătăi de cap organizatorilor. Am preferat să nu mă mai trec explicit doar pentru că mi-aş fi dorit ca prezenţa mea să treacă neobservată. Am fost însă plăcut surprinsă când am început să primesc mesaje de la prieteni dragi care mă întrebau de ce nu mai particip anul acesta. Astfel, entuziasmul de a veni la Predeal, începuse să atingă cote alarmante deşi mai aveam luni bune de aşteptat. Dar, pe măsură ce timpul trecea, din motive mai mult sau mai puţin mărunte, simţeam că nu mai aveam elanul de odinioară. Ca niciodată, am citit destul de puţin pe topicul dedicat şi nu am scris niciun ecou. Nu m-a preocupat nici numărul pe care îl aveam la cameră sau locul la masa festivă, acestea au fost întotdeauna detalii minore pentru mine.

Cu doar câteva zile înainte, când am văzut prognoza, nu-mi venea parcă să cred că exact în weekendul în care aveam să ne întâlnim, urma să plouă abundent, asta după câteva zile foarte frumoase, de primăvară adevărată. Am sperat până în ultima clipă ca previziunile să nu se adeverească, mai ales că la toate întâlnirile anterioare avuseserăm parte de un soare generos. Nu a fost să fie şi, cum bine ştiţi, a plouat în neştire în cele trei zile. Eu nu prea cred în coincidenţe, probabil aşa a fost să fie, am fost puşi la încercare, am avut astfel posibilitatea de a petrece mai mult timp împreună, puţini au fost cei care s-au refugiat în camera de hotel.

Despre întâlnirea propriu-zisă s-a scris deja şi se va mai scrie o vreme, nu am să mai insist pe diverse aspecte mai mult sau mai puţin tehnice. S-a vorbit destul de mult despre organizare, este firesc, nu este puţin lucru să te ocupi de un eveniment de o aşa amploare. Pentru că am fost menţionată în repetate rânduri aş dori să precizez că meritul meu a fost infim. Dat fiind numărul de participanţi chiar credeam că voi reuşi să mă pierd în mulţime, nu a fost însă să fie... glumesc... Mă bucur totuşi că am reuşit să fiu de folos câtuşi de puţin.

Zâmbetele de mulţumire, cuvintele calde sunt de nepreţuit. Mă impresionează de fiecare dată, în primul rând, bucuria aceasta a colegilor aflaţi la prima întâlnire. Euforia lor m-a cuprins şi pe mine şi, treptat, alături de prieteni de care sunt deja apropiată, am uitat de ale mele. Îmi place să cred că cei care ne întâlnim în astfel de ocazii o facem în primul rând pentru că avem pasiuni şi gusturi comune şi nu pentru diverse recompense mai mult sau mai puţin simbolice sau pentru a tranşa situaţii trecute.

Cu această ocazie mulţumesc pentru diploma simbolică chiar dacă nu o prea merit. Timpul nu mi-a permis să scriu prea des, sunt în urmă cu multe vacanţe, poate de acum încolo să reuşesc să îmi aşez mai bine gândurile. Mulţumesc şi pentru cadoul de la tombolă şi felicitarea din care răzbate toată dragostea cu care a fost oferită. M-am bucurat mult şi de CD-ul despre judeţul Alba şi care mi-a amintit de vizita mea recentă în cetatea Alba Carolina. Gesturi mărunte dar care ne fac să ne simţim mai aproape unii de alţii.

Apreciez şi respect în special efortul colegilor veniţi cu familiile de la distanţe apreciabile.

Nu am să dau nume pentru a nu omite pe cineva dar mă bucur că v-am (re)văzut pe toţi cei care aţi venit la Predeal cu dorinţa de a ne simţi bine împreună. Sunt bucuroasă că am reuşit să îmi fac prieteni noi, nu sunt cuvinte mari şi, chiar dacă am interacţionat destul de puţin, acest lucru s-a datorat doar faptului că nu a existat timpul fizic pentru mai mult.

Hotelul în sine nu pot spune că m-a decepţionat, e adevărat însă că la partea de cazare sunt subiectivă, având în vedere că nu am stat cu totul mai mult de 8 ore în cameră. În acest răstimp nu am sesizat nimic deranjant.

La capitolul masă sunt în asentimentul colegilor, au punctat foarte bine lipsurile dar şi singurul plus, prăjiturile respectiv desertul. La capitolul băuturi nu mă pronunţ pentru că în afară de o vişinată autentic ardelenească adusă „extra” nu am băut altceva.

Cuvinte de laudă aş avea la adresa tânărului de la bar, foarte amabil şi prompt, s-a descurcat foarte bine deşi nu a fost cruţat deloc.

Acum, am ajuns cu toţii acasă şi suntem iar noi, cei de zi cu zi. Ecourile persistă, parcă încercăm cu toţii să prelungim cât mai mult momentele simple de bucurie pe care le-am savurat din plin acum doar câteva zile. Ca în orice comunitate, nu este totul chiar roz. Suntem diferiţi, au fost şi vor mai fi şi schimburi de replici mai puţin amicale, ne supărăm poate prea repede şi spunem vorbe pe care le regretăm mai apoi. Important este să învăţăm din greşeli şi să mergem mai departe, să îi putem privi în ochi pe cei de lângă noi. Şi pentru mine este un moment de răscruce, vine un timp când ne dorim să ne bucurăm mai mult de oamenii şi lucrurile care contează cu adevărat în viaţa noastră.

Vă mulţumesc încă o dată pentru toate momentele frumoase petrecute împreună şi m-aş bucura să ne revedem, chiar dacă acest lucru se va întâmpla, probabil, într-un cadru mai restrâns.

Sărbători fericite să avem cu toţii, cu linişte în case şi în suflet!

Rog ataşarea videoclipului:

https://www.youtube.com/watch?v=0AIlz08fZos

Mulţumesc

---

VIZUALIZĂRI: 2512 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI