O Întâlnire... 'deosebită'!

TIPĂREȘTE

Salutare tuturor!

Iata că s-a scurs deja mai mult de o lună de zile de la Întâlnirea anuală ce a avut loc la Predeal. S-au scris impresii, ecouri, au existat laude şi felicitări dar şi reproşuri şi nemulţumiri, au apărut controverse, deci... din toate câte puţin.

Uşor, uşor, postările s-au rărit iar lucrurile se pare că au revenit la „cotidianul” saitului. Sincer să fiu, la câţi participanţi au fost, speram să existe mult mai multe impresii (mai ales din partea debutanţilor) însă e decizia fiecăruia dacă scrie sau nu, ori în eventualitatea în care o va face, când crede că e momentul potrivit pentru a povesti şi celorlalţi despre evenimentul la care a luat parte – că doar nu au intrat zilele-n sac :) şi poate n-oi fi chiar eu cel care închide lista (eventual, de ce nu, să fiu cel care o redeschide :))).

Înainte de toate, aş vrea să vă spun că pentru noi a fost a patra Întâlnire anuală la care am fost prezenţi, adică toate care au fost organizate începând din ziua în care m-am hotărât că e momentul să mă alătur membrilor AFA. Am ţinut să fac această precizare nu ca să mă laud (departe de mine acest gând) ci pentru că, zic eu, asta spune multe referitor la plăcerea noastră de a participa la astfel de evenimente. Şi poate, de ce nu, într-o anumită măsură, aş putea spune că şi pentru a-mi putea justifica eventualele comparaţii, mai ales că aşa cum scrie şi în titlul articolului, noi am catalogat această Întâlnire ca fiind una... DEOSEBITĂ. E drept că acest cuvânt are mai multe înţelesuri, poate fi de bine sau... din altă categorie, însă generic vorbind, este cel mai bun termen pe care-l puteam folosi pentru a-mi exprima impresia generală despre evenimentul ce a avut loc la Predeal iar justificarea se va regăsi în cele ce urmează.

Nici nu ştiu exact cu ce să încep şi cum să structurez acest articol astfel încât să expun cât mai multe idei – cel mai probabil ordinea subiectelor va fi aceea în care acestea îmi vor trece prin minte. Însă ţin să fac o precizare foarte importantă. Dacă cineva se aşteaptă să mă limitez la lucruri plăcute, la laude şi cuvinte măreţe, îl anunţ de pe acum că va avea o mare dezamăgire şi că mai bine nu citeşte mai departe. Indiferent de consecinţe şi dacă veţi fi sau nu de acord cu mine, eu voi scrie exact ceea ce cred referitor la această Întâlnire... deosebită.

În primul rând, Întâlnirea de anul acesta a fost deosebită de precedentele din prisma numărului de participanţi. Dacă la Tărlungeni au fost puse la bătaie 49 de camere, la Odorhei doar 26 de camere iar la Moieciu 50 de camere (cel puţin, astea sunt informaţiile pe care eu le-am găsit) - în toate cazurile mai existând şi câţiva care din lipsă de locuri au avut cazare alternativă, la Predeal au fost disponibile 110 spaţii de cazare, numărul total al participanţior fiind deci mult, mult mai mare (mai mult decât dublu) ca până acum. Unii (dintre cei care au mai participat şi anii trecuţi) au zis că această decizie de a da posibilitatea a cât mai mulţi doritori să fie prezenţi la eveniment, a fost de bun augur, alţii (e drept, destul de puţini) au fost de părere că ar fi fost de preferat ceva mai restrâns, în special pentru a se fi evitat aglomeraţia din restaurant.

Eu unul, deşi iniţial eram în dubiu, pot spune că după ceea ce am văzut, mă pot încadra la prima categorie, scoţând în evidenţă faptul că în privinţa oamenilor, de cele mai multe ori e mult mai importantă calitatea decât cantitatea – contează mai puţin cât suntem de mulţi atâta timp cât e vorba de oameni care merită tot respectul, iar la Predeal nu s-a dus absolut deloc lipsă de astfel de oameni. E corect (şi firesc), cu cât sunt mai mulţi, cu atât sunt şi mai multe şi diferite păreri, pretenţii, controverse (s-a şi văzut asta foarte clar) însă fiecare ar trebui să ştie cât, când şi pentru ce ar fi bine să lase de la el astfel încât la final, totul să fie constructiv şi să se ajungă la o „concluzie” în care aspectele plăcute să primeze. Dar asta depinde de fiecare în parte şi fiecare dintre noi a rămas cu propria impresie după această Întâlnire. Că mai bună, că mai rea, că publică sau nu, la fel, decizia este individuală. Noi ne declarăm (public) mulţumiţi şi de abia aşteptăm să vină „data viitoare”.

Că ne place sau nu, condiţiile meteo ne mai dau uneori planurile peste cap. Despre vremea de care am avut parte la Predeal mi-aş fi dorit să pot spune că a fost deosebit de frumoasă dar din păcate a fost doar deosebită... faţă de ce vreme am prins în anii precedenţi. În ciuda faptului că Întâlnirea a fost programată (pentru prima data) a se desfăşura cu aproximativ o lună de zile mai târziu ca de obicei, probabil unul dintre motive fiind chiar dorinţa de a avea parte de temperaturi puţin mai ridicate, culmea e că a fost prima Întâlnire când vremea nu a ţinut cu noi, capriciile naturii având un cuvânt greu de spus: temperaturi scăzute, vânt, ploaie, zăpadă. Ba mai mult, ca să ne ofticăm până la capăt :), coincidenţa a făcut ca vremea urâtă să ţină exact trei zile, de vineri până duminică:(.

Şi referitor la acest subiect părerile au fost împărţite între cei care au fost dezamăgiţi că nu s-au putut face plimbările plănuite pentru ziua de sâmbătă, şi cei care au văzut jumătatea plină a paharului şi au profitat din plin de orele petrecute în hotel, dedicându-le socializării şi bunei dispoziţii alături de mulţi alţi participanţi.

Eu mi-aş fi dorit tare mult ca vremea să fie frumoasă şi aşa cum plănuiserăm, să plecăm într-o scurtă drumeţie cu grupul dar... nu a fost să fie. Asta e, după trei „zile” însorite, trebuia să vină şi una mohorâtă. Să sperăm că vor urma alte trei tot însorite.

Cu mici excepţii deja anunţate anterior şi bine cunoscute (o să revin mai târziu cu detalii), programul Întâlnirii a fost cam acelaşi ca şi anii trecuţi.

Deşi câţiva au ajuns la hotel încă de joi (sau chiar mai devreme), VINERI a fost (oficial) prima zi a Întâlnirii – ziua revederilor şi a cunoaşterii celor ştiuţi doar virtual, ziua îmbrăţişărilor şi a pupăturilor. Pe tot parcursul zilei, rând pe rând fiecare a sosit la hotel şi înainte de a se îndrepta către recepţie pentru formalităţile de cazare, a făcut un scurt popas în lobby-ul hotelului, acolo unde era aşteptat de către „comitetul de primire”, de la care a primit ecusonul şi Ţertificatul de participare, plus... pupici de la „Inima inimii AFA” :).

Deşi nu mulţi au ştiut iar dintre cei care au ştiut, nu mulţi au fost cei interesaţi, tot vineri – începând cu ora 11.00 a avut loc Festivitatea de premiere a unităţilor de cazare de pe Valea Prahovei. Cum nu am fost prezent la faţa locului, nu vă pot spune nimic despre ceea ce s-a întâmplat în sala de conferinţe a hotelului însă din câte am auzit, numărul reprezentanţilor unităţilor de cazare veniţi să-şi ridice diplomele, nu a fost chiar atât de mare, fapt care (zic eu) arată (încă o dată:() seriozitatea şi interesul manifestat de mulţi dintre proprietarii/administratorii unităţilor faţă de diverse activităţi şi manifestări de interes turistic, care până la urmă nu le-ar aduce decât beneficii de imagine. Între noi fie vorba, nici nu mă miră acest dezinteres, cunoscând aroganţa unor proprietari (din păcate, destui) de pensiuni/vile/hoteluri de pe Valea Prahovei, persoane a căror cultură turistică s-ar rezuma la „sunt patron, nu mă interesează decât să vină turistul, să se cazeze şi să-i iau banii”:(. Nu are rost să lungesc subiectul că... nu are rost! Cei interesaţi în a afla mai multe detalii despre desfăşurarea acestei festivităţi pot găsi aici articolul postat de colegul pepsi70ro. Vreau să mai zic doar atât: tot respectul pentru organizatori şi pentru cei care au fost prezenţi la festivitate, patroni/administratori care au înţeles că a face turism înseamnă mult mai mult decât să iei nişte bani pe închirierea unei camere şi că în primul rând contează, şi multe încep de la... atitudine.

Să revenim la subiectul principal. După o zi întreagă de incertitudini - datorate condiţiilor meteo, până la urmă seara de vineri a început aşa cum era planificată şi anume cu un pahar de vin fiert lângă focul de tabără. Mai cu o haină mai groasă, mai cu o umbrelă, mai cu o glugă, au fost foarte mulţi curajoşi care au îndurat frigul şi ploaia pentru a fi prezenţi în curtea din spatele hotelului, acolo unde a fost făcut focul. Şi încă ceva: deşi de obicei se încingea câte o horă în jurul focului, de această dată chiar am aşteptat să văd cine are tupeul să spargă gheaţa – binenţeles că nu a fost nimeni căci nici nu era nici o gheaţă de spart ci doar... noroi, mult noroi! Dar cred că ar fi fost palpitant, nu-i aşa? :D

Seara a continuat în restaurant cu cina, dans, tombolă şi în final, pentru cei care au rămas până după miezul nopţii, cu o evacuare forţată din sală:(, fapt care a făcut ca trupa rămsă „pe baricade” până la acea oră, să se mute în lobby sau pe holurile de la etaj. Nu ştiu exact cine şi până la cât a stat dar ştiu că eu am ajuns în cameră după ora trei.

SÂMBĂTĂ a fost o zi plină pentru toată lumea. Începută cu un mic-dejun cam întârziat (pentru unii;)), ziua a continuat cu program la alegere. Din păcate, toate planurile ce le făcuserăm au fost năruite de ploaia ce a căzut neîncetat, făcând greu realizabile oricare dintre acele planuri stabilite anterior. Câţiva mai curajoşi s-au încumetat şi au făcut câte o plimbare şi prin ploaie însă foarte scurtă şi doar în zona hotelului, nu până la Susai, Gârbova sau alte destinaţii despre care se vorbise.

O parte dintre participanţi au decis să fructifice timpul avut la dispoziţie, vizitând diverse obiective din zonă, astfel urcaţi în maşini, s-au îndreptat în diferite direcţii: din câte am auzit, unii au mers în Braşov, alţii în Sinaia – unde au vizitat Castelul Peleş şi Casa Memorială „George Enescu”, sau Buşteni - la Muzeul Memorial “Cezar Petrescu” şi Mănăstirea Caraiman, alţii au rămas mai pe-aproape şi au mers la Mănăstirea Sf. Nicolae şi alte biserici din Predeal, şi nu în ultimul rând, au fost cei care au preferat doar o masă bună la câteva din restaurantele staţiunii.

Nu au lipsit nici cei care au decis să rămână să-şi petreacă ziua la hotel, fie stând la poveşti în lobby, fie odihnindu-se pentru a-şi reîncărca „bateriile” pentru încă o noapte grea.

În ceea ce mă priveşte, după-amiaza de sâmbătă a fost deosebită de alte dăţi, fiind prima Întâlnire când am preferat să rămân la hotel. Nu că aş fi dus lipsă de oferte dar pe de o parte, fiind de-al casei, nu prea m-a tentat vizitarea obiectivelor turistice din zonă, iar pe de alta, mult mai important, eram frânt de oboseală după cele doar două ore dormite în noaptea anterioară, fapt care m-a şi determinat ca la un moment dat să părăsesc trupa veselă din lobby şi să „parchez” în cameră pentru vreo două-trei ore de odihnă. Din nefericire, din câte am auzit, retrăgându-mă în cameră, am pierdut o spectaculoasă partidă de mimă, unde distracţia se pare că ar fi atins cote foarte ridicate.

Pe la ora 17.30 (sper că nu mă înşeală memoria), Cornel a sunat gongul pentru a ne aduna în sala de conferinţe a hotelului, pentru festivitatea de premiere iar după terminarea acestei festivităţi, toată lumea s-a mutat în restaurant, pentru încă o cină (de data asta, una festivă), încă o porţie de muzică şi dans, încă o „spectaculoasă” evacuare forţată:(iar la final, pentru câţiva petrecăreţi, alte câteva ore petrecute în lobby la un pahar de vorbă şi multe altele cu lichide... tari (pardon, vroiam să zic „tare bune”);):D, de această dată până la orele dimineţii – când am ajuns în cameră era deja trecut de ora cinci. Da’ chiar a meritat!<:-P

ULTIMA ZI a Întâlnirii a început la fel ca şi precedenta, cu micul-dejun, doar că de această dată peste tot în jur se puteau vedea feţe (mai) obosite şi ochi mici:)).

Ce a urmat nu a mai fost prea plăcut. După tradiţionala poză de grup, a venit momentul despărţirii. Toată lumea se îmbrăţişa cu toată lumea, fiecare îşi lua rămas-bun de la ceilalţi cu speranţa revederii, peste tot în jur pupături, strângeri de mână şi alte cele:), după care... GATA, s-a terminat şi peste hotel s-a aşternut liniştea. Cam aşa au stat lucrurile în ceea ce priveşte programul – relatat pe scurt.

Referitor la acest subiect, prea multe nu cred că ar fi de spus. Exceptând aspectele ce au ţinut de hotel (o să revin cu detalii) şi luând în calcul doar atmosfera creată, eu zic că am avut parte ca de obicei de o petrecere foarte reuşită, cu muzică, dans şi voie bună. Unii au fost mai dezinvolţi, alţii au fost mai potoliţi, unii chiar mai... retraşi (din proprie iniţiativă) însă vreau să cred că doar cine nu a vrut să se distreze nu s-a distrat.

Nu au lipsit nici momentele tragi-comice dar asta nu ne-a îngrădit distracţia, ba din contră, de exemplu pe unii chiar i-a amuzat acel nene lăutar care la un moment dat se tot spetea să intre în atmosfera petrecerii făcând dedicaţii primei litere din alfabetul grec=)). Cred că auzise că e ceva despre turism şi o fi fost şi el vreun fan al Greciei de o tot ţinea cu ”Alfa, Alfa!”;).

Un alt moment special, care unora le-a făcut plăcere iar altora nu, l-a constitit show-ul „fătucilor”..., pardon, al dansatoarelor cu care ne-am trezit pe rigul de dans în mijlocul petrecerii. Rog să fiu iertat dacă mă pun contra vântului :) dar pe mine nu m-a încântat prea mult acel „spectacol” (şi culmea, la acea oră eram şi fără soţie lângă mine;)). De altfel, nici nu am asistat decât la primele două reprezentaţii (era să zic „numere” dar cine ştie ce se mai înţelegea :D) după care am părăsit sala preferând compania unor prieteni cu care am stat la poveşti în lobby-ul hotelului până când s-a terminat cu dansurile, care din câte mi-am dat seama, s-au prelungit destul de mult, mai ales datorită faptului că la final, din câte am auzit, „spectacolul” oferit (cică) gratuit de către cei de la hotel, s-a transformat într-o insistentă „strângere de fonduri” cu livrarea banilor „la purtător” – „purtătorul” fiind binenţeles, obectele care se mişcau cel mai tare în timpul dansurilor orientale :)).

Una peste alta, aşa cum deja am spus, eu zic că a fost o petrecere foarte frumoasă, demnă de această mare comunitate AFA (fără „L”):).

În ton cu întreg evenimentul de la Predeal, şi tombola a fost deosebită, atât din punct de vedere al momentului desfăşurării cât şi a procedurii. Dacă până acum această (deja) „tradiţie” avea loc integral în timpul cinei festive de sâmbătă iar extragerea şi înmânarea premiilor aveau loc live sau „face to face”, ba mai mult, în faţa întregii audienţe şi cu un scurt (sau mai lung :)) discurs de prezentare a obiectului oferit, de această dată a fost altfel, motivul fiind acela de a salva din timpul dedicat petrecerii – la câţi participanţi au fost, probabil ar fi durat jumătate de noapte pentru oferirea tuturor cadourilor. Astfel, s-a procedat în felul următor: de-a lungul zilei de vineri (în special la formalităţile de sosire) cadourile au fost predate, etichetate şi numerotate iar seara, fiecare persoană care a predat un cadou, a extras dintr-un bol un bileţel pe care era scris premiul ce urma să-l primească pe loc, de la organizatorii tombolei, urmând ca apoi (dacă vroia) să ia legătura cu cel care adusese acel cadou, pentru eventuale mulţumiri.

Deşi e drept că parcă s-a mai pierdut puţin din farmecul ediţiilor precedente (sau poate era vorba doar de puterea obişnuinţei), în condiţiile date, ideea de schimba procedura a fost foarte inspirată. Totuşi, din punctul meu de vedere, cred că ar trebui ca pentru Întâlnirile viitoare să ne gândim ce şi cum s-ar putea îmbunătăţi, astfel încât să evităm orice aspecte (poate) mai neplăcute unora. Am ţinut să subliniez asta şi fără nici o supărare, mă văd nevoit să recunosc faptul că nici mie nu prea mi-a plăcut îmbulzeala care s-a creat la anunţarea începerii tombolei. Oricum suntem sătui de cozile de care deseori avem parte în viaţa de zi cu zi aşa că, ţinând mai ales cont de împrejurări, nu am agreat ideea de mai sta la încă una, pentru a extrage biletul câştigător. Plus că nici locul ales poate nu a fost chiar cel mai potrivit, coada formată de participanţii la tombolă blocând practic accesul la uşa restaurantului. Aşadar, cred că e loc şi de mai bine şi sper să învăţăm din această experienţă iar data viitoare să găsim idei care să ducă la o şi mai bună desfăşurare a tombolei.

Nu în ultimul rând, aş vrea să le mulţumesc celor patru doamne care şi-au sacrificat din timpul lor pentru a se ocupa de organizarea tombolei, începând de la simpla idee de organizare şi până la înmânarea ultimului cadou. Felicitări şi multe mulţumiri pentru tot ce au făcut pentru noi!

Normal că nu puteam ca în cuprinsul acestui articol să nu includ şi festivitatea de premiere a membrilor AFA, mai ales că, ce credeţi, şi aceasta a fost... deosebită iar aici mă refer doar la „de bine” :).

Ca de obicei, festivitatea a început cu un scurt dar cuprinzător discurs al celui căruia pe bună dreptate i se spune „părintele AFA”. Ceremonia a continuat cu premierea celor trei mari doamne care au ocupat podiumul în anul 2014, una dintre acestea deja obişnuită cu această postură de învingătoare, celelalte două înscriindu-se la „debutante”, toate trei însă meritând toată aprecierea noastră a tuturor, pentru tot ce au făcut pentru sait şi mai ales, pentru noi cititorii, cei care facem parte din această mare comunitate.

Pe lângă obişnuitele premii simbolice constând în diplome şi cupe, în premieră, anul acesta medaliatele au fost recompensate şi cu premii constând în sejururi de vacanţă.

A urmat apoi premierea celor care la finalul anului trecut au ocupat una dintre primele o sută de poziţii ale clasamentului sau, aşa cum l-a numit Cornel, a „Topului elitelor AFA”. Rând pe rând, fiecare şi-a primit diploma de merit în aplauzele celor prezenţi, cărora unii dintre premianţi au avut să le transmită câteva gânduri, alţii s-au rezumat la mulţumiri. Şi încă ceva: tot în premieră, Topul a fost împărţit (formal, binenţeles) pe categorii: cei care au încheiat anul 2014 pe locurile 1–10 au fost incluşi în Elita Platinată, cei de pe locurile 11–20 au constituit Elita Aurită, cei clasaţi pe poziţiile 21–50 au format Elita „Tinere/Încă speranţe”, iar ultimii dar nu cei din urmă, adică cei de pe locurile 51–100, au încheiat lista cu Elita „Oldies - Goldies”.

Spre deosebire de ediţiile trecute, când toţi cei care erau prezenţi la Întâlnire primeau diplomele de participare tot în cadrul acestei festivităţi, datorită numărului mare de participanţi s-a luat înţeleapta decizie ca de această dată diplomele să fie oferite la sosirea în hotel, odată cu înmânarea ecusoanelor nominale – cei care aţi fost prezenţi la Predeal v-aţi dat probabil seama că mă refer la celebrele „Ţertificate”.

Tot ca noutate, anul acesta a fost pentru prima oară când au fost oferite şi câteva diplome speciale, cu denumiri cât se poate de reprezentative. Astfel, cel mai urmărit membru (conform numărului de abonaţi la înştiinţările de postări noi pe sait) a obţinut titlul de „Most Wanted AFA-ist”, cel premiat datorită celei mai spectaculoase urcari în Top a unui membru nou a primit distincţia pentru ”Debut fulminant în grupele AFA Champions League”, o distinsă doamnă a primit titlul de ”Croazierist de AFA-elită” – cred că e evident pentru ce, alte două doamne au fost desemnate, pentru frumoasele lor articole împărţite pe episoade, a fi recompensate cu titulatura ”Serialist de AFA-elită” şi nu în ultimul rând, pentru toată implicarea şi tot sufletul pus de-a lungul anilor, atât în cadrul campaniilor umanitare organizate de comunitate cât şi a celor... „secrete” (Secret Santa, Secret Bunny), şi binenţeles pentru tot ajutorul oferit necondiţionat organizatorilor Întâlnirii, s-a oferit un titlu special denumit pe bună dreptate ”Inima inimii AFA”.

După cum bine observaţi, deşi absolut toţi premianţii meritau din plin să li se menţioneze numele, intenţionat am făcut această omisiune, în primul rând pentru a nu sări pe cineva şi în al doilea rând, pentru a le lăsa celor care doresc să afle, posibilitatea de a-i descoperi singuri, urmărind filmul de la Festivitate. Oricum, absolut toţi, şi nu doar cei premiaţi ci şi cei ce au fost prezenţi în sală, merită mulţumiri şi... multe aplauze :).

Nu în ultimul rând trebuie subliniat că la finalul ceremoniei a venit şi rândul premiatorului să fie premiat, acesta primind din partea comunităţii o (deja) tradiţională plachetă, care simboliza faptul că „Trecut-au şapte ani de când cu înţelepciune şi trudă s-a binevoit a pune piatră de temelie pentru AmFostAcolo.ro, cel mai de seamă povăţuitor ce ne călăuzeşte prin lumea largă”.

Şi că tot veni vorba de înmânarea plachetei aniversare, iată că iar mă lovesc de cuvântul deosebit. După trei ani în care „cei aleşi” :) au fost domnii, anul acesta a venit şi rândul doamnelor, ba mai mult, alegerea a fost (zic eu) una cât se poate de inspirată, cea desemnată să ofere lui Cornel această plachetă nefiind altcineva decât marea câştigătoare sau, aşa cum ne place nouă să zicem, „nambăruana” anului 2014. Cam atât şi despre festivitate.

Ştiu că la un moment dat s-a discutat despre separarea impresiilor referitoare la hotel de cele despre Întâlnire însă indiferent că ne place sau nu, trebuie să recunoaştem că pentru o mare parte dintre participanţi, tocmai serviciile hotelului au cântărit destul de mult în impresia generală a evenimentului de la Predeal – nu e nici un secret că (aproape) toate nemulţumirile şi reproşurile s-au rezumat la hotel şi serviciile oferite (citiţi impresiile postate şi o să vă daţi singuri seama despre ce vorbesc). Aş vrea să menţionez că eu nu o să scriu un review separat aşa că, deşi nu va avea vreo influenţă asupra notei acestui articol, am decis să adaug aici şi câte ceva despre această unitate ce ne-a găzduit timp de două nopţi.

Exceptându-i pe cei care au participat la Întâlnirile anuale anterioare şi care ştiu foarte bine ce hoteluri au fost alese, ceilalţi (în special debutanţii care poate au rămas cu impresia că şi până acum lucrurile au stat la fel în ceea ce priveşte cazarea) ar trebui să ştie că acest hotel Belvedere a fost total deosebit faţă de cele care ne-au găzduit în anii trecuţi – aruncaţi doar o privire să vedeţi cam ce impresii şi note au Septimia Resort, Mistral Resort şi Perla Ciucașului (ordinea nu e deloc întâmplătoare ci e topul în funcţie de preferinţele noastre). De altfel, încă de la anunţul organizării evenimentului, Cornel ne-a avertizat că hotelul nu este unul prea grozav (cei drept, era suficient să ne uităm la review-uri, note şi la gradul de recomandare ca să ne dăm şi singuri seama de asta) şi că fiecare ar trebui să se gândească bine care îi sunt priorităţile în ceea ce priveşte Întâlnirea.

Şi noi auzisem şi ştiam destul de bine că acest hotel are destule lacune în ceea ce priveşte condiţiile, care nicicum nu se ridică la cele trei stele pe care le deţine unitatea, tocmai de aceea aşteptările au fost minime iar problemele de care am avut parte nu ne-au influenţat (în mod negativ) aşa de tare ca pe mulţi alţii, care e drept, s-au şi confruntat cu deficienţe mai multe şi mai mari ca cele constatate de noi (mă refer doar la condiţiile de cazare): mizerie pe balcon, două din cele trei veioze aveau becurile arse, probleme (doar în ultima zi) cu accesul în cameră, igrasie în baie şi cel mai important, duşul, care nu îl puteam folosi decât la un debit de apă foarte mic deoarece apa din cădiţă se scurgea nu direct în ţeava de evacuare ci mai întâi în baie iar sifonul băii nu făcea faţă la evacuare astfel că, băltind în mijlocul băii, după ce se aduna în cantitate suficientă, apa începea să se scurgă către uşa, implicit către holul camerei (norocul a fost că prima dată când am folosit duşul am observat la timp această problemă, chiar înainte ca apa să ne inunde camera, iar pe urmă, aşa cum am spus, am lăsat apa să curgă foarte încet, că altfel... ne dădeam cu barca prin cameră:().

Am auzit şi de câteva nemulţumiri/reproşuri care mie unul mi s-au părut chiar aberante dar nu vreau să le menţionez aici (fiecare are dreptul la propria părere), în rest marea majoritate au fost perfect justificate - nu le reiau eu aici; le găsiţi în şirul de impresii şi ecouri dedicate hotelului. Aşa cum am mai spus însă, aceste deficienţe nu şi-au lăsat prea tare amprenta asupra noastră deoarece pot spune că, ştiind care este nivelul la care se găseşte hotelul, eram pregătiţi moral să avem de-a face cu aşa ceva şi în plus, încă înainte de a pleca de acasă, eram hotărâţi ca indiferent de condiţiile găsite, să nu lăsăm ca astfel de probleme să eclipseze dorinţa de revedere/cunoastere a colegilor/prietenilor, de petrecere, de socializare, mai pe scurt, pe primul plan să punem evenimentul în sine şi nu locul unde acesta se desfăşoară. Totuşi, ţin să sublininiez că toate cele de mai sus se referă doar la condiţiile de cazare, nu şi la serviciile oferite de restaurant.

Despre calitatea mâncării nu aş vrea să dau un verdict pentru că părerile au fost împărţite şi în plus, fiecare e cu gusturile sale – unele produse au fost bune altele... no comment:(, cert e că măcar în privinţa tortului a existat o majoritate covârşitoare care a fost mulţumită:).

De micul-dejun nu prea aş avea de ce să mâ plâng şi cred că fiecare a avut de unde alege câte ceva de mâncat, însă cinele au fost departe de ceea ce ar fi trebuit să fie, în special dacă vorbim de modul de prezentare, care nu a avut absolut nici o tangenţă cu un restaurant de trei stele. Iar servirea... de-a dreptul dezastruoasă:(: tacâmuri lipsă, pahare puţine (cel mult, unul de persoană), porţii „sărite” (treceau la altă masă neţinând cont că la precedenta porţiile nu erau suficiente şi mai era câte unul care rămânea fără), etc. Cât despre ”săracii” ospătari, ce să zic: insuficienţi, slab pregătiţi şi dezorganizaţi. În schimb, când venea vorba de debarasarea meselor, se mişcau foarte bine, strângând rapid nu doar ceea ce ar fi trebuit ci şi sticlele de băutură aduse de meseni – şi-au făcut băieţii plinul fără nici o jenă iar la final, culmea, nu au avut nici o urmă de reţinere în a trece cu sticlele colectate de la noi, chiar prin faţa noastră.

Nu are rost să mai lungesc povestea. Dacă referitor la cazare nu am avut mari pretenţii şi am trecut cu vederea toate problemele constatate, din păcate nu acelaşi lucru îl pot spune despre ceea ce s-a întâmplat la restaurant.

Ca şi concluzie referitoare la hotel, chiar dacă undeva în sinea mea există gândul că nu a fost o alegere prea inspirată (şi indiferent cât de nepotrivit pare, vedeţi foarte bine că nu feresc să afirm asta, pentru că îmi place să cred că sunt obiectiv), e departe de mine gândul de a-l critica în vreun fel sau câtuşi de puţin pe Cornel, care încă de la început a precizat FOARTE CLAR motivele pentru care a luat această decizie, motive cât se poate de justificate şi de înţeles. Din păcate însă, cei de la unitatea hotelieră se pare că nu au pus prea mare preţ pe încrederea pe care acesta le-a arătat-o (citez „consider că acest hotel poate şi merită mai mult”, plus diploma Challenger ce le-a oferit-o) şi au dat dat cu piciorul la o foarte mare şansă de a mai creşte cât de cât imaginea unităţii unde lucrează. Măcar de ar fi conştienţi de treaba asta dar... cine ştie:(! Acestea fiind spuse şi cu speranţa că data viitoare vom avea (din nou) parte de o unitate hotelieră mai... altfel, să revenim la sentimente mai bune.

Dacă până acum, aproape la toate capitolele am avut câte ceva de (hai să zicem) comentat, aici nu pot spune decât că mă bucur că am avut ocazia de a sta şi a petrece lângă oameni deosebiţi – şi de data asta, acest cuvânt nu mai este folosit în sensul comparativ. Vă mărturisesc faptul că mi-a făcut o deosebită plăcere să-i revăd atât pe cei cu care am petrecut la toate Întâlnirile de până acum cât şi pe cei care nu i-am mai văzut de trei ani (cei cunoscuţi la Tărlungeni), şi să-i cunosc pe mulţi dintre cei pe care nu îi ştiam decât virtual, cei aflaţi la primul eveniment de acest gen.

Din păcate însă, timpul a fost destul de scurt şi ca de obicei, nu am ajuns să-i cunosc pe absolut toţi cei prezenţi şi pe această cale îmi cer scuze tuturor celor pe care i-am „ocolit” absolut neintenţionat, atât cât şi cunoştinţelor mai vechi, cu care nu am reuşit să schimb decât câteva vorbe – nu încerc să găsesc scuze (ce să zic şi eu!!!) dar ştiţi că alături de alţii, am mai ajutat pe ici-pe colo cu ce am putut şi „prins” fiind cu diverse treburi, poate m-am limitat doar la un salut fugitiv, fapt pentru care vă rog încă o dată să mă iertaţi. Şi valabil pentru toţi, în cazul în care v-am deranjat cu ceva, la fel, vă rog să mă iertaţi – cine ştie, poate s-a întâmplat şi să vă greşesc dar vă asigur că nimic din ceea ce am făcut nu am făcut cu rea credinţă, ba din contră.

După cum bine se observă, cu excepţia lui Cornel, nu am vrut să menţionez absolut nici un alt nume, deoarece erau prea multe şi exista riscul să omit pe cineva. Totuşi, în egală măsură, fiecare în parte meritaţi tot respectul şi profit de ocazie pentru a vă mulţumi şi eu tuturor, începând cu cel care a făcut posibilă desfăşurarea acestei Întâlniri (normal că mă refer la Cornel), continuând cu cei care au pus suflet şi au depus eforturi (câtuşi de mici) pentru a-l ajuta la organizare, cu toţi cei care aţi fost prezenţi la Predeal şi care aţi dat viaţă acestei Întâlniri, şi nu în ultimul rând, şi celor care nu au reuşit să fie împreună cu noi dar care fac parte şi contribuie zi de zi la bunul mers al acestei mari comunităţi căreia ne mai place săi spunem şi „marea familie AFA”. Mai multe nici nu ştiu ce aş putea să spun.

Nu aş vrea să închei înainte de a relua cele deja menţionate într-un ecou, în care am încercat să lămuresc un aspect referitor la organizatorii Întâlnirii. Aşa cum am zis şi la acea vreme, e drept că în perioada premergătoare evenimentului am încercat să ajut cu informaţii, că urma să fac pe ghidul în eventualele plimbări de sâmbătă însă cum prognoza meteo ne-a zădărnicit planurile chiar înainte de a ne întâlni la hotel, mi-am „redirecţionat” şi eu ajutorul pe unde a fost nevoie, şi că a fost cât se poate de vizibil că am încercat să mă implic atât cât am putut pentru ca lucrurile să iasă cât de cât bine, însă toate astea au fost (zic eu) înţelese puţin greşit de către o parte dintre cei prezenţi la Întâlnire, care m-au catalogat drept “Organizator”.

Ca şi atunci, le mulţumesc tuturor pentru cuvintele frumoase însă şi acum consider că ceea ce am făcut a fost doar un ajutor dat organizatorilor şi nu mă consider îndreptăţit să primesc nici laudele şi nici unele reproşurile (sigur sunt şi de-astea) referitoare la organizarea acestei Întâlniri - eu doar am ajutat cu ce şi cât am putut şi nu îmi pot asuma nimic din ceea ce nu a avut legătură cu mine, indiferent că e de bine sau de rău.

Fiind de-al casei şi poate având, după întâlnirile anterioare (care la rândul lor au avut parte de alţi astfel de „organizatori”) oarece habar despre cum se desfăşoară lucrurile, eu doar am fost rugat de către adevăraţii organizatori în a-mi oferi ajutorul şi binenţeles că nu am ezitat să accept, lucru care sunt sigur că foarte mulţi dintre cei de aici l-ar fi făcut şi cu siguranţă îl vor face la Întâlnirile viitoare, atunci când va fi nevoie (şi) de ei. Consider că totuşi contribuţia mea a fost însă minimă, rezumându-se la informaţii, indicaţii, primirea invitaţilor şi alte chestii de acest gen, nicidecum de organizarea în sine a evenimentului. Şi ca să fiu corect până la capăt, nu neg că a mai fost câte “ceva” (sunt câţiva care ştiu la ce mă refer) dar cine a ştiut a ştiut, cine nu... nu, în orice caz nu a avut legătură cu ceea ce a ţinut de hotel, restaurant, program, etc.

Am ţinut în primul rând să specific toate astea deoarece trebuie să recunosc faptul că asocierea asta cu statutul de organizator m-a făcut în unele momente să mă simt destul de prost faţă de cei din jur. Pur şi simplu mi-era şi jenă că primeam fel de fel de întrebări/solicitări - de altfel, corecte şi perfect justificate pentru un organizator (referitoare la cazare, masă, programul festivităţilor şi alte cele) la care nu aveam vreun răspuns/vreo rezolvare, informaţiile mele limitându-se doar la cele deja apărute pe sait sau la răspunsurile primite după ce la rândul meu îi întrebam pe cei care erau în măsură să cunoască acele detalii. Poate că nu ar fi trebuit să insist pe tema asta însă chiar nu aş vrea ca în mintea unora să rămân cu acea imagine de ”habarnist” care nu a dat deloc bine şi de care mi-a părut rău că a trebui să o afişez uneori, în special în faţa celor care nu au înţeles că fiecare dintre noi, ajutoarele lui Cornel, am ajutat doar pe o anumită “bucăţică” şi de restul nu prea am avut habar. Cât despre partea cu ajutorul necondiţionat... am spus deja ce am avut de spus.

Ştiu că m-am lungit foarte mult şi că poate v-am plictisit (asta dacă aţi avut răbdare să citiţi tot :)) dar am vrut ca acest articol să fie o combinaţie între propriile impresii, un scurt bilanţ şi o poveste pentru cei care nu au fost acolo.

Concluzia este simplă: chiar dacă de această dată hotelul ne-a cam jucat feste şi nu s-a ridicat la nivelul acestei frumoase comunităţi, eu consider că putem lăsa deoparte lucrurile mai puţin plăcute şi că Întâlnirea AFA 2015 şi-a atins indubitabil scopul. Deşi (pentru mine) a fost foarte obositor şi, după cele 5 (cinci!!!) ore dormite în două nopţi, am ajuns acasă frânt de oboseală, vă spun sincer că a meritat din plin, aceste zile (şi nopţi) petrecute alături voi toţi, cei care aţi fost la Predeal, fiind deosebit de frumoase.

Pe mulţi dintre voi v-am revăzut cu mare drag, pe alţii v-am cunoscut cu mare plăcere, alături de toţi ne-am distrat şi ne-am simţit bine şi asta contează cel mai mult. Şi, cu riscul de a mă repeta, ne cerem încă o dată scuze dacă am deranjat pe cineva cu ceva dar... ăştia suntem noi, familia Urjan – din câte se pare, încă rămaşi pentru al patrulea an consecutiv, cu titlul de „mezinii” Întâlnirilor AFA :).

Toate cele bune şi pe curând.

-

P. S. 1 (pentru DJ Webmaster): Deşi piesa Cântec pentru prieteni cântată de trupa Compact este aceeaşi pe care am solicitat-o şi anul trecut, mi se pare foarte potrivită şi v-aş ruga să o ataşaţi şi la acest articol.

P. S. 2 (pentru prietenii AFA): Pentru prezentul articol am făcut o selecţie drastică a pozelor şi nu am ataşat decât foarte puţine însă am şi altele cu mulţi dintre voi şi în limita timpului disponibil, promit că fiecare în parte le veţi primi, urmând ca fiecare să ia decizia dacă pe ale sale le postează sau nu.

---

VIZUALIZĂRI: 2323 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI