Vacanța în PRESOV-KOSICE / SLOVACIA - impresii, păreri, recomandări [6 / 6]

Afișate impresii [51 - 60]
Descoperă Kosice / KOSICE
  • OCTOMBRIE, 2010
  • de: Mina12 [20.12.15]

Plimbare prin Kosice și împrejurimi

O plimbare prin Kosice in miezul toamnei nu poate fi decat relaxanta si de neuitat. Am ajuns in aceasta regiune a Slovaciei alaturi de un grup de colegi, primul popas facandu-l la Betliar, un satuc din apropierea oraselului Roznava, localitate ce s-a dezvoltat incepand cu secolul al 13-lea ca si colonie minera, fiind situat cam la 70 de km distanta de Kosice. Cred ca frumusetea locului a fost amplificata de toamna bogata in culorile sale (foto 1). La Betliar am descoperit o liniste profunda [...] — vezi review [+17 poze]
Descoperă Poprad și împrejurimile / POPRAD
  • IULIE, 2010
  • de: Costi [01.12.10]

Scurtă plimbare în Poprad

Oraşul Poprad, de pe râul cu acelaşi nume, cu ai săi ceva mai mult de 50.000 de locuitori, este un oraş mic, abia al zecelea din Slovacia, dar este un oraş plin de farmec, pe care am ajuns să-l vizitez doar pentru că, în drumul nostru spre Cracovia, am decis să facem o oprire de o noapte aici. Cum la Pension Aqualand (click aici), unde rezervaserăm o cameră am ajuns după-amiaza, am avut timp să facem o plimbare şi în oraş. De la pensiune până în centrul oraşului sunt ceva [...] — vezi review [+21 poze]
Penzion Aqualand 3 / POPRAD
  • IULIE, 2010
  • de: Costi [29.11.10]

Pension Aqualand, o pensiune de nota 10

Trebuie să spun de la început că am ales ca loc de popas oraşul Poprad doar în tranzit în drumul nostru spre unul din obiectivele majore ale circuitului, Cracovia. Adoptasem ca strategie în acest circuit politica paşilor mărunţi, cu opriri dese şi cu parcursuri automobilistice scurte. Ca urmare, căutând pe booking.com un loc de cazare între Košice şi Cracovia, cel mai potrivit şi convenabil loc l-am găsit la Pension Aqualand, din Poprad, o pensiune mică, cu numai 9 camere. [...] — vezi review [+20 poze]
Descoperă Spisska Nova Ves şi împrejurimile / SPISSKA NOVA VES
  • IULIE, 2010
  • de: Costi [27.11.10]

Spišský Hrad - Castelul Spis

Între Prešov şi Poprad pe E50, sunt aproximativ 80 km, dintre care vreo 30 pot fi parcurşi pe autostrada D1, aflată în construcţie. Cam pe la jumătatea distanţei, pe partea stângă venind dinspre Prešov, este imposibil să nu îţi atragă privirea un castel medieval, aflat pe un deal, la peste 600 m altitudine, dominând întreaga vale. Este Spišský Hrad, Castelul Spiš, înscris, din 1993, împreună cu localităţile învecinate, Spišská Kapitula, Spišské Podhradie şi [...] — vezi review [+27 poze]
Descopera Presov / PRESOV
  • IULIE, 2010
  • de: Costi [26.11.10]

Prešov, un oraş mic, dar cu o 'inimă' mare

De la Košice la Prešov (citeşte Preşov) sunt mai puţin de 40 km, pe o autostradă nouă, aşa că drumul a durat puţin, cam jumătate de oră şi iată-ne ajunşi în Prešov mai exact în Centrum Parking de pe strada Metodova, unde ne-a dus GPS-ul setat pe centru oraş. Parcarea s-a dovedit foarte inspirat aleasă, pentru că, într-adevăr este centrală, foarte aproape de obiectivele turistice din oraş. Este o parcare de suprafaţă, amenajată, cu bariere şi cu personal de [...] — vezi review [+26 poze]
Descoperă Kosice / KOSICE
  • IULIE, 2010
  • de: Costi [23.11.10]

O zi în Košice

Trebuie să recunosc faptul că, atunci când am stabilit traseul circuitului vacanţei 2010 şi când am hotărât să facem o oprire şi în oraşul Košice, nu mă aşteptam să avem o surpriză atât de plăcută şi să vedem un oraş atât de frumos. Asta pentru că, dacă vă interesaţi despre Košice, veţi afla că oraşul, al doilea ca mărime, după Bratislava, este un important centru industrial din Slovacia, cu o mare oţelărie, U.S. Steel Košice, aparţinând concernului [...] — vezi review [+47 poze]
Penzion Beryl 3 / KOSICE
  • IULIE, 2010
  • de: Costi [22.11.10]

Penzion Beryl, un hotel convenabil

De la Miskolc la Košice (citeşte "coşiţe"), pe E71 sunt vreo 85 km, pe care i-am parcurs într-oră şi jumătate, asta incluzând şi pauza de la graniţă, unde am oprit să iau benzină şi vigneta, care este necesară, la fel ca în Ungaria, doar dacă foloseşti autostrada. Benzina este mai scumpă în Slovacia decât în Ungaria. Pentru 23,62 litri am plătit 30,45 €, ceea ce înseamnă aproximativ 1,29 €/litru. Slovacia este a doua ţară, după Slovenia, dintre noile intrate în [...] — vezi review [+14 poze]
Descoperă zona Vysoke Tatry (Tatra Înaltă) / POPRAD
  • APRILIE, 2010
  • de: mariana [10.04.10]

Tatra Slovaca

Tinta calatoriei noastre a fost Vysoke Tatry (Tatra Inalta), cu al sau varf Lomnicky Stit (2632 m). Situati in nordul Slovaciei, la granita cu Polonia, Tatra Inalta ocupa o suprafata de doar 341 km patrati, dar totusi cu 25 de varfuri peste 2500 m, 10 din acestia avand chiar peste 2600 m. Din acest motiv atrag ca un magnet pe cei indragostiti de munte, inclusiv pe noi. Traseu: Timisoara - Mako - Eger - Aggtelek (granita Ungaria-Slovacia) - Roznava - Poprad - Tatranka Lomnica (850 m). [...] — vezi review [+21 poze]
Aquacity Hotel 4 / POPRAD
  • FEBRUARIE, 2010
  • de: TEOANCA [23.09.10]

Rasfat maxim in ape termale si saune parfumate

Incep prin a preciza ca acest complex se afla in orasul POPRAD pe care nu l-am gasit in lista oraselor din Slovacia. Este un orasel mic dar care, datorita asezarii - la 10 km de statiunea Tatranska Lomnica -si a acestui complex cu ape termale, face toti banii! De ce l-am ales? Am rugat la agentie sa ne gaseasca un loc care sa ne satisfaca pe toti pretentiosii din familie, adica adolescentul de 17 ani care este "placar" - adica doreste partii pentru snowboard si peisaje ametitoare si noi, [...] — vezi review
Descoperă Tatra Slovacă / VYSOKE TATRY

Din Zdiar în Tatra înaltă

Din Zdiar în Tatra înaltă Am plecat într-o excursie cu mașina, hai-hui prin Slovacia, două familii cu trei adolescenți, fără a face nici o rezervare, la sfârșitul lui august 2009 - începutul lui septembrie, pentru 12 zile, sau cât ne ajung banii, respectiv 1000 € și ceva de-ale gurii prin portbagaj. Am plecat din Sfîntu Gheorghe (Covasna) pe 24 august, prima oprire fiind în  Dlha Ves pentru vizitarea uneia din cele mai frumoase peșteri din Europa - Domica - patrimoniu [...] — vezi review [+54 poze]
    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.064728021621704 sec
    ecranul dvs: 1 x 1