În graba mea de a vă povesti despre maimuțe și despre Caminito del Rey, îmi dau seama că am omis unul dintre cele mai frumoase orașe pe care le-am văzut în Spania: Ronda. Vi-l prezint acum, cu mențiunea că l-am văzut înainte de pitorescul Setenil de las Bodegas, și îmi pare rău că vă port ca pe aripile unui flamenco pe care încă nu îl stăpânesc prea bine. Am zis flamenco, nu flamingo, da? Suntem pe dans, lupte cu tauri și bandoleroși. Suntem în Ronda! Are un fel unic [...] — citește

Pentru mine, a fost cea mai așteptată zi. Știți deja că îmi place muntele mai mult ca orice. Înainte de vacanță am urmărit în flux filmulețe pe you tube cu toată populația lumii care se filma pe Caminito del Rey. Mi se parea spectaculos, aventuros, periculos și nespus de frumos. Mi se părea că toată lumea a fost deja pe acolo și eu ratasem excursia vieții. Visam poduri care se mișcă în bătaia vântului, înălțimi amețitoare, creste greu de urcat. M-am antrenat un an [...] — citește

Mai avem puțin timp înainte să se întunece așa că îl folosim pentru o vizită scurtă. Suntem plini de Ronda, dar mai avem energie. Intram într-un alt orășel muzeu al Andaluziei: Setenil de las Bodegas; un loc născut din dragostea dintre om și stâncă. Când GPS-ul îți spune” ai ajuns” și nu vezi satul, parchează și uită-te în jos. Chiar ai ajuns... Lumina soarelui începuse să prindă culori calde, dar în același timp nori încărcați se luptau pentru întâietate. [...] — citește

În 2011 Sony Pictures căuta un sat spaniol mic, tradițional și pitoresc pentru a-și promova filmul The Smurfs 2. Trebuia să fie suficient de mic să poată fi complet transformat, să fie localizat într-un spațiu pitoresc cu munți și vegetație bogată și să aibă o comunitate unită și deschisă la colaborare. La acea vreme, Júzcar era un sat alb andaluz, ca multe altele din zonă, și număra cam 250 de suflete. Împrejmuit de dealuri înalte, o athitectură uniformă și [...] — citește

Știți turnulețele alea pe care turiștii le fac pe unde apucă prin suprapunerea pietrelor? Le-am făcut mulți dintre noi în locurile unde ne-am simțit inspirați sau pe unde am vrut să marcăm trecerea noastră. Le-au făcut și oamenii preistorici, nu am inventat noi grămezile ordonate de pietre. Ei, să marcheze un mormânt sau un loc sacru, să semnaleze o rută sigură, un loc de popas, un ritual, o ofrandă adusă zeilor. Noi, să arătăm că am fost acolo, că am avut mintea [...] — citește