Kalkan, un loc pretios de pe Coasta de Turcoaz a Mediteranei

TIPĂREȘTE

Inca din 2011, de cand ne-am petrecut vacanta in Fethiye (vezi impresii), sotul meu si cu mine auziseram de locurile Kalkan si Kas aflate in Peninsula Teke, la intrarea in regiunea Antalya, un pic mai departe de legendara Patara, locul de nastere al Sfantului Nicoale. Ele ne-au fost recomandate cu caldura (ca pe niste bijuterii de la Mediterana) de catre proprietara hotelului in care am locuit atunci, in special pentru spectaculozitatea oferita de combinatia locurilor: munte si mare la un loc.

Pentru romani aceasta zona este, din cate mi-am dat eu seama, aproape necunoscuta (noi n-am intalnit niciunul), foarte putini compatrioti au calcat pe-acolo, asa ca, va rog, sa creati o sectiune noua pe site, in speranta ca si alti conationali vor fi impresionati, ca si mine, si vor scrie despre ea. Locul este, practic, “englezit” pana in maduva oaselor, (turistii sunt in proportie de peste 90% englezi, multi dintre ei cumparand proprietati in oras, asociindu-se cu localnici si creand numeroasele agentii de turism locale), totul este pentru ”british people”, asa ca si preturile sunt pe masura, nu intamplator am inclus in titlu cuvantul pretios, gandindu-ma, atat la sensul propriu, cat si la sensul figurat al acestui cuvant.

Insa am prins, la inceputul anului, o oferta early booking pentru un apart hotel pe nume Samira de Luxe din Kalkan, resortul ofera si hotel si vile de lux, dar sunt mult prea scumpe, asa ca am rezervat un apartament pentru doua saptamani la inceputul lunii iunie.

Pana in vremurile razboiului greco-turc din anii 1920 localitatea era un sat de pescari greci pe nume Kalamaki, dupa schimbul de populatie ce s-a stabilit in urma razboiului, grecii de aici au plecat in Attica, in Grecia si au pus bazele orasului Kalamaki, iar ceea ce lasat in urma a fost imediat “ocupat” de turci. Vechea biserica ortodoxa din port a fost transformata rapid in moscheie prin indepartarea crucii si alipirea la ea a unui minaret, insa geamlacurile in forma de cruce si insasi forma ei de pronaos si naos o mai dau, inca, de gol. O alta urma de crestinatate gasita si fotografiata de mine a fost o icoana pictata pe un perete intr-o cladire, chiar in fundul unei incaperi (era deschisa usa, asa am putut face poza de-afara).

Emblema statiunii este floarea de bougainvillea (floarea de hartie) care infrumuseteaza aproape toate cladirile in diverse culori: alb, galben, roz deschis, in special ciclamen, rosu, chiar. Spun asa pentru ca floarea este, realmente, parte din sigla orasului care apare chiar si pe cosurile de gunoi publice.

Peisajul este uimitor de frumos, te lasa cu gura cascata: cladiri, vile, case, chiar si sate intregi cocotate pe munte de te miri cum au reusit sa ajunga acolo si soseaua taiata in munte care vine ca o bretea care tine stransa legatura dintre ele. Prin urmare, statiunea este asezata in trepte, aproape ca si Parga din Grecia, cu deosebirea ca Parga este dispusa in forma de amfiteatru cu plajele sale care se deschid ca un evantai, pe cand Kalkan-ul s-a dezvoltat deasupra unui golf ce “cade” brusc in mare de pe un munte cu piscuri semete, asa incat pantele sunt foarte abrupte, de aprox. 30-35, uneori si de 40 grade, fiind o adevarata aventura urcusul la hotel si coborasul la port. Soferii nu pot scoate masinile din vitezele intai si a doua, taximetristii erau cei mai cautati seara, in special de turistii englezi care nu se deplasau pe jos. Nu am putut iesi din doua perechi de sandale de mers (desi imi luasem si alt gen de incaltaminte) pe care le alternam zilnic, si, desi, nu ducem lipsa de conditie fizica, nu pot spune ca era usoara plimbarea in oras.

Kalkan-ul este diferit fata de toate celelate statiuni in care am fost din Turcia, are multa clasa, este sofisticat, nu este popular ca si Kusadasi sau Altinkum (Didim), nu este plin de cluburi de noapte si distractie precum Bodrum, nu este nici genul de oras mai mare cu oportunitati de shopping ca Marmaris, nu este nici ca pitorescul Fethiye, are ceva din nobletea Side-ului, dar are si altceva, aparte, ce-l face, in opinia mea, crema acestora. Nu deseori mi s-a intamplat sa aud din orice local, in surdina, muzica de café-concert si sa vad atmosfera selecta, nu degeaba spun ca este, intr-adevar, distins.

Intorcandu-ma cu picioarele pe pamant, plaja din Kalkan, destul de mare, este de pietre albe care sunt mari in est si mult mai mici in partea opusa, cu intrarea in apa deloc lina, la cativa metri de mal fundul fiind de pietre mici, iar in larg de nisip. Plaja este publica, administrata de primaria din localitate si este organizata, ca dealtfel toate plajele din Turcia la care am fost, cu tot ce trebuie: dusuri, cabine de schimb, grupuri sanitare. Pentru iubitorii de ceva altfel, este frumoasa, curata, cocheta. Langa ea, marginit de doua faruri, unul ce lumineaza rosu, celalat verde, se situeaza micul port de iahturi, ambarcatiuni mici de pescuit, vase tip goeleta pentru excursii si plimbari.

De fapt Kalkan-ul este situat pe soseaua Fethiye-Kas-Antalya, intre Patara (10 km) si Kas (25 km), in directia Kas, la 7 km de acesta se afla vestita plaja Kaputas, despre care auziseram din 2011, o vizualizaseram pe internet, dar experienta de a o vedea “pe viu” este unica. In fata ei paleste orice alta plaja. Este giuvaerul plajelor din Turcia, este marcata pe sosea cu indicator maro, ceea ce duce cu gandul la obiectiv turistic, si chiar asa este! Aflata la capatul unui defileu stramt ce pica in mare, cu soseaua ce taie muntele si defileul pritr-un pod pe deasupra ei, plaja creata de natura are vreo 150-200 m lungime si se “casca” intre doi pereti stancosi fiind nevoie sa se coboare 188 trepte pentru a ajunge la ea. Este absolut spectaculos si pare o aventura, dar merita sa te avanti pe scari, macar pentru culoarea azurie a apei (noi ii spuneam “blue de Kaputas”) data de claritatea apei pe un nisip alb cu pietre mici in apa, la mal nisipul avand o nuanta de galben puternic.

Pe plaja nu exista sezlonguri ci se gasesc de inchiriat numai umbrele si saltelute, daca nu cumva turistii au venit ei-insisi cu ele. Deseori vantul este prezent in “haul” acesta, iar valurile, mai mari sau mai mici, aproape nelipsite. Desi este protejata ca o rezervatie naturala, este dotata cu tot ce trebuie: wc, dusuri, cabine de schimb. Nu exista niciun magazin sau toneta. Este administrata de un cuplu in varsta care se ocupa cu prepararea de ceai, cafea si gozleme pe care le comercializeaza alaturi de apa si sucuri. Perechea are un fiu trecut de 30 ani care supervizeaza toti turistii, este si salvamar si ghid si organizator de plimbari cu colacii condusi cu vasle pana la “pesterile albastre” din zona (Mavi Magara) aflate dupa stanca ce flancheaza plaja la est, dealtfel singurul sport nautic ce este permis a se practica. Multe vase cu care se fac excursii tip boat-trip de o zi apar dupa orele 10.30 si raman cateva ore bune aproape de tarm. Din ele sar si inoata pe langa vaporase si pana la plaja multi turisti. Trebuie precizat faptul ca aceasta plaja este vizitata preponderent de turisti straini care vin pentru faima ei fie cu masini inchiriate, fie cu dolmusul, putini turci, dar si acestia mai de soi, nu localnicii pe care i-am vazut in alte locuri.

Desi soseaua este ingusta in dreptul plajei si nu exista parcare amenajata din lipsa de spatiu, toate autovehiculele opresc si, tot timpul, de jos, de pe plaja se vad cei ce fotografiaza plaja de sus. De-acolo, de sus, turistii si umbrelele lor de pe plaja par niste insecte multicolore, iar de jos, de pe plaja, cei ce fotografiaza se vad insirati unul langa altul ca niste pasari pe sarma, langa parapetul de aparare al soselei cu aparate foto, care de care, mai performante. N-am mai vazut pana acum un loc atat de fotografiat precum aceasta plaja care nu are egal. Am facut plaja aproape in fieacre zi in prima parte a zilei la Kaputas, urmand dupa-amiaza tarziu in Kalkan.

Am mai vizitat plaja Patara, din nou, de doua ori pentru ca am un “drag” special pentru aceasta plaja minunata, naturala, aproape salbatica. Are 18 km lungime (cea mai lunga din Turcia), cu nisip fin si intrare lina in apa, care trebuie impartita cu broastele testoase care vin aici sa-si depuna ouale primavara si toamna.

Langa ea se intinde ce-a mai ramas din vechea cetate Patara care facea parte din federatia de orase-cetati din Lycia, stravechi tinut, al carei model, filozoful Montesquieu spunea ca ar trebui reiterat, si avea capitala la Xanthos. Cu ocazia primei vizite, dupa binevenitele bai de mare si soare, dupa pranz, ne-am luat portia de istorie constand in explorarea a trei importante cetati lyciene: Patara, Pinara si Tlos din cele sase principale alaturi de Xanthos, Letoon si Myra care aveau dreptul la cate 3 voturi in liga lyciana. Era numarul maximum de voturi pe care putea sa-l aiba o cetate in liga, acestea fiind in functie de cata importanta avea respectiva cetate in comunitate.

Despre Patara am mai scris in review-ul meu despre Fethiye, Pinara se presupune ca a fost construita ca o extindere a suprapopulatului, la un moment dat, Xanthos, in sec. al 5-lea I. C. Este o cetate la care se ajunge greu, “aruncata” pe munti, nu foarte bine conservata, cu tot ceea ce trebuie: amfiteatru, agora, acropolis, odeon si multe morminte, specifice Lyciei ce se intindea de la Fethiye la Antalya, sapate in piatra, hipogee.

Tlos-ul este cea mai cunoscuta cetate lyciana, astazi o sosea asfaltata o taie pe din doua. Este una dintre cele mai bine conservate si cele mai mari cetati, cu dreptul la 3 voturi in liga. Din varful dealului se ofera o vedere panoramica de 360 grade asupra vaii Xanthosului (Esen astazi). Este grandioasa, surprinzator de frumoasa si bine organizata. A fost descoperita in 1838 de un explorator pe nume Spratt, se afla in partea de est a vaii Xanthos si este dominate de marea sa acropola in care au fost taiate multe morminte, unele fiind ale celor mai cunoscuti eroi lycieni: Sarpedon si Bellerophon. Din era romana specifice sunt baile, 3 la numar: calda (caldarium), rece (frigidarium) si intermediara (trepidarium) cu cele sapte porti prevazute cu arcade. Stadionul, ca si baile, dateaza din epoca romana si avea o capacitate de 2.500 oameni, mai intalnim agora, gimnaziul, cladirea, presupus maiestuoasa, a pietei cu arcade deasupra celor patru porti. Impresionant este si amfiteatrul cu 34 de randuri de scaune, iar din perioada bizantina se gasesc si ramasitele unei bazilici.

Cu aceasta intoarcere la ere demult apuse, sper ca am facut sa incolteasca in mintea celor asemenea mie, si nu numai, curiozitatea de-a vedea si simti aceste locuri pe viu, asa incat energia degajata si captata sa fie suficienta pana la noi aventuri.

---

VIZUALIZĂRI: 4307 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI