MiniGhiduri AFA ITALIA [pg.30/49]
Vacanța din anul acesta a avut parte de o planificare ceva mai bună așa încât, ajungând în zona Veronei (vezi aici și aici) am avut ca obiectiv și Parcul de distracții Gardaland.
Scopul declarat a fost premierea copilul pentru un an școlar reușit ocazie cu care și părintele său (adică eu) a primit o recompensă identică. Cred că acesta e avantajul (sau dezavantajul) de a avea copii operați de frică care trebuie totuși însoțiți.
Pentru a ajunge aici am venit de la [...]citește review
- scris de unq
în 20 Sep 2013 în rubrica Gardaland (parc de distracții) [ 25 voturi, 21600 PMA, 11151 viz.]
Așa cum am promis mă întorc cu Traseul 2 adaptat de mine pentru a putea vedea cât mai mult inclusiv din celelalte trasee pomenite de mine în articolul anterior de pe AFA Verona îndrăgostiților & îndrăgostiții de Verona.
Începem din nou cu Piazza Bra (largă, în traducere din italiană) este de fapt una areal imens ce cuprinde, în jurul unui parc circular, următoarele obiective: Palatul primăriei, Arena și clădirile istorice utilizate în prezent de comercianți.
Cu ce să [...]citește review
- scris de unq
în 18 Sep 2013 în rubrica Descoperă Verona și împrejurimile [ 15 voturi, 12150 PMA, 3097 viz.]
Am fost prima oară, în fugă, în Verona, în 2008 venind dinspre Roma. Am rămas cu inima aici tânjind să descopăr îndeaproape un loc ce s-a născut cu peste 2000 de ani în urmă devenit celebru prin Romeo și Julieta. O să vedeți că anii nu au fost cruzi cu orașul păstrându-i vestigii ce provin din acei ani care, îmbinate fericit cu cele ale secolelor ce le-au urmat, au clădit orașul așa cum îl vedem noi astăzi.
Este imposibil să nu vrei să vizitezi un loc ce atrage [...]citește review
- scris de unq
în 17 Sep 2013 în rubrica Descoperă Verona și împrejurimile [ 20 voturi, 17550 PMA, 3911 viz.]
Sardinia e cea mai frumoasa surpriza. Spre jena mea, nu știam prea multe lucruri despre ea când am ales-o drept destinație de vacanța "de mare". Am văzut repede niște imagini si mi-am inchipuit ceva, dar realitatea a fost si mai grozava.
Ea, ca teren, mi-a semanat a Turcia, dar când am văzut coastele... Îți sta inima când vezi plajele. In ceea ce priveste litoralul, experientele mele anterioare sunt despre Europa, Antalya, coastele Frantei si Egipt. Plajele din Sardinia sunt insa [...]citește review
Jul-2013Etna - stapanul Siciliei
Nu are rost sa mergeti in Sicilia daca nu va propuneti sa vizitati si vulcanul Etna. Am plecat destul de bine informati de acasa, aveam asteptari foarte mari dar experienta petrecuta in ziua dedicata vulcanului a fost una de exceptie. Vulcanul incepi sa il vezi inca din avion imediat ce te apropii de aeroportul din Catania si te seduce instantaneu. A avut grija sa ne vegheze in permanenta si sa ne aduca aminte ca el este stapanul. Dar sa incepem aventura :)
In afara informatiilor citite [...]citește review
- scris de danieltanase*
în 12 Sep 2013 în rubrica Excursie pe Etna [ 30 voturi, 23850 PMA, 8036 viz.]
M-am decis sa scriu un review despre ultima noastra vacanta deoarece aici pe sait se gasesc putine informatii si poate sunt de folos celor care doresc sa calatoreasca pe aceasta insula magnifica. (multumesc userilor Pami si Cristian_h pt sfaturile utile).
Am auzit de aceasta insula de la un amic de-al meu care calatoreste foarte mult, care mi-a povestit de peisajele frumoase si de apa marii ce se aseamana foarte mult cu cea din Caraibe.
Pe la inceputul anului citesem pe internet ca cei [...]citește review
- scris de fighter
în 04 Sep 2013 în rubrica Vacanța în Sardinia [ 21 voturi, 17100 PMA, 26100 viz.]
Jul-2013Sicilia - Inima de Foc a Italiei
Destinatia verii 2013 a fost inima de foc a Italiei – Sicilia. Am ales sa ii ofer aceasta denumire din doua motive: locuitorul principal, Etna, este cel mai inalt si mai activ vulcan al Europei. Despre el voi discuta in detaliu ulterior, probabil intr-un review separat, deoarece merita sa ii acordam atentia cuvenita. In al doilea rand, in perioada iulie-august in care am calatorit, caldura coplesitoare a fost ghidul nostrum din prima pana in ultima zi.
Sicilia are doua orase deservite de [...]citește review
- scris de danieltanase*
în 27 Aug 2013 în rubrica Vacanța în Sicilia [ 20 voturi, 16650 PMA, 5157 viz.]
Jul-2013Grado - relaxare la Adriatica
Asa cum spuneam in review-ul despre Hotelul Lydia, o sa scriu separat despre Grado.
Asadar eram in a doua parte a circuitului nostru, parte pe care am alocat-o unui loc insorit, cu mare si plaja. Nu mai fusesem inainte la litoralul italian, si daca tot eram in Austria in drum spre Slovenia, am zis ca acuma e momentul sa ne satisfacem aceasta curiozitate.
De la iesirea de pe autostrada A4 (Palmanova), spre Grado am trecut prin Aquileia, sa vizitam si noi forumul roman si basilica. Am ajuns [...]citește review
- scris de cristi_an3000
în 23 Aug 2013 în rubrica Descopera Grado si imprejurimile [ 13 voturi, 11700 PMA, 8469 viz.]
Hotarati fiind sa vedem cele mai frumoase sate din lume, in luna mai 2011 am decis sa plecam catre Pisa (vezi impresii), iar de acolo catre Cinque Terre. Zborul din Bucuresti pina in Pisa dureaza 2 ore, iar din aeroportul Pisa pana in Gara Centrala din Pisa se fac 5 minute. De aici aveti destule trenuri catre La Spezia. Va sfatuiesc sa va opriti in La Spezia deoarece puteti gasi o camera la preturi mai avantajoase. Din Gara Centrala La Spezia puteti cumpara un card de intrare in Parcul National [...]citește review
- scris de vlado2
în 18 Aug 2013 în rubrica Descoperă Cinque Terre [ 29 voturi, 25650 PMA, 8512 viz.]
Jul-2012Piazza San Giovanni - Firenze
Ajungi in aceasta piata parcurgand Via Roma, venind dinspre gara Maria Novella, pe Via Cerretani.
Piazza San Giovanni din Firenze a luat numele de la Baptisteriul care se afla in aceasta piata care continua la apus Piazza del Duomo.
Demolarea unei parti din Palatul Arhiepiscopal avea sa faca loc actualei piete, sa deschida vederii Baptisteriul si sa uneasca in linie dreapta Via Roma cu Via Martinelli.
Via Roma
Via Roma este o strada din Firenze creata in secolul al XIX lea de patru [...]citește review
- scris de ile57b
în 17 Aug 2013 în rubrica Descoperă Florența şi împrejurimile [ 10 voturi, 7200 PMA, 4419 viz.]
Afișate [291—300] MG în dest. ITALIA // din total 481