Basilica San Giovanni degli Eremiti, simbioza a doua lumi diferite

TIPĂREȘTE

Basilica San Giovanni degli Eremiti a fost unul dintre obiectivele noastre principale de-a lungul sederii in Palermo. Am cautat-o de vreo trei ori, fara succes. Probabil din cauza denumirii sale in limba engleza care, pronuntata cu accentul american al sora-mii, unui sicilian nu-i suna deloc cunoscut si dadea din umeri uitandu-se la noi ca la niste extraterestre. Ma rog, fie vorba intre noi, sicilienilor nu prea le suna cunoscut niciun cuvant in limba engleza... Ai succes daca vorbesti eventual cu mainile, pana faci febra musculara. Ce-i drept, nici harta pe care o aveam nu ne-a ajutat prea mult, indrumandu-ne aiurea si, am dedus eu, in final: “Biserica asta nu-i ceva important, sa stii, sau... poate se afla in interiorul curtii Palatului Normanzilor si ca sa intram acolo o sa ne ia lesinu’ la coada! Deci... mai bineeeeeeeee... taiata de pe lista! Eh? ” Eram asa mandra de “deductia mea logica prin inductie matematica” iar cand sora-mea a fost de acord cu excluderea “eremitilor” din lista chinurilor mele... imi venea sa dau din codita ca Pluto, din desenele animate, cand primeste un os. Ma rog, acuma, fie din nou vorba doar intre noi, eram “super-happy” ca mai taiam ceva de pe lista sora-mii. Deh, nu-i simplu sa te trezesti in concediu, timp de doua saptamani, zilnic, dis de dimineata, pentru a colinda orasul, cu piciorusele proprii si personale, cat e ziua de mare. Recunosc, trebuie gadilata in concediu si doza mea de lene.

Buuun! Vine ultima zi, umblam fara tinta prin oras pentru ca epuizasem lista, evident la pas, viteza melcului. Si... vine ploaia. Umbrela noastra de 5 euro, cumparata cu doua zile inainte, arata ca electrocutata, asa ca am cautat sa ne adapostim. Si... surpriza, langa noi cupolele rosiatice ale bazilicii careia-i pierdusem urma. Coincidenta sau nu, nu am stat prea mult pe ganduri si am intrat. Nu stiu cum nimerim noi peste tot dar... si aici era pustiu. Dau sa platesc si sunt intrebata de varsta. Corectitudinea mea care mereu imi face gauri in buzunare ma face sa-mi marturisesc varsta si, cu juma’ de gura spun: “Twenty nine... ”. Doamna care “zacea” plictisita intr-un scaun confortabil ma intreaba: “Sicuro? ”. Obisnuita cu intrebarea asta (probabil din cauza fizionomiei nimeni nu ma crede) dau afirmativ din cap. Madame rade satisfacuta si ma pune sa platesc pretul cel mare din lista de preturi, 8 euro. Sora-mea, in spatele meu imi baga printre dinti un: “Ce fraiera! ” si, cascand mai bine ochii pe “menu”, cand este intrebata de varsta spune, mintind, evident: “Twenty five! ”, sigur si apasat. Nu i se cere niciun act, nimic, dar i se cer doar 4 euro, jumatate din suma platita de mine. Am inghitit in sec... deh, asta este daca nu m-am uitat ca daca ai sub 26 de ani (nu stiu de ce), platesti jumate... Stiti cum e, in ultimele zile de concediu, cand stii ca esti la buget de austeritate, cauti doar reduceri. Incepem incursiunea in vechea biserica si manastire, acum muzeu, pe traseul indicat in italiana de doamna de la intrare care nu s-a sinchisit o clipa sa se ridice din “jiltu-i” confortabil.

Istoria Basilicii Eremitilor isi are originile in perioada in care Sicilia era sub ocupatie araba, in secolul al IX-lea. Desi acestia au stapanit insula aproximativ un secol, urmele si influentele lor si-au pus o amprenta majora asupra sicilienilor si se continua si astazi. Vizitand Sicilia nu poti sa nu remarci ca dialectul lor are imprumutate multe cuvinte de origine araba, ca in meniurile restaurantelor se gasesc si preparate arabesti sau ca arhitectura locului este una cu puternice influente islamice. Si astazi in Palermo se mai gasesc nenumarate moschei. E ciudat sa te gandesti ca, desi Italia este patria catolicismului, aici, in sud, gasesti atatea urme ale islamului.

Basilica Eremitilor a fost reconstruita in jurul lui 1136, in perioada in care normanzii, crestini declarati, i-au inlaturat pe arabi si au preluat controlul insulei (din secolul al XI-lea pana in secolul al XIII-lea). Au construit-o pelocul unde se afla o veche moschee si, ironic sau nu, ceea ce au construit apoi are puternice influente arhitecturale arabe. Aceasta biserica este una dintre dovezile de netagaduit ale impletirii celor doua culturi, cea europeana cu cea apartinand Orientului Mijlociu. Este suficient sa analizezi arhitectura edificiului si iti dai seama de istoria Siciliei. Basilica are cinci cupole (“domuri”), colorate in caramiziu, cupole care au devenit unul dintre simbolurile orasului Palermo. De nenumarate ori, citind despre acest oras am vazut atasate fotografii cu aceste cupole. Atat “domurile” cat si o parte din ferestrele si modul in care acestea au fost decorate sunt de origine araba. Turnul clopotnitei, in schimb, desi are deasupra o semisfera caramizie, are ferestrele in stil gotic. Este foarte frumos armonizanta, chiar impresionanta, simbioza celor doua culturi.

Foarte frumoasa este si gradina interioara, o gradina luxurianta, in care am stat jumatate de ora sa admir si sa identific speciile de vegetatie. Materiale informative se gaseau din plin. Mirosea atat de frumos a iasomie si citrice incat parca n-as mai fi plecat... As fi stat mai mult sa visez cu ochii deschisi dar a inceput o ploaie cu niste stropi imensi, care ne-a cam trezit la realitate si ne-a gonit in interior. Biserica propriu-zisa are forma unei cruci latine. Naosul sau este mare, simplu si inalt. Aici s-a aflat vechea moschee, exact in locul naosului. Ultima “renovare” a acestei manastiri a avut loc in 1880, de aceea arata atat de bine.

Dupa 20 de minute de ploaie am iesit iar in gradina sa cascam ochii, eu sa visez, sor-mea sa pozeze fiecare frunza din pomi... Era atat de placut pentru ochii mei obositi sa admire mandarinele, lamaile si rodiile atarnand in copaci. In gradina se vad urmele incintei manastirii benedictine care si-a avut si ea locul aici in perioada evului mediu, incinta ai carei stalpi au arhitectura si decoratiuni arabe si care a fost foarte bine conservata. Tot in gradina se afla un vechi sistem de colectare a apei de ploaie, sistem din care face parte si o cisterna araba subterana.

Ne-am invartit pe acolo, ba afara, ba inauntru cam doua ore, pentru ca ploua cu intermitente si pe strazi nu ar fi fost prea placut. Oricum, in gradina te simteai ca in parc: verdeata, liniste, pasarele. De ce as fi plecat daca tot n-aveam altceva de facut? Doamna de la intrare, cea care “zacea” in scaunul ei confortabil, a venit in gradina de vreo trei ori, chipurile sa arunce un ochi... sa verifice nu stiu ce intrerupator... Probabil se intreba ce naiba fac cele doua ranjite in incinta muzeului atata timp si devenise suspicioasa tare, din moment ce si-a invins plictiseala si s-a deplasat in gradina. La un moment dat a trimis-o pe o alta ca sa “scaneze” zona, moment in care eu m-am simtit un pic prost si am insistat sa iesim. Sora-mea a murmurat: “Ei, ce sa spun? Am platit, stau cat vreau si fac cate poze am eu chef... Tu mereu te simti prost pe banii tai. Ha-ha-ha! ”. Si cum ea are chef sa faca always “jdemii” de poze, am insistat din nou, pe un ton plangaret, sa plecam. A convins-o, in final, foamea, nu eu... si am iesit, nu inainte de a mai arunca o sageata veninoasa: “Auzi, pana mananc eu ceva tu ai putea sa mai stai pe aici daca vrei... Ah? Ce zici? ”. Si, vazundu-mi mutra pe care se citea o mare nedumerire, completeaza: “ Nu de alta dar, daca tot ai platit dublu, macar sa stai de doua ori mai mult... nu? Asa-i corect... parerea mea”. S-a hlizit cat a putut, cu gura pan’ la urechi si, vazand ca tac malc, din lipsa de cuvinte potrivite, s-a oprit si ne-am continuat drumul: ea fericita ca a iesit soarele si ii ies pozele mai frumoase, eu, ca de obicei, copilul plangaret plin de basici in talpi. Drumul ne-a dus spre sandvisurile cu sardine, cumparate cu bani din punguta cu monede, singurele urme pecuniare care ne ramasesera in ultima zi. Si sardinele astea, parol, te fac sa uiti de toate relele!

Recomand cu caldura acest loc, loc care spune o poveste frumoasa a Siciliei, cea a simbiozei armonioase dintre doua culturi, atat de diferite.

---

VIZUALIZĂRI: 5056 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI