Soare și vânt pe Vârful Grohotiș

TIPĂREȘTE

Iar un articol despre munte! Iar despre locuri unde nu putem ajunge! Parcă aud multe voci care vor spune că nu sunt așa de interesante review-urile despre drumeții montane deoarece puțini sunt cei care pot ajunge in acele locuri.

Aș vrea să contrazic acele voci. In multe locuri, se poate ajunge cu foarte puțin efort.

In altele, sunt de acord, nu pot ajunge decât cei cu o oarecare pregătire și experiență.

Dar, ceea ce scriu eu se adresează ambelor categorii. Celor care nu au fost și din diferite motive nu pot să meargă pe munte, sperând că astfel pot și ei să vadă și să parcurgă aceste trasee cu ajutorul scrierilor mele și al fotografiilor atașate.

Celor care merg pe munte, sperând că poate le vor folosi aceste scrieri sau că, la rândul lor, vor impărtăși din propriile lor experiențe.

In acest review voi povesti despre o drumeție in Munții Grohotiș, niște munți sălbatici, puțin cunoscuți și circulați.

Aflați intre Munții Ciucaș și Munții Baiului, incadrați de valea Doftanei și a Teleajenului, Munții Grohotiș sunt formați din mai multe culmi domoale, cea mai inaltă, Vârful Grohotiș, atingând 1768 m.

Sunt câteva variante de trasee care străbat Munții Grohotiș, cu plecare de pe o parte sau alta a muntelui, dinspre Slănic, Măneciu sau dinspre Cheia.

Incursiunea mea pe acești munți avea să fie dinspre Pasul Bratocea, in prima parte a lunii ianuarie, când am răspuns unei invitații de a face o drumeție prin zăpadă pe Munții Grohotiș.

Pasul Bratocea se află la o altitidine de 1263 m, intre județele Prahova și Brașov, și este străbătut de DN1A, șosea pe care am venit și noi până la punctul de intrare in traseu. De aici pleacă două trasee, marcate cu dungă roșie – unul spre Vârful Ciucaș și celălalt spre Vârful Grohotiș.

Traseul incepe printr-o urcare ușoară prin pădure, prin Plaiul Sterp. Era zăpadă, nu foarte mare, și spre norocul nostru erau deja urme pe care puteam să mergem mai ușor. Nici nu am observat cînd drumul a coborât pentru ca apoi să urce ușor pe lângă culmea Babeș și iese in golul alpin. Vremea era frumoasă, bătea puțin vîntul care incepea să se simtă și mai puternic in golul alpin. Erau aproximativ -5 grade C, zăpada scârțâia plăcut sub picioare, priveliștea era minunată, numai bine pentru o drumeție pe munte.

Am ajuns in șaua dintre Picioarele Caprei și Babeș unde drumul se intersectează cu un altul care vine din Cheia cu indicator ”cruce roșie”. Trecem pe lângă Fața lui Gherghel și incepem să urcăm susținut, prin zăpadă, pe lângă Vârful Bobu Mic. Vremea era frumoasă dar era un soare cu dinți, ascuțiți de vântul tăios care bătea din ce in ce mai tare.

Priveliștea insă ne incălzea. Se vedeau Bucegii cu Releul Coștila, Munții Ciucaș și Zăganu, și in față culmea cea mai inaltă a Munților Grohotiș - Vârful Grohotiș.

Dar, până la vârf, aveam de străbătut un platou cu zăpadă, pe care vântul bătea din ce in ce mai tare. Imi spuneam că avem noroc, că vântul ne bate din spate și ne ajută a mers.

După ce am urcat o culme, am coborât ușor ca să facem apoi asaltul final spre Vârful Grohotiș.

Dar, vai... Vârful nu era prea bucuros de oaspeți. Ne-a primit cu un vânt puternic și extrem de rece. Abia mă puteam ține pe picioare. M-am sprijinit in bețe și m-am ținut de piatra care marchează vârful pentru câteva fotografii care să arate că am fost acolo, pe Vârful Grohotiș. Era greu și să faci fotografii, nu numai că iți ingheța mâna pe telefon sau aparat, dar simțeai că dacă nu il ții bine vântul ți-l smulge din mână.

De sus se vedea in depărtare Lacul Măneciu, Vârful Penteleu, iar pe cealaltă parte se vedeau Bucegii apoi Ciucașul și culmile Zăganului.

Ne-am adăpostit puțin sub vârf ca să bem un ceai cald și am pornit inapoi. Dacă la urcarea pe vârf mă simțeam ajutată puțin de vântul care bătea din spate, acum imi doream să fiu oriunde in altă parte numai acolo nu, cu un vînt care imi bătea pternic in față. Abia reușeam să merg prin zăpadă și să infrunt vântul rece care mă dădea jos. Imi inghețase mâinile, fața, nu mă puteam opri ca să imi scot geaca cu puf pe care o aveam in rucsac. Simțeam că dacă mă opresc ingheț pe loc. Cred că erau -5 grade C dar temperatura pe care o resimțeam din cauza vântului cred că era de -10 grade C.

Am mers cât am putut de repede până in șaua dintre Picioarele Caprei și Babeș unde vântul a inceput să iși mai piardă din putere.

Soarele se pregătea să meargă la culcare, colorând in roșu cerul deasupra munților. Am intrat ușor in pădure și am inceput să coborâm. Ultima parte a drumului am mers la lumina frontalelor. Dar, când credeam că greul a trecut, a trebuit iar să urcăm, destul de susținut, aproximativ 10 minute. Era culmea pe care la venire o coborâsem aproape pe nesimțite. Acum, pentru că vântul mă sleise de puteri, urcușul acesta mi s-a părut foarte greu și lung. Dar urcam cu gândul că este ultimul urcuș, că pe urmă mai avem puțin și ajungem la mașini.

Când am văzut luminile mașinilor care circulau pe DN1A am strigat de bucurie. Reușisem să ajung, după un traseu care părea ușor dar care a fost mult ingreunat de vânt.

Am parcurs in total 20 km cu aproximativ 600 m diferență de nivel, in aproximativ 8 ore.

Dar, cu toate acestea a fost frumos - albul zăpezii, munții care se ridicau de jur imprejur, soarele care strălucea. Cu siguranță aș mai repeta experiența.

Sper ca fotografiile atașate să vă convingă de frumusețea munților și a drumețiilor pe munte.

---

VIZUALIZĂRI: 592 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI