Peștera Lazareva - monument al naturii în Carpații Serbiei

TIPĂREȘTE

Luna august 2019 a fost pentru noi una aglomerată. Am fost mai tot timpul în deplasare - cu mașina personală, cu autocarul, cu barca… Trenul și avionul aveau să intervină ceva mai târziu, spre toamnă.

Cele patru zile petrecute în Serbia, însoțind un grup numeros, au avut părțile lor bune, dar și mai puțin bune din punctul nostru de vedere. Acum, când stau și analizez, parcă tot cele bune atârnă mai mult în balanță. Dacă mă refer strict la obiectivele vizitate, pot afirma fără undă de îndoială că ele au fost toate foarte interesante. Programul minicircuitului a fost o înlănțuire de obiective - o cetate, o mănăstire medievală, o peșteră, un canion, un tren turistic, un sat tradițional, un oraș modern… de toate. Deci, nu aveai cum să te plictisești.

Pentru că am la activ vizitarea mai multor peșteri, mă întrebam dacă Peștera Lazareva, situată la 21 km de orașul Bor, cea mai lungă peșteră explorată din Serbia, avea să mă mai surprindă în vreun fel. Ultima - Peștera Snejanka un monument al naturii și cea mai vizitată peșteră din jumătatea sudică a Bulgariei - fusese bifată cu numai 6 zile în urmă. Acum, după ce le-am vizitat pe amândouă, pot spune că fiecare este frumoasă în felul ei.

În cea de-a doua zi a minicircuitului, după micul dejun, am părăsit Jezero Hotel situat pe malul unui lac, într-un cadru natural de excepție și - lăsând în urmă orașul Bor - ne îndreptam spre Peștera Lazareva, o minune a Carpaților sârbești, pe care aveam în plan a o vizita. Nu înainte însă de a face un popas pentru a admira, de sus, Canionul Lazarev. Drumeția relativ scurtă, pe un drum în pantă, la început mai lină, apoi din ce în ce mai provocatoare, ne-a răsfirat și ne-a împrăștiat pe o bună bucată din traseu. Cei mai puțin în formă încercau să țină ritmul mergând continuu, gâfâind, ceilalți - mai antrenați - oprindu-se din când în când să culeagă floricele, mure și coarne acre, abia date în pârg.

Situat pe vârful unei stânci pe care o escaladezi pe niste trepte înguste, inegale și alunecoase, punctul de belvedere de la Canionul Lazarev îți oferă o imagine panoramică asupra despicăturii de stâncă argintie și a crestelor împădurite care o mărginesc. Încet, în grupuri mici, urcăm, privim în cele patru zări, facem câteva fotografii, apoi coborâm făcând loc următorilor. Nu aș recomanda acest punct de belvedere celor cu rău de înălțime și nici celor care nu sunt încălțați corespunzător.

Cei care doresc să se avânte în canion, cel mai bine ar fi să o facă pornind de la gura Peșterii Lazareva. Există acolo un indicator și un panou informativ (numai în sârbă), precum și un marcaj al traseului de urmat.

Canionul Lazarev este accesibil doar vara (în special în lunile august și septembrie) atunci când râul este secat. Traseul începe dincolo de podul suspendat de lângă peșteră. Bineînțeles, noi nu l-am urmat. Deși se spune că trecerea prin canion nu este deosebit de solicitantă, sunt totuși unele locuri unde trebuie să urci pe stânci sau să cobori pante abrupte. Cum era să intrăm în canion noi toți, aproape 80 de oameni cu vârste și cu pregătiri fizice diferite? Am aflat că cei care ajung acolo pot vedea capre sălbatice sau - Doamne ferește! - vreo viperă. Șansele sunt destul de mari dat fiind că în Canionul Lazarev trăiește cel mai mare număr de vipere din Serbia.

Peștera Lazareva sau Peștera Zlotska

Peștera Lazareva se află în estul Serbiei, la 21 km de orașul Bor și la doar 3 km de satul Zlot, un sat în care aproape jumătate din populație este vlahă. Despre peșteră știam că este una dintre cele mai ofertante din punctul de vedere al specialiștilor, totodată - potrivit cercetărilor speologice - cea mai lungă peșteră explorată din Serbia.

Primele cercetări au fost efectuate de Felix Hoffman în 1882 și - mai târziu - de cunoscutul geograf sârb Jovan Cvijić. Doar 9818 m din lungimea galeriilor săpate de râul subteran au fost cercetate. Se estimează că lungimea totală a galeriilor depășește 10 km. Peștera Lazareva a fost declarată monument natural și este protejată din 1949. Amenajarea turistică a peșterii a început în 1953, iar traseul de vizitare are o lungime de 800 m. Intrarea în peșteră se află la o altitudine de 291,41 m față de nivelul mării și la 6,71 m față de nivelul albiei râului Lazarev.

Am reținut că accesul turiștilor se face doar în perioada 15 aprilie - 15 noiembrie, numai însoțiți de un ghid.

Autocarul ne-a adus chiar la gura peșterii, dar până la momentul intrării am avut răgazul necesar pentru a prospecta împrejurimile. Râul Lazarev cu apele lui verzui, podul suspendat - o mare surpriză fotogenică, motelul cu restaurant și terasă inundată de vegetația abundentă, micile caverne care se cască în munte, alături de intrarea în peștera cea mare, mesele și bancuțele de lemn amplasate acolo pentru turiștii obosiți, chiar și taraba cu bunătăți locale (miere, dulcețuri, plante uscate, etc…), toate ne-au suscitat interesul.

Când a sosit vremea, porțile metalice s-au deschis, iar noi am pătruns într-o încăpere largă, capitonată cu tot felul de afișe cu informații pentru turiști. Există acolo și un mic centru cu suveniruri unde o carte de oaspeți aștepta, deschisă, impresiile noastre. Ghidul de peșteră a fost o tânără de origine vlahă (adică româncă din Timoc). În limba vlașki, română într-un dialect unic timocean-sârbesc, ne-a urat bun venit, iar după o scurtă prezentare a peșterii lângă planul afișat la intrare, ne-a invitat să o urmăm. Știam că temperatura în peșteră este de 10-12 ̊C, de aceea fiecare dintre noi s-a echipat corespunzător.

Peștera Lazareva este impresionantă, adăpostind adevărate bijuterii rupestre: stalactite, stalagmite, coloane, perdele și alte formațiuni neregulate. Fantezia naturii a creat și aici, ca și în alte peșteri, încăperi mai largi și mai înalte pe care specialiștii le-au numit săli. Chiar de la intrare suntem impresionați de liniștea subterană și de bogăția bijuteriilor din peșteră. Aici sunt așa-numitele lumânări de peșteră, din calcit cristalizat, alb ca zăpada. Nu lipsește nici fântâna dorințelor, o formațiune lată, în scobitura căreia picură apa din tavan. Se spune că cei care aruncă monede și au o dorință specială, aceasta se va îndeplini curând. Dar, principalele atracții pentru vizitatori sunt Sala de Concerte și Sala Liliecilor. Sala de Concerte are stalactite și stalagmite neobișnuit aranjate, care dau impresia unei orchestre filarmonice în fața căreia se află dirijorul. Bineînțeles, imaginația vizitatorilor a mai adăugat un amănunt demn de o legendă: acolo asculta muzică prințul Lazăr. La doar câțiva metri de Sala de Concerte se află Sala Liliecilor renumită pentru liliecii care viețuiesc aici. Se spune că au fost identificate peste 20 de specii de lilieci, dar, cei care au teamă de aceste zburătoare, pot vizita liniștiți Peștera Lazareva. Noi n-am văzut nici un liliac.

Intrarea în Sala Liliecilor este păzită de un taur, un bloc masiv de calcar foarte asemănător cu capul acestui animal văzut din profil. Ni s-a atras atenția asupra acestei formațiuni și - bineînțeles - toți am fotografiat-o. Camera Fetei se află la capătul unei serii de cascade asemănătoare unei scări. Se spune că în această cameră secretă își ascundeau localnicii fetele pentru a nu fi răpite în timpul invaziilor turcești.

Vizitând Peștera Lazareva, vei fi impresionat de mulțimea bijuteriilor rupestre create într-o îndelungată lucrare de râul subteran care curge și astăzi în unele porțiuni ale peșterii. Nu trebuie însă să uităm că peștera care astăzi este casă pentru multe viețuitoare de întuneric, nevăzute de noi, în trecutul foarte îndepărtat a fost adăpost pentru ursul de peșteră, leul de peșteră și hiena de peșteră. Un panou amplasat la vedere ne amintește despre aceste specii de animale dispărute.

Și pentru că nu există loc turistic fără măcar o legendă a lui, iată - pe scurt - cele două legende ale Peșterii Lazareva.

Prima spune că peștera a luat numele prințului Lazăr care, fugind din Kosovo împreună cu armata sa decimată, s-a ascuns din calea turcilor chiar în această peșteră. Oasele de animale domestice care încă se găsesc în peșteră, sunt o dovadă că acolo au trăit oameni.

O altă legendă vorbește despre haiducul Lazăr, care, atacându-i și jefuindu-i pe turci, a dobândit o imensă bogăție pe care a ascuns-o în peșteră. Comoara zace și acum ascunsă adânc în Peștera Lazareva, iar visătorii temerari sunt invitați să o caute.

Eei, dar, destul cu poveștile! Colindând prin peșteră, ascultând și încercând a înțelege relatările ghidei timocence, timpul a avansat, iar pe noi ne aștepta un drum lung de 300 km.

Prin munți, pe drumurile sârbești în mare parte în lucru, 5 ore ne-au trebuit pentru a ajunge în vestul țării, acolo unde Complexul Konačište Osmica din Mokra Gora ne aștepta pentru odihna din noaptea următoare.

---

VIZUALIZĂRI: 1183 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI