Complexul Konačište Osmica - Mokra Gora

TIPĂREȘTE

După vizita la Peștera Lazareva, traversând Serbia de la est la vest, prin munți, pe drumuri în mare parte în lucru, am ajuns la Complexul Konačište Osmica - Mokra Gora târziu. Se întunecase deja. Eram un grup mare, de aproape 80 de persoane. Hotelul din gară, cu doar 25 de camere, bineînțeles că nu ne putea găzdui pe toți. Conform înțelegerii prealabile, câțiva turiști au fost direcționați spre o altă locație de cazare. Personal, nu am văzut această locație și nu pot spune nimic despre ea. M-am bucurat că noi am rămas pe loc, adică pe peronul gării.

Recepția se află într-o clădire separată la capătul căreia este și restaurantul (cu săli interioare și o terasă). Este prima clădire de lângă casa de bilete pentru călătoria cu trenulețul, clădire pe care - fără îndoială - o veți repera cu ușurință dacă veți ajunge acolo.

Ghișeul recepționerului este instalat într-un spațiu îngust, la începutul unui hol care duce spre o scară și spre o toaletă. La Complexul Konačište Osmica - Mokra Gora nu există noțiunea de lobby. Spațiul de așteptare și de relaxare este afară, în fața clădirii, pe peronul gării sau la mesele de la terasa descoperită. Eram mulți. Două autocare, deci aprox. 80 de persoane. Am așteptat cu toții - afară - momentul strigării pentru a intra, a preda actele de identitate și a primi cheia camerei repartizate, după care… altă așteptare pentru a fi conduși la camere. Cu bagajele după noi, o luăm de-a lungul peronului până la clădirea cu spațiile de cazare, fosta clădire a gării. Accesul la câteva dintre camerele complexului din gară se face direct de pe peron. Pentru celelalte, majoritatea, intrarea este la capătul clădirii, acolo unde te întâmpină o amenajare asemănătoare unei recepții (cu ghișeu și casete pentru cheile de la camere), pustie atunci când am fost noi acolo. Nu există lift, deci scara de lângă ghișeu, acoperită cu mochetă, este singura modalitate de a ajunge la camerele de la etajele 1 și 2.

Ne-a fost repartizată camera 31 - cea mai ciudată cameră pe care am primit-o vreodată. Nu pentru că se află într-o gară transformată în pensiune, ci datorită structurii ei. Era de fapt un apartament situat pe mai multe niveluri.

La etajul 2, alături de camera 21 și 22, vedem ușa pe care scrie 31. Descuiem și nu vedem o cameră așa cum ne-am fi așteptat, ci un hol îngust, doar cu o scară și cu un întrerupător de curent electric. La capătul celor 16 trepte avem imaginea unei băi minuscule care ne aștepta cu ușa deschisă. Urcăm, lăsăm baia în dreapta și - trecând printr-o deschidere de zid, fără ușă - ajungem într-o încăpere în care trona un pat îngust, pentru o singură persoană. De aici, de la etajul 3, o altă scară (tot din lemn lustruit și tot cu 16 trepte) conduce la etajul 4 sau mai degrabă la mansardă. Acolo am văzut - în sfârșit - mult râvnitul pat dublu, de familist. Dar să o iau sistematic!

Apartamentul 31 se compune din hol, living, dormitor și baie. Nu știu cărui fapt datorăm cinstea de a ni se fi repartizat un apartament nouă, o familie cu doar două persoane.

Holul este lat doar cât scara. La ambele capete (deci și jos și sus) se află câte un întrerupător de curent electric. Un lucru foarte bun pentru că scara destul de abruptă este din lemn lustruit și neacoperită cu mochetă așa cum sunt celelalte scări din holurile comune. Despre hol, nu se mai poate spune nimic în plus. Poate doar faptul că scara de lemn cam scârțâie.

Livingul în care se află un pat îngust, pentru o persoană, mai este dotat cu trei fotolii, o măsuță joasă, din sticlă, și un birou pe care este postat un televizor de modă veche. Dedesubt, în acest corp de mobilier, am găsit pături de rezervă, trei perechi de papuci de unică folosință, iar într-un sertar mai multe consumabile cosmetice (șampon și săpunele tip turist), probabil un mic depozit al cameristelor. Încăperea pardosită cu parchet acoperit cu covor, are trei ferestre, fiecare pe câte un perete și - tot fiecare - cu perdele și cu pervaz foarte lat. Nu te puteai apropia să deschizi fereastra. Sub fiecare fereastră există calorifer, lucru de apreciat în special în sezonul rece. În august, noi abia dacă le-am observat. Pereții încăperii sunt decorați cu trei tablouri, iar plafonul are grinzi groase din lemn vopsit în cafeniu. Sunt mai multe corpuri de iluminat, dar nu toate au becuri. În tot apartamentul nu există uși interioare. Excepție fac intrarea principală pe care stă scris numărul 31 și mica încăpere a băii.

Pe birou, alături de televizor, în afară de lista cu inventarul camerei, am găsit și o listă de prețuri pentru cazare și masă. Pentru orientare, în ideea că ar putea fi de folos cuiva în viitor, atașez fotografia ei.

Dormitorul situat la mansardă este surprinzător de mare și înalt. Și tavanul de aici are grinzi solide, din lemn vopsit, așezate cruciș, între ele având becuri.

Patul dublu flancat de două noptiere, un dulap (cu câteva umerașe, precum și cu multe, chiar prea multe perne și pături de rezervă), minibarul gol, scos din priză și aparatul de aer condiționat alcătuiesc dotările acestei camere. Într-un colț mai remarcăm prezența unui lampadar simplist, dar foarte folositor. Camera de la mansardă are două ferestruici poziționate foarte sus, deci fără posibilitatea de a fi deschise. Se înțelege că apartamentul 31 nu are balcon. Dormitorul nu-ți oferă posibilitatea de a admira natura în afară de un peticuț de cer. Din living, dacă te cocoțai pe ceva, în afară de acoperișul clădirii vizibil parțial prin cele două geamuri laterale, prin geamul din mijloc puteai vedea căsuțele din deal care păreau nelocuite atunci când am fost noi acolo.

Așternuturile de pat, atât în camera de jos, cât și în cea de la mansardă, erau curate, dar - vizibil - foarte mult folosite. Obosite și parțial uzate erau și prosoapele (mare și mediu, pentru fiecare persoană). Nici curățenia nu excela. Pe la colțuri mai vedeai câte o pânză de păianjen, aspect care - cu siguranță - este trecut cu vederea de cei veniți aici doar pentru a se bucura de plimbarea cu trenulețul turistic.

Baia apartamentului 31 este mică, foarte mică, dar nu le întrece pe multe din băile grecești prin care am trecut de-a lungul timpului. Are - cred - mai puțin de 1,5 x 1,5 m. O cabină de duș strâmtă, o chiuvetă mică, cu etajeră pe care așteptau două pahare acoperite cu plastic, trei săpunele tip turist și trei mici recipiente cu gel de duș, oglindă, toaletă, coș, perie, hârtie igienică (plus rezervă, un total de nu mai puțin de 5 suluri), toate erau înghesuite în acel spațiu minuscul. Gresia și faianța sunt și ele de tip vechi, amintind de faptul că actuala locație de cazare este rezultatul transformării unei clădiri care a avut o cu totul altă destinație.

Seara, la sosire după un drum lung, s-a servit o cină târzie, cu un meniu standard, pe terasa închisă. Cum am întârziat mai mult în cameră încercând să ne dumirim ce și cum, am pierdut momentul când s-a dat comanda pentru grup. Dar, nu am regretat. Pentru că soțul meu este fumător, am luat loc la o masă pe terasa descoperită, aproape de intrarea în restaurant. Până la sosirea ospătarului, am remarcat fața de masă brodată cu sigla locației și am studiat meniul și el cu coperte personalizate. Cam știam ce ne dorim, așa încât de îndată ce a sosit ospătarul am comandat o mică tărie, aperitiv pentru soțul meu (200 dinari), două halbe cu bere (200 dinari/500 ml), două porții de pleșcavița cu cartofi prăjiți și ceapă tocată (500 dinari/porția) și pâine - patru felii groase și foarte gustoase (25 dinari/bucata). Totul a fost bun, servit atunci când aveam mai mare nevoie de hrană și nu ne-a costat decât 1700 dinari, adică 68 lei.

Micul dejun a fost servit la ora 8, în salonul interior, deși soțul meu - fumător - ar fi preferat tot terasa. Salonul interior era însă pregătit pentru noi, cu mese aranjate pentru patru persoane. În mijloc era o farfurie cu patru porțioare de gem și opt pachețele cu unt. Un coș cu pâine aștepta alături. Până să fim serviți cu celelalte, am avut prilejul să admir interiorul restaurantului din gară decorat cu fotografii de epocă și cu machete de trenuri. Și aici, ca și în camere, plafonul este întărit cu grinzi de lemn.

Pe farfurii individuale, gata aranjate, ne-au fost aduse 3 gogoșele, 2 bucăți de plăcintă cu brânză și verdeață (cam îmbibate cu grăsime), 1 ou fiert curățat și tăiat în două, 3 feliuțe de șuncă cu grăsime, 2 feliuțe de șuncă presată și 2 bucăți de brânză. La solicitare erai servit cu ceai sau cu cafea (de fapt un soi de cafea cu lapte). Cafeaua cea adevărată se comanda și se plătea separat (120 dinari). A fost foarte bună.

Aprecieri privind micul dejun? Deși cu destule sortimente, nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor mele. Totuși, nu am plecat flămândă de acolo.

Îndată după micul dejun am predat camerele, am dus bagajele la autocar și ne-am pregătit pentru marea aventură a zilei - plimbarea cu trenulețul turistic.

Deși ne-a oferit destule surprize, Šarganska Konačište Osmica - Mokra Gora amplasat în clădirea unei foste gări, cu Muzeu Feroviar, cu Wi-Fi gratuit, disponibil peste tot, cu parcare privată gratuită, constituie pentru noi o amintire de neuitat.

---

VIZUALIZĂRI: 664 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI