ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.11.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Braila
ÎNSCRIS: 30.08.15
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
SEP-2019
DURATA: 7 zile
familie cu copii
PREȚ 599 de euro ?
FĂRĂ transport
"ECHIPA" A INCLUS:
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Drumeții spre vârful Vihren

NB: Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă; — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții. Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

Din Bansko spre Vihren

TIPĂREȘTE

Vara asta am ratat marea sau ea pe noi, cert este că n-am ajuns. Motivele au fost diverse: nu s-au suprapus perioadele libere sau, când erau compatibile, timpul nu ne ajungea. Marea, la care mergem noi, e la distanță, mult timp l-am fi petrecut pe drum. Așa că am profitat de câteva finaluri de săptămână și am refăcut câteva trasee, pe unde nu mai fuseserăm de multă vreme: Omul (se înțelege Piatra Arsă, Babele), Padina, Bolboci, Scropoasa, Rarău. Mai mult, pentru aproape o săptămână, am ajuns la Sângeorz-Băi, pentru o cură cu ape minerale, am urcat în Munții Rodnei, cu gândul de a ajunge la Ineu, dar vremea ne-a încurcat socotelile.

A venit a treia decadă a lui septembrie și, culmea, puteam să ne reunim încă o săptămână. Unde să mergem? Am stabilit repede: Bansko, bazându-ne pe mai multe criterii. Drumul nu era infernal ca pe majoritatea rutelor de la noi, vremea se anunța bună, iar prețurile erau mai mult decât atractive. Mai mult, aveam eu o dorință ascunsă pe care, poate, acum urma să o împlinesc: urcușul pe Vihren, ratat în urmă cu un an.

Am plecat pe 21 septembrie, la 8 dimineața și am ajuns în Bansko pe la 16,30, fără excese de viteză, cu popasuri, cu opriri pentru sesiuni de fotografii.

Aveam rezervare la Elegant Lux Hotel la un tarif foarte bun, cum spuneam mai sus, hotel care își onorează numele.

Prima seară am petrecut-o plimbându-ne prin oraș, era ceva lume, dar nu cât să te enerveze aglomerația.

Noi veniserăm, cum spuneam, cu un gând măreț: de a urca pe Vihren. Cu un an în urmă, avântul ni-l retezaseră niște polițiști care nu lăsau mașinile particulare să urce până la cabană. Anul acesta am înțeles de ce, adică aveau dreptate, erau multe mașini, iar parcarea, destul de neîncăpătoare.

Prima zi în oraș a fost de adaptare, am bătut străzile lui, până în prânz, apoi am atacat cărarea prin pădure și am mers, de voie, câțiva kilometri, am zis noi pentru exercițiu.

A doua zi (luni), după un mic dejun mai mult decât îndestulător, proaspăt și gustos, ne-am îndreptat spre Shilligarnik, unul dintre locurile de plecare spre pârtiile de schi. Am parcat regulamentar într-un loc amenajat și am purces la cercetare. Am văzut tot ce-au construit vecinii noștri pentru a fi cât mai atractivi. Și au cu ce să se mândrească, până și eu, un profan în ale schiatului, am apreciat dotările.

Am început urcușul pe o pârtie, dintre multe altele, nr. 5. Am mers de voie, fără oboseală inutilă, spre vârful Todorka, de unde pornesc pârtiile, multe, cu diverse grade de dificultate. Ne mai opream din când în când pentru a pune sufletul la locul lui și pentru a privi priveliștea ce se deschidea sub noi. Drumul a fost destul de solicitant, cu multe pietre, dar cu peisaje, cum am spus, care te lăsau mut de uimire. Am stat, am privit toată panorama care se deschidea până departe. Mici și depărtate se vedeau construcțiile de la Shilligarnik, locul de pornire în urcuș.

Ne-am oprit la cabana Kozelăt (cică i se mai spune Capra nebună) și am renunțat să continuăm pentru că era destul de târziu, mai mult, bătea vântul și apăruseră nori buclucași.

Tot într-un ritm lejer am coborât, de data asta pe o altă pârtie, mai dificilă, nr. 10, în locul unde ne aștepta mașina. O zi frumoasă, relaxantă, o pregătire pentru viitoarea acțiune.

Următoarea zi a fost neprielnică, începuse ploaia, norii erau aproape printre noi, așa că am plecat prin împrejurimi. Primul popas a fost la Dobrinishte, o așezare micuță, cu un parc frumos în centru. Tot aici am văzut izvoarele cu apă termală și pavilionul de tratament. Ne-am îndreptat apoi spre cabanele Gotse Delchev și Bezbog, iar drumul șerpuitor printre copaci, a fost minunat. La a doua cabană nu am ajuns, pentru că drumul se termina la Gotse Delchev, unde e și locul de plecare spre pârtia de schi. Au amenajat și aici, am văzut multe dotări care îi ajută pe schiori. Dacă vremea ar fi fost frumoasă, sigur ne-am fi pus picioarele în funcțiune, însă am privit de departe.

Și a venit ziua cea mai importantă, cea în care voiam să atacăm vârful Vihren. Primele semne ale zilei nu prea erau încurajatoare, nori mulți, deși, gata-gata să înceapă plânsul ploii. Nu am renunțat, era cam târziu, dar am plecat spre cabana Vihren. N-am mers mult că am și făcut prima oprire, pentru că șoseaua trecea pe lângă Poiana Banderitsa, iar de sus priveliștea era minunată. Nu mai erau mulți oameni pe acolo, în schimb, stăpână era o turmă de oi. După, am continuat drumul care se îngusta și urca-urca…

Am lăsat în stânga cabana Banderitsa, însă imediat, am avut o altă surpriză. Din mers, am văzut niște trepte care urcau, iar pe ele, mulți oameni. Hai și noi, se putea să lipsească ” martie din post? ” Trebuia să vedem, presupuneam noi că era o cascadă. Dar nu, așa am ajuns la Pinul (Bradul) lui Baikușev (Baikușeva mura). Într-adevăr, este impresionant prin dimensiunile sale. Eu citisem despre el și am prezentat istoria lui însoțitorilor. Alături se află un monument comemorativ, dedicat unor alpiniști armeni (trei), care și-au pierdut viața în zonă, prin anii cincizeci.

Am zăbovit o oră, am văzut, am imortalizat ce ni s-a părut interesant, am plecat. Se făcuse ora 12,30 când am ajuns la cabana Vihren și, deși era cam târziu, am început urcușul. Norii erau tot mai amenințători, dar începuse și vântul și speram noi că îi va împrăștia. Ceea ce s-a întâmplat, dar ceva mai târziu.

Poteca este destul de solicitantă, multe pietre, mai mari, mai mici, cert e că trebuia să ai frâne și agilitate. Mai mult, jnepenii ne salutau care mai de care mai bucuros, astfel că mângâindu-ne picioarele, ne-am trezit cu pantalonii uzi, de la genunchi în jos. Așteptam sărutul soarelui să ia toată umezeala. Veselia era cu noi, urcam cu metodă, respirație egală, fără excese, cu opriri la ceva distanță pentru a ne pune sufletul în locul potrivit. Piedică în calea ascensiunii susținute erau imaginile care ni se dezvăluiau la fiecare pas făcut și, aproape involuntar, ne opream să vedem, să ne întipărim în minte frumusețea munților. Astfel, ne-am oprit pentru câteva momente să ne refacem respirația și să ghicim printre nori, unde este cabana.

Eram foarte adânciți în cercetarea noastră, căutam să străpungem marea de nori, când, deodată, într-o secundă, vântul a început să-i împrăștie, iar noi am trăit un moment ciudat și nu ne-am putut opri exclamațiile. Parcă venea spre noi Todorka, gata să ne strivească. A fost uimire, încântare, dar și teamă, pentru că mișcarea norilor crea această iluzie, simțeam că vârful se va prăbuși peste noi. Aveam impresia că puteam atinge muntele, atât părea de aproape.

Am pornit iarăși la drum și am mers, sărind din piatră în piatră, o distanță apreciabilă. Ne-am oprit undeva sus pentru minutul de odihnă și am văzut grupuri de turiști care coborau din altă direcție, mult la stânga și departe. Ne-am pus tehnica în funcțiune și am văzut că noi o luaserăm pe alt traseu, mai lung, mai dificil, de creastă, pe la refugiul Kazana. În viteza noastră nu văzuserăm intersecția (bifurcația), unde drumurile se despărțeau: unul mai drept, era în stânga, celălalt, mai lung, în dreapta. Era același semn, poate dacă l-ar fi schimbat, am fi văzut și noi. Dacă am fi continuat, am mai fi avut vreo trei ore de urcuș dificil (cel puțin), era destul de târziu, așa că am coborât la cabană și am plecat spre Lacul Okoto, un drum la fel de accidentat, cu multe pietre, diferențe de nivel, dar mai scurt.

A fost minunat, ne-ar fi părut rău să nu vedem măcar un lac glaciar, din numărul mare existent în Pirin.

Credeam că am terminat cu Vihren, dar ceilalți au hotărât că revenim următoarea zi, luându-și angajamentul să se trezească mai devreme. Da, am revenit, era 10,30, deci ”mult” mai devreme.

Am pornit la drum, ziua era însorită, numai bună de drumeție. De data asta, am avut spor, am urcat fără prea multă oboseală, ne opream, din când în când, să vedem locurile astea frumoase și, astfel, pe negândite, am ajuns în golul alpin. Urma să urcăm o pantă mai abruptă spre șaua Vihren, apoi să atacăm vârful. Dar altceva ne-a oprit din elanul nostru: într-o parte și alta a cărării erau grupuri-grupuri de capre negre, frumoase, sprintene, care ne-au atras ca un magnet. Nu știam în care parte să ne uităm, iar noi trăiam momentul ca pe un premiu, pentru că nu văzuserăm niciodată, deși am umblat prin munții noștri, iar acum nu știam la care să ne uităm. Eu am vrut să le număr, dar, ți-ai găsit! , nu stăteau ele pe loc să aștepte numărătoarea mea. Ne-am uitat la ceas, petrecuserăm acolo o oră și am decis să continuăm. Într-o clipă, totul s-a schimbat: a început să plouă, vântul ne muta din loc, mai mult, cădeau și fulgi de zăpadă.

Am ajuns în șaua Vihren, am fotografiat lacurile din circul glaciar Vlahinski (se vedeau două, unul mai mare) și pe noi cu ele. Ne-am uitat la vârf, mai mult ghicindu-i măreția. Am făcut primii pași în intenția de a urca, am mers destul de mult, dar vremea era tot mai rea: ploua cu găleata, iar fulgii au înlocuit picăturile, era lapoviță, în toată regula. Nu astea erau înspăimântătoare, ci vântul care te muta din loc, trebuia să te proptești bine în picioare, altfel riscai să te duci câțiva metri, într-o cu totul altă direcție. Dar noi, nu, mergem, până când a venit o rafală care m-a întors ca pe roza vânturilor, m-a speriat și atunci am hotărât să nu riscăm, totul era alunecos și nici nu făceam față vântului. Eu cu greu mă țineam pe picioare, căutam sprijin la ceilalți. În fond, nu ploaia m-a speriat, nici fulgii pentru că aveam ghete potrivite, pe care le-am încercat dacă alunecă și s-au comportat foarte bine. Vântul foarte puternic ne-a tăiat elanul.

Am admirat vârful printre nori, l-am fotografiat când se mai ridicau, i-am reproșat că e rău cu noi și am făcut cale întoarsă, nu înainte de a mai revedea, printre picături, lacurile Vlahinski.

Deși vremea era câinoasă, noi ne-am bucurat de tot ceea ce am văzut. Retrăiesc toate momentele, cu aceeași intensitate: mă văd sărind din piatră în piatră, apoi căutând poteca cea mai bună, pentru că, nu-i așa? , în acele momente picioarele erau bunurile noastre cele mai de preț. Nu am fi vrut să se întâmple ceva. Mă și amuz, în tăcere, gândindu-mă la faptul că am fost personajele unui basm, pentru că de trei ori am încercat să mergem pe Vihren și tot de trei ori au apărut piedicile: polițiștii, neatenția noastră și, mai ales, vremea neprietenoasă. Dar, ne-am mulțumit cu atât, pentru că toți am trăit niște momente unice: primul - scena cu vârful Todorka, apoi, am văzut, prima oară, capre negre și nu una, două, ci turme întregi, care mai aproape, care mai departe. Le-am imortalizat, iar ca exercițiu, am început să le număr pe cele dintr-o turmă (cum am spus ceva mai sus). M-am oprit la 23, mișcarea lor, încolo și-ncoace, mi-a încurcat numărătoarea. Am bătut munții noștri în lung și-n lat, dar n-am avut niciodată norocul să le văd. Sunt foarte frumoase, elegante în mișcări, adevărate minuni ale naturii.

Am coborât în siguranță, fericiți pentru ceea ce ne-a oferit natura, veseli, pentru că timpul nu ne supăra. Ne-a plouat, ne-a nins, ne-a udat, ne-am uscat, dar nu am suferit pentru că știm cum să ne îmbrăcăm în asemenea situații.

Ziua următoare ne-am strâns bagajele și am plecat spre casă, încântați de zilele minunate petrecute la Bansko. Era o zi însorită, caldă, iar nouă ne părea rău că plecăm. Toți știm un lucru: ce e frumos, ține puțin. Să nu mă credeți lipsită de patriotism pentru că laud alte locuri, dar fiecare are farmecul lui. Munții noștri, care ne atrag ca un magnet, sunt mai prietenoși, parcă mai apropiați de om, ceilalți sunt mai impresionanți, mai intimidanți, datorită înălțimilor.

Și, pentru că era pe lângă drumul nostru, am făcut o deviere și am vizitat mânăstirea Rila. Foarte frumos locul în care e construită, iar munții, înalți, te uimesc. Acolo se află Vârful Musala, cel mai înalt din Balcani.

Am mulțumit cuiva pentru zilele minunate pe care le-am avut, pentru că ne-a ocrotit mereu și a fost alături de noi. N-am stat decât două ore, cât să facem un tur complet al edificiului, pentru că urma un drum lung. Încântați de ceea ce văzuserăm în scurta noastră vacanță, am pornit spre casă, dulcea noastră casă.


---
Trimis de monik-50 in 18.11.19 13:24:27
Validat / Publicat: 18.11.19 16:12:04
VIZUALIZĂRI: 328INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Litoral, Sofia, Veliko Tarnovo
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Austria, Serbia, Italia, Germania, Ungaria, Albania, Grecia, Croatia, Slovenia, etc.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (monik-50); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 19500 PMA (din 15 voturi)
INFO: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată

  • ECOURI la acest articol

    2 ecouri scrise, până acum

    webmasterX [18.11.19 16:11:41] »

    BUN, fain review!

    -

    Mutat în rubrica "Drumeții spre vârful Vihren, BANSKO" (nou-creată pe sait)

    webmaster [18.11.19 18:22:17] »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂ:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

    [C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
    pagină generată în 0.0584588050842 sec
    ecranul dvs: 1 x 1