Hotelurile romanesti intre traditie, modern, eternitate etc

TIPĂREȘTE

Clădiri istorice, hoteluri-monument. Pagini scrise în istorie şi în inimile oamenilor. Litere de aur prelucrate cu măiestrie de adevăraţii creatori ai vremii. Cupole aurite, lambriuri sculptate. Note muzicale cântate în cor de maeştrii naturii. Omagii aduse stilului clasic şi marilor fondatori ai serviciilor de calitate. Toate se împletesc în noua lume cu stilul modern regăsit în construcţii, mobilier, muzică, servicii. Unităţile de cazare au evoluat de la simple hanuri la adevărate clădiri gigant, de la servicii de bază la servicii personalizate. Astăzi un hotel înseamnă, în acelaşi timp: casă, mâncare ca la mama acasă, trataţii ca la curtea regească, anumaţie precum la teatru, totul executat cu îndemânarea cu care poetul işi pune pe foile albe sufletul încărcat de nori grei pentru a zugrăvi astfel peisajele minunate create de pictori. Pentru a ajunge la acest nivel de satisfacere a nevoilor turistului modern investitorii din domeniul hotelier s-au axat pe două fronturi: consolidarea vechilor clădiri hoteluri-monument şi implementarea de noi standarde pentru atragerea anumitor nişe, şi construirea de noi hoteluri în zonele rezidentiale ale marilor oraşe. Indiferent de metoda aleasă hotelierii trebuie să lupte în implementarea standardelor de calitate, trebuie să pună pe primul plan turistul, vizând îmbogăţirea experienţei şi fidelizarea acestuia prin atenţia pentru detaliu.

Să trăieşti în România este o realitate, dar să te bucuri şi de cazare în hoteluri bune este un vis. Un vis frumos ce poate deveni realitate numai dacă noi, generaţiile tinere, vom lupta să avem un turism mai bun, numai dacă ne vom alătura în lupta cu mentalitatea învechită şi vom ţinti spre modele ce au rămas în istorie.

“Nu sunt nici atenian, nici grec, sunt doar un cetăţean al lumii” spunea Socrate. Identitatea lui se regasea oriunde, era un om simplu, răbdător, vesel. Probabil că dacă ar fi trăit în zilele noastre ar fi fost clientul perfect al oricărui hotelier. Însă Socrate nu mai este, oamenii simpli sunt tot mai puţini, în timp ce gusturile şi preferinţele noastre devin tot mai numeroase, cerinţele cât mai exagerate. Astăzi, a fi hotelier înseamnă a împleti într-un mod elegant multitudinea de gusturi ale milioanelor de turişti, înseamnă a amesteca preferinţele tuturor pe paleta celui mai talentat pictor pentru a zugrăvi tabloul perfect, înseamnă a îmbina toate cerinţele şi a le suda cu măiestrie în conceptul nou implementat. La sfârşit se stropeşte cu praf de stele pentru un plus de personalitate şi cu multe zâmbete pentru o atmosferă cât mai caldă. Şi toate acestea pentru că un hotel înseamnă, în primul rând, ospitalitate şi confort. Deoarece orice călător atunci când intră într-un hotel vrea să se odihnească, să-şi regăsească liniştea şi energia. Iar un hotel deosebit se remarcă printr-un stil unic şi o atmosferă aparte încă de la primul pas facut la recepţie.

O dată cu apariţia primelor forme ale ospitalităţii în epoca sumerienilor (4000 î. Hr), o dată cu descoperirea procesului de fermentare şi obţinere a berii se pare că se deschid şi primele stabilimente destinate comercializării acestei băuturi. Caravanserai, han sau tavernă, thermopoliums, « fast-food » în Pompei sau casă de poştă. Indiferent de nume, aceste stabilimente aveau rolul de a-i adăposti pe călători şi de a le oferi mâncare. Condiţiile de cazare erau cu totul neobişnuite celor din zilele noastre. În timp ce un han putea să deţină 10-12 camere, numărul celor cazaţi era înzecit. Camerele deţineau paturi destul de largi în care să încapă înghesuite până la 4-5 persoane, mulţi dintre clători dormind pe mese, pe bănci, pe podea sau chiar în grajduri. Nici mâncarea nu era pentru pretenţioşi. Se servea îndeosebi un meniu de bază format din pâine, preparate din carne şi vin. De aici şi până la apariţia hotelurilor luxoase cu iluminat electric şi cu un număr impresionant de camere nu a mai fost decât un singur pas: inventarea motorului cu aburi ce a permis apariţia trenului (1820) şi a căilor ferate. Şi dacă apariţia trenului a reuşit să revoluţioneze industria ospitalităţii mai este greu să ne imaginăm ce s-a întâmplat În urma apariţiei avioanelor pentru transportul de pasageri şi, ulterior, a internetului? Bineînteles că nu! În numai 100 de ani se trece de la o construcţie pe 3 etaje cu 170 de camere la 42 de etaje şi 2200 de camere. Nu a fost decât un singur salt de la Hotelul Tremont din Boston (1829), primul hotel din lume care dispunea de bell-boys, funcţionar la recepţie, o sală de mese de 200 de locuri, mochetă, lobby spaţios, 8 camere de baie, camere cu cheie pentru clienţi, vas de spălat în cameră, dar şi o bucată de săpun din partea casei, la zecile de hoteluri europene şi americane care devin prin lux, eleganţă, calitate şi responsabilitate locul de implementare al celor mai noi invenţii: instalarea băilor în fiecare cameră, iluminat electric, lifturi, furnizarea de apă caldă la băi. Aducem şi astăzi omagii marilor hotelieri europeni care au inventat ospitalitatea în forma pe care o cunoaştem: Cesar Ritz, August Escoffier şi mulţi alţii.

“Nu există geniu fără un gram de nebunie” ne-a lăsat scris unul dintre cei mai importanţi filosofi ai Greciei Antice, Aristotel. Şi datorită acestor “nebuni” ne putem lăuda cu adevărate opere de artă chiar şi în domeniul hotelier.

“Hotel Ludig « La Cerbul de Aur». Nou mobilat, confort ultra-modern. Hotel categoria I. Timişoara – în centrul cetăţii. Staţie de tramvai. Trăsuri la fiecare tren în gară. Se primesc bilete de tren spre toate direcţiile la hotel. Cafenea şi restaurant proprii. Grădină de vară frumoasă, plăcută şi umbroasă. Berărie Schwechat cu mic dejun bogat. Iluminat electric în toate încăperile. Camere de la 1, 60 coroane în sus. Bucătărie şi pivniţă renumite. La o şedere mai lungă, preţuri moderate. Locul de întâlnire al elitei timişorene şi a regiunii. Telefon judeţean şi orăşenesc numărul 156. Deservire precisă şi cordială. Ludig Janos, hotelier. ” Aşa suna acum un veac, în anul 1909, o reclamă a hotelului Cerbul de Aur din Timişoara şi este un bun început pentru o călătorie prin lumea hotelurilor.

Cu ceva ani în urmă, în 1882, maestrul în arta ingineriei, nedespărţit de uneltele ce l-au consacrat, Gustave Eiffel retuşa ultimele detalii ale unei veritabile bijuterii arhitectonice. Nu la Paris sau Viena, Saigon ori Statele Unite ale Americii, ci la Iaşi unde, cu doi ani înainte să devină celebru prin Statuia Libertăţii care veghează şi acum continentul american, fiind simbol al acestuia, şi cu şapte ani înainte să înalţe Turnul din Paris, după planurile maestrului din Cote d’Or, prindea viaţă, în Piaţa Unirii, un edificiu cu influenţă neoclasică: Marele Hotel Traian. Poartă de intrare în secolul al XIX-lea, Grand Hotel Traian şi-a scris istoria prin evenimentele ale căror gazdă a fost: banchetul celei de-a XXI-a aniversări a Societăţii Literare Junimea, oferă ospitalitate “divinei” ecranului, Greta Garbo, cazează delegaţia cu ocazia trecerii Flacării Olimpice în drum spre Moscova în anul 1980. Ca orice hotel model, Grand Hotel Traian face încă un pas spre eternitate în anul 2006 când investiţiile de peste 4 milioane de euro, pasiunea, dăruirea şi respectarea legilor privind protejarea monumentelor istorice îl aduc din nou pe locul binemeritat, locul pe unde au trecut atâtea nume mari. Acum, un hotel modern îşi deschide uşile miilor de trecători, le zâmbeşte curioşilor care se opresc câte o clipă să îl privească şi ademneşte călătorii aflaţi în căutarea unui loc de odihnă primitor. Este un hotel care îşi spune povestea prin stilul său, care îşi cântă originea prin eleganţă, care cucereşte şi seduce cei mai rafinaţi oaspeţi datorită îmbinării armonioase dintre neoclasicism şi modernism. Camerele decorate în tonuri de aur vechi şi bleu, mobila din lemn masiv şi încrustat cu motivele epocii de mult trecute oferă tot confortul unui hotel nou construit: acces gratuit la internet, telefon cu linie directă în fiecare cameră, băi luxoase şi spaţioase echipate cu jacuzzi şi cabină de duş, uscător de păr, telefon, halat de baie, papuci şi cântar. Hotel Traian va rămâne mult timp unul dintre hotelurile cu care să ne mândrim, meritându-şi pe drept superlativul de “Grand Hotel Traian”, reprezentând un model demn de urmat şi un etalon al hotelăriei româneşti.

Câţiva ani mai târziu, în 1886, unul dintre cele mai elegante hoteluri din România îşi deschide porţile la Bucureşti. Construită în 1852 în centrul istoric al oraşului, Casa Capşa, restaurant, hotel, cafe şi sofetărie, a fost şi va rămâne simbolul înaltei societăţi româneşti, dar şi o marcă comercială bine cunoscută pe tot continentul graţie standardelor occidentale în ceea ce priveşte calitatea şi rafinamentul serviciilor. Cu o atmosferă elevată şi aristocratică, Hotelul Capşa a fost mult timp considerat singura reşedinţă potrivită pentru artişti, familii bogate şi politicieni sau diplomaţi, fiind numit, cu titlu de onoare, în revista britanică “ John Bull” din 1908 “printre cele mai bune hoteluri din lume, în comparaţie cu Douglas Hotel din Madrid, Capello Nero din Veneţia, Giappone din Livorno şi Hungaria din Budapesta”. Astăzi Casa Capşa continuă să işi merite titlul de onoare, supravieţuind trecerii timpului, adaptându-se mereu noilor cerinţe ale oaspeţilor şi oferind servicii ce ajung la rangul de excelenţă. Fiind amplasat pe Calea Victoriei, hotelul a fost martorul multor evenimente memorabile, şi-a scris istoria o data cu acestea şi ne-o transmite mai departe, din generaţie în generaţie. Cu statura sa impunătoare şi delicată în acelaşi timp, hotelul ne spune poveşti de mult uitate, ne transmite cu parfumul anilor ’80 sentimentele trăite şi uitate pe străzile vechiului Bucureşti printre faldurile rochiilor de catifea grea, pălăriuţe, trăsuri şi liliac.

Prinţi, prinţese, ambasadori, preşedinţi de state, oameni de cultură sau doar simpli trecători veşnic pe drumuri îşi vor trăi măcar o zi din propria lor poveste într-unul dintre hotelurile - monument din ţara noastră şi vor lua cu ei o părticică din gramul de cultură şi tradiţie ce ne-a rămas. Numai astfel putem spera, dacă nu în păstrarea tradiţiilor, măcar în scrijelirea lor pe o foaie veche a istoriei.

“Fericirea înseamnă plăcere fără remuşcare” spunea cândva Socrate. Să îl contrazicem? Ba bine că nu! Cu toţii ne dorim să mergem în vacanţe şi să avem parte de servicii de calitate. Şi pe lângă amabilitatea şi profesionalismul personalului ţinem cu toţii să avem un sejur unic şi din punct de vedere al dotărilor şi designului. Cum vă sună: “World’s Leading Design Hotel”, “ Best Design Hotel”, “ Best Cool Hotel”, “ Gala SPA Awards”, “Europe’s Leading Couples Resort”? Mie îmi sună foarte bine. Însă niciunul dintre aceste premii nu a fost acordat vreunui hotel din România. Oare investitorii în astfel de proiecte nu mai văd în ţara tuturor formelor de relief o oportunitate de dezvoltare a unei afaceri? Să fie de vină lipsa promovării la nivel internaţional sau concepţiile depăşite ale românilor?

Am avut ocazia de a sta într-un hotel tematic într-o ţară în care dezvoltarea turismului tinde să devină obiectiv principal pentru toţi cetăţenii. Se spune, şi pe bună dreptate, că nu există un număr de stele care să definească acest hotel imaginat ca “raiul pe pământ”, hotel ce oferă oaspeţilor o noua viziune asupra conceptului de lifestyle, hotel “ atractiv, creativ, selectiv”. Pentru a creea un design unic s-a folosit mult alb, oglinzi şi sticlă. Albul reflectă puritatea raiului adus pe pământ, oglinzile au rolul de a ne aduce aminte că nu suntem niciodată singuri, în timp ce sticla simbolizează bogăţia. Aici am văzut ce înseamnă creaţie modernă. Fără nicio urma de arhitectură tradiţională au fost create locuri care cu siguranţă vor rămâne în istorie: cele mai mari camere de hotel (64 m²), cel mai mare pat de hotel (4. 6m x 4. 6m), cel mai lung bar din cadrul unui hotel (96m) tapetat cu 5 milioane de oglinzi de dimensiunea 5x5 cm, cea mai lungă piscină din Europa (104 m), primul restaurant fără lumină; practic simbolul infinităţii raiului construit pe 100. 000 m² cu 108. 000 m² de oglinzi. Şi după ce m-am plimbat printre podele atât de curate încât mi se reflecta imaginea în ele, printre meri în care erau atârnate sute de oglinjoare fără niciun fir de praf, după ce am stat în paturile imense nu numai în camere, dar şi în restaurante şi după ce am făcut baie în cea mai lungă piscină bucurându-mă de apa în care nicio musculiţă nu îndrăznea să se înece, după ce m-am plimbat pe plaja cu nisip fin unde niciun zgomot nu perturba cântecul calm al valurilor sparte la mal, am avut parte de un sejur încântător pe litoralul românesc. Printre sticle goale, pahare de plastic şi mucuri de ţigară, cu zgomotele maşinilor parcate la marginea plajei şi cu muzica diversă ascultată o zi întreagă m-am retras în camera de hotel. Stilul feng-shui, camerele cu mobilă scumpă şi design-ul minimalist al unui hotel tradiţional proaspăt renovat mi-au rămas în amintire doar ca un model, ca o încurajare: şi la noi se poate! Însă astfel de hoteluri sunt rare. M-am mulţumit tot cu un hotel tradiţional: mobilă veche din lemn putred, perdele găurite de vreme şi de turişti, miros îmbâcsit de... istorie.

“Să ne grăbim să prindem tentaţia înainte ca ea să se indepărteze” ne-ar fi îndemnat Epicure într-o astfel de situaţie. Trăim într-o lume în care accesul la informaţie nu mai cunoaşte bariere. Gândirea nu ne mai este limitată. Imaginaţia ne poate crea adevărate obiecte de arta fără a fi persecutaţi pentru asta. Modelele sunt peste tot. Avem însă nevoie de mai mult curaj, de oameni pregătiţi în domeniu şi de idei. Timpul nu trece. Timpul zboară. S-a dovedit ştiinţific că durata unei zile este mai scurtă. Poate că nu pare a fi o diferenţă prea mare, însă în planul creaţiei poate însemna enorm. Ideile comune apar cu o frecvenţă mai mare. Cu toţii ne schimbăm stilul de viaţă, ne aliniem noului timp. Să nu pierdem trenul către marea schimbare!

Unii hotelieri au înţeles ce înseamnă schimbarea şi au acţionat în măsură. Chiar şi exemplele din România sunt destule. Putem vorbi de hotel nou. Modern, dar mai puţin de servicii de calitate. Hotel boutique Chambers and Charm. Investiţie mare, mobilier scump, decoraţiuni preţioase, idei multe şi originale. Însă turistul caută mai mult decat operă de artă. Turistul caută în primul rând serviciile, caută omul din spatele perdelelor, caută atenţia pentru detaliu. Un bun exemplu care primeşte un plus la fiecare aspect pozitiv enumerat mai sus îl regăsim în centrul Bucureştiului. Pe celebra Calea Victoriei, în locul vechiului Hotel Bucureşti, se înalţa măreţ şi mândru unul dintre cele mai bine cotate hoteluri de business din oraş. Cu un design modern, hotelul reuşeşte să facă senzatie datorită efectelor şoc, a zonelor de întâlnire de mare impact, lumină şi efect. Încă de la intrare barul de gheaţă te ademeneşte cu băuturi răcoritoare, iar muzica “old style” te duce cu paşi vrăjiţi către o altă lume, acum un secol poate, între pereţi cu tablouri vechi, tabureţi îmbrăcaţi în catifea viu colorată şi canapele parcă prăfuite de vreme. În timp ce îţi bei cafeaua cu iz de istorie sau cocktailul rece ca gheaţa într-o atmosferă modernă, centrul de fitness sau piscina exterioară în care razele soarelui se joacă neîncetat te cheamă, te îndeamnă să vezi, să cunoşti, să socializezi. Odihna, relaxarea şi socializarea au devenit aici parte din serviciile oferite. O nouă tendinţă în domeniul hotelier capătă contur: hotel - loc de întâlnire. Angajaţii sunt foarte bine informaţi despre hotel, sunt curaţi, cizelaţi, foarte bine îngrijiţi, ştiind să îşi arate preocuparea pentru oaspeţi. Ştiu să zâmbească larg, să vorbească clar şi cu amabilitate. Precum pasărea Phoenix, hotel Bucureşti a reînviat şi va continua să trăiască sub noul nume, privind alene trecătorii, mereu alţii, şi primindu-şi întotdeauna oaspeţii. Îşi va deschide porţile şi îi va îmbrăţişa pe toţi la fel, oferindu-le un gram de istorie, ceva mai mult modernism şi multă bunăvoie. Va continua să spună poveşti celor ce vor avea timp să îl asculte şi va privi Bucureştiul scăldat în flăcările apusului de soare.

“Bogăţia constă în folosinţă, nu în posesiune” ne-a mai spus Aristotel. Hotelierii români ar trebui să urmeze acest sfat, să se bucure de fiecare oaspete, să îi trateze pe toţi la fel indiferent de gradul de cultură sau de situaţia financiară. Un hotelier adevărat nu trebuie să caute să se îmbogăţească pe el însuşi, ci trebuie să îmbogăţească experienţa turiştilor. Prin servicii de calitate, prin excelenţa în domeniu, hotelul se poate face remarcat, reuşind să rămână în istorie asemeni celor cateva exemple, numărate pe degete.

*

* *

Prin urmare “Cel care ştie să vorbească va sti şi când să o facă” spunea Plutarque. Nimic mai adevărat pentru un brand de succes: cel care ştie în ce trebuie investit va şti şi când să o facă. Un hotel care nu a mai fost renovat de zeci de ani cu greu va reuşi să ajungă la nivelul celui în care au avut loc mereu noi investiţii. În cazul majorităţii hotelurilor româneşti, hoteluri vechi, cu tradiţie, putem vorbi de o lipsa aproape totală a investiţiilor. În cazul noilor hoteluri însă vorbim de o investiţie redusă regăsită în materiale de construcţie de calitate inferioară, arhitectură inexinstentă (nu ştiu cum altfel să numesc arhitectura hotelurilor stil bloc în zone de vacanţă, cu stâlpi de rezistenţă la vedere, cu lobby aproape inexistent, fără spaţiu de socializare, fără dotări suplimentare) şi servicii slabe datorate în principal angajaţilor sezonieri sau ai celor insuficient pregătiţi.

În construirea şi amenajarea hotelurilor avem multe modele de urmat, însă numai unicitatea şi elementele tradiţionale vor asigura un ciclu de viaţă lung. Drumul spre eternitate este anevoios, iar paginile în istorie sunt limitate şi rezervate. Doar cei care merită cu adevărat vor avea onoarea de a se număra printre primii. Iar primii vor fi aceia care ştiu că “a căuta fără a cunoaşte problema dinainte este ca şi cum ai merge fără să şti încotro” (Aristotel).

---

VIZUALIZĂRI: 1560 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI