ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.07.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 26.03.14
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
MAY-2018
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii
"ECHIPA" A INCLUS:
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTA MEDIE REZULTATĂ
97.50%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă Perugia și împrejurimile

AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm www.ghidroma.com
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. 0039 324 981 3672
  • Ce-i de văzut? Perugia de la nord la sud. I.

    Ilustrație video-muzicală
    TIPĂREȘTE URM de aici

    Cel mai nordic punct în care am ajuns în Perugia (cu autobuzul C de la gara Fontivegge) a fost Piazza dellʼUniversità, un scuar de mici dimensiuni mărginit pe două laturi de clădiri noi ale acestei venerabile instituții, care posedă mai multe sedii răspândite prin oraș.

    Universitatea din Perugia (Università degli Studi di Perugia) este una dintre cele mai vechi din Italia. A fost fondată în 1308 şi acreditată prin Bula papei Clement V ca studium generale, denumire folosită în Evul Mediu pentru instituțiile de învățământ superior. Dar chiar și înainte de această dată, mai precis din jurul anului 1200, în Perugia existau înalte școli de arte, medicină şi drept. În prezent, în cadrul celor 11 facultăți studiază peste 30.000 de tineri.

    Cum vă spuneam, clădirile universității sunt noi și nu impresionează cu nimic. Dar nu ele constituiau ținta mea, ci cu totul altceva. Un ”ceva” pe care l-am ratat pe jumătate, cu toate că harta îmi spunea că se găsește în apropiere. Iar drumul trecea printr-o stradă care pe Google Maps se termina brusc, în... nimic. Am căutat să întreb un localnic, dar în jur, nici țipenie de om. Și, evident, niciun indicator. :(

    Priveliștile sunt însă frumoase: în stânga, case de piatră cocoțate unele peste altele; în dreapta, pomi printre care se ițesc acoperișuri și coșuri de fum. Enervat de carențele mele de orientare pe teren, Adrian pornește pe strada care se înfundă. Îl urmez la câțiva pași în spate. Misterul se dezleagă când măresc pe telefon harta atât cât să văd denumirea străzii. Este Via dellʼAquedotto. Ei poftim, după Pont du Gard din Franța, am ajuns să mă plimb din nou pe un apeduct! Unul vechi, medieval! Are 4 km lungime, a fost construit între 1254-1280 pentru a aduce apa din Monte Pacciano la Fontana Maggiore din Piazza IV Novembre și a rămas în funcțiune până în 1835. Nimic de mirare așadar că nu întâlnim nicio intersecție: strada se termină în munte!

    Facem stânga împrejur și revenim în Piazza dellʼUniversità, unde zăresc un șir luuung de trepte care dau în ceea ce pare a fi, văzut de sus, un bulevard. Începem să coborâm, blestemând în gura mare autoritățile locale care nu s-au obosit să înșurubeze pe nicio fațadă o plăcuță cu numele aleii. Retrospectiv, bănuiesc că era Via Aurora.

    În fine, dă Dumnezeu și descindem, cu genunchii tremurând de atâta efort (mai ales Adrian, săracul! :( ), pe Via Alessandro Pascoli. Pe aici, pe undeva, ar trebui să se afle obiectivul pe care îl căutăm, cu toate că pe unele site-uri adresa sa apare ca fiind Via SantʼElisabetta nr. 36. În cele din urmă aveam să descoperim că locul cu pricina este pe colț, în subsolul sediului cât se poate de banal al Facultății de Chimie, Biologie și Biotehnologie, și că nu e deloc semnalizat.

    Dar despre ce obiectiv este vorba?

    Mozaicul lui Orfeu (Il mosaico di Orfeo con gli animali) îl înfățișează pe legendarul muzician grec cântând la liră, înconjurat de animale atrase de muzica lui. Mozaicul în alb-negru, cu dimensiunea de 14,10 x 8,10 m, datează din sec. II d. Hr. și se presupune că făcea parte dintr-un complex de băi romane peste care s-a ridicat în epoca medievală biserica Santa Elisabetta.

    Cu toate că pe site-urile consultate de mine se menționează că este deschis zilnic între 7.30-19.30 și intrarea este liberă, am găsit ușa de fier închisă, așa că am aruncat o privire prin geamul murdar și prevăzut cu grilaj. Ceva-ceva am întrezărit, ba chiar am încercat să fac o și poză, care nu a ieșit, așa că am atașat reviewului o fotografie preluată de pe net. A doua zi pe la prânz am văzut pe Via Priori un panou care anunța pentru dimineața aceea un tur gratuit cu ghid ce cuprindea și mozaicul. Prilej să mă zgârii pe ochi! =))

    După această experiență semiratată am purces voinicește în sus, pe niște alei înguste, cu nelipsitele arcade și scări interminabile, către Piazza Fortebraccio, ce poartă numele lui Braccio Fortebraccio da Montone (1368-1424), un legendar condottiero (căpetenie militară). Aici, primul lucru pe care l-am făcut a fost să ne proptim la o terasă pentru hidratare.

    Ne-am tras sufletul, nu am ratat o poză panoramică a acoperișurilor din țiglă și caselor suprapuse și am studiat împrejurimile. Și zău că aveam ce admira!

    Arco Etrusco era una din cele șapte porți de intrare în oraș prin zidurile de apărare etrusce și a fost construit în a doua jumătate a secolului III î. Hr. Perugia se întindea atunci exclusiv pe cumea dealurilor și beneficia de un sistem defensiv atât de bine pus la punct, încât romanilor le-a luat aproape șapte luni ca să o cucerească în anul 40 d. Hr. ”Vinovat” de această ispravă a fost însuși împăratul Octavian Augustus, care a condus personal operațiunile militare în timpul războiului civil cu Marc Antoniu, al cărui frate, Lucius, se baricadase în interiorul orașului.

    După ce a cucerit și jefuit orașul, împăratul a permis locuitorilor să îl reconstruiască, dar cu condiția de a-i schimba numele în Augusta Perusia, după cum apare inscripționat pe edificiu, care mai este cunoscut și ca Arco di Augusto. Deasupra arcului se află o friză cu o altă inscripție: ”Colonia Vibia”. Aceasta a fost adăugată de Gaius Vibius Trebonianus Gallus, un general născut în Perugia care în timpul perioadei sale scurte de domnie ca împărat (251-253 d. Hr.) a acordat orașului statutul de colonie.

    Arco Etrusco este poarta antică cel mai bine conservată din Perugia. Cuprinde două turnuri trapezoidale și fațada arcuită. În cele două blocuri de gresie laterale se pot vedea rămășițele sculpturilor care reprezentau zeitățile antice care protejau orașul. În contrafortul stâng a fost adăugată în sec. XVII o fântână iar pe creasta de zid, o loggia renascentistă.

    În imediata apropiere a arcului se înalță Chiesa di San Sebastiano e San Rocco, o construcție solidă, simplă, neornamentată, datând din prima jumătate a secolului XV, iar lângă ea se află o parcare, un detaliu util de reținut pentru vizitatorii motorizați, căci zona de după intrarea prin Arcul Etrusc este pietonală.

    Noi nu ne grăbim însă să pătrundem în orașul vechi, ci mai zăbovim pentru a admira un alt edificiu impresionant din piață: Palazzo Gallenga Stuart, sediul Universității pentru Străini. Università Italiana per Stranieri este cea mai veche și mai prestigioasă instituție dedicată promovării în lume a limbii și culturii italiene. A fost înființată în 1921 de un avocat perugin și este frecventată cu precădere de studenți americani și asiatici.

    Sediul în care își desfășoară activitatea începând din 1927 este un superb palat proiectat în stil baroc târziu de către arhitectul roman Francesco Bianchi după modelul folosit de Borromini și construit între 1748-1758 ca reședință pentru familia aristocratică Antinori. Se înalță pe trei nivele plus mansarda, fiecare cu câte douăsprezece ferestre încadrate de pilaștri. Corpul central este din travertin și cuprinde un portal impunător flancat de coloane dorice, în timpul ce restul construcției este placat cu cărămidă. Din câte am citit, interiorul este bogat decorat cu stucaturi și fresce.

    În 1874, palatul a fost vândut lui Romeo Gallenga (fiul reputatului jurnalist și scriitor Antonio Gallenga), care l-a cumpărat în vederea căsătoriei sale cu Mary Montgomery Stuart. Urmașii lor au donat clădirea statului, cu condiția păstrării denumirii Palazzo Galenga. În 1931, un bogat om de afaceri californian - Frederic Thorne Rider - a finanțat cu o mare sumă de bani finalizarea clădirii prin construirea aripii care adăpostește Aula Magna.

    Pătrundem prin Arco Etrusco în orașul vechi și ne îndreptăm spre o altă clădire de o mare frumusețe: Palazzo Sorbello, cu un portal baroc din sec. XVII inspirat de stilul ”neoionic” al capitelurilor, la modă cu un veac înainte la Roma, unde fusese introdus de nimeni altul decât Michelangelo. Admirăm balconul susținut de cele două coloane iar deasupra ușii arcele simbolizând Concordia, puterea obținută prin uniune. La etaj, în câteva încăperi decorate cu fresce, este amenajat un mic muzeu care expune mobilier, picturi, porțelanuri, broderii.

    La foarte mică distanță de palat, practic la subsolul acestuia, un indicator ne îndrumă spre Pozzo Etrusco sau Pozzo Sorbello, a cărui intrare este printr-o... cârciumă. =)) Plătim biletul (3 euro) și urmărim un film de cca. 10 minute în care ni se explică ce și cum.

    Aflăm astfel că puțul datează din sec. IV-III î. Hr., are 37 m adâncime și diametrul de 5,6 m și e considerat o capodoperă a ingineriei hidraulice. Este alimentat de trei izvoare perene și servea ca rezervor principal de alimentare cu apă în perioada etruscă și romană. Partea superioară a puțului este căptușită cu blocuri de travertin iar capacul este format din două grinzi, fiecare constând din cinci blocuri monolitice, care, la rândul lor, sunt acoperite cu plăci de travertin. Se poate vizita; înțeleg că se traversează pe niște scări un tunel lung, dar ideea de a mă scufunda în adâncimea unei asemenea construcții nu mi-a surâs, așa că am zis pas. Și am încercat să suplinesc cu niște poze, care - evident - nu au ieșit bine, așa încât, pentru a vă face o idee, am atașat o fotografie preluată de pe net.

    Să ne mutăm acum într-o altă parte a orașului vechi, mai precis la vest de centru, unde ajungem cu minimetroul, coborând la stația Cupa, de unde urcăm cu Scala mobile Via Pellini-Via dei Priori. Genunchii noștri oftează recunoscători :) , însă nici vorbă să scăpăm așa de ieftin: ne chinuim să escaladăm treptele din piatră ale unor alei ce par să nu se mai termine, până ce ieșim la liman.

    Sau, mai precis, la Torre degli Sciri, unicul supraviețuitor, din cele câteva zeci de turnuri care împânzeau Perugia în Evul Mediu. Fiind deja familiarizați din excursiile din Toscana cu acest tip de construcție, simbol al bunăstării familiilor bogate, nu ne oprim decât pentru a citi informațiile de pe un panou: turnul de cca. 42 m înălțime a fost cel mai probabil ridicat spre finele secolului XIII de familia Oddi, care l-a pierdut în înfruntările cu rivala și mult mai puternica familie Baglioni, care l-a donat Scirilor, cu care se înrudea, pentru ca în a doua jumătate a sec. XVII contesa Caterina della Penna să îl predea călugărilor de la Oratorio di San Filippo Neri. Sub administrarea acestora, în turn a funcționat o mănăstire până în 2011, când municipalitatea a preluat clădirea pentru a o amenaja ca obiectiv turistic.

    După alți câțiva zeci de metri de urcuș ajungem la o altă intrare etruscă în Perugia, Porta Trasimena, după numele lacului spre care este orientată, și cunoscută și drept San Lucca sau Madonna delle Luce, din cauza bisericilor din apropiere.

    Lipit de poartă este sediul Ordine di Malta - recunoaștem crucea malteză în opt colțuri, simbolul organizației, iar după colț ne apare în fața ochilor Piazza San Francesco al Prato. Pe peluza din față zburdă voioși câțiva căței, în timp ce stăpânii lor stau liniștiți la taclale. Privirea ne este imediat atrasă de o construcție impunătoare, îmbrăcată parțial, pe laturi, în schele.

    Este Chiesa di San Francesco al Prato, Panteonul marilor perugini, adăpostind, printre altele, sarcofagul lui Braccio Fortebraccio. A fost ridicată la mijlocul secolului XIII, însă părți din ea s-au prăbușit în repetate rânduri din cauza solului moale și și-a pierdut clopotnițele medievală și barocă. Pentru a le adăposti, mai multe opere de inestimabilă valoare, semnate de Perugino sau Raphael, au fost transferate la Roma, la Pinacoteca Vaticana și Galleria Borghese.

    Fațada bogat ornamentată a fost renovată în anii 1920 iar prin lucrările de restaurare aflate acum în desfășurare se intenționează transformarea bisericii în auditorium. La fel ca multe alte clădiri religioase, după unificarea Italiei mănăstirea căreia îi era arondată a trecut în proprietatea statului și găzduiește în prezent Accademia di Belle Arti ”Pietro Vannucci”.

    Legată de biserică printr-o arcadă renascentistă, în piață se găsește și o altă clădire splendidă: Oratorio di San Bernardino e di SantʼAndrea o della Giustizia. Fațada sa multicoloră elegantă, decorată cu basoreliefuri de o excepțională frumusețe, opera sculptorului și arhitectului florentin Agostino di Duccio, este considerată cea mai importantă lucrare renascentistă din Perugia.

    Între 1457 si 1461, călugării franciscani din oraș au ridicat acest magnific așezământ în onoarea lui San Bernardino di Siena, un călugăr care a predicat în Perugia și a fost canonizat în 1450. Finalizarea construcției a fost sărbătorită cu mare fast. Agostino di Duccio a decorat fațada cu reliefuri prezentând scene din viața Sfântului Bernardino, cu figuri din Buna Vestire și ale sfinților patroni ai orașului. Remarcabil este relieful din luneta de deasupra ușilor duble, care îl înfățișează pe San Bernardino.

    Spre deosebire de fațadă, interiorul, care are un naos și două nave separate de grupuri de coloane din cărămidă, este în intregime gotic. Altarul actual este format de un sarcofag roman (sec. IV d. Hr.) din perioada creștină timpurie. Pe partea din față a sarcofagului, opt coloane delimitează șapte nișe. În nișa centrală este reprezentat Hristos întronat, nișa din dreapta conține o personificare a Bisericii care deține cheile Sfântului Petru, în timp ce restul nișelor conțin sculpturi de diferiți apostoli. Hristos înmânează unuia dintre apostoli noua lege; această iconografie creștină timpurie este cunoscută sub numele de ”traditio legis” (transmiterea legii). În registrul superior, Ionas este înfățișat aruncat peste bord și înghițit de o balenă (pe partea stângă), pentru a scăpa trei zile mai târziu (în dreapta). Capetele de bărbați din colțurile sarcofagului sunt probabil portrete ale celor care au fost înmormântați aici.

    Sala oratoriului (1537) a găzduit în sec. XVI sediul Frăției Dreptății și prezintă un tavan sculptat și aurit, precum și o multitudine de stucaturi și picturi.

    Ne clătim ochii cu toate aceste minunății, apoi o luăm la pas, într-un urcuș lejer, spre centru pe Via dei Priori, vechea arteră etruscă și medievală care făcea legătura cu lacul Trasimeno și Toscana. Înlănțuirea compactă de clădiri rezidențiale și religioase este întreruptă din loc în loc de alei înguste, în pante abrupte și șerpuitoare.

    În drum, trecem pe lângă Chiesa di San Filippo Neri, construită între 1626-1648, cu o fațadă din travertin în stil baroc. Ne oprim doar câteva clipe, după care ne îndreptăm spre inima monumentală a Perugiei: Piazza IV Novembre. Deoarece am întâlnit data aceasta în denumirea mai multor străzi sau piețe din Italia, specific, ca fapt divers, că pe 4 noiembrie Italia sărbătorește Ziua Unității Naționale și Ziua Forțelor Armate, în amintirea victoriei din 1918 asupra Austro-Ungariei care a marcat sfârșitul Primului Război Mondial.

    Piața este una dintre cele mai frumoase din Italia, fiind înconjurată de clădiri elegante și interesante și având în centru celebra Fontana Maggiore, unul dintre cele mai remarcabile exemple de sculptură medievală, opera lui Nicola și Giovanni Pisano, tată și fiu, doi renumiți artiști toscani care au proiectat, printre altele, catedrala din Siena.

    În 1254, Perugia, la acea vreme comună independentă, a comandat construirea unui apeduct care să aducă apa din Monte Pacciano până în oraș. Lucrările coordonate de specialistul venețian în hidraulică Buoninsegna au culminat cu realizarea, între 1278-1280, a fântânii. Este formată din două bazine poligonale concentrice din piatră albă și roz, împodobite cu 50 de plăci decorative cu semnele zodiacale, scene pastorale și basoreliefuri cu lei și grifoni, aceștia din urmă fiind simbolul orașului. Bazinul mijlociu cuprinde 24 de dale de piatră roz de Bettona, cu statuete din marmură între ele. Apa intră în bazinul superior al fântânii printr-un grup de statui din bronz reprezentând trei femei care sprijină o amforă. Acest grup statuar este o copie modernă, originalul fiind înlăturat în timpul restaurării din 1948 și dus spre conservare la Galleria Nazionale. Statuia care personifică Perugia ține în mâini un corn al abundenței și este flancată de o femeie care poarta un pește și de o alta care poartă o legătură de porumb, un tribut adus teritoriilor perugiene din apropiere de Lacul Trasimeno.

    Pe latura sudică din Piazza IV Novembre se înalță superbul Palazzo dei Priori, sediul comunei libere și al magistraturii capitalei Umbriei, ridicat în mai multe etape între sfârșitul secolului XIII și sfârșitul veacului XVIII, inclusiv prin incorporarea unor structuri preexistente, precum cele două turnuri. Găzduia două dintre cele mai importante bresle din oraș: Nobile Collegio della Mercanzia (bresla negustorilor) și Nobile Collegio del Cambio (bresla zarafilor), ambele locații fiind transformate acum în muzee, alături de cea mai reprezentativă instituție de cultură din Umbria - Galleria Nazionale. Pe latura dinspre piață se află primăria (am asistat și noi la o nuntă), a cărei intrare este străjuită de un grifon (repet, simbolul orașului) și un leu din bronz din sec. XIV ce comemorează victoria Perugiei asupra Sienei în bătălia din 1358.

    Deocamdată atât despre palat, voi reveni într-un review viitor.

    Să ne îndreptăm acum atenția asupra impunătoarei Cattedrale di San Lorenzo, principalul edificiu religios din Perugia. Construcția gotică realizată între 1350-1490 a fost ridicată peste o basilică existentă la finele mileniului I și a fost dedicată patronilor orașului: sfinții Lorenzo și Ercolano. Exteriorul nu a fost niciodată finalizat, cu excepţia părţii inferioare a faţadei principale, decorată cu romburi alternative de marmură albă şi roz. Surprinzător, fațada principală se deschide înspre Piazza Dante. La intrarea dinspre Piazza IV Novembre se remarcă amvonul Sfântului Bernardino (sec. XIV) și statuia din bronz din sec. XVII a papei Iulius III.

    Interiorul are 68 m lungime și cuprinde nava și două abside de-a lungul cărora se înșiră mai multe capele în care sunt expuse opere de artă valoroase. Printre acestea, ”Coborârea de pe Cruce” de Federico Barocci din Cappella di San Bernardino, ”Buna Vestire” a lui Hippolytus Borghesi (1620), ”Madonna cu patronii orasului, Sfinții Augustin, Dominic și Francisc” de Giovanni Antonio Scaramouche (1616), ”Vergine delle Grazie”, atribuită lui Giannicola di Paolo, iar în Cappella del Santo Anello (sau Cappella di San Giuseppe) o raclă prețioasă ce adăpostește un inel ce ar fi fost - potrivit legendei, cel cu care Fecioara Maria s-ar fi cununat cu Iosif.

    Muzeul catedralei (Museo Capitolare), deschis 1 aprilie-30 septembrie de marți până duminică între orele 10-17 și 1 octombrie-31 martie de marți până duminică de la 8 la 14, bilet 6 euro, a fost amenajat în 1923 în claustrul domului. În anii 1980, în urma săpăturilor efectuate au fost scoase la lumină structuri subterane datând din epoca etruscă și romană. Spațiul expozițional a fost extins și în cele 25 de săli pot fi admirate acum ”Fecioara cu pruncul și sfinții” (1484) de Lucca Signorelli, ”Pietà” de Bartolomeo Caporali, un triptic de Meo da Siena, opere semnate de Arnolfo di Cambio, Giovanni Pisano, Agnolo Daddi, Bernardino di Mariotto, Giannicola de Pavel, Bartolomeo Caporali, manuscrise cu aluminuri, mobilier ecleziastic, veșminte liturgice și multe altele.

    Din Piazza IV Novembre pornește spre sud Corso Vannucci, principala arteră comercială a orașului. Dar despre ea, în ”episodul” următor al serialului, într-o nouă plimbare în care vă invit să mă însoțiți.

    Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

    Citește și CONTINUAREA aici

    ---
    Trimis de Carmen Ion in 30.07.18 08:44:39
    Validat / Publicat: 30.07.18 15:33:23
    VIZUALIZĂRI: 671INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
    SESIZEAZĂ
    greșeală / conținut, limbaj
    Adn. FAVORIT
    9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

    Puteți VOTA acest articol:

    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 40700 PMA (din 43 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
    INFO: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată

  • ECOURI la acest articol

    9 ecouri scrise, până acum

    webmaster26 [30.07.18 15:34:04] »

    Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

    Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / ITALIA [30.07.18 15:58:42] »

    @webmaster26: Mulțumesc

    doinafil [30.07.18 16:30:06] »

    @Carmen Ion: Start ecou! (cu votul mi-au luat-o înainte colegii).

    Mi-a plăcut și această plimbare alături de voi, prin Perugia!

    Se pare că fiecare clădire, fiecare casă, stradă „vorbește” despre istoria locului.

    Păcat că n-ai „prins” dimineața cu turul gratuit, cu ghid, al vederii mozaicului! (știu cât de mult îți plac mozaicurile).

    Felicitări pentru tot! Am votat cu drag!

    Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / ITALIA [30.07.18 17:08:45] »

    @doinafil: Mulțumesc mult, Doina.

    M-am ofticat într-adevăr că am ratat turul ghidat și nici până în ziua de azi nu am înțeles care e treaba cu mozaicul, adică în ce condiții se poate vizita.

    Ai dreptate, fiecare clădire spune o poveste în Perugia - e apanajul orașelor vechi...

    Michi [30.07.18 18:26:29] »

    Ce frumos! Imi aminteste si completeaza vizita noastra in Toscana- Umbria de acum doi ani, numai ca tu ai venit cu un plus de informatii pe care nu le stiam

    Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / ITALIA [30.07.18 18:32:22] »

    @Michi: Mulțumesc mult pentru aprecieri. În pregătirea sejurului, ți-am citit și recitit reviewurile din acea excursie, care mi-au fost de folos.

    Eu am stat totuși o săptămână în Perugia, așa că am avut mai mult timp la dispoziție să explorez locurile.

    DOINITA [31.07.18 08:43:00] »

    Pentru un asa articol un vot e prea putin. Frumoasa plimbare prin Perugia printre vestigiile istorice si uneori si foarte amuzanta , pentru noi cei care stam comod si citim.

    In scurta noastra vizita, in Perugia, nu am apucat sa vedem decat Piata IV Noiembrie si strada principala. Poate alta data voi avea ocazia sa umblu pe urmele voastre, cu review-ul in mana.

    Felicitari!

    Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / ITALIA [31.07.18 08:58:38] »

    @DOINITA: Mulțumesc pentru ecou și vot. Repet: dacă ai la dispoziție mai multe zile, e păcat să dedici Perugiei doar câteva ore. E un oraș care sintetizează tot ce are Umbria mai de preț de oferit vizitatorului - vestigii antice, clădiri medievale remarcabil păstrate, palate renascentiste, grădini și parcuri umbroase, panorame splendide și o atmosferă relaxată, elemente de natură să te facă să te simți bine.

    DOINITA [31.07.18 15:52:53] »

    @Carmen Ion[/b Din pacate nu am putut acorda mai mult de cateva ore Perugiei. Eram intr-un grup si trebuia sa ne pliem si dupa dorintele celorlalti, desi am mai calcat noi pe alaturi, fata de programul lor.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Carmen Ion, doinafil, DOINITA, Michi
    Alte impresii din această RUBRICĂ:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

    [C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
    pagină generată în 0.102750062943 sec
    ecranul dvs: 1 x 1