La pomul lăudat...

TIPĂREȘTE

Da, am fost acolo, la Sasca Română, pentru o noapte. Ne-am plănuit traseul cu două săptămâni înainte. De la Coronini, urma să ne cazăm la Sasca Romana, la Casa Dolly.

Ni s-a spus că trebuie să plătim un avans, de 30 la sută din costul camerei. Ne-am conformat și am plătit. Pentru noi cazarea la o pensiune era ceva obișnuit și chiar dorit. Ospitalitatea gazdelor a fost întotdeauna un surplus pentru frumusețea sejurului. Dar n-a fost să fie așa.

Ultimii 17 km de la Coronini la Sasca Montană au fost un coșmar. Un drum plin de cratere, nu de gropi, riscau să ne rupă mașina.

Am ajuns la Sasca Montană pe o ploaie mocănească. Nici gând să poți merge întâi pe Cheile Nerei și apoi la pensiune, așa cum plănuisem. Era ora 13, iar check-in-ul era la 15. In loc să așteptăm în mașină, am îndrăznit să sunăm la gazde. Ni s-a spus că am ajuns prea devreme. Spunându-i că e ploaie și nu putem merge pe chei, ne-a explicat cum să ajungem la pensiune.

Am ajuns, a ieșit în pridvor gazda (de data asta soția) care ne-a primit cu același reproș, că am ajuns prea repede. Am fi dorit un ton mai dulce ("bine ați venit, luați loc în living, așteptați până terminăm de aranjat camera"). Primul impuls a fost să plecăm, dar plătiserăm un avans care echivala cu promisiunea de a rămâne o noapte.

Pensiunea este frumoasă, îngrijită. Am fost cazați într-o cameră cu trei paturi. Lenjeria, prosoapele, baia au fost curate. Era și un ventilator pentru zile de caniculă, dar noi nu l-am folosit, pentru că era răcoare. Este dotată cu o bucătărie unde unii turiști își pregăteau masa.

Noi am mâncat din bucatele gazdei, bine preparate și la un preț acceptabil. Un fapt demn de remarcat au fost cărțile din living, puse la dispoziția turiștilor care, în graba plecării, au uitat să își ia o carte de acasă.

Gazda are patru câini, iar cea mai răsfățată a dat numele pensiunii și parolei Wi-FI. Pe mine nu m-au deranjat, dar am simțit că, amestecați printre picioarele turiștilor, au fost un factor de stres pentru aceștia.

A doua zi, dis-de-dimineață am plecat. Ieșind din curte, mi-am adus aminte de d-na Letiția din Sucevița care își petrecea turiștii (ea le zicea musafiri) până la poartă, făcându-le cu mâna până nu se mai vedeau.

Se pare, însă, că pentru asemenea gesturi trebuie să fii născut.

---

VIZUALIZĂRI: 1510 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI