Manoir la Chaussée, Port de Roche

TIPĂREȘTE

Cum suntem mulți prieteni doritori de vacanțe frumoase și active, ne strângem vreo șapte familii și închiriem pe o săptămână un mic "chalet" în Bretania.

Unii au preferat să vină cu mașina, alții, împreună cu noi, am ales Wizz air până la Beauvais și apoi să închiriem o mașină. Toate bune și frumoase până la depozitul bancar cerut de firma de închirieri drept garanție. Era 4500 de euro! Ne trebuiau două mașini și doar unul dintre noi avea un card visa care permitea așa o linie de credit. Pentru prima mașină nu a fost nici o problemă. La a doua, banca blochează cardul! Normal! Urmează o oră de agitație în care operatorii de la bancă nu pot face nimic, pentru că e sâmbătă, iar rugămințile noastre disperate de a lua garanția de pe mai multe carduri, au lăsat agenta rece. Nothing I can do. Rien a faire.

Prin urmare, lăsăm baltă închiriatul, pentru că nu e frumos să ne despărțim și ne orientăm spre shuttle-ul de Paris. Elegant, punctual, pentru 20 de euro de persoană, e singura speranță.

Deși e sfârșit de august, la ora amiezii în Paris e ucigător de cald. Avem cu noi două fetițe de nouă ani, o gravidă și bagaje grele. Shuttle-ul ne debarcă habar n-am unde, la punctul terminus al lui. Întrebăm unde e prima stație de metrou și pornim curajoși într-acolo. Stația e micuță și neaglomerată. Pentru că e închisă. Mai sunt și alții ca noi, care nu citesc avertizarea, dar ei nu au bagaje!

Singura variantă să ajungem la gară sunt taxiurile. Găsim unul, mai e chemat altul și suntem duși, fără ocoliri suplimentare, la gara centrală a Parisului, Gare du Nord.

Avem, din fericire, un TGV care ne duce la Redon, cel mai apropiat oraș față de Port de Roche, destinația noastră.

TGV-urile sunt darul minunat al Franței. Uluitor de rapide, elegante, confortabile. Dacă stai așezat, pe geam ți se perindă, în ritm de fast-forward, peisajul verde al naturii. Dacă te ridici, ai o ușoară senzație de amețeală. Dar ajungem la destinație în mai puțin de trei ore.

Redon. Un orășel micuț și cochet, la fel ca multe altele, în Bretania. Sâmbătă, la ora 16, toată lumea își face siesta. Gara e pustie, taxiuri, ioc! Cu franceza învățată la școală reușim să comunicăm cu domnișoara de la bilete. Din fericire, șeful de gară are o fiică taximetrist. Care își face siesta, normal! E bine totuși că acceptă să ne servească, dar după ora 18. Ne așezăm cuminți la birtul din spatele gării. Un ospătar vizibil deranjat ne servește cafele, beri și croissante.

Taxiul vine și se îmbarcă prioritățile. Eu rămân cu băieții și mai așteptăm o oră. Deși sunt doar 20 de km, fără GPS e greu de găsit, mai ales că e deja noapte.

Ajungem ultimii, dar suntem primiți cu entuziasm de toată lumea.

Gazda, Michelle, e olandeză și vorbește perfect engleza. Blondă natural, un pic trecută de 50 de ani, dar încă frumoasă. Poartă haine mulate pe corp și îi stau bine. În prima seară, la cerere și contra cost, ne-a pregătit cina. În rest, ni se asigura micul dejun, apoi self-catering. La bucătărie era ajutată de mama ei, o bătrână micuță și stafidită, excelentă bucătăreasă, dar acră ca lămâia! Parcă era venită din povestea " Albă ca Zăpada ". Pe soțul lui Michelle l-am cunoscut câteva zile mai târziu, când a venit în vizită. Nu mai rețin cum îl chema, pentru că l-am numit instantaneu " Gerovitalul"! Toate fetele au întinerit în prezența lui. Englez, aer aristocratic de Ralph Fiennes, sociabil și plăcut. Și pictor. În șopronul din curte era amenajată o expoziție a picturilor lui, majoritatea având ca subiect grădina castelului sau marea.

Splendoarea domeniului am perceput-o abia a doua zi, dimineața.

Bazele construcției datează din secolul 11, dar se aduc îmbunătățiri până în secolul 14 de către familiile nobile deținătoare. În timpul celui de-al doilea război mondial devine centrul Rezistenței Franceze pentru că Marie Moquet, avându-l în proprietatea familiei de 150 de ani, îl oferă ca ascunzătoare pentru luptătorii din rezistență și piloți aliați.

Deși renovat recent, își păstrează aerul medieval autentic. Îmbrăcat aproape total în iederă cățărătoare, construcția din pietre grele, masive, se dezvăluie din loc în loc.

Corpul principal de clădire e împărțit în două aripi. Una e destinată gazdelor și nu am putut să o vizităm, dar cealaltă conține cinci camere de închiriat, fiecare decorată altfel, dar păstrând tradiția. Fiecare cameră are baie proprie dotată perfect pentru confort. Paturile cu baldachin și perne colorate, scrinuri vechi și măsuțe de toaletă cu oglindă formează mobilierul adecvat pentru așa o locație.

Lipit de corpul principal, dar cu intrare separată de pe terasa grădinii, turnul gardianului e amenajat pe două nivele. La parter se află o bucătărie și un living mare dotat cu tot ce trebuie, inclusiv o canapea extensibilă și televizor. La etajul unde ajungi direct din living pe o scară de lemn ușor abruptă, e amplasat un dormitor generos, aerisit.

Noi am fost cazați în turnul de apărare aflat independent în curtea din spate. Pavată cu pietricele mici, dar cu borduri de arbuști și flori, aceasta servea drept parcare pentru mașinile noastre și permitea accesul mașinilor de aprovizionare. Turnulețul nostru avea două căi de acces. La baza lui, o ușă masivă te lăsa să intri într-un antreu micuț și întunecos din care aveai acces la baie și la o scară de lemn, super abruptă, ce ducea la dormitorul de deasupra. Altă ușă, direct din dormitor, se deschidea spre niște scări tăiate în piatră de-a lungul zidului ce închidea incinta curții interioare, mai molcome, dar fără balustradă! Pentru un cuplu fără copii și sportiv, era locația perfectă!

Mai puțin perfect era că seara, după ce plecam la culcare, vrăjitoarea bătrână încuia pe dinăuntru ușa de acces în corpul principal, iar dimineața uita să o deschidă! Până când i-am luat eu cheia!

În rest, am fost răsfățați. Micul dejun consta din absolut tot ce-ți dorești. De la foie gras, la prosciutto, ouă fierte și legume, gemuri și croissante proaspăt scoase din cuptor, lapte, sucuri și cafea, toate la discreție și la nivelul locației. Ni s-a pus la dispoziție și o mică bucătărioară, alta decât cea principală, doar pentru noi, în caz că dorim să luăm cina acasă.

Salonul cu șemineu și canapele confortabile era la dispoziție. Într-o seară ploioasă, căldura focului și cei doi bichoni ai gazdei cuibăriți în brațe m-au relaxat total.

Pentru o relaxare și mai bună există un spa încăpător, din mozaic roman albastru. E amenajat într-o construcție mai recentă, separat de clădirea principală, în parc. Ți se pun la dispoziție halate și prosoape. Programul din bazin se reglează din telecomandă, în funcție de dorința ocupanților.

Dar ceea ce face și mai spectaculos locul, e grădina. Aranjată de designerul englez Alan Mason, adună peste 20000 de varietăți de plante, unele chiar exotice. Grădina de trandafiri oferă culoare și parfum. Un mini labirint de arbuști te îndeamnă să-l descifrezi. Pe lacul interior plutesc diafane lebede printre nuferi înfloriți. Gazonul englezesc nu pare a fi deranjat de cei trei ponei care îl colindă. Un stejar secular domină în mijloc revendicându-și supremația. Un cocoș alb mă atacă agresiv din spate, supărat că i-am invadat teritoriul. Plimbarea se termină pe terasa confortabilă împrejmuită de vegetație vie.

Locația e ideală pentru cei iubitori ai genului. De aici te poți deplasa, doar cu mașina, pentru a vizita Mont Saint Michel, Rennes, Nantes, St. Malo, Cherbourg și altele, în funcție de dorința fiecăruia. Recomand un GPS, pentru că e o zonă cu sate similare între care te poți pierde ușor.

Nu e fabulos de scump. Detaliile despre acest aspect le puteți afla de pe site au-chateau.com sau din google, Manoir la Chaussee, Port de Roche, Bretania.

---

VIZUALIZĂRI: 2379 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI