GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cornul de Aur, Eyüp şi Biserica Mântuitorului din Chora sau încă o zi memorabilă în Istanbul
În cea de-a treia dimineaţă în Istanbul, vremea s-a „sucit” arătându-ne o faţă mai urâtă şi morăcănoasă cu ceva stropi de ploaie. Ce să facem? Am cugetat puţin şi ne-am dat seama că nu putem să ne dăm deoparte, ci trebuie să urmăm planul pregătit de cu seara, adică: plimbare cu autobuzul de apă pe Cornul de Aur până la staţia Eyüp, urcat cu funicularul la vestita cafenea Pierre Loti pentru a savura, fireşte, o cafea sau un ceai şi mai cu seamă pentru a admira panorama de-acolo de sus. Apoi, o coborâre pe aleile cimitirului Eyüp până la moscheea omonimă, pe urmă un periplu scurt de-a lungul arterei principale Ayvansaray Cadessi, paralelă cu Haliç, către Biserica Sfântul Ştefan al Bulgarilor şi, în final, urcuş prin labirintul de străduţe din cartierul Balat la celebra Biserică a Mântuitorului din Chora pe care nu aveam de gând nicidecum s-o ratăm.
Plimbarea pe Cornul de Aur
Aşadar, după micul-dejun încropit şi luat în cameră, fuga cu tramvaiul T1 până în Eminonu să ne-îmbarcăm pe sea-bus (autobuzul de apă), un vapor de persoane de talie medie ce face naveta în zig-zag pe Haliç, având staţii când pe un mal, când pe celălalt, cu punctul final de destinaţie: Eyüp. Accesul pe sea-bus se face şi de astădată prin intermediul cardului de transport în comun, Istanbulkart, preţul unei călătorii fiind unul modic: 4 lire turceşti/persoană.
Cornul de Aur sau Haliç cum îi spun turcii, un estuar al râurilor Alibeyköy şi Kağıthane, ce desparte Oraşul Vechi (Cartierul Bazarurilor şi Peninsula Seraglio) de Oraşul Nou (Beyoğlu), sau o gură de râu ca un fiord, se aşează perpendicular pe Bosfor, începând de la Eminönü şi terminându-se îngustat după 7,5 km, căci atât este de lung. Este traversat de cinci poduri, pe sub patru am trecut şi noi, dintre care cel mai renumit este Podul Galata, iar unul este numai pietonal, pe el trecând linia de metrobus cu staţie chiar deasupra Cornului de Aur.
Deseori descris drept cel mai mare port natural din lume, Cornul de Aur este o albie de râu inundată care se varsă la sud-vest în Bosfor. Estuarul a atras colonişti încă din secolul al VII-lea Î. C. şi apoi i-a permis Constantinopolului să devină un port bogat şi puternic. Legenda spune că bizantinii au aruncat atătea bogăţii în ape în timpul cuceririi otomane, încât apele luceau datorită aurului, de aici şi numele său. Astăzi, Cornul de Aur este, încă, poluat, deşi se fac eforturi mari pentru a contracara efectele nocive ale fenomenului. Secole de-a rândul, corăbiile negustorilor şi-au descărcat mărfurile în magaziile înşirate de-a lungul Cornului de Aur, dar în zilele noastre marile vapoare folosesc porturile de la Marea Marmara.
Pe vasul de pasageri, pasageri nu prea erau, ici-colo câte trei-patru persoane care urcau şi coborau între staţii, însă mi-a atras atenţia o pereche cam de aceeaşi vârstă cu noi, neştiind atunci că toată ziua ne vom întretăia drumurile cu ei. Fotografiau şi ei ca şi noi, printre picături de ploaie şi nori, când pe-o parte, când pe cealaltă, statutul lor de turişti fiind foarte clar în comparaţie cu ceilalţi companioni de drum. Călătoria nu durează mai mult de o oră, pentru noi a fost, în ciuda vremii, destul de agreabilă, dacă pe Bosfor mai fuseserăm în urmă cu şapte ani, acum era prima oară când ne plimbam pe Cornul de Aur. Zig-zagul a cuprins trei opriri pe stânga (staţiile Fener, Ayvansaray, Eyüp) şi două pe dreapta: Kasımpaşa şi Sütlüce. Cornul de Aur este dominat pe malul Oraşului Vechi, mai întâi, de silueta maiestuoasă a moscheii Süleymaniye, apoi de clădiri emblematice, biserici din Fener, cartierul creştin al vechiului Istanbul, populat altădată în majoritate de greci.
În vârf de deal, la cafeneaua Pierre Loti şi la pas prin cimitirul Eyüp până la moscheea cu acelaşi nume
Odată ce-am ajuns la staţia Eyüp, capăt de linie al sea-bus, ne-am îndreptat către cea de funicular ce avea să ne urce până în vârf de colină, la atât de faimoasa cafenea ce poartă numele luat de turcofilul francez Julien Viaud, navigator îndrăgostit la propriu şi la figurat de Istanbul dar şi de o fiică a acestuia pe nume Azyade, o turcoaică ce era chiar căsătorită, lucru ce nu l-a speriat deloc pe scriitor.
În cabina fünicüler-ului (merge şi aici cu Istanbulkart-ul) de patru persoane, apare cuplul de pe sea-bus şi atunci pufnindu-ne râsul pe toţi, am făcut cunoştinţă, ei erau din Dortmund şi stăteau în Istanbul exact în acelaşi interval ca şi noi. Se numeau Klaus şi Erika. Urcuşul a fost foarte agreabil, păcat că stropii de ploaie udaseră geamurile cabinei prin care nu se mai vedea aşa de bine. La cafeneaua Pierre Loti am ocupat mese diferite pentru că era aglomerat, negăsind una pentru toţi. Priveliştea de-acolo de sus, oferită din vârful dealului asigură perspectivă asupra întregului Corn de Aur şi cred că pe vreme însorită e o minunăţie. Nici acum nu era de lepădat, admirând toată panorama în voie, există chiar un loc special de belvedere. Lângă noi, la o masă sorbeau din ceaiuri şi trăgeau din ţigări turcoaice tradiţionale îmbrăcate în haine lungi şi negre care aveau şi faţa acoperită cu excepţia ochilor şi erau nevoite să facă nişte mişcări tare ciudate pentru a trage din ţigară. Soţul meu le-a admirat o bună perioadă de timp. Lui i s-au părut foarte interesante. Însă dacă brusc ţi-apare în faţă vreuna în timp ce te gândeşti la altceva, sigur ai impresia că tocmai a venit doamna cu coasa să te ia.
N-am apucat să ne terminăm băuturile că nemţii au venit către noi binevoitori să ne propună (luând un taxi împreună) să mergem cu ei la Miniatürk de care ne-au întrebat dacă ştim unde este. Le-am indicat locul de peste Haliç, dar i-am refuzat elegant, spunându-le că noi plănuiserăm în acea zi două lăcaşuri ortodoxe de cult. Ne-am despărţit amical după ce am schimbat tot felul de amabilităţi, inclusiv declaraţia soţului că este un mare admirator al echipei de fotbal Borussia Dortmund, din oraşul lor de baştină, lucru ce le-a făcut mare plăcere.
De-acolo, am coborât pe aleile largi ale imensului cimitir Eyüp, căci altă cale mai bună până la baza dealului nu există, ici colo mai citeam câte o inscripţie trecută şi în engleză pe vreo piatră funerară a vreunui mormânt.
Aşa am ajuns în cartierul Eyüp, odinioară sătucul liniştit unde este înmormântat Eyüp Ensari, stegarul şi cel mai bun prieten al profetului Mohamed, unde se află moscheea cu acelaşi nume. Este cea mai venerată moschee din Istanbul ce a fost construită de Mahomed Cuceritorul în 1459, unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj în Islam (după Mecca şi Ierusalim). În curtea moscheii ornată cu faianţă de Iznik, aveau loc procesiuni de încoronare a sultanilor, iar acum, aici vin mulţi credincioşi să se roage.
Am admirat-o şi noi în trecere, căci aveam de gând să găsim Biserica Ortodoxă a Bulgarilor ce părea un însemnat lăcaş de cult pe harta noastră. Spun părea pentru că, deşi am întrebat tot timpul în coborârea noastră spre cartierul vecin, Balat, unde ştiam că se află, am întânit destul de multe bisericuţe în calea noastră, dar nici una nu era ceea ce căutam. Ne-am „intersectat” chiar cu capătul dinspre Ayvansaray al zidurilor teodosiene, de apărare ale măreţului Constatinopol. În schimb, ne-am întâlnit cu perechea germană ce aştepta într-o staţie de autobuz, partea feminină spunându-ne că şoferii de autobuz refuzau să-i lase să urce pe motiv că nu aveau Istanbulkart, aşa că veniseră să-şi cumpere unul de care aveau nevoie pentru a ajunge la Miniatürk. O mai comit şi nemţii ăştia din când în când!
În situaţia asta, ne-am reconsiderat planul şi-am decis s-o luăm aşa prin suburbiile care se află lângă ziduri, care, deşi, sunt în cea mai mare parte districte rezidenţiale, sunt presărate şi cu zone pustii, nesigure de explorat fără însoţitor, spre Biserica Mântuitorului din Chora. Fireşte că urcând agale pe străduţe înguste şi întortocheate, am întrebat din om în om de Kariye Camii, aşa cum îi spun turcii, altfel n-am fi găsit-o nici pe aceasta.
Biserica Mântuitorului din Chora
La marginea Fenerului, spre zidurile din nord şi ale Porţii Edirnekapı (PoartaAdrianopolului), suită pe cel de-al şaselea deal (vechiul oraş avea şapte coline celebre) se află relativ ascunsă într-un hăţiş de străduţe, biserica, această veritabilă bijuterie bizantină construită în secolul al XI-lea şi împodobită cu peste o sută de fresce şi mozaicuri datând din secolul al XIV-lea. Biserica, transformată în moschee în 1511 (aşa cum se întâmplase şi cu Ayasofia, de fapt, urmând-o ca importanţă) după cucerirea otomană, este, şi astăzi, un muzeu aflat în plin proces de restaurare de ani buni. De aceea se vizitează doar parţial, dar merită cu prisosinţă., naosul fiind închis publicului. Am privit-o cu admiraţie de jur-împrejur (deşi avea montate schele şi era „pansată” cu plase şi panouri de protecţie) apreciindu-i arhitectura deosebită: zidăria din marmură în dungi, cele şase cupole, arcadele, acoperişul în trepte şi, într-o parte minaretul ce aminteşte de zilele în care a fost moschee.
Abia în 1860 au fost descoperite operele de artă din biserică. Numele său „Chora” face referire la faptul că vechea biserică (din secolul al V-lea) pe a cărei temelie a fost ridicată, se afla în afara zidurilor de atunci ale oraşului, acelea ale lui Constantin cel Mare. Mai târziu, deşi, a fost înglobată în oraş după ce s-au ridicat zidurile teodosiene ce le depăşeau cu mult pe primele, numele „în afară” i-a rămas. După ce a fost înălţată construcţia existentă şi azi (în jurul anilor 1070), eminentul intelectual şi om de stat bizantin, Theodoros Metochites, i-a aplicat o reconstruire şi o remodelare între 1315-1321 când i-au fost adăugate aceste splendide fresce şi mozaicuri, adevărate opere de artă. Cele patru mari cicluri de mozaicuri reprezintă: Genealogia lui Hristos, în nartexul interior înfăţişând 66 dintre înaintaşii lui Hristos, Viaţa Fecioarei bazat pe o evanghelie a Sfântului Ioan din secolul al II-lea, Copilăria lui Hristos, pe panourile din nartexul exterior, bazat, în mare, pe Noul Testament şi Învăţăturile lui Hristos, în boltele de pe nartexul exterior. Biserica are fresce superbe şi în paraclis, pictate în jurul anului 1320. Cea mai fascinată dintre acestea este Anastasis (fresca Învierii) într-un semidom deasupra absidei. Toate aceste fresce datează din ultima mare perioadă de înflorire a artei bizantine, din timpul dinastiei Paleologilor, epocă numită Renaşterea Paleologă.
Am rămas muţi de admiraţie în faţa unei asemenea uriaşe colecţii de artă bizantină, nemaivenindu-ne să plecăm curând de-acolo. Dacă ar trebui să definesc splendoarea unor picturi murale, cu siguranţă m-aş referi la cele ale acestei biserci, atât de mult m-au impresionat, iar banii plătiţi pe bilet (15 lire turceşti/persoană) devin doar amănunte.
La final
După ce ne-am desprins de măreaţa lecţie de istorie şi artă, ne-am oprit să mâncăm lângă biserică la restaurantul Asitane, unul dintre cele mai bune restaurante cu specific tradiţional din metropolă. Apoi, pe linia vechilor ziduri de apărare, ne-am îndreptat către staţia Edirnekapı de unde am luat tramvaiul T4 două staţii schimbându-l, pe urmă, cu faimosul T1 care avea să ne ducă în Beyazıt unde stăteam. Ne-am tras puţin sufletele şi, gata, din nou de plecare. Cum în seara aceea aveam ceva important de sărbătorit, am luat-o uşor la pas pe bulevardul Istiklal unde ghiciţi cu cine ne-am întâlnit din nou într-un megaoraş ca Istanbul? Cu mai vechile noastre cunoştinţe: Erika şi Klaus, care ne deveniseră tovarăşi de program în acea zi pe care o sfârşeam agale pe fermecătoarea şi atrăgătoarea Istiklal Cadessi, dar despre Istiklal v-am mai povestit deja... !
Trimis de irinad in 17.02.16 06:42:09
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@irinad - Frumos traseu, l-am făcut şi eu în septembrie 2014 şi am povestit despre el.
Frumoasa excursie. Sefa mea mereu programeaza Istanbulul, dar tot in Italia ajungem Cred ca o sa puna piciorul in prag odata si ma vad pentru o saptamana cu "giubea si ciubuc"
Si atunci o sa caut review-ul tau iarasi.
@Carmen Ion - Am remarcat, traseul dvs. parcă a fost mai amplu față de cel făcut de noi, ați reușit să vedeți mai multe, din ce mi-am dat seama. Și vremea a fost mult mai frumoasă.
Dar, iau toate astea ca pe un motiv de întoarcere altădată!
Mulțumesc de vizită!
@Radu Tudoran -Mulțumesc pentru aprecieri și mă bucur că v-a plăcut plimbarea mea. În mod similar, și eu îmi doresc să ajung în Italia, dar, de cele mai multe ori, nimeresc tot în Turcia sau Grecia.
E inutil să vă spun că Istanbulul se află pe agenda oricărui turist măcar o dată în viață.
Călătorii frumoase în continuare vă doresc!
o veste buna: va fi dat in folosinta o noua linie de tramvai in oras. tramvaiul care va merge de-a lungul cornului de aur de la eminonu pana la eyup. lucrarile au inceput acum. vor fi 14 statii la o lungime de 10 km. in 2019 va fi gata.
@polat: Mulțumesc pentru informație, e excelent şi la cum îi ştiu eu pe turci se vor ține de termen!
Mutat, la reorganizare, în rubrica «Cornul de Aur, alte tururi prin Istanbul (ghidate sau pe cont propriu) » (nou-creată, între timp, pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2019 O zi la Eyup si Pierre Loti — scris în 27.04.20 de Dorina9 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Pe uscat, pe apă și prin aer, opțională din, prin și la Istanbul — scris în 24.11.19 de krisstinna din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2015 Hai-hui la Istanbul - ziua a II-a, itinerariu bizantin: zidurile, bisericile Chora si Pammakaristos — scris în 24.07.15 de nickro din ALEXANDRIA - RECOMANDĂ
- Apr.2015 Hai-hui prin Istanbul - ziua I: pe urmele lui Suleyman — scris în 24.07.15 de nickro din ALEXANDRIA - RECOMANDĂ
- Sep.2014 „La ville unique au monde”. Partea II. Pe malul de vest al Cornului de Aur — scris în 13.10.14 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2014 Hop On-Hop Off, obiective si shopping — scris în 13.06.14 de popescuionut din TG-JIU - RECOMANDĂ
- Dec.2011 Zidurile lui Teodosie, coborand de la EdirneKapı inspre Cornul de Aur, Cartierele Balat si Fener etc. — scris în 21.06.12 de TraianS din RADAUTI - RECOMANDĂ