Istiklal Cadessi, Piaţa Taksim şi Orchestra Mehter, de neratat în Istanbul!

TIPĂREȘTE

Nu ştiu dacă veţi fi de acord cu mine că Istiklal Cadessi reprezintă un obiectiv în sine, demn de un articol, dar eu trebuie să vă mărturisesc că aceasta vestită stradă din Istanbul m-a vrăjit de cum am păşit pe ea. Auzisem demult de ea, citisem despre ea, ba chiar o văzusem în fime, dar sentimentul de a fi pe viu acolo, de a te plimba pe ea nu poate fi egalat de senzaţiile menţionate. Am făcut cunoştinţă cu ea în seara celei de-a treia zile petrecute în Istanbul, când aveam ceva important de sărbătorit, iar după aceea, în fiecare din următoarele trei zile, drumurile noastre au trecut pe ea, negreşit, măcar o dată pe zi, aşa că i-am văzut faţa în diferite momente ale zilei şi a fost magnetică de fiecare dată. Ea, oricum, era vizată de la început de noi, dar totul trebuia luat mai uşor, pe îndelete, altfel, ne-am fi zăpăcit şi nu ştiam ce să facem mai repede.

Aşadar, ne-am început itinerariul către Istiklal Cadessi urcând la pas către nord, cam 500 de metri dinspre Turnul Galata, (alt simbol al Istanbulului) pe îngusta străduţă Galip Dede, plină cu magazine de instrumente muzicale unde poţi întâlni lejer semeni din lumea artei.

Istiklal Cadessi este, poate, este unul dintre cele mai faimoase bulevarde din Turcia, cea mai cunoscută stradă din oraşul nou al Istanbulului, o stradă pietonală pe care lumea poate circula în voie, fără restricţia de doar pe trotuar, deranjată fiind doar de Tramvaiul de Epocă a cărui linie (simplă, adică doar pe un sens) T2 trece chiar prin mijlocul său, întregindu-i imaginea de inedit. Evident că este aglomerată mai tot timpul, îţi creează impresia de „mare de oameni” în care te afunzi foarte uşor şi te poţi pierde foarte uşor. Ea leagă Primăria Beyoğlu, de la Tünel, capătul metroului cel mai vechi din metropolă, pe o distanţă de un kilometru şi jumătate, de celebra Piaţă Taksim, leagănul manifestărilor de frondă din Turcia ultimilor ani.

Mai demult, până la căderea Imperiului Otoman era cunoscută drept Grande Rue de Pera, iar după instaurarea statului turc modern, după 1923, a fost denumită „Istiklal”, ce în limba turcă înseamnă „independenţă”, în cinstea triumfului din Războiul Independenţă al Turciei. La fel, din fostele ambasade ale căror clădiri ce mărgineau strada de-o parte şi de alta, odată cu mutarea capitalei la Ankara, au rămas consulatele aceloraşi state. Dar Istiklal nu este numai o stradă a consulatelor, ea este mult mai mult: ea este un mozaic de edificii impozante, toate cu o arhitectură de sfârşit de eră otomană (secolul al XIX-lea-începutul secolului al XX-lea) ce găzduiesc clădiri istorice de importanţă semnificativă, instituţii academice, buticuri, magazine de muzică, librării, galerii de artă, cinematografe, teatre, biblioteci, cafenele, pub-uri, cluburi de noapte cu muzică live, patiserii, ciocolaterii, şi, nu în ultimul rând, magazine ale unor firme celebre internaţionale, chiar şi turceşti. Dar să nu uit de lăcaşurile de cult ale tuturor religiilor (ale comunităţilor de străini) din Istanbul, ele sunt reprezentate foarte bine pe bulevard, sau pe străduţele periferice de: Moscheea Camii Hüseyin Ağa, de bisericile romano-catolice Santa Maria Draperis şi a Sfântului Anton din Padova, biserica ortodoxă greacă Agia Triada, biserica ortodoxă armenească Üç Horan, printre multe alte biserici, câteva sinagogi şi moschei. În catedrala catolică a Sfântului Anton din Padova, clădirea superbă neo-gotică din cărămidă roşie şi splendida biserica ortodoxă Agia Triada a cărei turlă am remarcat-o de departe, am intrat şi le-am vizitat în dorinţa de a respira un pic de aer creştin într-un oraş atât de musulman.

Tramvaiul de epocă, în turceşte Nostaljik Tramvay, străbătea în trecut strada de-a lungul său, tras de cai, până când în secolul al XIX-lea a fost trecut pe curent electric în 1914, caii fiind rechiziţionaţi. Linia a fost închisă în 1961 şi repusă în funcţiune după 1990, micile vagoane roşii devenind un simbol al cartierului Beyoğlu.

Venind dinspre Turnul Galata, pătrunzi prin partea de sud a străzii Istiklal, cum am mai spus, pe lângă Tünel, vechiul metrou de 573 m ce circulă între podul Galata şi Beyoğlu. Construit în 1874 de o echipă de francezi ocupă, din punctual de vedere al vechimii, locul doi în lume după metroul londonez şi pe clădirea sa sunt afişate toate etapele existenţei sale: de la construire şi până în prezent. Foarte aproape este Muzeul Dervişilor Rotitori (Mevlevihanesi Müzesi), fostă mănăstirea Mevlevi, o clădire din secolul al XVIII-lea ce a aparţinut cândva şi unei secte de sufişti. Mai mult decât atât, una dintre cele mai bune instituţii de învăţământ din Turcia, Liceul German din Istanbul este, de asemenea, situat în apropiere de Tünel. Un pic mai încolo Consulatul Suedez îşi etalează o construcţie elegantă, dar dacă am ajuns şi la acest capitol trebuie să le pomenesc şi pe cele ale Franţei, Greciei, Olandei, Rusiei, Spaniei, Suediei, şi Regatului Unit, situate şi ele pe Istiklal, în conglomeratul cosmopolit al bulevardului.

Atrage atenţia Galatasaray Lisessi, adică liceul Galatasaray, cu al său edificiu impunător, ce a fost înfiinţat în 1481 de sultanul Baiazid al II-lea, pentru pregătirea pajilor de la curtea imperială, se pare că a rămas, până în zilele noastre, cea mai bună şcoală din oraş. De asemenea, Băile Galatasaray situate lângă liceul omonim beneficiază de o clădire de reţinut.

Pe partea cealaltă, pe stânga, mergând spre Piaţa Taksim, o clădire demnă de toată admiraţia este Çiçek Pasajı sau în franceză cum era ştiut din 1876 Pasajul Cité de Pera, cu arcade în stil victorian, din fosta piaţă de flori a devenit un cartier de taverne. Lângă ea se află Balık Pazari, ce ziua este piaţă de fructe, legume şi peşte, iar seara aici se deschid multe restaurante frumoase şi animate.

Galerii de artă precum Yapı Kredi Vedat Nedim Tör Müzesi, SALT Beyoğlu, magazine mari cu haine de firmă ca Mavi Jeans, Koton, LC Waikiki, H&M, ş. a., centre mai mari ca Iş Merkezi, Gratis, etc. se regăsesc pe Istiklal.

Merită amintită şi patiseria Ali Muhiddin Hacı Bekir unde în 1777 a fost inventat lokum-ul (rahatul) ce a devenit un simbol al Turciei. Acesta, bucurându-se de eticheta celui mai autentic lokum din Istanbul, se vinde ca pâinea caldă.

În jurul bulevardului Istiklal, pe străduţele perpendiculare sau paralele cu el, sunt nenumărate cafenele şi resturante stilate, cluburi de jazz frecventate de lumea artistică din Istanbul. E de-a dreptul fascinant să te plimbi pe Istiklal şă să te amesteci în mulţimea de oameni care însufleţeşte bulevardul, celebru şi prin faptul că a reuşit să atingă o performanţă mai greu de egalat: aceea de a fi fost vizitată de trei milioane de persoane într-o singură zi de week-end.

Noi am avut parte, într-una dintre cele trei zile când am străbătut strada, de o experienţă unică pe care am trăit-o la intensitate maximă şi pe care am putut-o urmări şi la ştiri în acea seară: inaugurarea magazinului de articole sportive al iubitei echipei istanbuleze Galatasaray. Aceasta s-a făcut cu mare fast, sportivi, membri din conducerea clubului tăind panglica, imnul clubului, presă, mulţi fani printre care ne-am strecurat şi noi dându-ne seama că ne-am nimerit acolo într-un „moment istoric”. Ne-am lăsat şi noi prinşi în înghesuială, cuprinşi de o frenezie plăcută, făcându-ne loc lângă nişte cameramani de unde am privit şi simţit momentele de euforie cu interviuri, declaraţii de presă, ropote de aplauze, ovaţii, până când un gând rece ca un pumnal mi s-a înfipt în minte: trebuia să evităm locurile aglomerate, căci plana riscul unor noi atentate, cu o săptămână în urmă la Ankara muriseră cel puţin 95 oameni. Dacă erau şi fani ai lui Fenerbahce sau Beşiktaş prin zonă? Nu ştiam cum să ne îndepărtăm mai repede de-acolo când am realizat ce s-ar fi putut întâmpla în mulţime, deşi erau forţe de ordine peste tot. Chiar dacă am pornit în excursia la Istanbul cu inima strânsă din cauza acelor evenimente şi ne-am promis nouă înşine că n-avem ce să căutăm în locuri aglomerate, valul te poate lua în orice clipă...

Era să uit, pe Istiklal am mâncat cel mai mare cartof copt văzut vreodată, la un fel de fast food în care cartofi uriaşi erau introduşi la cuptor, iar după coacere erau „goliţi” de „substanţă” şi reumpluţi cu ea după ce fusese mixată cu unt, brânză, diverse salate, etc. la alegere dintr-o vitrină uriaşă în funcţie de gustul fiecăruia.

Este un soi de Piaţa Universităţii sau Piaţa Tiananmen din Biejing, aici fiind epicentrul tuturor protestelor şi demonstraţiilor contemporane. Totodată este considerată centrul Istanbulului modern, „oraşul nou” cum a fost denumit Beyoğlu, faimoasă prin cartierul adiacent omonim cu restaurante, hoteluri şi magazine, care mai de care, mai cochete.

Reprezintă, în acelaşi timp, unul dintre punctele cele mai căutate de turişti şi locul unde tronează măreţ Monumentul Republicii (Cumhuriyet Anıtı), realizat de sculptorul italian Canonica şi inaugurat în 1928 cu ocazia aniversării a cinci ani de la fondarea Republicii Turcia din 1923. El are două faţade principale şi îl întruchipează pe Atatürk împreună cu alţi revoluţionari în momentele de glorie, este locul unde o sumedenie de porumbei se apropie de turiştii ce-i hrănesc cu „te miri ce” întinse către ei.

La fel, în Piaţa Taksim se presupune că se află principala staţie a reţelei de metrou din Istanbul, un nod important al liniei M2 cu F1, füniculer-ul ce duce în Kabataş.

În vechime, Piaţa Taksim a fost locul de unde apa era distribuită dintr-un rezervor colector uriaş de piatră (care se poate observa şi astăzi spre Istiklal Cadessi) în tot Istanbulul, numele taksim semnificând în limba turcă „distribuţie”, „diviziune”. Acest lucru a fost stabilit de sultanul Mahmud I în 1732.

Este locul preferat pentru celebrarea cumpenei dintre ani, pentru parade şi evenimente publice, alte adunări sociale. În apropiere se află Centrul Cultural Atatürk care, cu a sa opera, este un alt loc de interes în Piaţa Taksim. În vecinătate, Gezi Parkı a fost mărul discordiei în 2013 când autorităţile turce hotărâseră desfiinţarea frumosului parc şi construirea unui mall, totul degenerând în ample demonstraţii de stradă cu riposte ale forţelor de ordine când mare parte din populaţia metropolei s-a opus.

Într-una din zilele când am vizitat şi noi paţa, sosind cu füniculer-ul din Kabataş, am fost uimiţi de „gălăgia” produsă de muzica de fanfară ce ne încânta urechile din tramvaiul de epocă ce sosise în staţia Taksim, capătul său de linie. Nu era un vagon obişnuit, ci unul fără ferestre, decorat în culorile clubului Galatasaray, open-space, din care tineri: fete şi băieţi îmbrăcaţi în tricourile echipei scandau, anunţând un important eveniment legat de această renumită şi îndrăgită echipă de fotbal din metropolă. Mai târziu, după ce porniserăm pe Istiklal spre Tünel aveam să ne dăm seama că era vorba de inaugurarea magazinului Galatei, de care v-am povestit mai devreme.

Odată ce am făcut singurele cumpărături substanţiale de pe Istiklal Cadessi, constând într-o pereche de „adidaşi”de alergare, culmea! marca Adidas, la preţ rezonabil căci era ultima din gama sa, ne-am îndreptat paşii grăbiţi înapoi spre Piaţa Taksim în dorinţa de a vizita Muzeul Militar (Askeri Müzesi) întrucât ştiam că la orele 15,00 zilnic, negreşit, începe concertul orchestrei Mehter. Am găsit uşor muzeul spre care am mai mers aproape un kilometru pe Bulevardul Republicii, dar, stupoare, muzeul era închis şi joia, nu numai lunea aşa cum ştim eu. Orchestra, în schimb, concerta, aşa că, ne-am înfiinţat repejor la poartă, am intrat în muzeu, am trecut printr-un control sever al bagajelor (scanare ca la aeroport) am achitat 6,5 lire turceşti/persoană biletele, am fost „invitaţi”să ne lăsăm toate bagajele, inclusiv aparatul foto, la recepţie, recomandându-ni-se telefonul pentru a surprinde imagini cu orchestra. Dar ce este orchesta Mehter?

Aceasta a fost înfiinţată în secolul al XIV-lea, în timpul domniei lui Osman I, din rândul ienicerilor, cântă marşuri militare otomane şi timp de veacuri a acompaniat soldaţii turci în campanii şi bătălii, spre a-i îmbărbăta pe aceştia şi a-i intimida pe inamici prin interpretarea marşurilor foarte zgomotoase cu instrumente precum tobe, talgere şi surle. Muzica Mehter ce a avut o trecere extraordinară pe vremuri, a influenţat şi compozitori celebri precum Mozart şi Beethoven, dar şi creaţiile lui John Philip Souza, cântate în prezent de fanfarele militare din toată lumea.

Astăzi, îmbrăcaţi în uniforma lor cu roşu, auriu şi negru, dispuşi în cerc într-un ritual desfăşurat pe timp de pace, membrii orchestrei susţin zilnic, atunci când nu sunt în turneu, recitaluri de muzică de fanfară la Muzeul Militar. De regulă, concertul se ţine afară, dar vremea n-a fost prea prietenoasă în ziua aceea plouând mărunt, de aceea a avut loc într-o sală spaţioasă a muzeului. Am ajuns la orele 15,05, începuse, deja, recitalul, am găsit locuri undeva la etaj de unde aveam o vedere bună. La început n-am fost prea impresionaţi, chiar părea o „chestie” de interes pentru copii, deşi erau numai adulţi în sală ce trăiau intens muzica. Chiar mă gândeam că „mi-o voi lua” de la soţ care mă privea cu subînţeles:”Aici m-ai adus? nu găseai ceva mai bun?! ”, dar în scurtă vreme marşurile, maniera de interpretare şi câteva acorduri recunoscute din operele marilor compozitori ne-au captivat şi au transformat concertul care a durat 40 minute, într-o agreabilă atracţie şi o plăcută după-amiază.

În concluzie, recomand tuturor celor ce vizitează Istanbulul să treacă pe lista de must-see sau must-do, aceste obiective, ele pot încânta pe oricine, şi dacă nu se pot „bifa” toate, măcar parţial şi tot merită încercate!

---

VIZUALIZĂRI: 7611 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI