ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.10.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploieşti
ÎNSCRIS: 11.05.15
STATUS: SENATOR
LUNA
OCT-2015

(Alte) Subiecte off-topic

NOTĂ RUBRICĂ OFFTOPIC sau DE INTERES TURISTIC TEMPORAR ori RESTRÂNS [ (Alte) Subiecte off-topic]
Articolul poate fi votat cu voturi simbolice (+/-1PMA)
Articol publicat FĂRĂ NOTE; vezi mai jos motivele...

Plăcerea de a călători

TIPĂREȘTE

Pe situl AFA fac parte din categoria celor care au împlinit 60 de ani și mai departe este treaba mea. Uneori îmi vin în minte frumoasele călătorii pe care le-am făcut în timpul vieții.

La mine plăcerea de a călători a derivat din sport. În prima tinerețe am fost ciclist cu acte în regulă și acest sport se făcea pe șosea. Așa am îndrăgit șoseaua. De aici și până la „a călători” a mai fost doar un pas pe care l-am făcut datorită antrenorului. La sfârșitul antrenamentelor nu ne obliga să lăsăm bicicletele la club și ne îndemna să mergem cât mai mult cu ele. Pentru mine, ca viitor turist, acela a fost începutul. În unele duminici cu cer senin, ne adunam 2-3 cicliști din echipă și făceam o drumeție care de fapt era o excursie, desigur la distanțe rezonabile de Ploiești, cum au fost Snagov, București, Valea Prahovei și altele.

Așa s-a născut în mine plăcerea de a călători și rar mai făceam și fotografii. De exemplu, P-1 și P-2 sunt făcute în Parcul Cișmigiu la sfârșit de martie, anul nu contează, de un fotograf profesionist care făcea fotografii „la minut”. Avea un aparat într-o cutie de lemn, așezată pe un trepied, o pânză neagră care și-o trăgea pe cap când ne fotografia și lângă el o găleată cu apă. Asta era tot și după cca. 20 de minute erau gata. Pe atunci în România nu exisata fotografia color, cel mult Sepia dar nu acolo, ambulatoriu.

De la bicicleta de curse până la motocicletă mai erau câțiva pași pe care ulterior chiar i-am făcut. Iată cum s-a întâmplat.

Într-o zi urma să plec la București să cumpăr pentru bicicletă un set de baieuri (a se înțelege cauciucuri). Cele de la club erau reparate și parareparate și mă săturasem. Întâmplător am discutat cu un vecin mai mare ca mine cu 8-10 ani care avea motocicletă. Și el avea drum la București și m-a invitat cu el. I-am spus că eu merg cu bicicleta. Atunci el a propus să mergem în tandem, eu să merg în siajul motocicletei (și el a fost ciclist și de fapt acest lucru ne-a legat). Pentru cei care nu m-au înțeles, fac precizarea că în cursele de Formula 1 siajul este numit „absorbție” când rezistența aerului la înaintare scade, având în față alt vehicul. Așa am mers și ne-am întors puțin după ora prânzului. Era miez de vară, era miezul zilei, căldură nu glumă și la sosire aveam fața congestionată de efort. După câteva zile mi-a spus că nu arătam bine și mi-a spus că dacă tot îmi place să mă plimb, să-mi cumpăr motocicletă, afirmând „Pe motocicletă nu mai pedalezi și stați în șa ca un Pașă” După doi ani așa a fost. Să închei cu ciclismul.

Din sport nu poți să faci o carieră. Viața de sportiv este scurtă așa că m-am ținut de carte. Cu ce m-am ales din ciclism? Ciclismul, ca orice sport, înseamnă sănătate și rezistență la efort fizic prelungit. El îți dezvoltă însușiri mentale cum este perseverența, uneori împinsă la dârzenie. Dar pentru mine cel mai important a fost că prin ciclism am căpătat plăcerea de a călători.

In sfârșit, a sosit și ziua când mi-am cumpărat o motocicletă nouă. Din acel moment, pentru mine viața a devenit mai frumoasă. Eram tânăr, motocicleta avea două locuri, ... ș. a. m. d. Am avut șansa să am o soție iubitoare de călătorii și împreună am făcut multe excursii cu motocicleta prin țară. Cu timpul, familia noastră a crescut și am pus punct motocicletei. Era necesară o mașină care a sosit mai greu și târziu.

Totdeauna eu am cumpărat numai mașini noi. La prima mașină am avut o neplăcere. Când am cumpărat-o am fost obligat să păstrez mai întâi toți banii la CEC minim 6 luni și din cauza aceasta am mai pierdut o vară. S-a împlinit termenul în dec. 1972. Această mașină am folosit-o 16 ani și cu ea avem cele mai frumoase amintiri. Cu ea am străbătut România între cele 4 puncte cardinale. Cu ea am făcut circuite când intram în concedii In 1975 cel mai lung circuit a durat 17 zile.

Ne-am cazat în tot felul, în camping la căsuțe, cel mai mult în mașină și în cort de vreo 4-5 ori pentru că nu era bine. Noapte ne era frig și ziua nu puteai să stai în el de căldură. Timpul trecea și eram conștienți că mașina trebuia înlocuită. Foarte greiu am strâns 70.000 lei și ne-am înscris la o Dacia 1300. Am așteptat să ne vină rândul 4 ani și 8 luni și am cumpărat-o foarte greu de la Depozitul din Valea Cascadelor București. Găseam numai Dacii de culoare galbenă ori montate de mai mult de 3 ani, cred refuzate la export. A 7-a oară am reușit să cumpăr o Dacia 1310, berlină și am plătit 86.000 lei.

La atâtea neplăceri meritam și o compensație morală. După ceva timp am fost chemat la CEC si am primit 8.000 lei dobîndă pentru 4 ani și 8 luni cât banii au stat la CEC. De Dacia 1310 ne leagă mai puține amintiri. Era perioada când duminica circulau alternativ autoturismele cu numere pare și impare iar când puteai circula, ploua și tot nu plecai. Benzina era raționalizată, 15 până la 25 litri pentru o lună. Nu circulam o jumătate de an ca să avem pentru concediu și plecam cu canistre în portbagaj. Am făcut numai 2 circuite cu ea, primul în Nordul Moldovei și al doilea la Timișoara, în rest destinații apropiate de Ploiești.

După 1990 nu am mai avut eu timp să plecăm și așa a fost până în ziua când mi-am încetat activitatea profesională. Atunci Dacia noastră avea o vârstă de 24 ani și 124.000 km. parcurși. Era necesar și ne-am cumpărat o altă mașină tot nouă iar Dacia am dat-o pentru că nu mai găseam piese de schimb pentru ea. Nu ne-am îndurat să o dăm la Remat să o strivească cu buldozerul. La propunerea mecanicului care-i făcea ITP (revizia tehnică periodică), i-am dat-o lui. Știam că am dat-o pe „mâini bune”

Începând cu anul 2009 cu actuala mașină am început excursiile externe. Ca număr, ele depășesc cu cu mult cifra 20 și am călătorit cu actuala mașină de la Sud-Est (Bosfor, M. Marmara, M. Egee) până în Nord-Vest la marea Nordului. Multe satisfacții am avut cu această mașină.

Despre excursii am scris pe AFA 28 review-uri.

Iată cum a evoluat la mine dragul de a călătorii.

Acum, dacă ași fi întrebat ce aleg între motocicletă și mașină, răspunsul ar fi propt. Motocicleta. De ce? Pentru că atunci cînd conduci motocicleta, ai senzația de libertate, ești afară, în mediu, te simți ca o pasăre care zboară. Nu-i așa @Camelia 19? Hai, spune și tu ceva. Fi atentă la ecouri și ajută-mă dacă colegii de AFA sar pe mine că am ales motocicleta.

Noapte bună tuturor și călătorii reușite.


---
Trimis de Mihai18 in 25.10.15 21:55:06
Validat / Publicat: 26.10.15 13:03:26
VIZUALIZĂRI: 2469
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
49 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2046 PMA (din 46 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

49 ecouri scrise, până acum

Carmen Ion [26.10.15 13:32:22] »

@Mihai18 - Foarte drăguţ articol şi mă bucur că am avut ocazia primului vot. Mi se pare interesant faptul că ai descoperit plăcerea de a călători prin intermediul biciletei şi mai apoi al motocicletei.

Parcursul meu a fost diferit: eu am pornit să circul prin ţară pentru că părinţii mei au cumpărat maşină când aveam vreo 8-9 ani, adică pe la jumătatea anilor 1960 (eheee!). Cu ei, de-a lungul a mai bine de 10 ani, am făcut turul României, pe drumuri în mare parte neasfaltate, dormind prin campinguri, la căsuţe sau la cort.

Am avut bicicletă în copilărie şi mă plimbam cu ea prin parc, dar nu s-a prins de mine "boala" asta, aşa că după vreo 3 ani am renunţat şi i-am dat-o unei verişoare. Am avut şi motoretă - o Mobra - sau mai corect ar fi să spun că soţul meu a avut motoretă şi în perioada cât am fost logodiţi şi în primii doi ani de căsătorie am călărit-o prin Bucureşti: mergeam cu ea la teatru, la film, în Herăstrău, în vizită la prieteni, peste tot. De două ori am căzut de pe ea. Cel mai departe ne-am încumetat să mergem cu motoreta la Snagov şi când am coborât ne dureau toate încheieturile - era extrem de incomodă.

După ce am născut am vândut motoreta şi la puţin timp ne-am luat un Fiat 850 la mâna a doua sau a treia, cu care n-am apucat decât să mergem cu copilul la mare şi la Poiana Braşov. Am ţinut Fiatul doi ani, apoi l-am vândut pentru că ne făcea probleme. Am aşteptat şi noi la rând 2 sau 3 ani ca să cumpărăm o Dacia 1300, dar între timp a venit perioada aceea nenorocită de care aminteai şi tu, cu benzina raţionalizată şi circulat numai din două în două duminici. Chiar şi aşa, în 1989 am făcut un circuit cu canistre şi mâncare cărate în portbagaj în Moldova, la mănăstiri.

Am amintiti frumoase cu Mobra, dar pentru mine, maşina e de bază!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][3 voturi]
Mihai18 [26.10.15 14:13:40] »

Pentru WM. Vă mulțumesc mult, mult, mult, pentru că ați avut mărinimia să mă ajutați atunci când uneori apăs greșit pe butoane. Ce să fac, eu sunt un usercard venit din trecut pe acest sit și sunt stângaci când deschid laptocul. Internetul este apanajul celor care s-au născut după mine. Trecuseră cca. 14 ore de la postarea review-ului, care nu a fost validat. Era clar că greșism pe undva și nu mai știam cum să repar. Nu știam să iau legătura cu dv. și intenționam să dau un SOS @ cristinaoranci care de multe ori m-a ajuat și se pricepe la internet, să ia într-un fel legătura cu dv. și să vă transmită rugămintea mea, ca să fie reparată această greșeală. Nu a mai fost cazul. Încă o dată vă mulțuesc și în continuare mă voi strădui să fiu mai atent când apăs pe butoanele laptecului.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][1 voturi]
puiutea [26.10.15 14:35:48] »

Se pare că avem aceeași "anamneză" (istoric al unei boli!) ! La noi, la mulți dintre noi, această anamneză cuprinde : rucsac, cort, sac de dormit, primus (cei mai norocoși!), bicicletă, Mobră (4 cai putere! ), Dacia 1100, Dacia 1300, și ce-o mai da Dumnezeu! Iar "boala"... ei bine, boala se numește DOR DE DUCĂ!!

Te-am trecut pe lista "VAGABONZILOR"! (un review de sfârșit de an, sper să apuc să-l scriu, și sper să-l citești!)

Multă sănătate (că-i mai mișto decât toate! )

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][6 voturi]
Cesere [26.10.15 14:36:21] »

@Mihai18: mergeam cu catel si purcel, cu olitza si biberonul spre ocna sibiu... si pe la 9 seara... tati opreste, fac caca... opresc, deschid portbagajul si pac! scap unica cheie pe jos pe undeva... si cauta fara lanterna acul in carul plin de fan...

cu 10 ore inainte de insorita ellada merg sa reglez farurile si vad ca nu am gram de antigel in vas...

pe drumurile "plate" din metsovo... cu motor de 1.2 pe gaz o placere sa urci.

va felicit pentru articol.

Ps. la iesire din preveza erau 2 nordici cu bagaje nene nu gluma, la ocazie... pe pancarta scria sparta-vathi...

sa fim sanatosi, ca avem unde merge si cu ce merge.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][1 voturi]
Cesere [26.10.15 14:42:48] »

@puiutea: aveti si lista GOLANILOR de pe sait? ca tot se vorbeste de asta in vremurile astea...

ar mai fi si lista dizidentilor si cea a carcotasilor... si cea a nemultumitilor...

acu' am glumit dar zau ca nu ar strica niste topuri de astea. numai bine

puiutea [26.10.15 14:55:43] »

@Cesere - Nu m-am gândit la întocmirea un clasament (a propos de "vagabonzi"), am eu oareșce în minte! Sper să reușesc ceva!

Mihai18 [26.10.15 15:43:30] »

@puiutea - Bravo Puiutea. Am râs din plin cînd ai scris că m-ai trecut pe lista „vagabonzilor”. Ai foarte multă dreptate. Eu „sunt vagabondul vieți mele” Eu la 60 de ani și mai departe este treaba mea, mergem cu mașina la Paris. Pot și acum dar nu suntem în sezon. Ei lasă, că o veni ea primăvara. Dacă nu făceam sport în anii tinereii, nu apucam să-ți scriu acum. Urmează să scriu un ecou pentru d-na Carmen Ion. Te invit să-l citești și vei găsi niște explicații.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][1 voturi]
Mihai18 [26.10.15 16:21:12] »

@Carmen Ion - Vă mulțumesc pentru vizită. Ecoul dv. m-a emoționat. Am observat un paralelism între viețile noastre. Mi-a plăcut ecoul scris din suflet și cu sinceritate. Mi-a plăcut afirmația „Am avut bicicletă din copilărie, dar nu s-a prins de mine boala asta” Aveți dreptate. Eu nu sunt misogin, dar ciclismul este un sport bărbătesc 99% Acum, la vârsta senectuții, eu spun cu mâna pe inimă că rămân ciclist pur sânge până mor și pot să vorbesc mult despre ciclism, dar să am cu cine. In realitate, ciclismul este o modalitate de de a te „autoturtura”, dar dacă îți place, devine o pasiune. Ca sport, ciclismul este greu, nu este o plimbare, este o luptă. Intr-o cursă aleargă 40-50 de cicliști, 100 până la 200 km. într-o etapă și fiecare vrea să ajungă primul la linia de sosire. Numai eu știu câte cruste de sânge aveam pe coate, umeri, șolduri și genunchi după căderile din mers, dar tot iubeam ciclismul. Prin ciclism am descoperit plăcerea de a călători, altfel nu eram acum pe acest sit. Dar ciclismul, ca sport, lasă și sechele. După ani și ani, la un control medical obligatoriu pentru serviciu, medicul cardiolog a sesizat că am inima mai mare decât normal și m-a întrebat ce lucrez. I-am spus că „am muncă de scaun” Încă nu era lămurit și din aproape în aproape a venit vorba despre sport. Când i-am spus de ciclism, s-a lămurit. I-am spus că nu mă doare și mi-a explicat că am o inimă care poate să trimită mai repede sângele în plămâni și s-a dezvoltat pentru că a fost mai mult pusă la treabă. Dacă eventual @Crismis care este medic va citi ce scriu acum, s-ar putea să explice mai bine ca mine. Eu așa am găsit explicația. In timpul unei curse cicliste, dacă respiri numai pe nas, simți că te sufoci și atunci respiri cu gura semideschisă sau chiar deschisă. Vă imaginați cât praf și poate musculițe trăgeam noi pe gură. Observați la televizor, la cursele cicliste, că mulți țin gura deschisă, ca să nu mai vorbim la sprintul final. Ca să ai aer, ai nevoie de de o inimă bună care să trimită repede sângele în plămâni pentru schimbul CO-2 - oxigen. Deci dragi colegi AFA, aflați că Mihai 18 este un om cu inimă mare. Voi interpretați cum vreți. Sărut mâna d-na Carmen Ion.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][6 voturi]
Camelia19 [26.10.15 17:32:29] »

@Mihai18 - Ca să-ți răspund la întrebare, dragă Mihai, așa-i Deși eu nu conduc motocicleta (recunosc, am cochetat la un moment dat cu ideea, dar gabaritul pur și simplu nu mă ajută), sau poate mai ales faptul că nu conduc eu motocileta, îmi dă acea stare de libertate și de plutire. Prietenul meu e motociclist vechi, a avut deja vreo 4 sau 5 motociclete și conduce de foarte mulți ani. Cred că de pe la 15 ani, dacă bine am reținut eu, oricum se pricepea deja dinainte de a avea permis . Și cred că a început cu o Mobra, dacă nu mă înșel. Când o avea pe a 4-a, adică un Suzuki GSX F750 care fugea de mânca pământul chiar și cu 270 km/oră, l-am cunoscut eu și tot cu această motociletă am făcut primele ture prin țară, de-am ajuns până în Maramureș, la Săpânța, Brașov, Transfăgărășan, Sibiu, Cluj și multe altele. Am iubit-o, dar pentru că era deja prea bătrânică pentru a ieși cu ea din țară, și noi asta ne doream deja de ceva vreme, am hotărât să ne despărțim de ea. Până în momentul în care am cumpărat-o pe actuala, am ieșit cu mașina, apropo iubim mult și mașinile, avem fiecare câte-un Ford și în total 3 exemplare în familie. Deci suntem fani, nu glumă . Așa că și plimbările cu mașina ne-au adus multe bucurii și amintiri plăcute, iar acum, de când o avem pe noua Suzy, trebuie să împărțim frățește ieșirile, ca să nu se supere nicicare .

Bunica mea îmi povestea cum a umblat în tinerețe cu mașina ei, o Skoda, ea luându-și permisul fiind agasată de faptul că bunicul meu, total nedisciplinat în trafic, îl avea mereu reținut , prin diferite țări europene prin care se dădea voie în acele vremuri, Cehoslovacia, RDG, Ungaria etc. Obiceiul a fost apoi preluat de copii, adică de părinții mei, cu alte generații de Skode, după care a venit acea perioadă cu raționalizarea și totul s-a terminat. Plimbările s-au rezumat la o ieșire pe an la mare și asta cu multă economie de benzină în cursul anului, că deh, din Timișoara la Eforie e drum lung. Asta le știu din auzite, Doamne ajută că noi tinerii nu nu am fost nevoiți să trăim acele vremuri.

Anul ăsta pe 29 decembrie Suzi face 2 anișori de când a venit în familia noastră. Am plimbat-o deja prin Grecia (primul concediu pe care l-am făcut vreodată cu motocicleta în afara țării, evident am ales țara mea de suflet și, în opinia mea, cea mai potrivită țară pentru ieșiri cu motocicleta, o părere pe care o împărtășim amandoi după ce am văzut un numar considerabil de țări), prin Ungaria, Italia sau Croația și dacă toate merg bine, la anul Suzy se va plimba din nou pe străduțele întortocheate și abrupte, placate cu piatră, prin insulele frumoasei Elade.

Felicitări pentru inspirația de a scrie acest articol, mie una mi-a mers la suflet, dar probabil știi asta.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][5 voturi]
puiutea [26.10.15 18:40:40] »

@Mihai18 - Îți fac o maaaaare "propunere indecentă", a propos de faptul că EȘTI și TE SIMȚI în plină putere : ciclist fiind (deoarece EȘTI ȘI ACUM!), ce-ai zice de o tură pe El Camino de Santiago de Compostela???

Nu, n-am "beut", nimic, se poate face ȘI pe bicicletă, în mod oficial, nu numai pe jos! ĂSTA DA vagabondaj! Pentru cine (mai) poate! Dacă te mușcă microbul, iți dau amănunte!

Cât despre CICLISM .... sunt (de pe canapea ), alături de toți marii ciclismului, în toate tururile! Prof. de sport fiind, maseor, recuperator (de oameni, nu de bunuri !) chiar și "antrenator" câțiva ani, știu ce înseamnă, înțeleg efortul! Sunt muuulte de spus! Cu admirație, toate cele bune!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][2 voturi]
Zoazore [26.10.15 19:16:44] »

@Mihai18 - Mihai18 (și ce dacă ai 60+TVA?), am savurat reviewul ăsta! Scris cu inima, nu cu tastele lectoacei!

Superb! Și-un mare DA de la mine.

Mi-ai amintit de Dacia 1300, luată de tata în 1975, noiembrie, cu care am vizitat România. În fiecare an o altă zona. Cam două săptămâni.

1976-Moldova. Dormit la camping, rude, prieteni, nu mai mult de doua nopți.

1977-după cutremur-Muntenia și Oltenia

1978 și 1979-Transilvania și Ardealul.

Abia în 1980 am văzut prima oara Marea Neagră.

Nici de mine nu s-a lipit bicicleta. Tata nu mă lăsa. Avea o Carpați. Cred că se temea să nu i-o iau.

Vară-mea avea Pegas de-ăla vechi, cu coarne lungi. După ce-am luat de două ori contact cu glia sfântă, m-am lăsat păgubașă.

Dar cât am putut, am călătorit. Tata a vândut Dacia (Paloma, că era albă) prin 2004-2005. Am plâns ca un copil.

Frumoase vremuri!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][3 voturi]
krisstinna [26.10.15 20:57:26] »

@Mihai18 - Dragă Mihai, nu trebuie să intri în panică, un articol se poate valida în maxim 24 de ore de la trimitere, timp necesar pentru corectare, analiză, verificare de către un WM.

Acest mesaj îl gasești la fiecare articol încărcat pe site, deasupra impresiilor încărcate de noi, userii.

Trebuia să-mi trimiți un mesaj, te linișteam.

Felicitări pentru acest articol interesant!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][1 voturi]
Mihai18 [26.10.15 21:43:48] »

@puiutea - Citind ecoul tău și aflând că ești prof. de sport, deja mi-ai intrat la suflet. Din acest monent și în continuare, @puitea „este de pe strada mea” Când erai profesor de sport, nu știu dacă predai elevilor și ceva despre această ramură a sportului. Bine ar fi fost dacă invitai la o oră de sport, un antrenor de ciclism ori un fost ciclist, să spună elevilor „cu ce se mănâncă ciclismul” Dar să ști că ciclismul este un sport care costă bani. În perioada când eu am făcut ciclism, în România nu se fabricau biciclete de curse. Majoritatea secțiilor de ciclism din țară erau dotate cu biciclete de curse marca Favorit, fabricate în fosta Republică Cehoslovacă și cu această marcă de bicicletă am debutat. Granzii de la Cluburile Dinamo și Steaua concurau pe biciclete din Vest (Urago, CMS Special, Durkop, foloseau baieuri Pirelli) Noi, cei din provoncie alergam pe Favorituri. Ori cât ai vrea, nu poți să obți performanță dacă nu ai material sportiv bun. Bicicletele Favorit aveau cadru din oțel, cele din Vest, din carbon, mult mai ușoare și era important pentru că ciclistul „căra”mai puține kilograme. In al 3-lea an de ciclism, ajutat fiind, am cumpărat o bicicletă de curse marca Mercier, fabricată în Franța, care era un fel de Audi din zilele noastre (o poți vedea în fotografiile postate). Piesele pentru ea erau cumpărate „pe sub mînă” din fostul talcioc din București, unde nu erau expuse la vânzare, îi șopteai la ureche vânzătorului și dacă o avea îți spunea să mai stai puțin și o aducea de undeva din apropiere ori te programa. Bicicleta am cumpărat-o de la regretatul ciclist Petre Nuță, care a fost singurul ciclist român care a concurat de 16 ori în Turul Ciclist al Romîniei, plus în competiții externe. Bicicleta o câștigase ca premiu într-o competiție din Vest, dar lui nu-i trebuia bicicletă, pentru că avea de la Clubul Dinamo, lui îi prindeau mai bine banii iar eu am fost pe fază. Eh, multe ași avea de povestit despre ciclism dar nu mai am cu cine. La vremea aceea, tinerii făceau mișcare, sport, acum anchilozează pe internet și mai avem pretenții la performanță în sport. O să ne mai auzim. Noapte bună.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][1 voturi]
Mihai18 [26.10.15 21:53:01] »

@cristinaoranici - Știam eu că adevărații prieteni la nevoie se cunosc, de aceea astăzi mi-am pus nădejdie în dv. și nu este prima dată când mă ajutați ori sfătuiti de bine. Sărut mîna.

Mihai18 [26.10.15 22:14:29] »

@Camelia19 - Mulțumesc că ai fost pe fază, cred că ai citit și încheierea reviewului și chiar de atunci când review-ul era „în așteptare” pe sit, doream „să spui și tu ceva” pentru că ești singurul „fan” al motocicletei pe acest sit. Mă îngrijoram de reacția cititorilor cînd eu am optat pentru motocicletă. Până acum am scăpat. Referitor la ecoul tău despre bunici și părinți, fani ai drumețiilor auto. Îți răspund prin 2 proverbe. 1. Așchia nu sare departe de tăietor. 2. Din ștejar, ștejar se naște. Cu bine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][1 voturi]
Mihai18 [26.10.15 22:28:26] »

@Zoazore - Ne citim prima dată pe acest sit. Sărut mîna și bine v-am găsit. Îmi place ecoul și vă mulțumesc pentru vizită. M-a amuzat începutul „60 + TVA”. Este nostim și îl voi folosi când voi avea vreun dialog cu altcineva. Soția mea acum doarne în altă cameră iar eu hoinăresc pe net însă mâine de dimineață îi voi citi și ei expresia. Sunt sigur că îi va place mai ales că și ei îi prinde bine. Noapte bună.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][0 voturi]
crismis [26.10.15 22:58:42] »

@Mihai18: Ce sa mai explic cum e cu inima mare a sportivilor, ca o facusi mata mai bine ca orice doctor?! Sau, cu alte cuvinte, functia modeleaza organul.

Cat despre inima mare a lui @Mihai18, asta "transpira" din fiecare review (si cele mai dragi imi sunt acesta si cel despre animalute).

Sa ne auzim cu sanatate!

puiutea [27.10.15 00:54:13] »

@Mihai18: Fiind la antrenament cu echipele de volei unde eram maseor, la sala Olimpia (aveau si ciclism!), am aflat si eu de franele Mafag si de schimbatoarele Campaniolo! Si cate ceva despre ciclism, de la Mircea, mecanicul echipei.

Ciclismul este un sport mai aparte, ceva mai deosebit, nu-l poti intelege decat daca esti ACOLO, pe bicicleta! Cum ar fi sa povestesc de alpinismul pe care l-am practicat, daca nu duc persoana respectiva PE UN TRASEU?

Sportul in randul tinerilor? Cand s-a tot construit, s-au distrus si spatiile de joaca si de antrenament! Unde sa mai joci o pitita? In parcare, printre zecile de masini? Sportul e dificil, mai bine cu o tableta in mana, asa ai sansa sa fii campion mondial de pe canapea! Scoala e mult mai dificila, concurenta mai mare, copii invata, nu prea mai sunt dispusi sa-si rupa oasele pe terenuri sau in sali! Ceea ce altadata era placere in sport, acum a devenit o industrie si (dupa cum mai aflam), o afacere sau nereguli! Sunt foarte multe de discutat!

Multa sanatate si toate cele bune! 🚴 🚴 🚴 🚴 🚴 🚴

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][0 voturi]
Mihai18 [27.10.15 09:14:33] »

@puiutea - Despre o tură pe Santiago de Compostela? Această etapă de munte (așa se spune în ciclism) nu este la îndemâna oricărui ciclist. Ca să urci acolo pe bicicletă, trebuie să ai „mii de km. în picioare” și plămâni de fier. Sosirea este cu sprint cu premii și deloc mici, dar acolo nu este capăt de etapă, linia de sosire este mult mai departe și la capătul ei este sprintul final. Ai pus în discuție un subiect tare drag mie și îmi este greu să mă opresc. „Mai spun una și mă duc” de pe ecou, nu de pe tera. In general, o echipă este compusă din cca. 6 cicliști. Un club care-și permite, poate include mai mulți. Dar cei 6 cicliști din echipă nu sunt la fel, și acolo este o diviziune a muncii, unii sunt grimperi (buni cățărători), alții sprinteri, alții sunt cicliști de fond și mai sunt locotenenții care pun umărul pentru victorie dar ei nu trebuie să concureze liderul echipei, ei nu câștigă curse. Ei protejează ori menajează liderul, așa cum albinele își protejează matca. Aproape de linia de sosire liderul nu trebuie să stea în față, locoteneții sunt cei care duc trena și pedalează furibund. Cu cca. 30-50 m. de linia de sosire, liderul echipei iese din siajul locoteneților și pedalează de crezi că rupe lanțul iar uneori, la 1 m. de linie, „aruncă” bicicleta înainte. Aceasta este tactica pe care o stabilește antrenorul. In echipă trebuie să fi disciplinat, altfel ești exclus. Vai de locotenentul care învinge liderul. A 2-a zi nu mai trece pragul clubului. Mulțumesc că m-ai antrenat într-o asemenea discuție. Mi-ai înseninat ziua.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][2 voturi]
Mihai18 [27.10.15 09:37:10] »

@crismis - Vă mulțumesc că ați recepționat mesajul meu din reiew și bine că am scăpat cu bine din explicațiile neprofesioniste despre inimile mai mari ale sportivilor. Dacă vă plac review-rile despe animăluțe, posibil să mai scriu unul. Acum trebuie să închid laptocul pentru că trebuie să plec la fiica mea, să se obișnuiască cu mine noul câine. Când pleacă pentru mai multe zile, eu am grijă de el. Este un alsacian, cu părinți, bunci, premiați. Acum nu este periculos, este aproximativ cât un motan. Dar să te ferească sfântul să iei ceva care este al lui. Cu bine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][2 voturi]
crismis [27.10.15 10:52:17] »

@Mihai18: Nu e necesara adresarea la persoana a doua plural!

Mai ales din partea unui ploiestean catre o ploiesteanca! Caci, desi "ale vietii valuri" m-au aruncat pe malurile Dunarii, la Galati, ma pot numi cu mandrie "gazarita", fiind nascuta si crescuta binisor in Ploiesti!

puiutea [27.10.15 11:50:37] »

@Mihai18 - Mulțumesc, rămân - ca profan - uimit de comentariile lui Alex Ciocan, ale lui Manolo și Jan din diversele Tururi pe care le urmăresc fără greșeală! Mă uimește COMPLEXITATEA TACTICĂ a unei curse, a ORICĂREI curse de durată (și în atletism, la probele lungi e la fel).

Când m-am referit la El Camino de Santiago de Compostela m-am gândit la INTREG PELERINAJUL, de aproape 800 de km, cu etape atent programate, la fel ca în ORICE Mare Tur! Cu bicicleta poți face mai mult decât cei 20-25 km pe zi, pe care i-ai face pe jos, astfel, un pelerinaj de 25-30 de zile s-ar reduce la 6-7 zile!

Toate cele bune!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][1 voturi]
Mihai18 [27.10.15 13:41:12] »

@crismis - OK. De azi, înainte, eu sunt Mihai, tu ești Crismis. Inima mea și așa este mare, din cauza ciclismului, dar acum este și mai mare. Mi-a crescut inima când am aflat că sunteți ploieșteancă de-a mea.

Zoazore [27.10.15 14:03:30] »

@Mihai18 - Tuturor ne prinde bine! Ma bucur ca a prins expresia!

Mihai18 [27.10.15 14:28:01] »

@puiutea - Ce să-ți fac, dacă mă provoci. Cu mine nu încerca să vorbești despre ciclism, că ne prinde miezul nopții. Eu am mâncat ciclism cu pâine. Te-ai deconspirat. Clar. Urmărești marile tururi cicliste ale Europei. Pomenești nume cunoscute bine de mine. Ciocan (coleg de club cu mine, dar din generația care venea după noi), comentatorii Manolo și Jan, cât de degajați sunt în comentarii. Am o neclaritate. Alex Ciocan este tatăl ori fiul. Îmi este greu să mai ține minte și amănunte. Eu eram deja „copt” ca ciclist și țin minte că la juniori categoria 2-a (cei mai tineri cicliști, cca. 16 ani), era un băiat Ciocan. Eu cu Paul Duru, cu Emil Rusu și cu Miki, într-o duminică după-amiază am plecat (desigur, cu biciletele) la Velodromul Dinamo, ca spectatori. Cu noi a mers și Ciocan, care era „crud” și s-a comportat foarte bine în pluton (avea fibră în mușchii picioarelor) și se anunța a fi un ciclist bun, dovadă că după ani, printre alte competiții din țară câștigate de el, a participat și în Turul Turciei. Nu sunt sigur, dar parcă el a câștigat acest tur. Sunt decenii de atunci, mai uită omul. Te rog, nu mai aduce vorba despre ciclism că mă cuprinde tristețea. Mai voiam să-ți spun ceva, de fapt să te întreb. Ști câte trepte de viteză are o bicicletă de curse? Mai multe decât autoturismele. Zece. Are două plăci dințate pe axul pedalelor și 5 pinioane cu număr de dinți diferiți, pe butucul roții din spate. Lanțul bicicletei poate fi mutat de pe un pinion pe altul, prin schimbătoare, comenzi fixtate pe cadru și comandate de ciclist, în raport de configurația terenului, direcția din care bate vântul și puterea ciclistului de a apăsa pe pedale. Discută cu mecanicul Mircea că știe mai multe. Mai spun una și gata. Despre mine am mai spus câte ceva dar nu v-am vorbit despre victoriile mele. Aici, eu nu scriu povești „pescărești” Eu nu am curse câștigate, am fost „om de pluton” sau „locotenent” al liderului echipei, dar am trăit cu plăcere viața de ciclist, cu duritățile ei. Eram amatori 100% și totul făceam cu tragere de inimă. Te rog să nu mai aduci vorba de ciclism, că mă îmbolnăvești.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][1 voturi]
Mihai18 [27.10.15 15:33:10] »

@puiutea - Referitor la expresia „n-am beut nimic, se poate face ȘI pe bicicletă, în mod oficial” Eu am un alt punct de vedere. Partea carosabilă, trotuarul cât și unele parcări aflate în administrarea primăriei, sunt considerate „drum public” Exemplu. Să presupunem că o persoană, asigurată pentru cazuri de vătămare corporală, după ce consumă o bere, circulă corect pe trotuar. Un conducător auto, pierde controlul volanului, se urcă cu mașina pe trotuar și-l accidenteză. Pietonul lovit pierde orice drept la despăgubiri deoarece era sub influența alcoolului, chiar dacă nu este culpabil. Deja am intrat într-o discuție cu caracter juridic. Ce scriu în continuare, prinde bine oricui citește. Vătămările corporale din culpă care pentru vindecare necesită sub 90 de zile de îngrijiri medicale, cu condiția să nu se producă o infirmitate, pierderea unui simț sau organ, sluțire iar conducătorul auto nu era sub influența alcoolului, nu se pedepsește. Dragi conducători auto, nu vă bazați pe acest nou text de lege, gândiți-vă că și voi sunteți pietoni.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][1 voturi]
puiutea [27.10.15 15:37:57] »

@Mihai18 - Boală grea, ce mai! Alex Ciocan care comentează la Eurosport este cel tânăr! Într-un comentariu a amintit faptul că și tatăl său a fost ciclist. Mircea, mecanicul de la Olimpia, este o amintire veche, de prin '84, nu am mai păstrat legătura.

Un sport de echipă este EXACT ceea ce-i spune și numele : un sport de echipă! Victoria unuia - la ciclism numai - este victoria TUTUROR - locotenenți, cărăuși, trăgători, sau ce-o mai fi.

Poate, totuși, frumusețea sportului va rămâne - în amintirea noastră - amatorismul.

Tristețea și-ar avea locul atunci când este înlocuită ne neputință (ca în cazul meu), dar tu ești-te simți "verde", așadar, urcă pe bătrâna Favorit și du-te!

Recunosc faptul că urmăresc tot ce prind din Tururi, indiferent pe unde se țin, mai ales pentru zonele superbe pe care le străbat (au grijă organizatorii să le scoată în evidență!), și mai puțin pentru cicliști, deși, fost sportiv fiind, la finiș, parcă mai apăs și eu pe pedale odată cu ei!

Să auzim de bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][1 voturi]
Mihai18 [27.10.15 17:09:02] »

@puiutea - Mulțumesc. M-am edificat care-i tatăl, care-fiul. Să ști că Alex Ciocan când a făcut comentarii pe Eurosport nu a exagerat când a spus că tatăl său a fost ciclist. Eu confirm, tatăl lui mi-a fost coleg la secția de ciclism a Clubului Flacăra Ploiești, acum Petrolul Ploiești. Deosebirea era că eu eram la seniori iar el la juniori categoria 2-a datorită vârstei mici. În privința bicicletei, la început, o bucată bună de timp, am concurat cu bicicleta clubului, era marca Favorit apoi pe bicicleta personala, marca Mercier (fabricata in Franta), o vezi in fotografie.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][0 voturi]
Mihai18 [29.10.15 10:47:44] »

@puiutea - Referitor la „... acum sportul, a devenit o industrie, o afacere sau neregui” De ceva vreme nu mai urmăresc Turul Franței. M-au descurajat neregulile lor. Louis Amstrong, multiplu câștigător al Turului Franței, ulterior i-a fost retras titlul fiind prins că se dopa. Când noi aveam aniil lor, habar n-aveam de droguri. Cine câștiga o cursă ciclistă ori reușea să o termine, se baza sută la sută pe forța proprie, nu ajutat de stimulente neortodoxe.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][0 voturi]
puiutea [29.10.15 11:03:33] »

@Mihai18: Asa cum am spus, urmaresc mai mult din punct de vedere turistic, decat din alte motive. Asa, ramane macar frumusetea peisajului!

zlatna [06.11.15 21:00:36] »

Foarte frumos. Mie mi-a placut articolul, eu nu am avut nici bicicleta, nici masina - dar am luat la pas Apuseni din zona orasului meu natal.

Va felict domnule Mihai si la cat mai multi ani plini de calatorii.

marocanu21 [07.11.15 01:01:38] »

@Mihai18 - Aoleu nea Mihai, nu-l băga pe bietul Louis în mizeria asta, lasă-l cu trompeta şi jazz-ul lui! Ălalalt, trişorul, este Lance Armstrong, un om pe care l-am iubit enorm, l-am adulat, l-am idolatrizat... am vrut să--i pun în icoană rânjetul diabolic pe care l-a afişat acum cca 10 ani în turul Franţei, în momentul în care l-a depăşit pe Jan Ulrich pe una dintre cele mai spectaculoase urcări din Le Tour! Acum îl condamn, îl detest, dar, paradoxal, îl apreciez totuşi că a avut puterea să recunoască franc... spre deosebbire de alţii!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][3 voturi]
elviramvio [07.11.15 07:51:24] »

Buna dimineata, " Mihai18 inima mare", abia acum am citit articolul tau care a dus la atatea ecouri frumoase (amica noastra Zoazore cu 60+TVA totusi nu ne-a spus concret cat este valoarea tva-ului, foarte important la varsta noastra).

N-am avut bicicleta si ma uitam cu jind la altii dar tata a considerat ca o fata care merge pe bicicleta face solduri mari, julituri si cate altele. Recunosc ca m-a batut mult gandul sa-i fur bicicleta, o Mifa germana, dar pe atunci eram tare cuminte nu ca acum (nu te speria totusi, ceasurile de mana le stricam pe sub masa in timp ce fata-mi arata inocenta iar pendula era vesnic data peste cap, si cate altele am facut "in liniste").

Si abia astept articolul lui puiutea despre VAGABONZI, excelenta idee, va fi un dar de Craciun pentru ca scrie extraordinar de frumos si cu umor de clasa inalta.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][3 voturi]
puiutea [07.11.15 11:01:25] »

@elviramvio: Nu am deloc o parere buna despre mine, si, de aceea, de cate ori ma apreciaza cate un coleg DE PE AFA, parca mai imi mai creste morarul... moralul, vreau sa zic! Sarut mana si mii de multumiri! 😀 👍 🆒

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][3 voturi]
Mihai18 [20.11.15 11:18:45] »

@marocanu21 - Mulțumesc. Se mai întâmplă când ai 60+TVA.

marocanu21 [20.11.15 13:47:48] »

@Mihai18 - Mi se intampla si mie la putin peste 50, asa ca nu e ceva de condamnat! Doar ca trebuia o mica reparatie morala pt Louis!

Mihai18 [20.11.15 14:00:34] »

@marocanu21 - Reparația morală deja ați făcut-o dv. Acum, ca pământean încă, eu nu am cum să-i cer scuze, el este de cca. 44 ani printre stele. Nu mai am mult și spre să-l întâlnesc pe acolo și cu siguranță îi voi cere scuze.

marocanu21 [20.11.15 14:53:15] »

@Mihai18 - Va doresc sa ii cereti scuze cat mai tarziu cu putinta, iar pana atunci sa fiti sanatos!

Mihai18 [20.11.15 15:04:15] »

@marocanu21 - Un răspuns elegant. Vă mulțumesc.

Zoazore [20.11.15 20:25:38] »

@elviramvio - TVA-ul e cât vrea fiecare. Mai mic la doamne, normal!

elviramvio [20.11.15 20:32:38] »

@Zoazore:

Si cu egalitatea cum stam?

Mihai18 [20.11.15 20:35:54] »

@Zoazore - Sunteți plină de „haz” Îmi imaginez cum ar fi la o petrecere cu dv. Este nostimă expresia cu valoarea TVA-ului, în raport de gen (feminin-masculin) în sensul că la doanme TVA-ul este mai mic. Știți ceva, vreau și eu să fiu doamnă (doar când este vorba de TVA).

Mihai18 [20.11.15 20:47:41] »

@elviramvio - Referitor la „Și cu egalitatea cum stăm? ” Egalitatea este numai pe hârtie și se referă la drepturi civile. Natural, suntem total diferiți, chiar de la naștere, dar chiar așa fiind, nu putem trăi unii fără alții. Noi (bărbații) avem nevoie de voi și viceversa. Îmi vine în minte un citat din K. Marx ”Familia este celula de bază a societății”

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][0 voturi]
Zoazore [20.11.15 21:02:14] »

@elviramvio - Lasă, fată, că noi suntem mai egale!

Poate ne bate webul!

Zoazore [20.11.15 21:04:31] »

@Mihai18 - Suntem, suntem, ca suntem muuultă!

Veniți la o petrecere cu mine și veți afla!

Hai, că ne petrece webul, că suntem OF!

Mihai18 [21.11.15 14:08:38] »

@elviramvio - Sărut mâna. Am o întrebare. Cunoașteți vreun medicament care anihilează setea de ecouri, pentru că eu sufăr de această maladie. Când am scris acest review, nu mă așteptam să genereze atîtea ecouri. Noroc că review-ul este off-topic și Webmaster încă mai tolerează. Până când? Acum mai calc o dată în păcat. La ultimul meu ecou despre egalitatea dintre femeie și bărbat am fost laconic și ce am scris lasă loc la interpretări diferite, unele neacceptate de mine. Dv. ați spus lui @Zazore următoarea întrebare „Și cu egaliatea cum stăm? ” În primul rând, egalitatea este incomplatibilă cu subordonarea. Și atunci, într-un culpu bărbat - femeie, cine-i șeful? Întrebarea dv. generează discuții ample, dar aici fiind vorba de un ecou, voi încerca să fiu, cât de cât, scurt. La început a fost epoca matriarhatului (într-un cuplu bărbat-femeie), femeia era șeful. Ulterior, în timpul Imperiului Roman, situația s-a inversat și în gândirea lor, bărbatul era șeful familiei, de unde și adagiul „pater familias”, care nu a rezistat secolelor. Aș putea să scriu mult dar păstrez (rezonabil) limitele uneui ecou. Să fie clar. În dreptul modern, femeia este egală cu bărbatul. Acest drept este stipulat în Constituție și mai departe nu mai scriu. Ne deosebim anatomic dar aceasta nu anulează egalitatea dintre sexe. Bărbații sunt mai rezistenți la eforturi fizice, dar femeile stiu și pot face lucruri de care bărbații nu sunt în stare și atunci se completează unul pe altul, deci au nevoie unul de altul. La mine la serviciu predominau femeile, dar erau momente când undeva „frigea” ceva și trebuia mers acolo. Mers acolo însemna să încerci caliatea noroiului de acolo, să trăiești o zi și-o noapte cu 2-3 mere luate din mers dintr-un pom de pe marginea drumului, cu cafea și tutun. Cum era să meargă o colegă, ea era soție și mamă, așa că mergem noi, câțiva. Noi plecam, dar rămâneau ele care făceau față cu brio la tot ce apărea. În gândirea mea, femeia este egală cu bărbatul, iar bărbatul trebuie să o stimeze și să o apere. Acesta sunt eu.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][1 voturi]
cameliagrozescu [09.01.16 14:47:54] »

@Mihai18: Oameni dragi, vă citesc review-urile si ecourile si simt ca vă cunosc, parcă încep să vă iubesc! Sunteți fantastici!

Tot respectul pentru oamenii activi, eu mi-am schimbat meseria (estetician) cu una activă, devenind instructor fitness/aerobic la 35 de ani. Iubesc mișcarea de orice fel, pe jos, pe bicicleta (Suzi a mea e o forță), pe schiuri, in cădere liberă cu părăsită, pe apele învolburate (rafting), sportul a fost pentru mine remediul universal! Am decis să transform energia (in special frustrarea, tristețea) in ceva constructiv si benefic.

Depinde de noi in ce alegem să ne refugiem:tutun, alcool, bârfe, rosu unghiilor, droguri sau mers cu bicicleta, aerobic, sarit cu coarda... Ar fi fost minunat ca fiecare membru afa să-si faca un profil, să stim cu ce persoane avem gusturi, activități comune. Nu avem toti aceleași criterii si așteptări legate de petrecerea timpului liber.

Multă sănătate, că-i mai bună decât toate!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][1 voturi]
Mihai18 [19.01.16 16:23:30] »

@cameliagrozescu - Vă mulțumesc pentru vizită, tocmai la acest review care pentru mine este de fapt, un CV al vieții mele.

Sincer vorbind, mă surprinde sinceritatea dv.

La început ne-ați spus prenumele iar în acest ecou, ați spus și vârsta. Ei, asta-i culmea. Extrem de rar întâlnești persoane de sex feminin care afirmă public ce vârstă au. Eu am fost la polul opus, tot îi dădeam zor cu „60 ani plus treaba mea” până într-o zi când simpatica Zazore a lămurit lucrurile și a zis „60 ani + TVA”

Foarte bine că iubiți mișcarea, sportul. Eu am fost doar sportiv, dv. sunteți polisportivă, aceasta vă prelungește viața. La vârsta mea nu este frumos să mai fac complimente doamnelor dar fac următoarea precizare. Afirmația că faceți sport este susținută indubitabil de fotografiile pe care le-ați postat la review-ul „... rulotista din mine” In ele, aveți o silietă care cu siguranță atrage invidii.

Să ne citim cu bine și altădată.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][0 voturi]
mishu [27.02.16 21:14:28] »

Continui seria ecourilor. Cred ca ar trebui sa-mi iau concediu pe cativa ani pentru a recupera toate articolele necitite. Articolul este o opera de arta pe care ecourile l-au transformat intro capodopera. Am citit pe nerasuflate tot si mi-a facut o placere deosebita sa vad impartasite aici clipe de suflet ale cititorilor si-i felicit pe toti.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Camelia19, cameliagrozescu, crismis, elviramvio, marocanu21, Mihai18, mishu, Zoazore
Alte articole din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.103628873825 sec
ecranul dvs: 1 x 1