ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.07.2015
papone]">
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 03.04.09
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
JUL-2015
DURATA: 3 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Excursie Transfăgărășan

Un weekend 'la inaltime'

TIPĂREȘTE

Am vazut prima oara Transfagarasanul in urma cu aproape 4 ani, cand impreuna cu Pufosenia si cu un prieten urma sa avem parte de o mare aventura pentru ca “masina” cu care mergeam (un VW Westfalia din ’90) a ales sa renunte la alternator cand eram pe la Curtea de Arges si a trebuit sa parcurgem tot drumul pana la Cartisoara doar pe baterie, sa traversam tunelul de la Balea fara faruri si sa ne rugam la toti sfintii sa ajungem la destinatie, cu opriri din pom in pom ca sa se raceasca motorul. Ne-am reintors dupa 2 ani, in drum spre casa, dupa ce facusem Transalpina de doua ori in doua zile, pentru ca nu ne saturasem de drumuri alpine de calitate si noaptea ne-a prins la Balea.

Sa revenim: Iulie, 2015. Dupa doua zile de cod galben-portocaliu de canicula, deja visam la racoare, ploaie, orice numai sa scapam de toropeala. Numai ca au venit ambele brusc spre noi, asa ca trebuia sa fugim si de ele si de capitala, iar ideea Transfagarasanului deja izvorase cu o saptamana in urma. Desi stiam raspunsul, trebuia sa am o discutie cu Pufosenia:

-Tot iti plac tie drumurile de munte, serpentinele, etc… Te bagi la cel mai tare dintre ele?

-Transfagarasan? Clar, cand mergem?

-Maine, daca scapi de la servici cat sa plecam pe la 3 din Bucuresti.

Astfel ca vinerea trecuta, fix pe la 14:55, pap-ul parasea parcarea din fata blocului, catre cel mai tare traseu rutier de pe la noi si provocarea Pufoseniei, de cand e ea soferita. Traseul binecunoscut: pana in Pitesti cu aglomeratia de vineri, “coloana” de 3 masini pana in Curtea de Arges pe minunatul drum parca bombardat si tot o linie continua. In Curtea de Arges am sarit peste vizita la manastire, nu voiam sa ne prinda noaptea pe drum, mai ales ca nu era foarte innorat si urma sa se insereze mai repede – oricum auzisem tot pe aici ca Ana a ramas intre ziduri, lucrata fiind bine de Manole, iar Turnul Chindiei il mai vazusem :)) Asa ca dupa ce am alimentat, am purces spre Vidraru: 3 poze repede plus admirat cu scarba mizeria totala de pe baraj dar si de sub el si hai sa fugim de aici, ca zona e locuita…

Dupa Vidraru, parca ti se deschide o alta lume… Desi vineri dupa-amiaza, nu am intalnit mai mult de 5-6 masini pe drumul pana la Balea. Parca nu ne venea sa credem: liniste, padure, numai serpentine (placerea Pufoseniei si criza mea), lacul sub noi sau paraul pe marginea soselei, soare si cer senin (cand am plecat de acasa i-am spus Pufoseniei ca va fi senin si soare dupa Curtea de Arges, ca nu ma lasa niciodata bulanul meu de vreme buna). Am oprit pe marginea drumului aproape de Capra si am papat ceva fragi la liber, fara a fi imbiati de vreo nationalitate sa “ia de la mine, ca sunt cei mai asemanatori, sa moara mama”, desi oprisem cu scopul de bere bauta pe drum :) Am recunoscut locurile pe unde ne opream cu cativa ani in urma cu mizeria aia de Westfalia ca sa se raceasca motorul, cand am pus gratarul in spatele masinii doar nu ne-o mai poza lumea pentru ca scotea fum ca la balamuc (macar sa creada ca facem focul, nu ca luam foc) si ne-am amuzat teribil, apoi am inceput urcarea aia belea, spre Balea. Am oprit, de data asta nu fortati, ci pentru ca asa am vrut, sa facem poze pe la cascade si sa ne bucuram de ultimile petice de zapada ramase, am traversat tunelul (de data asta cu faruri si proiectoare, ca sa compensam :)) si am ajuns pe platou, la Balea.

Cei mai prost investiti 5 lei din viata mea au fost aici: am parcat masina, hop si baietul cu parcarea! Ii inmanez cincileiul, ne dam jos din masina si soc: ni s-au inmuiat gladiolele instantaneu, si nu de la aerul curat, ionizat sau mai stiu io cum. Ci de la temperatura, care nu depasea 8 grade, la 7 seara! Asa ca tot romantismul meu cu idei de a-mi plimba consoarta pe marginea lacului ca doi porumbei… s-a contractat brusc si, profitand de tremuratul si de vinetiul buzelor ei, am fost de acord sa parasim parcarea si sa coboram spre Cartisoara dupa nici doua minute petrecute acolo. Oricum, sper ca baietul a ras o bere din banii aia, pentru ca macar mi-a multumit cand am refuzat bonul :)

Partea mai frumoasa si mai vizibila (mai ales pentru aia ca mine, care stau in dreapta si beau bere) abia urmeaza, coborarea spre Cartisoara. Absolut superb drumul si absolut spectaculos! Desi il mai facusem de cateva ori, parca mereu ma surprinde si mereu are ceva nou, pur si simplu te lasa fara cuvinte. Portiunea pana la Balea Cascada este de vis si nu poti sa nu te miri cum cineva a putut gandi si a putut face un asemenea drum - nu ma refer aici la anumite ambitii si nebunii ale unor fosti conducatori, ma refer la acei ingineri si la acei muncitori care au facut acest drum, unii chiar cu pretul vietii lor (oficial 40 de victime, neoficial… D’zeu sa-i ierte). Am coborat si am ajuns la cazarea aleasa (vezi impresii) la ora 20, dupa 5 ore de la plecare si dupa ce am parcurs cel mai frumos drum al Romaniei. Pe coborare, mi-a venit sa strig, la fel ca Jeremy Clarkson: THIS IS THE BEST ROAD IN THE WORLD!

Dar nu putea sa ramana doar atat scrierea, nu? Asa ca ne trezim dimineata cu forte proaspete si dupa ce ne bagam in sperieti parintii spunandu-le unde suntem si cine conduce, ne pornim din nou, pe traseul invers, dinspre Cartisoara spre Balea Lac. Dar pentru ca sambata si soare afara, parca tot poporul se pornise spre aceeasi destinatie. Drumul la fel de frumos, dar de data asta… locuit. Plin de bizoni pentru care curba pe continua e cel mai bun loc pentru un selfie, plin de grataragii si de pipite. Probabil am mers in weekendulfemeilorlavolancarefactransfagarasanul, ca am vazut atatea fete la volan, de parca era vreun mare sfant la noi si toti baietii erau beti :) Sus, la Balea Lac, in parcari mai erau destule locuri, doar ca trebuia sa ocolesti toate masinile lasate pe marginea drumului pana sa ajungi acolo. Haos e un cuvant potrivit pentru ce se intampla acolo sambata, am regretat ca nu am indurat gradelea alea putine cu o seara in urma… acum a trebuit sa indur altele, beah! (Un singur lucru bun: multi straini!). Asa ca scurta plimbare, uite lacul, uite soseaua jos in vale, uite telecabina, cumparat pastrama, luat berea si hai sa fugim de aici, e prea de tot!

Am coborat din nou spre Cartisoara cu o scurta oprire pe la cascada (aici era mai putin balamuc decat sus) si am facut o vizita pe la Pastravaria Albota – o locatie pe care v-o recomad, urmand apoi a ne intoarce la cazare.

Dimineata pornim spre casa, cu o vizita prin Sibiu si un drum de cosmar prin aglomeratia de pe Valea Oltului, plus clasica oprire la Dedulesti :D

PS: Pentru mine, acesta este cel mai frumos drum al Romaniei! Am vazut si Transalpina si m-a lasat indiferent. Gusturile nu se discuta si nu vreau polemici. Multumesc celor care au rezistat sa citeasca atat!

PPS: Titlul pe care l-as fi ales daca nu era o prezentare de weekend ar fi fost: Probably the best road in the world!

VACANTE PERFECTE!


---
Trimis de papone in 14.07.15 21:58:48
Validat / Publicat: 14.07.15 23:40:09
VIZUALIZĂRI: 1932INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TRANSFĂGĂRAȘAN.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (papone); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 34400 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

Crazy_Mouse CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [14.07.15 23:57:34] »

Bravo! O ieșire frumoasă! Hai că mi-ai făcut poftă de un Transfăgărășan! Să vedem doar cum ne mai lipim de ceva liber la serviciu!

irinad [15.07.15 08:29:29] »

@papone - Frumoasă relatare şi-un articol reuşit, dar m-ai băgat în ceaţă, ca să zic aşa, cu "iar Turnul Chindiei il mai vazusem" făcând referire la Curtea de Argeş. Din câte mi-am dat seama nu aţi trecut prin Târgovişte, ori Turnul Chindiei este simbolul oraşului meu de reşedinţă.

Vacanţe plăcute în continuare!

papone [15.07.15 09:46:12] »

@irinad: Mulțumesc pentru apreciere! Asta cu Turnul Chindiei era o gluma, cu referire la un articol al lui @mugur007, in care încurcase locația turnului, dintr-o scriere tot despre Transfăgărășean

Aurici [15.07.15 12:05:32] »

@papone - Draga @papone (si draga web),

Am citit de dimineata articolul tau despre cazare (in jur de 9,9 si ceva). Am votat si urmatorul mail era tot cu un articol de-al tau, acesta cu impresiile de calatorie. Am citit, mi-a placut si am vrut sa votez. Mi-a aparut mesajul acela cu upsss, abia l-ati votat pe omu' asta, nu cumva vreti sa pacaliti sistemul si sa-i aduceti prea multe puncte? Mi-am vazut de treaba si peste vreo ora am incercat iar, dar acelasi mesaj. Acum, dupa 3 ore imi da acelasi mesaj, ca este prea repede de cand te-am votat pe ziua de azi si sunt data in urmarire. Asa ca imi vad si eu de alte treburi, nu cred ca mai revin pe la articolul tau, dar considera-l votat.

Admin [15.07.15 12:22:17] »

@Aurici - am avut o problemă cu serverul, cred că s-a rezolvat acuma, poţi reîncerca

papone [15.07.15 13:37:54] »

@Aurici: Multumesc pentru apreciere si pentru votul, chiar ai virtual, acordat. Vezi ca intre timp s-a rezolvat problema Si mulțumesc de vizita!

Aurici [15.07.15 15:33:49] »

@papone - Rezolvat!

Zoazore [15.07.15 19:47:28] »

@papone - Te tot iei de femei la volan, dar Pufoșenia ar fi avut curaj cu tine la volan?

Una peste alta, savuros, frumos și...romantic (dar nu la 8*C).

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, irinad, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.105028152466 sec
ecranul dvs: 1 x 1