ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.04.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploiești
ÎNSCRIS: 06.03.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2014
DURATA: 2 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Băile termale Barlangfurdo / Thermal Bath Caves [Miskolctapolca]

Răsfăț total la băile termale din Miskolctapolca.

TIPĂREȘTE

Dat fiind faptul că până la ”Marea bălăceală”din vară mai trebuie să așteptăm ceva timp, și poate ne este dor de o baie în apă caldă (altfel decât cea din cada de acasă), vă propun dragi cititori un loc unde personal m-am răsfățat două zile și îmi place să cred că voi reveni cât de curând (aștept să mai crească un pic nepoțelul).

Este vorba despre Mikolctapolca, o suburbie a orașului Miskolc, transformată într-o zonă turistică foarte aglomerată, mai ales în sezonul estival, ca urmare a unui complex de ștranduri exterioare și peșteri termale, Barlangfürdő (traducere aproximativă Băile din peșteră), unde turiști din toată Europa vin să facă o baie într-un cadru romantic deosebit.

Complexul este deschis tot timpul anului, mai puțin luna ianuarie când este închis. În fiecare a doua duminică din lună piscinele sunt deschise până la 23:00, în restul timpului programul fiind de la 9 până la 18:00,19:00 sau 20:00, în funcţie de sezon.

Atracția principală a acestui complex o constituie peșterile termale unde te poți bălăci în voie la temperaturi de 28-34 de grade Celsius. Piscinele din peșteri au fost inaugurate la începutul secolului al XVII-lea și de atunci au fost modernizate continuu, ultima ”coafare”având loc în 2002.

Se poate înota prin galeriile și camerele inundate până în inima muntelui sau te poți relaxa cu un masaj natural făcut de jeturile de apă din pereții peșterilor. Pe lânga toate acestea, apa termală are și reputația de a ameliora durerile articulare. Apa este curată, iar curățenia este impecabilă! Complexul are și locuri amenajate pentru saună, masaj și tratamente medicale, evident cu un cost suplimentar.

Prețurile de intrare în complex diferă în funcție de sezon și zilele săptămânii. Astfel, în perioada estivală și weekend ele sunt un pic mai mari. Noi am fost în luna august și am găsit afișate, printre altele, următoarele prețuri:

Peștera termală (4ore) -2800 forinți

Copii, studenți, pensionari (4ore) -2000 forinți

Peștera termală, nelimitat -3200 forinți

Copii, studenți, pensionari, nelimitat-2400 forinți

Ștrand (piscinele interioare), nelimitat -2000 forinți

Saună-700 forinți

Din postura de pensionari am beneficiat de reducere. Cum nu știam limba maghiară, am notat de acasă pe spatele talonului de pensie ”nyugdíjas” (traducerea de pe Google Translate a cuvântului pensionar) și așa am mai scutit echivalentul a vreo 5 euro. Ulterior am mai beneficiat de astfel de reduceri în Slovacia (castelele Oravski și Bojnice), după ce fusesem refuzați cu o lună în urmă în Bulgaria.

Pentru cei din vest complexul din Miskolctapolca se află la vreo 180 de km de la graniță și este foarte ușor de ajuns, chiar și fără a folosi autostrada Debrecen, Miskolc. Noi am folosit șoseaua E79, oarecum paralelă cu autostrada, și nu a mai fost nevoie de vignietă. Șoseaua este excelentă și am mers aproape tot timpul, în afară, cu peste 100 km/h. Înainte de a intra în orașul Miskolc, am făcut stânga și după vreo 5 km am ajuns la locul de cazare situat foarte aproape de Barlangfürdő.

Complexul de băi termale se află la poalele unui mic deal, într-un frumos parc împădurit cu stejari maturi, cu multe alei și aranjamente florale. Intrarea se face prin mai multe puncte, două pentru piscinele din peșteră și una pentru piscinele exterioare. La fiecare există câte o casă de bilete unde, odată cu plata, ți se înmânează o brățară cu un ceas antiacvatic, pe care trebuie să-l porți tot timpul la mână în vederea scanării ieșirii din complex sau a unor eventuale consumații în restaurantul complexului.

Vestiarele de schimb se află la etajul I, deasupra restaurantului, într-o clădire care face corp comun cu peșterile termale. Pentru a încuia dulapul metalic pentru haine și a lua cheia la purtător, trebuie introdusă o monedă de 100 de forinți în interiorul broaștei metalice. Dacă nu aveți schimbat, un nene de la restaurant rezolvă imediat problema (eu așa am făcut, neștiind ”șmecheria” cu moneda din broască).

De la vestiar se coboară niște scări și se ajunge la gurile de intrare în peșteri (sunt vreo trei). În această sală sunt dușurile, scaune, unde poți eventual lăsa prosopul, două piscine mai mici și primele jeturi de apă pentru masaj. Imaginile cu albul pereților peșterii și albastrul apei din piscină sunt extraordinare și numai oprindu-te în această zonă poți spune că merită toți banii plătiți.

Dar nu este numai atât. Odată intrat pe un culoar, într-una din peșteri, rămâi uimit de ingeniozitatea celor care au făcut din niște grote un loc de poveste. Cu oarecare teamă la început (mai ales soția), pentru că nu știam ce adâncime are apa, am pătruns ușor în labirintul de încăperi luminate cu multiple spoturi subacvatice, cercetând fiecare punct de pe traseu.

Nu există interdicție în a atinge pereții, te poți plimba și înota în toate culoarele și încăperile din peșteri. Ceva ce totuși nu mi-a plăcut, a fost faptul că, în unele încăperi, țipetele copiilor erau amplificate prin ecouri și trebuia să cauți un loc mai puțin zgomotos. Și căutând acel loc, fără prea mulți copii, l-am găsit fără prea multe eforturi.

După ce am explorat o parte din acest tărâm de poveste, am dat de o scară care făcea trecerea spre altă zonă a peșterii unde, spre surprinderea noastră, apa era mai caldă. Practic sunt două zone de făcut baie în peșterile termale :una în zona de intrare dinspre vestiar cu apă la 28-30 de grade Celsius și alta în zona intrării dinspre piscinele exterioare cu apă la 30-34 grade Celsius. Noi ne-am bălăcit mai mult în zona mai caldă și am făcut masaje cu ajutorul jeturilor de apă care veneau din pereții laterali, din tavan sau podea.

Tot în ”zona caldă” am dat de o încăpere rotundă, întunecoasă, misterioasă, cu o boltă stelară iluminată și deosebit de frumoasă. Un fond muzical cu niște zgomote ciudate sugerau pulsul planetei. Pe mijloc, în jurul unui stâlp (sau ce o fi fost că nu l-am putut distige din cauza ”nopții”), erau canapele din beton unde lumea se așeza pentru meditație și relaxare.

Fiind aproape de ”zona caldă”, am avut ocazia să vizităm și piscinele exterioare ale complexului. Și aici piscinele au ape cu temperaturi diferite; o piscină rotundă cu apă la peste 30 de grade Celsius, iar celelalte (piscina pentru copii, ”piscina olimpică”) cu apă ceva mai ”rece”.

Ceva mi s-a părut curios în acest punct de intrare-ieșire din peșterile termale; eu am intrat și ieșit din peșteri de mai multe ori (chiar m-am bălăcit un pic și afară) și nu m-a întrebat nimeni nimic (având în vedere că prețul de intrare la piscinele exterioare este mai mic). Să fi avut brățara de la mână vreun detector secret sau totul se baza pe corectitudinea plătitorilor?

Ca o concluzie, putem să spunem că ne-am simțit extraordinar de bine la Barlangfürdő și vă recomandăm cu încredere această oază de relaxare și plină de romantism.

Vacanțe cât mai plăcute!

Citește și CONTINUAREA aici

---
Trimis de traian.leuca in 19.04.15 09:48:21
Validat / Publicat: 19.04.15 11:22:47
VIZUALIZĂRI: 10952INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în UNGARIA.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
19 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (traian.leuca); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 Intrarea în peșteri dinspre piscinele exterioare de la Complexul balnear Barlangfürdő din Miskolctapolca (Miskolc), Ungaria.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 81850 PMA (din 68 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

19 ecouri scrise, până acum

Dan&Ema [19.04.15 12:30:48] »

Dupa ce am tot navigat, mers, zburat si scris despre Germania, ma aduci pe la aceste furdo mai apropiate de noi, nu ca nu ar fi niste furdo si la noi.

Sa na tratam la bai.

traian.leuca [19.04.15 13:03:03] »

@Dan&Ema -

nu ca nu ar fi niste furdo si la noi.

De-a lungul timpului am fost la multe băi din țară (Felix, Siemens Mangalia, Techirghiol, Olănești, Pucioasa etc), însă cele de la Miskolctapolca sunt cu totul speciale.

Din câte am citit așa ceva mai există în Teplice (Slovacia). Anul trecut am fost prin apropiere, dar am trecut pe lângă, neștiind de existența lor.

webmasterX [19.04.15 13:07:38] »

Traian, verifica te rog coordonatele goo.gl/maps/NPXGJ si pagina web , si spune-mi daca sunt ok.

Lyssys [19.04.15 13:12:08] »

@traian. leuca - A fost al 13-lea vot, dar indubitabil nu va fi cu ghinion!

Și cu adâncimea apei, cum a fost, se pot aborda toate... apele și de către înnotătorii de apă mică???

Sunteți un călător neobosit! Vacanțe de vis!

traian.leuca [19.04.15 13:22:01] »

@Lyssys - Mulțumesc pentru pentru al 13-lea vot! Mie nu-mi poartă ghinion, ba dimpotrivă.

Adâncimea apei este aproape aceeași peste tot (cu excepția piscinelor pentru copii).

Și eu sunt tot înotător de ”apă mică” și m-am descurcat de minune.

traian.leuca [19.04.15 13:42:34] »

@webmasterX - Sunt ok amândouă! Coordonatele sunt în parcarea din fața caselor de bilete.

amero [19.04.15 15:43:32] »

domnule Leuca multumesc ptr. acest rew., imi este foarte util, imi doresc sa ajung si eu, poate la vara.

Aurici [19.04.15 15:51:02] »

@traian. leuca - In 2013 am fost in Polonia si pana la Zakopane, prima noastra oprire, voiam sa ajungem dintr-o bucata. Un amic ne-a spus insa de aceste bai chiar inainte sa plecam, insistand ca nu trebuie sa le ratam si ne-am cazat o noapte special pentru asta.

Cel mai mult noua ne-a placut cand se dadea drumul la jetul de apa si curentii ne invarteau, pe culoarul de la inceputul pesterii, fara sa ne putem opri. Acolo a fost distractia maxima pentru ca am avut si o parte din copii si ne-am tot alergat si chirait. Am apreciat panoul acela cu programul, care te anunta la ce ora pornesc jeturile subterane, jacuzzi, jeturile de masaj astfel ca puteai sa te orientezi in functie de ce doreai sa faci. Ne-am bucurat si de piscinele de afara, ne-a placut pontonul de lemn unde se facea plaja si multimea de nuferi din lacusorul peste care era pontonul. Tinem bine minte locul si pentru ca prietenii cu care eram si-au uitat acolo ochelarii "de fite" pe care tocmai si-i achzitionasera. Intrucat ne-a placut si Polonia mai mult decat ne-am asteptat si pentru ca o avem pe lista in viitorul nu prea indepartat abia astept sa facem aceeasi combinatie si sa ne bucuram inca o data de o balaceala la baile din Miskolc.

Multumesc pentru ca datorita articolului dvs mi-am adus aminte, m-am dus la poze si parca un pic, un pic, am fost in vacanta.

webmasterX [19.04.15 15:58:48] »

@Aurici -

In 2013 am fost in Polonia si pana la Zakopane...

Ghici ce vreau să spun

ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acelei destinaţii.

Daca doreşti, copiază textul de mai sus şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI

Aurici [19.04.15 16:13:04] »

@webmasterX - Mi-a placut atat de mult Polonia ca n-as vrea sa-i dedic un articol oarecare. Este pe lista mea de prioritati, pentru ca tot mi-e gandul la ea si parca voiam sa scriu cand ma duc data viitoare ca sa fiu atenta la detalii de pus pe AFA, ceea ce data trecuta nu era cazul. Am si o restanta, mai recenta, de care as vrea sa scap. Dar o sa ma duc la poze si cu ajutorul prietenilor cu care am fost, poate ii dam de cap.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
traian.leuca [19.04.15 16:14:49] »

@amero, @Aurici-și eu vă mulțumesc pentru vizită și apreciere.

@Aurici-

Intrucat ne-a placut si Polonia mai mult decat ne-am asteptat

Deși am vizitat în Polonia doar câteva orașe (Cracovia, Auschwitz, Birkenau, Zakopane), mi-a plăcut foarte mult și sper ca la anul să-mi programez un nou sejur în această țară (bineînțeles, combinat cu o nouă bălăceală la Miskolctapolca).

Aurici [19.04.15 16:36:48] »

@traian. leuca - Am uitat sa va spun ca si la baile de la Miskolc am mancat langosi. Spre deosebire de Rila, acolo nu ne era foame dar cat ne-am balacit la piscinele de afara, miroseau... ca n-am putut sa ne abtinem.

In Polonia, am vazut doar Varsovia in plus, dar ea nu va mai fi pe lista, din cauza drumului in-fer-nal dintre Cracovia si Varsovia (doar daca n-au facut autostrada intre timp). Oricum, trei zile cat am stat data trecuta credem ca am acoperit cam tot ce trebuia in Varsovia. In schimb Zakopane si Cracovia si drumul dintre ele mi-au ramas la suflet. Rau de tot.

traian.leuca [19.04.15 17:01:05] »

@Aurici - Într-adevăr Cracovia este un oraș extraordinar. Am stat aici două zile și nu am apucat să-l vizitez așa cum aș fi vrut din lipsă de timp.

În Zakopane am stat doar o zi (de fapt o după amiază) și am vizitat doar celebra strada comercială (turistică) Krupowki. Traseul de la Zakopane la Eger (Ungaria), prin Parcul Național Paradis, a fost foarte frumos.

Nicu CONS. ONORIFIC AFA / UNGARIA [22.04.15 21:19:10] »

Linga Miscolc mai este o statiune dar mult mai mica si se numeste Lillafured, cine viziteaza statiunea cu bai termale trebuie sa vada si cealalta statiune, asta in cazul ca pina acum nu a vazuto.

Distanta pina la Lillafured este cam la fel ca si distanta pina la baile termale fata de Miscolc, foarte mica.

La Lillafured este si un renumit hotel care se regaseste si in oferta agentiilor de turism din ro, dupa parerea mea este cel mai frumos hotel ca si constructie din Ungaria, hotelul se numeste Palota.

Cladirea care astazi este hotel a fost in trecut un renumit castel.

Distanta din Miscolc pina la Lillafured este de 10 km.

Poate data viitoare daca va fi veti vizita si acest loc si vedeti cum e la munte in Ungaria, am scris mai demult ceva despre aceasta statiune.

Atentie statiunea este foarte mica.

traian.leuca [24.04.15 15:04:47] »

@Nicu - Am fost și la Lilafured, este o stațiune mică dar frumoasă. Sper să-mi găsesc timp să povestesc despre vizita mea aici.

addcont [23.06.15 12:27:48] »

M-am bucurat sa descopar acest review; am cochetat si eu cu aceasta idee spre sfarsitul iernii, ca sa-mi pacalesc cumva dorul de mare si de balaceala.

Vad ca Dvs sunteti din Ploiesti, deci nu e mare diferenta ca distanta.

Mie mi s-a parut insa cam mare distanta din Bucuresti pentru numai 2 zile; probabil daca as fi reusit sa fac un program pe 4-5 zile, cu lucruri diferite de vizitat in apropiere (30-40 km), ne-am fi mobilizat.

V-ati cazat in cadrul complexului? Ambele zile ati facut acelasi lucru?

Poate reusiti sa ne impartasiti si impresiile de la Lillafured si, de ce nu, si alte recomandari in zona.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
traian.leuca [23.06.15 14:38:52] »

@addcont - Mulțumesc pentru vizită!

Eu am poposit în Miskolctapolca în tranzit spre Slovacia și pentru ce mi-am propus de acasă am avut timpul necesar.

Dacă n-aș fi avut cazări luate în Slovacia, aș mai fi prelungit șederea mea în această zonă.

Ne-am cazat în apropiere de complex, sunt foarte multe unități de cazare în Miskolctapolca. O zi am dedicat-o bălăcitului în peșteri, iar în cealălaltă am vizitat orașul Miskolc și stațiunea Lilafured.

Nu știu când o să vină rândul unui review despre Lilafured. A venit timpul” marii hoinăreli” de sezon și în plus mai am multe restanțe la capitolul impresii de vacanță.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
addcont [23.06.15 14:57:25] »

@traian. leuca -

Nu-i graba, e timp de hoinarit in alte zone pe timp de vara.

Mie locatia aceea mi se pare ideala pentru un timp mai putin calduros.

Honaireala placuta!

ionserioja [11.07.16 11:20:07] »

"Pentru cei din vest complexul din Miskolctapolca se află la vreo 180 de km de la graniță și este foarte ușor de ajuns, chiar și fără a folosi autostrada Debrecen, Miskolc. Noi am folosit șoseaua E79, oarecum paralelă cu autostrada, și nu a mai fost nevoie de vignietă. "

Buna ziua,

Mi-a placut foarte mult cele scrise de duneavoastra. Anul acesta, mai precis luna viitoare, in august, merg si eu cu sotia in concediu la Oradea. Mi-am propus sa dau o fuga si pana la Miskolc la baile din pestera. Am citit si am vazut multe poze cu acest loc minunat. Ce nu am inteles eu este treaba cu vignieta care este sau nu obligatorie pe soselele din Ungaria? Daca e mai bine sa am euro sau forinti la mine? Aceste lucruri nu le cunosc si as fi foarte recunoscator daca mi-ati da si mie cateva sfaturi pe un mesaj privat sau un numar de telefon ca sa va sun pentru a sta de vorba. Si eu sunt de langa Ploiesti, foarte aproape de dumneavoastra. Va multumesc.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
addcont, amero, Aurici, Dan&Ema, ionserioja, Lyssys, Nicu
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
AmFostAcolo recomandă găzduirea la ROHOST.COM
pagină generată în 0.0813500881195 sec
ecranul dvs: 1 x 1