Vila Briza din Valea Doftanei

TIPĂREȘTE

Vila BRIZA din Valea Doftanei

(si încă două nominalizări, din respect pentru istoricul turistic personal :))

Mă grăbesc să vă devoalez si această cazare, unu, pentru că merită, doi, pentru că mi-e frică! :)

Cel mai recent popas acolo a fost in vara lui 2012 ş-acuşi intru la expirate şi mi-o iau in fundă! Primul a fost in 2010! Altul nu există! Observati, vă rog, precizia inginerească, adică, mă-ntelegeti, respect, nu aşa…

Intâi, mi am răsfoit pozele, să reintru în atmosferă….

Valea Doftanei, un loc foarte accesibil bucureştenilor. In anii 30- 35, ai noştri, nu ai istoriei, ne opream la baraj, la Paltinu’, puneam cortul sau, în cel mai fericit caz, ocupam o căsuţă din cele 5, parcă! S au dus, nu mai există! Eram tineri, puneam la spate lipsa de confort, cui îi păsa de “baia” cu gresie din pămant si iarbă iar faianţa din muşchiul copacilor, între două “concentrări” aflai si unde vine nordul, aerisire totală, intimitate parţială, ce vrei mai mult, baie+busolă, din moment ce copchila zburda fericită pe pajişte!

Anii au trecut, n am mai făcut dreapta la Câmpina!

Până într-o zi... când, hopa, amintirile mă chinuiesc... de 3 Sud-Vest :) …şi zic, ia Gogule, să I ardem o Valea Doftanei, da aşa, mai domneşte!

Din amintiri, văzusem, pe dinafară, pensiunea Crăiţa, cred că e una din cele mai vechi din zonă…Dar, nu, mi se părea prea aproape de zona de corturi de la baraj, zic hai pe drum, tot inainte, şi om vedea noi...

Si mergem, şi mergem, tot case, tot case, vroiam ceva mai retras, nu aşa, la drumul mare. Dăm de o cârciumă, se vedea mai dichisită. Zic halt, oprim de o udătură, io cu grade, tu, fără, (io lu Gogu îi vorbesc cu tu :) Ne potolirăm setea, inclusiv setea de informaţii, şi punem cap-compass spre vila Căprioara, cică nu I departe, se termină satul, ne aflam pe ramura Trăisteni, şi de acolo, tot înainte, pe drum forestier da ‘bun. Am mers ceva dar a meritat! Pustiu pe acolo, o vilă măricică, cocoţată in vârf de deal, lăsaram masina la bază, aburcaram bagajele şi ia o matale pe scări in sus, da’ ştiu că nu s au zgârcit la trepte, muulte... nu era bine să uiţi ceva în maşină. Am poze doar pe hârtie, dar tare bine a fost, deşi era o singură baie pe etaj, camere mici, mobilat minimalist, cînd am revenit în zonă, după …. ani, am încremenit, vila era părăsită, în paragină…. Cum ne dăm noi cu stângu n dreptu, mai rar …

Si, după…ani, iar ne a pălit dorul de zonă, hai la Căprioara, drumul, tot forestier, doar că fuseseră ceva conflicte armate în zonă, cratere gen Kosovo, maşina nouă, jale mare, când am ajuns şi am văzut şi în ce hal era vila, zic hai să găsim ceva cazare, stăm până se termină proviziile şi nici că mai călcăm pe aici. Sunt două uliţe mari şi late, numa case de baştani, un singur birt, o singură pensiune, Vila Iordache, prea multe camere, după gustul meu, dar un să te duci?

Deci, Vila Iordache!

După socoteala mea, peste 15 camere, sala de mese mare, toate camerele au balcon dar e comun, cele pe faţă au o privelişte, pfuai…Camerele minuscule dar, surprise, toate au baie, ma rog, băiţă, TV, îţi rupeai greabănu’ de sus ce era fixat, o măsuţă, 2 scăunele, o tavă cu 2 pahare, trei cârlige pe perete să ţi agăţi şi tu ceva. Accesul în cameră, cam incomod, o scară laterală îngustă, din lemn, cam distanţate treptele. Dar, stai, asta e scara nr 2, mai întâi urci mata scările de acces din curtea principală care e şi parcare. La nivel cu vila avem a doua curte unde erau 4-5 căsuţe-camping, foarte modeste, ca să mă exprim cuminte. Mai era un soi de şopron care adăpostea o mini-bucătărie de vară, adică un aragaz cu butelie, o chiuvetă, un grătar si o masă din bârne.

Toate erau compensate de multa iarbă, flori, copaci, privelişte, aer, liniste, dacă treceau două masini pe zi. ! S or mai fi modernizat intre timp!

Am stat 4 nopţi, atât ne au ajuns proviziile, doar ceva pâine am cumpărat de la nea Iordache, de treabă omul, ne a mai si omenit cu o MBS!

Si dusi am fost, mulţumind cerului ca nu plouase de 5 zile si măcar vedaei adâncimea craterelor de pe cei 6km de drum zis forestier, probabil pentru că trecea prin/pe lângă pădure!

Si nu ne a mai trebuit Valea Doftanei până în 2010 când ne a pălit dorul dar am jurat in barba (lui Gogu) să găsesc o cazare cu adevarat decentă, mai ales ca apărusera tot felul de pensiuni noi. N-am găsit niciuna cu mai putin de 5 camere!

Si hai la Vila Briza!

Primiserăm indicatii telefonic de la doamna gazdă, foarte amabilă, voce educată, a treia intersectie după biserică pe dreapta (satul Trăisteni), apoi vom urca 200m o pantă dulce, fără asfalt! Haha, 200 m, cand noi străbătuserăm 6 km! Da, da! Cand am ajuns acolo unde urmam să o facem la dreapta, am încremenit! Un drum plin de bolovani, pietroaie! Doamne, cu ce-am greşit? După un schimb “amical” de focuri cu conducătorul auto, am sunat gazda, i-am zis c-am ajuns si că suntem …stane de piatră. Ne-a convins că aghiută nu-I aşa negru cum pare. După doi ani, pietroaiele se îmblânziseră.

Am urcat pâş-pâş si, da! Ne-a venit inima la loc! O vilă semeaţă in vârf de deal, scenariul cunoscut : parcarea la bază, târât bagaje pe scări cu, desigur, muuulte trepte (ne-au ajutat si gazdele). Deci trepte=step aerobic moca!

Curte mare, iarbă, pomi, floricele…Loc de parcat masini sau ce-aveti.

Intrăm in casă si dăm de răcoarea aceea de munte, fără aer conditionat.

Iarăsi spatiu! Living-ul, o frumusete! Maare, aerisit, covor Pierre Cardin, ţi-era milă să-l calci, plante ornamentale, foarte luminos, mult geam şi o terasă acoperită, dar ce terasă, lungă cât living-ul si destul de lată! Si ce privelişte! Nu uitaţi că eram déjà cocoţaţi si ăsta era doar parterul. Tot la parter avem bucătăria, destul de mare, mai ales că e deschisă. Asta nu e întotdeauna foarte bine, la tura a doua, în 2012, am avut ca vecini un cuplu de puştani, maxim 20 de ani, care ziua nu ieşeau din cameră (cred ca făceau măsurători topometrice , coborau pe la 10 seara si se âncăpăţânau sa prăjească pui congelat, venea un fum pe scară…ce să fac, i-am băgat in sedintă, le-am dat cu supendare… :) Că tot suntem în bucătărie, mai mergea un frigider, dacă sunt ocupate simultan cele 5 camere…Altfel, dotată, inclusiv masină de spălat vase.

Din bucătărie se iese in curtea din spate unde este amenajată o terasă cu mese si băncuţe din bârne si un grătar mare, zidit. Tot la parter mai este o cameră cu baia aferentă dar trebuie să iesi din cameră ca să intri in baie. Camera nu are balcon.

Urcam la primul etaj. Aici avem 3 camere, cele mai faine. Cea mai mare (da’ mare!) este deasupra living-ului, baie faina cu 2 chiuvete, Jacuzzi si o terasă, pfuai… si o “panaramă”, pfuai…

Celelalte două camere sunt identice, diferă culoarea pereţilor, covoraşe, dichisuri…frumoase, deloc înghesuite, aranjate cu gust, găsim tot ce trebuie, dulap, TV, baie frumoasă si, dupa mine, la pièce de résistence, balconul! Mare si el, incap lejer masă cu scaune, vedere superbă! Am petrecut câte o săptămană în fiecare.

Mai urcăm un etaj, iata si a cincea cameră, si ea are baie, n-are balcon.

Linişte asurzitoare dar cocoşul vecinilor se aude! Câte o maşină, din an în Paşte!

Din spatele vilei puteti începe a drumeti : la dreapta, un drumeag care urcă, urcă, case rare, puteţi vizita “peujos” o particică neaoşă de sat; dacă vă e lene să urcati, luaţi-o la stânga, se continuă drumul pe care ati urcat cu maşina. E foarte frumos! Incepeti plimbarea cu o…oprire! Chiar langa vilă e un izvor cu apa limpede, rece si bună! Nu mai dati bani pe apa plată! Drumul, lat cât să încapă o maşină, şerpuieşte domol pe coastă, printre casele, mai noi sau, mai mult vechi, ale localnicilor, deci ne bucurăm si de o găină, un cocoş, pisoi şi ce se mai gaseşte prin bătătura omului. Ici, colo, câte o casă de vacantă! Fânete, pomi fructiferi, linişteee…idilic de-a dreptu’!

Dacă vă întoarceti la asfalt, la 20 de metri, in stânga, avem niste magazinute-cârciumioare-terase, 3 într-unu’, poti lua diverse alimente şi nu numai, savura o înghetată, o bere rece…

In dreapta, satul Trăisteni se continuă, dar, chiar şi mergând pe jos, ajungi repejor la capăt, acolo unde începe drumul forestier care duce la Vila Iordache. Opriti-vă pentru o baie... la picioare… în dreapta drumului curge raul Doftana! Si numai el si bunul Dumnezeu stiu cât de frumos se învolburează la fiecare pietricică iesită in cale... offf…. făceam popas zilnic, ne uitau păcatele ….

Nu ratati caşcaveaua, specialitatea zonei! De altfel, în luna septembrie, anual, se organizeaza Festivalul Caşcavelei.

Pentru împătimiţii pescuitului, Lacul Paătinoasa (Barajul Paltinu’) vă aşteaptă cu păstrav (si gazda găteşte păstrăv), biban, şalău, crap si caras. Mi-a zis un pescar si ăştia spun adevarul :)

Am auzit ca s-ar organiza şi ceva vânatoare dar cred ca asta e pentru premianţi (ssst, să n-audă domnul de la Balc).

Mergeţi cu încredere, cel mai indicat ar fi să ocupaţi toată vila!

---

VIZUALIZĂRI: 6019 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI