În sudul Maltei

TIPĂREȘTE

Malta Sightseeing, autobuzul turistic HopOn HopOff, cu un tarif de 17 euro/persoană adulţi şi 11 euro/persoană copii, cu plecări din Sliema la fiecare 30 de minute (în intervalul orar 9.00-15.00) este, în opinia mea, una dintre cele mai avantajoase modalităţi de a explora sudul insulei. Cu o durată de trei ore (un traseu complet), cu audioghid în mai multe limbi, cu posibilitatea de a întrerupe călătoria în orice staţie pentru obiectivul de interes, biletele fiind valabile toată ziua, traseul de sud al Malta Sightseeing cuprinde: Sliema, Valletta, Paola (pentru Ħal Saflieni Hypogeum - monument UNESCO la care intrarea se face doar cu rezervare), Tarxien, Vittoriosa, Marsaxlokk (satul pescarilor şi al bărcilor pictate), Grota Albastră, Hagar Qim şi Mnajdra.

Acesta este cel mai complex traseu de sud şi pe acesta l-am fi ales şi noi dacă n-am fi văzut - cuprinse în alte excursii opţionale - multe dintre obiectivele amintite.

Cei interesaţi de templele preistorice, pot opta pentru un circuit dedicat. Există autobuze speciale care fac doar circuitul templelor megalitice din Malta - Tarxien, Hagar Qim şi Mnajdra - în tariful de 35 euro/persoană adulţi şi 23 euro/persoană copii (5-12 ani) fiind incluse şi intrările la toate obiectivele.

O alternativă, mai puţin costisitoare, recomandată doar celor cu o bună rezistenţă la deplasările pietonale (traseele au în jur de 10 km), este cea oferită de Programul de Dezvoltare Rurală a Maltei, un proiect materializat - parţial, dar preponderent - cu fonduri europene. La punctele de informare turistică, cei interesaţi vor găsi pliante referitoare la trasee rurale cuprinzând obiective dintre cele mai variate. În afară de sfaturi de călătorie şi hărţi, materialele publicitare - în mai multe limbi - furnizează şi o descriere foarte amănunţită a traseului. Pentru exemplificare, redau un fragment din Dingli, Fawwara, Wied iz-Zurrieq Promenade (distanţa aprox. 11,2 km), traseu la ale cărui obiective voi face referire în prezentul review:

... veţi ajunge la o bifurcaţie. Luaţi-o la stânga şi continuaţi profitând de frumoasele privelişti asupra mării şi a insulei nelocuite, Filfla. Mergând de-a lungul traseului principal, veţi ajunge la un drum spre dreapta care duce la templele preistorice Hagar Qim. Dacă sunteţi interesaţi de vestigii istorice, la Hagar Qim şi la Mnajdra (care se află puţin mai jos), veţi petrece cel puţin o oră. Reveniţi la drumul principal şi continuaţi până la un panou. La dreapta, veţi începe coborârea spre Wied iz-Zurrieq. Ţărmul este spectaculos, iar cei care vor să-l admire dintr-un alt unghi, pot face o plimbare cu barca. Se poate vizita Grota Albastră renumită pentru arcul său natural, în plus, alte peşteri şi marea cristalină.

Aici se termină plimbarea. Mai multe localuri vă aşteaptă pentru masă sau o băutură. Din această zonă sunt disponibile şi autobuze.

Duminică, 5 octombrie, în programul nostru figura explorarea sudului insulei. Într-o excursie opţională, cu autocarul care ne-a preluat din faţa Bella Vista Hotel, ne-am petrecut prima parte a zilei în Vittoriosa - Birgu cetatea fortificată care a dus faima cavalerilor ioaniţi, totodată sediu al inchiziţiei papale. Despre Vittoriosa am scris deja, aşa încât acum, aici, nu voi insista.

În drum spre sudul extrem, spre Templele megalitice Hagar Qim şi spre Grota Albastră, brusc, s-a stârnit o ploaie cu furtună aşa cum nu am mai văzut vreodată. Şoferul nostru sicilian, Franco, bun conducător auto, ne-a spus că atunci când începe sezonul ploios, la prima ploaie, este cel mai dificil. Pe carosabil se formează o depunere alunecoasă, de aceea se circulă foarte încet. Prin geamurile autocarului, inundate de şuvoaiele de apă, abia mai vedeam marea şi arborii îndoiţi de furtună. Şoseaua devenise un râu care ducea la vale depunerile de praf şi nisip adunate de-a lungul întregii perioade de uscăciune.

Templele megalitice Hagar Qim

Când am ajuns la Hagar Qim, unul dintre cele mai misterioase locuri din Malta, care păstrează încă rămăşiţele unui templu străvechi, ploaia se mai domolise. Franco a oprit autocarul cât a putut de aproape de intrarea în situl arheologic acoperit, dar pentru că vântul încă bătea cu putere, iar picăturile din cer nu încetaseră, mulţi au rămas la adăpost, în autocar, fără să fi văzut nici măcar una dintre uriaşele pietre de la templu. Este adevărat, umbrelele întoarse de rafalele puternice de vânt nu i-au ajutat nici pe temerarii care s-au încumetat să coboare, dar, cu un pic de pas alergător, am ajuns cu toţii sub acoperişul templului. O pisică udă, atât de udă şi de zgribulită, chircită pe una dintre pietrele de la intrare, ne-a arătat că în acel moment pot exista fiinţe cu mult mai oropsite decât noi.

N-am văzut Stonehenge, dar am un documentar DVD pe care l-am vizionat de mai multe ori pentru că am în plan să ajung acolo. Când am văzut prima imagine cu Hagar Qim, gândul mi-a zburat la Stonehenge şi am ştiut că la Hagar Qim voi vedea un Stonehenge al Maltei.

Templele megalitice din Malta, apreciate de UNESCO drept "capodopere arhitecturale unice", au fost incluse pe Lista Patrimoniului Mondial în 1992.

Cu toată silinţa ghizilor - uman sau audio - nu vă aşteptaţi să plecaţi de la Hagar Qim cu răspunsuri la toate întrebările privind aceste construcţii mai vechi decât piramidele egiptene. De ce au fost construite, cum au fost transportate aceste pietre uriaşe (la Hagar Qim unele au 7 m lungime şi o greutate de aprox. 20 t)?

Nu vreau să mă afund în speculaţii de tot felul. E treaba specialiştilor să afle şi să ne spună dacă pietroaiele sferice care încă se mai văd în jur au ajutat preistoricilor la transportul megaliţilor sau dacă animalele uriaşe, atlanţii sau extratereştrii au făcut această muncă istovitoare.

Templele de la Hagar Qim au fost descoperite în 1839, an în care a fost întocmită prima schiţă a locului şi s-au trimis spre studiu şi analiză un altar de piatră, o lespede decorată cu motivul spiralei, precum şi şapte statuete din piatră. În prezent acestea sunt expuse la Muzeul din Valletta. Săpăturile ulterioare au mai scos la lumină şi alte mărturii - cioburi, unelte şi alte obiecte, de asemenea, vizibile astăzi în muzeu.

Se presupune că Templul de la Hagar Qim a servit ca lăcaş de cult şi nu ca loc de îngropăciune. În împrejurimi nu au fost descoperite rămăşiţe umane, ci numai oase de animale, de aceea se crede că aici aveau loc ritualuri religioase cu sacrificii de animale.

Las tot pe seama specialiştilor să descifreze ce rol aveau acele deschideri acustice denumite de ghizi "găuri oracol", ce legătură aveau acestea cu solstiţiul şi mai ales să elucideze misterul figurinei grase, presupusă a fi o zeiţă a fertilităţii cu braţe vânjoase, bărbăteşti şi cu şolduri exagerat de ample, cum nu prea mai au femeile din zilele noastre.

De menţionat că în apropiere este o zonă plană cu şapte adâncituri în care, se presupune, era colectată apa. Adunată în timpul sezonului ploios, apa era adusă în templu prin canale subterane.

În 1840, adică după un an de la descoperirea templului Hagar Qim, la numai 500 de metri distanţă, a fost scos la lumină încă un complex megalitic. Asemenea celui de la Hagar Qim, templul Mnajdra, în prezent protejat şi el cu un cort, este vizibil şi de pe mare.

Mai multe imagini de la Complexul megalitic Hagar Qim.

Grota Albastră

În apropiere de Wied Iz-Zurrieq se află Grota Albastră, o peşteră săpată de valuri în stânca abruptă, inundată de apele incredibil de albastre ale mării. În jur sunt încă trei peşteri, mai mici, dar la fel de fermecătoare. Ştiam încă din ţară că acolo se ajunge doar opţional, cu barca (8 euro/persoană) şi eram nerăbdătoare să fac această plimbare. Din păcate, furtuna a alungat nu doar pe amatorii de plimbări, ci şi pe barcagii.

Când am ajuns la Grota Albastră ploaia trecuse. Cu toate astea, pe coasta înaltă, în punctul de belvedere, vântul bătea atât de puternic încât nu ştiam dacă picăturile răzleţe care mai cădeau pe noi şi pe obiectivele aparatelor blurându-ne fotografiile, veneau din cer sau din valurile spumegânde ale mării.

Pe cărarea în trepte, cu parapet de piatră, am coborât cât am putut de mult. Vântul puternic şi bălţile care se formaseră pe toată lăţimea căii de acces m-au împiedicat să ajung chiar la buza mării, totuşi am reuşit să prind în fotografie minunăţia de grotă cu apele ei albastre, acum furioase, cu valuri spărgându-se zgomotos de stânci.

Wied iz-Zurrieq

Wied iz-Zurrieq este sătucul din apropiere care-i întâmpină pe turişti şi le oferă un binemeritat moment de respiro la o masă sau la o cafea. Aici, alături de Ħamrija Tower, turnul construit în 1659, ultimul de pe coasta de sud-vest a Maltei şi unul dintre cele treisprezece datorate Marelui Maestru De Redin, sunt şi terase în aer liber cu largi perspective către mare şi către insula nelocuită, Filfla. Tot aici este şi punctul de pornire în plimbările pe mare, la Grota Albastră.

Filfla, cel mai sudic punct al arhipelagului maltez, insula - de numai 6 hectare - ai cărei pereţi înalţi, de piatră, au fost folosiţi în timpul dominaţiei engleze ca ţinte pentru forţele aeriene şi marine, în 1980 a devenit o rezervaţie naturală care ocroteşte păsări, şopârle şi melci, toate aparţinând unor specii endemice.

O legendă locală auzită chiar acolo, la Wied iz-Zurrieq, spune că în trecutul îndepărtat Filfla a fost un sat pe ţărmul sudic al insulei, cu locuitori nespus de păcătoşi. Avertizaţi în mai multe rânduri, aceştia nu s-au potolit mâniind atât de tare pe Cel de Sus încât acesta i-a pedepsit rupând satul de ţărm şi aruncându-l în iad. Păcătoşii şi-au continuat traiul în păcat până când nici Lucifer nu i-a mai suportat şi i-a aruncat înapoi pe pământ. Finalul legendei are două variante. Alegeţi-o pe cea care vă place mai mult! Prima - Lucifer a fost atât de nervos încât, tremurându-i mâna, n-a mai nimerit uscatul, Filfla căzând în mare sau - a doua - Lucifer intenţionat n-a mai alipit satul de ţărm izolându-i pe păcătoşi. Departe de lume, în singurătate, satul s-a transformat într-o stâncă.

Superstiţia maltezilor din sud este că Filfla nu aduce noroc celor care o privesc îndelung. Ei stau mai mult cu spatele la ea încredinţaţi fiind că astfel participă la judecata celor păcătoşi.

La Wied iz-Zurrieq, privind autobuzele turistice descoperite care soseau cu călătorii muraţi de ploaie, încă purtând pungile de plastic pe cap, eu şi soţul meu am servit câte o cafea. Am mai spus şi cu alte ocazii că nu mi-a plăcut cafeaua în Malta. Wied iz-Zurrieq nu a fost o excepţie. În schimb mi-au plăcut priveliştile şi legendele locului.

Se spune că restaurantul la care am poposit are 100 de ani. Actualul său patron, are el însuşi o viaţă legendară pe care nu pridideşte să o spună tuturor celor care vor să-l asculte. Amplasată chiar la intrare, poza lui din tinereţe etalând o frizură stufoasă şi ondulată, nu aduce câtuşi de puţin cu chipul bătrânelului sfătos care ne-a întâmpinat. Provenind dintr-o familie cu 16 copii, toţi băieţi, prin tradiţie a moştenit şi a continuat afacerea tatălui. În tinereţe a făcut contrabandă cu paste şi ciocolată (şi numai el ştie cu ce altceva) din Sicilia, ceea ce i-a adus prosperitate şi... prima maşină din sudul Maltei. Dacă putea să refuze continuarea tradiţiei de familie? Nu, primul născut nu putea face asta! Tot tradiţia era cea care nu-i permitea. Singura derogare era pentru primul născut care dorea să devină preot.

---

VIZUALIZĂRI: 6245 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI