ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.10.2009
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: timisoara
ÎNSCRIS: 21.12.08
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
JAN-2009
DURATA: 10 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Anticul Corint

TIPĂREȘTE

Grecia văzută pe hartă, sau pe Google Earth, ne apare ca o mână ce fuge de antebraţul ei. De ce n-ar fi aşa, gândindu-ne că aproape o mie de ani cetăţile greceşti se luptau pentru o suzeranitate facilă. Porţiunea despărţitoare, prin care hopliţii spartani mărşăluiau spre Atena în timpul războaielor hegemonice, sau toată Elada o dată la patru ani când “armele tăceau”, se numeşte istm. Loc mlăştinos, acolo unde apa se amestecă cu uscatul, trezind prin asta o vegetaţie luxuriantă pentru acele vremuri, ce a născut numeroase mituri. Pe aici, prin istm a trecut Theseu în drumul său spre Atena. Măsurătoarea trupului aplicată pe patul acelui ucigaş la drumul mare, numit Procust, mai ascunde şi azi veleităţi filosofice şi literare pentru contemporani. Theseu întâlnindu-l, a reuşit prin luptă să-l înfrângă şi să-l întindă pe propriul pat, ce devenise unealtă de tortură. Dar vai, trupul lui Procust era prea mare ca să încapă şi scurtându-l de cap şi de picioare, Theseu stabili măsurătoarea corectă. Cam aşa începe legenda despre ceea ce de atunci şi până azi se numeşte Istmul Corint. Nu încape nici o îndoială că distanţa cea mai scurtă între cele două mări, cea din est, Egeea şi cea din vest Adriatica, era pe aici. Dar istmul se îngustează mai aproape de Peloponez, acolo de unde începeau marile ziduri ce au încercat să protejeze Atena de incursiunile spartane şi de aici începea Corintul.

Cetate ce a cunoscut un mare avânt economic acum 2600 de ani, Corintul a făcu o istorie controversată în antichitate. Distrus de cutremure şi de invazia vizigotă sub comanda lui Alaric, din 551 d. H. ultimul cutremur al antichităţii, Corintul antic este părăsit şi ceea ce a urmat este o altă perioadă, cu o altă istorie, cu alte cutremure: evul mediu.

Lumea modernă n-a uitat Corintul antic; toate descoperirile începute în 1882 de Societatea Greacă de Arheologie şi reunite sistematic împreună cu Şcoala Americană de Studii Clasice din 1896 continuate până azi ne relevă un minunat muzeu aflat în incinta sit-ului arheologic. Înainte de a intra se poate admira înalta colină numită Acrocorint.

Ceea ce se mai poate vedea astăzi, de fapt nu reprezintă Corintul adevărat, grec şi plin de mitologie. Romanii într-o controversată decizie politică, care de fapt ascundea un lobby puternic al partidei comercianţilor, decid dărâmarea oraşului şi mai mult chiar; toată populaţia este trecută în sclavie. Anul 146 î. H. este o pată neagră în istoria Imperiului Roman, când sub comanda consulul Mummius, sunt scoase inclusiv fundaţiile templelor corintice. Istoricul german Theodor Mommsen scria acum 150 ani că “dacă marii comercianţi romani au avut un cuvânt de spus în reglementarea relaţiilor din Grecia, se înţelege de ce execuţia a fost îndreptată împotriva Corintului şi de ce nu numai că oraşul a fost distrus, ci a fost interzisă pentru totdeauna întemeierea unei aşezări în acest loc atât de favorabil negoţului. ” 1.)

Corintul nu era un simplu oraş, era un simbol de hedonism, de cunoaştere şi dorinţă. Comerţul activa toate canalele civilizaţiei, cu bune şi cu rele, cu bani şi cu cinism, cu hetaire şi filosofi.

Dacă ajungeţi în Agora din centrul sit-ului arheologic şi vă îndreptaţi privirea spre înălţimile Acrocorintului, veţi avea în faţă platforma Rostrum-ului roman, Bema cum spun localnicii. Aici se zice că a fost judecat Sfântul Pavel, în anul 51-52 d. H. de către proconsulul roman Gallius. Sfântul Pavel a fost adus tot de iudei în faţa judecăţii şi parcă ştiind lecţia, proconsulul roman nu a mai reflectat prea mult la cererile lor.

“14. Pavel voia să înceapă vorba, când

Galion a zis Iudeilor:

“Dacă ar fi vorba de vreo faptă

rea sau de vreo blestămăţie,

v-aş asculta după cuviinţă, Iudeilor!

15. Dar dacă este vorba de neînţelegeri

asupra unui cuvânt, asupra unor

nume şi asupra Legii voastre, treaba

voastră: eu nu vreau să fiu judecător

peste aceste lucruri. ”

16. Şi i-a alungat dela scaunul de

judecată.” 2.)

Dar, să nu uităm că suntem în acel an în Grecia şi nu în Iudeea, în Corint şi nu în Ierusalim. Sus acolo pe Acrocorint erau urmele unui mare templu al Afroditei.

Sfântul Pavel oricum a fost dezgustat de Corint; scăpase cu viaţă, dar apostolatul nu dădea roade. Într-o formă primitivă a creştinismului în conştiinţa sa, Sfântul Pavel nu putea să înţeleagă democraţia reală. Ceea ce se arăta în Corint, era prea mult, şi venind dintr-un orient cuprins de radicalism monoteist, apostolul nu a zăbovit prea mult.

Un alt mare hedonist, şi nu oricare, a reconstruit Corintul; Caius Iulius Caesar. Cel care nu prea punea patimă pe blesteme şi ritualuri, a dat ordin de a se readuce din nou Corintul la forma iniţială şi l-a colonizat cu veterani. Dacă a reuşit sau nu, nu suntem în măsură să spunem asta, dar ceea ce se vede acum este minunat.

Înălţat cu coloane de piatră monolitice, alcătuite dintr-un întreg şi nu din felii, cum se pot vedea în majoritatea cazurilor, Templul lui Apollo, reuşeşte să atragă privirile vizitatorilor încă de la intrare. Cele şapte coloane dorice, masive, privesc spre golf, aşteptând şi acum parcă pelerini, purtaţi de muze încă de la Delphi. Undeva aproape de ele, mai jos, un imens fragment de coloană, aşteaptă vremea când va fi repus pe locul lui, reconstruit el devenind al optulea.

Corintul s-a reconstruit în familie, în anul colonizării, Caesar a fost asasinat. Octavian a continuat reconstrucţia şi putem vedea astăzi trei superbe coloane în stil local, corintice, cu arhitravă din templul Octaviei, sora principelui.

Teatrul roman şi odeonul sunt în reconstrucţie şi poate fi numai privit din exterior, amploarea lucrărilor ne arată interesul contemporanilor faţă de acest loc. Şi parcă respectând tradiţia, romanii au reconstruit Fântânile Peirene în apropierea Agorei. Pe locul unde lacrimile fiicei zeului-râu Asopus, s-au transformat în izvor. Peirene avea doi fii împreună cu marele zeu Poseidon, dar moartea accidentală a unuia i-a provocat un plâns nesfârşit, transforma de zeu în izvor. Tot aici Belerefon a îmblânzit calul înaripat Pegas.

Mai departe era alt izvor, născut din altă tragedie; izvorul Glaucei, soţia lui Iason, cel ce a condus expediţia Argonauţilor, este ucisă de Medeea împreună cu copiii ei.

Urmele gimnasiului lui Asclepios, ne introduc în viaţa culturală pe care o avea Corintul roman, care alături de celelalte clădiri publice; Oficiul Agonothetes (clădirea administrării jocurilor Istmice), Oficiul Proconsului Ahaiei, Bouleuterionul sau Casa Senatului, alcătuiau o impozantă imagine a agorei. Agoră care în timpul lui Alexandru cel Mare, mişuna de filosofi, pictori, poeţi şi alţi literaţi de seamă ai antichităţii. Spaţiul nu ne permite să descriem acele vremuri şi de aceea încheiem doar cu menţiunea că un mare filosof antic, Diogene din Sinope, denumit şi “câinele regal” s-a culcat într-o noapte în Craneion, în gimnaziul din faţa Corintului şi nu s-a mai trezit. Era anul 323 î. H. , se spune că a murit în ziua când Alexandru cel Mare se stingea la Babylon. Ca să nu mai spunem că cei doi se cunoşteau foarte bine.

Cum a ajuns acolo? Ne povesteşte tizul său, Diogene Laertios:

“Când a fost vândut ca sclav, a îndurat totul cu o nobleţe sufletească. Într-o călătorie pe mare la Egina a fost prins de piraţii de sub comanda lui Scirpalos şi dus în Creta, unde fu scos la vânzare. Întrebat de crainic ce se pricepe să facă: “Să conduc oameni. ” După aceea îi arătă pe un corintian îmbrăcat într-o haină tivită cu purpură, Xeniades, pomenit mai sus, şi-i spuse: “Vinde-mă acestui om, are nevoie de un stăpân. ” Aşa s-a făcut că l-a cumpărat Xeniades, care l-a luat la Corint, l-a pus să-i supravegheze copiii şi i-a încredinţat toată gospodăria casei. A condus-o în toate privinţele în aşa fel, încât Xeniades, spunea oriunde se ducea: “Un geniu bun mi-a intrat în casă. ”3.)

---

1.) Theodor Mommsen, Istoria Romană, vol. II, Ed. Enciclopedică, 1988, pag. 31;

2.) Noul Testament, Faptele Apostolilor, 17. 14-16

3.) Diogene Laertios, Despre Vieţile şi doctrinele filosofilor, VI, 74, Ed. Polirom 1997


[fb]
---
Trimis de Daniel trezitu in 24.10.09 11:28:11
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4218 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Daniel trezitu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Harta Corintului reconstruit, aşa cum el ar fi arătat în timpul primilor împăraţi romani.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 1900 PMA (din 10 voturi)

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

Admin
[24.10.09 12:05:06]
»

exceptional textul, bravo daniel.

ileanaxperta*
[24.10.09 17:45:28]
»

O lectie de istorie si de arhitectura, pe cinste. Si poze pe masura. Felicitarile mele!!!

aletura
[03.11.09 09:46:37]
»

Da, intr-adevar, o impresionanta lectie de istorie. Se poate observa cu usurinta afinitatea d-voastra catre istoria greciei.

Din pacate, citind acest review am uitat pe ce fel de forum ma aflu, credeam ca ma aflu pe un site de turism. Cred, totusi, ca acest post isi avea locul intr-un cu totul alt loc.

Aici ma astept sa citesc impresii ale turistului asupra locurilor vizitate si mai putin tratate de istorie si arhitectura.

Sper ca nu v-am suparat cu aceste randuri. Este doar o parere.

Admin
[03.11.09 10:09:34]
»

aletura: in opinia mea, majoritatea turistilor sunt interesati nu doar de conditiile de la hotel, plaja si mancare - multi dintre noi ar vrea sa vada si sa cunoasca (din cat mai multe puncte de vedere) locurile in care a ajuns, daca tot a batut atata drum pana acolo . Consider postul lui Daniel mai mult decat binevenit in aceasta privinta.

In acelasi timp, pot sa inteleg ca nu toti turistii suntem la fel, poate pe unii ii intereseaza exclusiv subiectele pragmatice mentionate mai sus, nu am nimic impotriva acestui lucru, ba chiar il gasesc ca facand parte din normalitate si firesc. In mod categoric tu si ceilalti din aceasta categorie gasesti insa pe acest site si asemenea informatii, din belsug chiar.

Tinand cont de toate cele de mai sus, cred/sper ca-ti vei reevalua mirarea asupra unor lucruri prezente pe acest site, chiar daca tu personal nu le apreciezi sau cauti aici.

Sper, la randul meu, ca nu te-au suparat randurile de mai sus.

aletura
[03.11.09 10:40:12]
»

Bineinteles ca nu m-am suparat, chiar nu am de ce. Mi-am expus o parere personala si doar atat.

Nici eu nu sunt genul care merg in concedii pentru "conditiile de la hotel, plaja si mancare" si chiar vreau sa stiu (documentandu-ma temeinic) inainte de a pleca in concediu asupra istoriei locurilor pe care urmeaza sa le vizitez (si chiar imi place istoria). Asta nu inseamna ca o sa ma apuc sa descriu fiecare statuie si fiecare bloc de piatra intalnit. Cum ar fi daca cineva pasionat de pictura ar descrie in amanunt fiecare pictura de la Luvru.

As fi vrut sa regasesc aici (in acest post) si cum se poate ajunge la obiective, preturi la biletele de intrare si tot ce ar tebui sa stie un turist care vrea sa ajunga acolo.

Inca odata, ceea ce a scris si cum a facut-o dl. "Daniel trezitu" este foarte frumos, dar nu cred ca isi are locul aici. Oricum, este doar o parere.

P.S. Pentru ca sunt noua aici, vreau sa te felicit "webmaster" pentru tot ceea ce faci.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Admin
[03.11.09 10:51:38]
»

Multumesc.

Mai am si eu precizare: chair daca imi dau seama ca poate parea altfel, nu am nimic impotriva unor ecouri precum cel mai de sus. Ba chiar as vrea sa va incurajez mai mult sa va exprimati preferintele. INSA in acelasi timp as vrea sa protejez si eventuale sensibilitati ale celor care posteaza. Din observatiile mele, prea putini din cei care apreciaza o informatie (sau un anumit tip) scriu explicit acest lucru - mult mai des se intampla sa scrie cei care si-ar dori (si) altceva de la anumite posturi. Interventiile mele nu se doresc decat o incercare de echilibrare a situatiei.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Alex_Macedo
[09.11.09 14:58:27]
»

toc....toc....toc !!!

nenea webmasteruuuuu !!!

.....stiu ca ti-am ....deh....cam "intins" paginile site-ului da', sa nu ma arunci prin vreun cotlon sa nu ma mai gasesc !!!....nu de alta da' nu-mi place..intunericu' !!!

Admin
[09.11.09 15:16:51]
»

alex - desi sunt convins ca unii o sa-mi interpreteze drept "periuta" cuvintele urmatoare - sincer nu te cred ca ai ajuns vreodata in locuri intunecoase, pentru ca sunt FOARTE convins ca oriunde ai ajunge aduci... lumina in acel loc

Acestea fiind zise, te-as ruga sa ramai on-topic. Vorbim aici despre "Locuri Must See in Grecia"; eventualele discutii colaterale, de exemplu despre "preferinte si directii de dezvoltare a site-ului" -- pe forum!

Alex_Macedo
[10.11.09 00:26:16]
»

Corectiune!!

... Daniel trezitu

Asa cum am "cetit" eu in Corinthians.....mi-a linistit sufletul ca ceea ce am simtit atunci cand am vazut, prea-plinul de istorie Corint .....a fost cu inima la locul ei!! Bravos... nu sunt singur in simtire... iata ca putem sa "cetim" si texte din care... "textura" da si un continut de valoare istorica in care nu se amesteca, par un examplu', cat de fierte erau ouale la... "all-disclusive"!!

Daca ai asimilat placerea de a vedea si vei tine minte si cand vei avea parul nins, inseamna ca asta ai intentionat sa ne transmiti si noua, cei care, prin dorinta noastra de A AFLA, ne ghidam prin site!!

NOTA: webmaestre, nu ai cum sa fi "periuţa", pentru ca daca erai pupacios de posterioare, nu mai postam in continuare pe amfostacolo !!!..... in nenumarate randuri, aproape ca mi-ai dat... "delete"... si ai intervenit cu anumite corecturi!!!

Nu iti sta in fire sa fii un fel de... ridicol decazut!!......si de "amu" inainte ma voi ....teleporta pe forum ca sa te "stresez"!!

Danieltrezitu, felicitari!!! Nota mea va fi in concordanta cu scrierile tale,chiar daca per un ansamblu,nu conteaza pentru tine!! Continua scrierile !!.....imi place ca ai introdus bibliografia....pentru cei interesati!! Nu este nicio rusine sa te documentezi !! Dan Brown a facut avere din....cercetare documentara!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster98
[05.06.15 10:01:15]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Peloponezul" (deja existentă pe sait)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
aletura, Alex_Macedo
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Peloponez:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.052685976028442 sec
    ecranul dvs: 1 x 1