O oază de pace şi bunăvoinţă

TIPĂREȘTE

Coborând dinspre "Fălt'şieni"-Târgu Neamţ, cu gândul să poposesc oleacă în Piatra Neamţ, de care mă leagă oareşce amintiri din "copchilărie", am oprit într-o benzinărie, undeva mai pe la margine, şi am început să caut loc de cazare. Cu o ultimă răsuflare, telefonul meu m-a ajutat să intru pe net.

Cu puţin timp în urmă, fiind la încărcat pe scaunul de lângă mine, unde aveam şi o plasă cu cumpărături, îmi explodase o sticlă cu iaurt, care n-a apucat ea să împroaşte prea mult prin maşină, fiind în pungă, însă telefonul, da.

De aceea ziceam că într-o ultimă răsuflare, pt că noaptea a dat ortu' popii, sărăcuţul.

Iniţial am găsit şi am rezervat prin telefon o cameră pe lângă gară, la Lido, dar ajungând acolo, mi-am dat seama că e un trafic infernal, iar parcarea trebuia plătită. Şi nu puţin.

Aşa că după ce am anunţat că nu mai merg, am pornit mai departe, în direcţia Bicaz, convinsă că la ieşirea din oraş voi găsi suficiente locuri de cazare. Am avut dreptate. E plin!

La ieşire din Piatra Neamţ, am căutat un loc unde să mănânc ceva cald. Am parcat în faţa unui restaurant, exact peste drum de o altă pensiune, care la o primă vista era plăcută, ca imagine, cu parcare mare în curte.

Stând la masă, m-am tot uitat eu spre pensiunea aceea, dar parcă-parcă ceva îmi şoptea să mai caut. Aici era un trafic intens, iar eu voiam linişte şi natură. Pornisem din Maramureş, mişunasem prin Bucovina... oameni, aglomeraţie, discuţii... acum căutam liniştea, ca să-mi odihnesc un pic mintea. Mai aveam drum lung până acasă, la Timişoara.

Aşa am dat peste Farmecul Pădurii - o pensiune care chiar este, aşa cum îi spune şi numele - în mijlocul pădurii.

Am sunat şi mi-a răspuns un domn, foarte amabil, prezentându-se: M. Cu multă răbdare, rar şi repetat, aşa ca pe înţelesul meu de turist obosit la acea oră, mi-a dat indicaţii cum pot ajunge la pensiunea d-lui.

Era pe înserate când am pornit.

La Farmecul Pădurii se ajunge luând-o înspre Bicaz, pe DN 15, până în localitatea Bistriţa, unde la dreapta se deschide un drum spre mănăstirea cu acelaşi nume. Drumul se înfundă cu acest locaş de cult, iar imediat în stânga, în dreptul unui birt sau magazin (am uitat ce e acolo), se deschide un drum pietruit, cu un coborâş în pantă, care se continuă de-a lungul unor case. Aici am mers încet, ca să nu ridic praf în urmă, deoarece oamenii stăteau pe băncuţe prin faţa caselor.

Drumul e bun. De ţară, cu pietre, dar bun.

Am ajuns la o răscruce, unde e o placardă cu numele pensiunii. Am luat-o la dreapta. N-am mai mers mult şi am dat de pensiune. Ei, dar până aici... pădure şi numai pădure, o linişte, aşa cum căutasem, aer curat, verde de jur împrejur şi ciripit de păsărele.

Până să ajung, am "adulmecat" locul şi mi-a plăcut ce simt.

Se simt oamenii buni, ştiaţi? Se pot simţi locurile primitoare, dacă vrem. Aşa am simţit şi eu, că am ajuns într-un locşor cu oameni primitori.

Pe dreapta acestui drum ce mergea în paralel cu pădurea, am dat cu ochii de pensiune.

Am intrat pe poartă şi am parcat imediat în dreapta, lângă o altă maşină. Ceva mai târziu am aflat că era a unei familii cu copil mic, ce se cazase pt o noapte, iar a doua zi dimineaţă urma să plece. I-am întâlnit în chioşcul din curte, unde-şi scoseseră mâncarea rece adusă de-acasă.

D-l M. m-a întâmpinat cu bucurie şi amabilitate. M-am prezentat, şi ulterior am observat că mi-a reţinut numele, pt că până la plecare mi-a spus "d-na Lidia", ceea ce mi-a creat un sentiment de familiaritate.

Tot ce i-am cerut, înainte de orice, a fost o cafea, altfel n-aş fi putut vorbi coerent :))

A sărit repede şi mi-a făcut una, aşa... mai cu zaţ, dar cu suflet.

Acest domn este o persoană cam de vârsta mea, subţirel şi deosebit de ager. Cât am stat acolo, de dimineaţa devreme şi până în noapte, i-am tot auzit paşii mişunând de ici-colo. Foarte harnic acest domn! Cred că iubeşte ceea ce face, îşi iubeşte pensiunea... pt că Farmecul Pădurii este o pensiune de familie.

Chiar dacă eram în zilele sărbătorii Sfintei Maria (jumătatea lui august), doamna era plecată la serviciu. Lucrează în turism, dar n-am reţinut prea bine ce şi unde. Am aflat despre acest lucru, pt că d-l M. mi-a umplut masa cu pliante turistice, cu locuri de vizitat în zonă.

Dacă îmi amintesc bine, cazarea pe noapte este de 100 lei.

Venisem iniţial să stau doar o noapte, dar văzând cât este de frumos locul, şi gândindu-mă că a doua zi voiam să mă plimb cu telegondola, să urc înapoi spre Tg Neamţ la casa lui Creangă şi la o herghelie de cai, am plătit pt două nopţi.

Ştiţi ce mi-a plăcut? ... că imediat ce i-am spus asta d-lui M., s-a bucurat şi mi-a zis: pt un turist care stă două nopţi (de parcă era ceva extraordinar!), voi face reducere la 75 de lei. Aşa că am plătit 150 lei în total.

Mai întâi mi-a dat o cameră la primul etaj, mai micuţă, cu două paturi şi, probabil, cu duş. Toate uşile erau deschise şi m-a lăsat să aleg ce-mi place. Mi-am lăsat bagajele (de fapt mi le-a lăsat, pt că d-l Mititelu mi le-a cărat pe scări) şi am coborât în curte, cu sprayul de ţânţari în mână, ca să mai stau la aer şi să-mi savurez cafeaua neterminată. Nu-mi amintesc să fi fost nevoie să folosesc sprayul.

Între timp, d-l M. a avut timp să cugete. A venit la mine şi mi-a spus că fiind liberă pensiunea, el s-a gândit să îmi dea un apartament cu vană, dar care este mai sus cu un etaj. Îmi convine?

Doamne! Cum să nu?

Şi din nou mi-a luat bagajul şi am urcat pe o scară destul de îngustă, în spirală.

Apartamentul este mare, cu vană pe colţ, apă caldă-rece, cu balcon lung, spre care se deschid şi celelalte camere de pe culoar. Peisajul din faţă... deal cu pădure, impresionant de frumos şi plin de pace.

Oboseala mi-a trecut şi am stat până târziu pe balcon, admirând vârfurile întunecate ale copacilor ce se conturau pe cerul înstelat, şi ascultând un cor bărbătesc ce răzbătea în surdină dinspre mănăstire, ca un ecou. Vă puteţi imagina ce atmosferă? ... să priveşti noaptea cerul plin cu stele, să asculţi liniştea şi acel cor bărbătesc în fundal, de parcă îngerii cântau, sărbătorind împreună cu noi sărbătoarea Sfintei Maria. Cum să uit aşa ceva?

Dimineaţa... surpriză!

Când am ieşit pe balcon să mă bucur de noua zi, pe măsuţă am dat cu ochii de o tavă, pe care era o ceşcuţă, o cafetieră şi zaharniţa.

D-l M. intrase în camera alăturată, ieşise pe balcon şi mi-o pusese acolo, ca imediat ce fac ochi, să am cafeluţa caldă la dispoziţie. Doamne! După ce fusesem în Maramu' la acea pensiune unde cafeaua era la raţie şi puţină, gestul d-lui m-a impresionat profund!

La fel a procedat şi spre seară, după ce-am revenit din Piatra Neamţ, la fel şi a doua zi dimineaţă. În tăcere, fără să-i cer, îmi punea cafeaua pe măsuţa de pe balcon. Reţinuse că în prima seară a fost primul şi singurul lucru ce-l dorisem şi a înţeles că îmi place cafeaua.

Cu toate că este nefumător, mi-a adus şi scrumieră, chiar dacă şi aici predomina lemnul ca şi la Amethyst în Maramureş.

Mă rog... oameni şi oameni!

Aşadar, pensiunea este foarte frumoasă! Aşa cum veţi vedea şi în fotografii (regret că n-am făcut mai multe), în curte este spaţiu de agrement pt toate gusturile, familii cu sau fără copii. Camerele sunt curate, baia unde-am stat eu e mare (nu-mi amintesc cum fusese în prima cameră). La parter au un restaurant drăguţ, spaţios, unde am înţeles că se pot face rezervări pt aniversări, sărbători, etc.

Sunt convinsă că veţi găsi multe informaţii pe internet, din moment ce doamna M. lucrează în turism.

Nu ştiu dacă se poate servi masa acolo şi dacă au personal să facă asta. Eu am plecat dimineaţa şi am venit seara. Fiind sărbătoare, iar pensiunea goală, nu era niciun angajat, doar gazda şi cu mine.

Recomand din toată inima acest loc, pierdut între dealuri împădurite! Cei care căutaţi liniştea, natura şi vreţi să uitaţi puţin de zgomotul oraşului, mergeţi acolo. Familia M. vă va primi cu bucurie sinceră şi va face tot ce poate ca să vă simţiţi ca acasă. Eu aşa m-am simţit.

Farmecul Pădurii se află la câţiva km de Piatra Neamţ şi fiţi fără grijă, nu vi se rupe maşina pe drumul de ţară până la ei. Adăugaţi şi avantajul că prin doamna Mititelu puteţi obţine informaţii despre tot ce poate fi vizitat în zonă şi cum ajungeţi acolo.

Am plecat cu un singur regret totuşi... acela că nu am cunoscut-o pe doamna şi că nu ne-am dus la ciobanul din apropiere, ca să cumpăr brânză. Stând pe balcon, seara, îi auzeam fluieratul şi cum striga la câini. D-l M. îmi spusese în prima seară că dacă doamna va veni de la serviciu, vom merge să facem o vizită ciobanului. N-a fost să fie, dar mă voi întoarce acolo şi sper să facem şi acest lucru.

Şi tot la plecare, am cumpărat câteva borcane cu miere, făcută de d-lui. Da, are stupi şi se ocupă şi cu asta. Are mai multe feluri de miere, dar eu am cumpărat cu nuci, cu afine şi cătină. Încă nu le-am deschis, iar acum, vrând să fac o fotografie ca să vedeţi cum arată borcanele, am descoperit că mierea s-a zaharisit. Înseamnă că e bună, curată, fără alte ingrediente, în afară de cele scrise pe etichetă.

Cam asta e, oameni buni.

Când am trecut prin dreptul mănăstirii Bistriţa, ca s-o iau pe drumul ce duce la Bicaz, am întâlnit mulţi oameni ce mergeau spre mănăstire cu braţele pline de coşuri cu merinde, acoperite cu ştergare curate, îmbrăcaţi în costume tradiţionale, cu feţe pioase, liniştite.

Acel colţ de ţară va rămâne în inima mea şi voi purta mereu în suflet un sentiment de recunoştinţă.

Vă mulţumesc, d-le M.! Să vă dea Dumnezeu sănătate şi putere! Să rămâneţi cu acelaşi suflet tânăr, plin de dăruire faţă de semeni, aşa cum aţi avut şi faţă de mine!

___________________

Drag admin, se poate pune sus melodia asta? Mulţumesc!

trilulilu.ro/muzica-ambie ... -humanity-si-ci

---

VIZUALIZĂRI: 2703 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI