Cel mai frumos Crăciun?

TIPĂREȘTE

Se apropie Crăciunul!

Ofertele de Crăciun s-au afişat imediat după Paşti. Anul acesta voi petrece Crăciunul acasă dar, am încercat să-mi amintesc care a fost pentru mine cel mai frumos Crăciun.

Naşterea Mântuitorului este o bucurie pentru cei mari şi pentru cei mici, deopotrivă, însă fiecare perioadă a vieţii are ceva special şi parcă devine cu atât mai special cu cât ne dăm seama că acele perioade nu se mai pot întoarce.

Crăciunul copilăriei

M-am născut la sat şi pot spune că de acolo, de pe uliţa satului, Crăciunul se vedea altfel. Sigur venea în anotimpul alb, când casele aveau căciuli mari albe iar noi umblam printre nămeţi pe cărari făcute, cu noaptea în cap, de către părinţi şi bunici.

Pregătirea pentru Crăciun începea cu mult înainte. Se pregăteau sufletul şi trupul prin rugăciune şi post. Caselele erau curăţate şi aranjate. Parcă aud şi acum guiţatul porcului în ziua de Ignat! Apoi se pregăteau carnaţii, toba, piftia, sarmalele, caltaboşul. Restul de carne, prospăta sau afumată în afumătoarea din curte, se atârna sub ştreaşina casei la ger până era folosită. Cozonacul ce avea să troneze pe masa de Crăciun umplea casa de miresme.

Bucuria noastră era colindatul. La început cu trăistuţa atârnată de gât mergeam pe la vecini şi neamuri în dimineaţa de Ajun şi cu sorcova în dimineața de Sf. Vasile. Când am mai crescut am trecut la „grupa mare”. Pentru cei mari colindatul era în noaptea de 21 decembrie. Atunci colindau copiii; fete (doar până 12-14 ani) şi băieţi, alături de bărbaţi. Colindatul începea dintr-un capăt al satului la ora 12 noptea. Bărbaţii se duceau din timp, făceau un foc mare şi aşteptau venirea celorlalţi colindători. Colindam pe la casele unde era lumina aprinsă şi poarta deschisă. Legam o sfoară în jurul taliei şi pe măsură ce şirul de covrigi creştea o roteam în jurul nostru. Când ajungeam acasă, cea mai mare plăcere era să numărăm covrigii să vedem cine a strâns mai mulţi şi apoi, de Crăciun, îi mâncăm cu caltaboş.

Alte momente frumoase erau când aşteptam colindătorii care veneau cu steaua, capra, căluşeii şi pluguşoru. Îmi plăceau costumele populare pe care le purtau căluşarii şi jocul acela iute din picioare. Toate erau pregătite din timp cu multe repetiții. Apoi serbarea de iarnă cu pomul de iarnă cum le ştiam noi, învăţatul poeziei, emoţiile pe care le aveam în faţa moşului şi bucuria că moşul a văzut că am fost cuminţi şi ne-a adus daruri.

Crăciunul adolescenţei

Pentru că la noi în sat fetele colindau doar până pe la 14 ani, această bucurie era înlocuită cu alta - ieşitul la horă cum spuneau părinţii, dar era discotecă pentru că nu se mai jucau nici hore şi nu mai era nici muzica pe care o ştiau ei. Deci nu mergeai la dans aşa când aveai tu chef ci prima dată ieşeai la horă de Crăciun sau de Paşti. Pentru fiecare din cele 3 seri, cât ţineau sărbatorile şi dansul, fetele îşi pregăteau alte toalete. Nu pot să zic că eu am avut parte de o ieşire la horă cum au avut parte atâtea fete din sat dar cred că nu pot să uit niciodată singurul Crăciun la care am fost la „horă” la mine în sat. Aveam 17 ani şi vărul meu nu m-a lăsat până nu am mers la dans. Îmi plăcea dansul dar nu-mi permiteam să merg din punct de vedere vestimentar.

Nu-mi amintesc cu ce am fost îmbracată. Îmi amintesc cât de bucuroasă am fost când mi-am revăzut foştii colegi de clasă, coleguţa de bancă, pe unii nu-i văzusem de când am terminat clasa a 8 pentru că eu eram mereu plecată de acasă. Erau băieţi mai mari pe care nu îi cunoşteam deloc şi nici ei pe mine. Era muzică frumoasă şi toţi se distrau. Îi întâlneam într-un mod în care eu nu-i cunoscusem până atunci. Era moda ca atunci când cineva vroia să danseze cu o fată venea şi punea mâna pe umărul baiatului şi acesta îi ceda locul. Nu acelaş lucru se întâmpla cu cei care erau deja prieteni, rar mai dansau şi cu altcineva. Am început să dansez cu vărul meu şi a venit de la schimbat un băiat, şi apoi altul şi altul... Erau curioşi cum dansez, ce mai fac... Nu apucam să schimb câteva vorbe că venea altul. Mă simţeam ca Cenuşereasa la bal, chiar dacă zâna cea bună nu-mi adusese o rochie frumoasă. M-am simţit bine şi m-am distrat, dar cel mai mult mi-a plăcut că am înţeles atunci că cel mai important lucru este să fii acolo nu cu ce eşti îmbracat, şi asta m-a ajutat mult în viaţă.

Crăciunul copilăriei copiilor mei

Au fost cele mai frumoase sărbatori de Crăciun ale tinereţii mele. Tot ce n-am avut eu când eram mică aveam acum şi mă bucuram ca şi copii mei de toate. I-am dat lui Moş Crăciun adresa copiilor mei de la primul lor Crăciun, când aveau 3 respectiv 2 luni, pentru a le aduce cadourile sub brăduţul pe care îl împodobeam cu drag, nu la doar la şcoală cum venea la mine. I-am învăţat colinde şi i-am trimis la colindat. Am fost poştasul care ducea scrisorile lor la moş Crăciun, mai păstrez şi astăzi unele dintre ele, şi m-am necăjit când moşul n-a putut să le aducă exact ce scria în scrisori. Chiar dacă acum au crescut şi nu mai suntem împreuna la fiecare Crăciun, bradul îl împodobim în fiecare an şi mosul trece mereu să lase cadourile.

Se spune că de Crăciun este bine să stai acasă, să petreci Crăciunul în familie, dar când copii au crescut şi văd lucrurile altfel, când iarna nu-şi mai aşterne covorul alb peste oraş, când copii nu mai umblă prin bloc cu colindatul, îţi vine să cauţi Crăciunul în altă parte.

Crăciun în Ardeal

Primul Crăciun pe care l-am petrecut la socrii mei în Ardeal a fost înainte de 1989. Aici am înţeles sensul religios al Crăciunului. Am fost uimită de prezenţa la biserică în dimineaţa de Crăciun a tuturor, cu mic şi mare, de câte colinde ştiau la acea vreme, colinde pe care după 1989 le auzeam la televizor şi erau imprimate pe cd, de prăjiturile pregatite în casă şi de ospitalitatea ardelenilor.

Odată la câţiva ani petrecem câte un Crăciun la mama soacră. De Crăciun ei nu pleacă de acasă. Îmi place să colind acolo. Aşteptăm cetele de la biserică să ne colinde apoi începem să colindăm şi noi. Vestim naşterea Mântuitorului la o casă şi după ce servim prăjiturele şi o gură de vin mergem la altă casăîmpreună cu gazda şi tot aşa, se face o ceată mare pâna colindăm toate rudele şi vecinii. La ultimul zăbovim mai mult, ne bucurăm că suntem împreună, sărbătorim cu prăjituri şi vin fiert. Ardelenii sunt foarte haioşi şi ne simţim bine în mijlocul lor.

Crăciun în Predeal

Am petrecut de câteva ori Crăciunul în Predeal, la o vilă cu circuit închis la care mergem în orice anoptim de vreo 15 ani. Plătim doar cazarea, de restul ne ocupăm noi. Dacă mâncarea şi buna dispoziţie depind de noi, atmosfera sărbătorilor de iarnă depinde mult şi de locaţie. Predealul mereu l-am găsit pregătit de sărbătoare fie că vorbim de biserici, lumini, vitrine sau ornamentele care împodobesc staţiunea, fie despre zapada şi brazii în mantie albă. Totul a fost completat cu omul de zăpada, bătaia cu bulgări, datul cu săniuţa sau de o drumeţie la o cabană unde ne-am încălzit cu câte un vin fiert.

Acum se poartă mult Crăciunul comercial, la pachet, cum spun proprietarii de cabane, pensiuni sau hoteluri dacă suni să rezervi camere în această perioadă a anului. Preţurile în acest caz pentru cazare se dublează sau triplează şi dacă ai şi masa asigurată trebuie să scoţi din buzunar bani grei. Este şi asta o variantă de a petrece Crăciunul, depinde acum de fiecare ce-şi doreşte şi de bugetul de care dispune.

Am petrecut de două ori astfel Crăciunul, cu toate că nici unul nu a fost planificat.

Crăciun în Herculane (decembrie 2012)

A fost ceva de conjuctură. Aveam nevoie de băile termale şi cum nu mai aveam concediu de odihnă iar cu cel medical ajunsesem aproape de comisie, de sărbători a fost perioada cu zile libere astfel că am plecat o săptămână la Herculane. Acolo peisajul şi apele termale fac toţi banii şi m-am convins de asta încă odată. Autorităţile nu fac mare lucru, nici măcar de sărbători. Câteva ghirlande într-un brad şi câteva la hotelurile din staţiune era tot ce amintea de atmosfera de sărbătoare. M-am plimbat în seara de ajun pe stradă şi am văzut câţiva copii mergând la colindat cu un băţ în mână, nu ştiu dacă era pentru câinii de pe stradă sau aşa era tradiţia.

Din partea hotelului nu am ce reproşa. Era decorat peste tot în luminiţe, globuri şi ghirlande, am avut masă festivă, ne-au adus colindători. Când ieşeam din hotel, deşi nu m-am dus special pentru Crăciun, mă simţeam ca şi când aş mima că este Crăciunul. Mi-a placut slujba din ziua de Crăciun la care am participat la Mănăstirea Maicii Domnului din Herculane.

La Herculane merg cu plăcere dar nu aş mai repeta experienţa de Crăciun sau iarna.

Şi mai este „Crăciun în Maramureş”. Dacă din ce am prezentat pe unele nu le mai pot întoarce, pe acesta aş putea şi mi-ar plăcea să îl repet. Încercând să-l prezint în câteva rânduri ca şi pe celelalte mi-am dat seama că m-am lungit cam mult, aşa că o să-l încarc într-un alt review.

Suntem diferiţi şi Crăciunul poate fi pentru fiecare altceva. Oricare ar fi opţiunile voastre pentru Crăciun: acasă, la pachet, la soare, cu prietenii, lângă părinţi sau copii, vă doresc să trăiţi bucuria Crăciunului căci darul Crăciunului adevărat este gratis.

Crăciun fericit tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 1368 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI