Pensiunea Neptun sau cum sa NU

TIPĂREȘTE

Venind de la orizont, cu tridentul sau, inconjurat de tritoni si sunand la cornul sau facut dintr-o scoica, conducandu-si carul prin spuma involburata a marii, Neptun brat la brat cu a sa consoarta, se apropie de plaja cu nisip fin...

Fiti ma oamenilor seriosi, persoana mea incredibil de minunata, frumusetea asta de barbat dorit de toate femeile de pe planeta (exceptand-o fix pe aia care nu ma doreste), machomenul adevarat si de nimeni egalat, modest, plin de bani (ii dau clasa lu' Rockefeller oricand [***]), cu haur pe mine si cu telefon mai scump decat toata averea lu' Becali, cu pamant cumparat pe Luna in vederea de dezvoltare a unei ferme de martieni si castigator al mai multor premii de renume la dansu' la bara... (SA MOR, nu stiu cum sa-mi mai zic), nu e la mare. Credeati ca da? Si io, aproape c am crezut in momentu' in care agentu' meu de turism a zis "Pensiunea Neptun". Tot Pensiunea Neptun mi-a bagat in cap ca sunt un zeu! (o sa vedeti mai incolo)

Documentat serios (am hartie langa mine in care mi se explica unde is) si la fata locului, cu laptopu' in brate, remarc faptu' ca ghinionu' meu la internet, se prelungeste de-a lungul tarii, de la Cluj la Alba. Ghinionu' asta face ca Pensiunea Neptun din Alba Iulia, sa foloseasca un router cu AP undeva la etaj, router care merge asa: "da/nu/nu/nu/NU! /NU/da... ok". Asta inseamna ca in 15 minute de cand ma dau si eu cu trotineta pe net, acesta a picat de 3 ori. Sa ne rugam toti lu' al de sus, zeul internetului, ca nu cumva chestia asta sa se intample cand apas "Publish".

Accesu'in pensiune: poarta din fier forjat, trasa in grund, inchisa. Pe poarta un interfon si un afis: "pentru cazare sunati la sonerie sau la telefon (si numarul). Sunam la interfon, asteptam sa se intample chestii, chestiile nu se intampla.

Horica (Horica asta e zeul electronicii si al DTS ului, audiofil inrait si un adevarat rezervor de bancuri poporale) descopera o sonerie pe care scria "Sunati pentru cazare". Una mai mica, scria cu pixu' pe ea... Ok, sunam si pe aia, pentru cazare, asteptam sa se intample chestii, chestiile nu se intampla.

Asteptam siderati in fata portii, uitandu-ne in stanga si'n dreapta, nedumeriti. Asteptam sa se intample chestiile, totusi, chestiile nu se intamplau.

Pun mana pe telefon, in timp ce notam numaru' de pe poarta, apare in fundu' curtii o tanti. Intoarce turela, se uita la noi, noi incepem sa zambim ca martorii lu' Iehova, asteptand sa se intample chestii. Chestiile... nu se intampla, tanti disparand inapoi in fundu' curtii.

Continui io cu telefonu', sun, imi raspunde un nene care ne directioneaza in restaurantu' pensiunii. Intram in restaurant, fericiti nevoie mare ca ne baga si pe noi cineva in seama. Cumva apare tanti aia care fusese in fundu' curtii, face sa fie bine, ceva magic, imi ia cascavalu' si datele pentru factura, ne duce in camera, ne aduce telecomanda de la aeru' conditionat, ne zice ca o sa ne deranjeze ceva mai tarziu ca sa instaleze o draperie mai groasa si asta e tot.

Acu' sa spicuim din brosura de prezentare a minunatiei:

"Pensiunea NEPTUN va asteapta sa va rasfete ca pe niste "zei si zeite"

Acu' va dati seama de unde mi-a intrat mie in freza cum ca io as fi cel mai tare din parcare, da? Aviz! cand ajung acasa vreau masina spalata, plinu' facut si 32 de bunaciuni in fata usii, facand covor din paru' lor pentru revenirea zeului!

"Pensiunea NEPTUN este situata in orasul Alba Iulia, oras ce poarta pecetea timpurilor trecute si in care fiecare monument, fiecare strada, fiecare edificiu iti spune o poveste"

Nu stiu ce povesti ati spune voi daca ati un edificiu... fiindca mie gara, mi se pare edificiu. Mai pe romaneste, pensiunea Neptun e langa Gara, in fata Autogarii, in spate la un Penny Market si de undeva se aude maneaua soferului (probabil din autogara). Sincer, nu pot sa ascult nici o poveste din directia garii fiindca zgomotu' manelelor e criminal.

Nu stiu ce povesti ati spune voi daca ati fi strada in Alba Iulia, avand in vedere postu' asta. Da' poate c'ati avea si voi o poveste simpatica de genu' "azi a mai murit o gaina la intersectia mea". Ori "azi in stalpu' meu din mijloc, s-a infipt un cretin cu masina".

Monument daca ai fi, oare ce poveste ai sti? Aici deja e mai complicat io inca nu s edificat. (rimele is intamplatoare, nu va agitati, imi vin spontan, in special in momentele in care-s mai sictirit, probabil e de la stramosii mei poeti). Diseara, dupa ce se mai racoreste vremea, o sa iesim in cuplu, io cu Horica, tinandu-ne de manute la traversari, si o sa mergem in cetate. Acolo o sa vad ce povesti imi zice monumentala realizare cu care se lauda Alba Iulia si Pensiunea Neptun.

Restu' nu s povesti, tre' sa recunosc faptu' ca in camera te simti bine, aeru' conditionat ii ca la oamenii normali, pare curat, nu ducem acasa nimic din fauna albaneza... Cu restaurantu' nu sh ce sa va zic, asteptam si noi cu interes.

Toate astea fiind relatate de la fata locului, corespondentu' vostru', un adevarat zeu pe planeta, va doreste un spor imens la treaba si plictiseala placuta.

Continuare;

Stateam si ma chinuiam cu formularu' de contact care tocmai a aparut in meniul principal si cu care m-am chinuit vreo 2 ore. Am vaga impresie ca n-o sa-l foloseasca nime' da' arata bine acolo, ii secsi. In timp ce-mi prajeam burta cu spatele laptopului si meditam transcedental la un coniac langa o cafea, undeva in largu' marii, uitandu-ma la un apus de soare si rontaind o scobitoare, bate cineva la usa... Prima data am crezut ca am audenii (ar fi de asteptat fiindca formatia "Perla Garii" performeaza si azi cu acelasi aplomb) da' din pacate n-aveam audenii. Pun laptopu' jos, sting tigara (deh, in camere nu se fumeaza) si imi deplasez curu' spre poarta castelului. Deschid, in fata usii era blonda de jos de la restaurantu' pensiunii. Cu banii pe urmatoarele doua nopti in mana, imi zice "avem grup incepand de maine si stiti... va trebui sa va rugam sa eliberati camera! ". O secunda am crezut ca-s la camera ascunsa. Am scos trompa pe coridor, ma uit in dreapta, ma uit in stanga... era numa' ea. Ma uit in ochii ei blu' si zic "ok".

Inchid usa, imi sun agentu' de turism, care mi da o locatie la 9 kilometri de Alba. Discutia se termina cu "discutam mai tarziu". Imi iau iar laptopu' in brate, shoarecu' in mana, aprind alta tigara si incep sa ma chinui iar cu formularu' de contact si meditatia la coniacu' ala si cafeaua undeva in largu' marii. Pana la urma o sa-mi fac o pluta din poliestiren expandat si ma duc acolo singur [***]. La ce scoruri au astia...

Trece cam juma' de ceas, burta mea era aproape facuta mediu, laptopu' avea deja simptome de gripa (temperatura si tremurici), inspiratia mea era pe spate ca virusii cand le faci cinste cu Domestos, "Perla Garii" isi daduse drumu' la gura si mai tare, coniacu' ala ma bantuia mai rau decat de obicei... KNOCK KNOCK!

Yea', batu cineva la usa, iar.

Ma uit chioras la usa, n-aveam chef sa aud ceva de genu' "eliberati camera azi". Mai bate odata. Imi ridic curu', pun laptopu' jos, nu mai sting tigara, ma duc la poarta castelului, deschid, ma uit in ograda. In fata usii: blonda de jos de la restaurant:

"Stiti, am vorbit cu sefu' si avem camera libera, putem sa cazam pe toata lumea, fara sa mai fie nevoie sa plecati".

Scot iar trompa pe culoar, ma benoclez in stanga, in dreapta... nu, nici de data asta nu eram la camera ascunsa. Ma uit in ochii ei blu', zic "ok", inchid usa.

Ma oamenilor, zilele astea is foarte sictirit, da' Pensiunea Neptun ma face sa ma simt si ZEU.

Pixul meu de zeu al sictirelii o sa iasa definitiv din Pensiunea Neptun si n-o sa mai intre veci in ea, dupa ce termin lucrarea asta.

Nota: "Perla Garii' e restaurantul dugheana de langa pensiune. Unde se canta manele live. Fugiti!

Publicat si pe ghostradio.ro (blog personal)

---

VIZUALIZĂRI: 2977 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI