GRAD SATISFACȚIE
Hotel Septimia Wellness & Spa - Odorheiu Secuiesc
Vi-l mai amintiţi? Este hotelul care a găzduit întâlnirea anuală 2013, a cincea aniversare a comunităţii AmFostAcolo. În weekend-ul 22-24 februarie 2013 am fost şi eu la Septimia Wellness & Spa din Odorheiu Secuiesc.
Complexul aflat la intrarea în oraş, foarte întins, cuprinde un hotel de 3* şi un hostel de 2*, ambele cu restaurante şi baruri, un centru de agrement cu bazine de înot, jacuzzi, saune, ştrand, terenuri de sport, centru de călărie, bowling, adică multe facilităţi, mult prea multe pentru a putea fi toate testate şi apreciate în doar două zile. De altfel, scopul venirii noastre la Hotel Septimia Wellness & Spa - Odorheiu Secuiesc a fost sărbătorirea celor cinci ani de existenţă AFA, de aceea în prim plan a fost socializarea, întâlnirea cu oameni pe care îi cunoşteam doar virtual. N-am venit la Hotel Septimia Wellness & Spa - Odorheiu Secuiesc pentru odihnă şi nici nu pot spune că ne-am odihnit. Pentru odihnă şi relaxare vom reveni altădată. Tocmai pentru că nu am trecut în revistă toate facilităţile, mă voi rezuma la prezentarea hotelului şi a camerei care ne-a oferit găzduire două nopţi. Las celor care au experimentat şi altceva plăcerea de a completa cu propriile impresii.
La intrarea dinspre Str. Orbán Balázs, hotelul are două fântâni (pe timpul iernii fără apă) decorate cu statuiete. Am ajuns la hotel noaptea, dupa un drum lung şi destul de obositor. Prietenii noştri - şi ei veniţi la Odorhei tot pentru sărbătoarea AFA - ne-au lăsat cu bagajele în faţa recepţiei, apoi au dus maşina în parcare. Trebuie menţionat că parcarea este în curtea interioară, maşinile staţionând în faţa intrării hotelului doar puţin, de aceea aici nu va fi niciodată aglomerat.
Recepţia - spaţioasă, bine luminată, cu canapele şi fotolii confortabile, cu plante ornamentale şi tablouri moderne, cu un acvariu mare în care înotau câţiva peştişori… iată prima imagine de la Septimia!
În partea dreaptă se află intrarea în restaurantul hotelului, iar în partea stângă scările şi liftul. Recepţionera ne-a repartizat rapid camera rezervată, apoi ne-a prezentat facilităţile incluse în preţul sejurului.
Hol - Din coridorul lung al etajului 3, holul camerei 6, foarte larg, ne-a întâmpinat cu un suport pentru bagaje, un cuier şi un şifonier. În afară de umeraşele înşiruite pe bară, pe rafturi am remarcat un seif, două halate de baie, o perie, precum şi un set pentru situaţii accidentale conţinând ac, aţă de diferite culori şi doi nasturi.
Cardul aflat în şifonier, lângă halate, informa că: "Halatul de baie nu este de unică folosinţă! Dacă doriţi să vă bucuraţi de confortul acestui halat de baie după plecare, îl puteţi achiziţiona de la recepţie".
Mai trebuie să menţionez că uşa de la intrare nu este etanşă, pe dedesubt străbătând o dâră de lumină şi, implicit, de curent.
Cum între hol şi cameră nu există uşă ci numai un intrând, asiguraţi-vă că persoana care doarme pe partea aflată pe direcţia uşii care nu există, deci în plină circulaţie a aerului, nu va avea de suferit. Mai ales pentru că în timpul nopţii se opreşte sau se diminuează mult căldura la calorifer, noi am fost nevoiţi să acoperim cu ceva această fantă.
Camera - Ca şi altele, camera 6 care ne-a fost repartizată, aflată la etajul trei, nu are balcon. În cameră fiind cu desăvârşire interzis fumatul (detectoarele de fum stând la pândă atât în cameră cât şi în hol), împătimiţii nicotinei s-ar fi bucurat să existe şi o deschidere cu balcon.
Patul dublu ne-a întâmpinat înveşmântat cu lenjerie albă, imaculată şi cu două lebede la fel de albe întruchipate din prosoape răsucite şi plisate. Două noptiere cu sertare, două aplice, două covoraşe ovale în design modern, erau aşezate de o parte şi de alta a patului.
O măsuţă rotundă pe care trona o yuka, două scaune confortabile şi un birou, completau mobilierul.
Camera pardosită cu parchet, cu o fereastră mare de termopan acoperită cu perdele şi draperii, ne-a aşteptat cu caloriferul încins. Dintre dotările încăperii mai pot menţiona: aer condiţionat, televizor LCD, telefon şi minibar bine asortat.
Pe birou se afla o mapă cu informaţii turistice. Alături, la vedere, erau lista cu preţurile produselor existente în minibar şi două pahare aşezate pe o tavă minusculă de inox. O oglindă mare, ovală, acoperea peretele de deasupra biroului.
Important de reţinut: Dacă doriţi schimbarea lenjeriei de pat (nu era şi cazul nostru), cardul care se găseşte pe noptieră trebuie aşezat pe pat.
Baia - largă, toată în gresie şi faianţă în perfectă stare, cu două geamuri mari de termopan, mătuite, era bine încălzită.
Separeul pentru duş, fără cadă, este delimitat de restul încăperii doar printr-un prag pe care era aşezat prosopul pentru picioare.
Alături de oglindă, în perete, se află uscătorul de păr, iar lângă chiuvetă săpun lichid, pahare de plastic sigilate în folie, pahar pentru periuţe de dinţi şi casca pentru duş.
Important de reţinut: Dacă doriţi schimbarea prosoapelor, lăsaţi-le pe podea! Deşi noi am apreciat că le mai puteam folosi şi le-am lăsat pe suport, prosoapele ne-au fost schimbate a doua zi.
Restaurant
Restaurantul cu bar, spaţios şi bine luminat de la Hotel Septimia Wellness & Spa - Odorheiu Secuiesc, aflat la parter, a fost locul în care s-a organizat seara festivă urmată de cină şi dans.
Tot aici am servit şi micul dejun în cele două zile cât am rămas la Odorheiu Secuiesc.
N-aş vrea să insist asupra meniului din seara festivă şi nici asupra preparatelor servite în stil bufet la micul dejun. Spun doar că toate au fost bune şi - din punctul meu de vedere - mai mult decât suficiente.
O menţiune specială merită barul restaurant de la Hostel Septimia unde ne-am petrecut seara primei întâlniri. La un pahar cu bere sau suc, în barul discret luminat, am cunoscut câţiva dintre cei mai activi membri AmFostAcolo. S-a vorbit, s-a râs şi s-a dansat mult pe muzica live a unei formaţii locale care ne-a oferit piese moderne cântate în engleză, maghiară şi prea puţin în limba română.
Pe lângă toate, Hotel Septimia Wellness & Spa - Odorheiu Secuiesc mi-a mai lăsat o amintire de neuitat: un răsărit de soare într-o dimineaţă de februarie, cu cer roşu, ca de foc, pe care l-am contemplat de la fereastra camerei. Bineînţeles că l-am fotografiat şi voi ataşa câteva imagini. Le dedic celor care s-au trezit mai târziu şi nu au surprins acest splendid răsărit.
Trimis de iulianic in 04.03.13 11:47:31
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.31404200 N, 25.28735100 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2022 Relaxare... evadare... tihna — scris în 16.07.22 de ux125974 din PIATRA-NEAMţ - RECOMANDĂ
- Feb.2022 2 zile la ungure :) — scris în 26.02.22 de alex1987sb din SIBIU - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Vacanță în Odorhei, capitolul 1 — scris în 16.09.20 de Marelte din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Vacanta frumoasa si relaxanta — scris în 14.08.20 de catfantome din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- May.2019 Pentru cei aflati in cautare de frumos in zona Harghitei — scris în 26.09.19 de mariancris din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Weekend Septimia Resort — scris în 29.10.16 de Lucian74 din PASCANI - RECOMANDĂ
- Jan.2016 Perfect si nu prea... — scris în 10.01.16 de Ionbogdan din CONSTANţA - RECOMANDĂ