ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.09.2011
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Constanta
ÎNSCRIS: 31.12.10
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
AUG-2011
DURATA: 7 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 9 [ani]

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.25%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Vacanta de vis in Istria - Croatia

TIPĂREȘTE

Am fost in vacanta in Croatia si in urma "studiilor" prelungi am ales Rabac si nu m-am lasat inselat in asteptarile mele, inclusiv ale prietenilor mei care au optat pentru perla "Kvarner bay".

Cazarea conform rezervarii la Sunrise Girandela Villas** un complex urias- parte a grupului Valamar, situat deasupra plajelor curate şi incredibil de frumoase şi a mării de cristal, înconjurat de vegetaţie luxuriantă mediteraneană, o opţiune ideală pentru o vacanţă de familie.

Parcare gratuita mare, daca erai atent gaseai si locuri la umbra pinilor, dar sa nu patiti ca mine: am avut masina plina de clei, d-abia am scos-o la culoare...

- Rabac este un oraş: mic, frumos, vechi aşezat pe coline in partea de est a coastei Istria; care dintr-un sat mic de pescari, a devenit in timp o staţiune de vacanţă celebra. Aici puteti gasi numeroase golfulete, plaje, văi, portul orasului de unde toate bărcile si vaporasele organizeaza excursii şi multe locuri de distractii sau similare. De-a lungul promenadei gasiti numeroase terase, restaurante, hoteluri, baruri, beach-baruri, disco, patiserii, market-uri,

exchange si banci, standuri cu suveniruri croate; toate incercand sa ofere un concediu de neuitat turistilor. Vegetaţia mediteraneană bogată a contribuit la dezvoltarea turismului şi la asigurarea unui climat plăcut, care este foarte potrivit si pentru cei mai pretentiosi dintre noi; toata lumea se simte bine aici fiindca poti citi veselia pe chipurile turistilor de toate natiile;

Plajele din apropiere sunt din pietriş sau stânci, cu suprafeţe de plajă antropice. Acestea sunt plaje decorate cu steag albastru: curate şi sigure, umbrite natural de pini, cu duşuri şi cabine de schimb, sezlonguri cu 3 euro/zi, etc...

Subliniez plaja e plina de pietricele si va recomand sa purtati papuci sau chiar pantofi/espadrile de plaja, daca nu o sa va cumparati sigur de la ei cu 50 kuna, fiindca in apa mai sunt stanci sau zone cu arici de mare pe care nu-i indicat sa calci.

Am mers cu vaporasul in excursii la CRES- croatii ii spun "mica Venetie", la "Grotele albastre" a costat 28 euro/pers. cu "Dolphin" dar merita din plin, am servit si pranzul peste sau ceafa la gratar, plus o tarie si 1/2 litru din vinul casei/zonei. La grote ancoreaza vaporasul si plonjezi in apa de 35 metri, dar cristalina-rau de-i vezi fundul si vizitezi inot o pestera cu apa de 1 m, unde e cam bezna si trebuie sa te feresti de stanci. Am mai fost pe o insula super draguta, la VALUN (aproape de Kres), unde am facut plaja si am inotat cat a fost ziulica de lunga. In port ii gasiti pe baietii care te imbie la excursii cu vaporasele, la safari de delfini (eu nu-i cred) pentru ca sunt 4 zone in Adriatica unde se zbenguiesc delfinii si chiar mici plimbari pe coasta Rabacului.

Un motiv de bucurie si usoara mandrie ascunsa e faptul c-am reusit sa vizitam cam toata Istria, respectiv obiectivele turistice mai importante:

- Labin micul oraş care ascunde mii de poveşti interesante, aici au functionat 4 exploatari miniere, ultima mina fiind inchisa in anul 1989, ca dealtfel in toata zona s-au inchis minele din ratiuni economice. Este un oras dragut, are si cartierul old-town, multe supermarket, magazine, restaurante;

- golful Kvarner: situat la baza dealurilor luxuriante, are o apa albastruie precum cerul se intinde pana dincolo de Rijeka si poate fi admirat din masina mergand pe soseaua de coasta- Regiunea Kvarner se intinde de la Riviera di Abbazia si pana la insula Rab cuprinzand in cadrul golfului sau si frumoasele insule Krk (Veglia), Cres (Cherso), Losinj (Lussino) pe langa multe alte mici insule;

- Lovran mic orasel pescaresc, situat la poalele muntelui Ucka, dar destul de scump inclusiv la cazari. E bine sa cautati in zona, sate mai micute unde gasiti apartamente ieftine si cu tot confortul, la 5km. de exemplu gasiti cazare in Moscenicka Draga. Decat sa faceti rezervari scumpe din tara si fara sa vedeti concret conditiile, e mult mai indicat sa cautati cazare in zona care va place sau unde doriti sa va relaxati. Sunt si bacuri sau feribot-uri are va duc pe insule, unde gasiti campinguri sau cazari la preturi rezonabile, chiar ieftine.

Pentru o masa de peste sau fructe de mare e bine sa intrebati un localnic sau orientati-va dupa pliante sau "fluturasii" care abunda sau ii gasesti la stergatoare. Noi am mers cu masina din Rabac catre insula KRK si fiindca nu ne grabea nimeni si nimic, am oprit in fiecare statiune sa vedem ofertele turistice si peisajul, pe alocari mai serveam o inghetata sau bere rece (e buna

berea croata, am testat Ozujsko si Karlovacko la 16-25 kuna - “Difficult to tell, but tastes so well”. Si da, cam au dreptate! Dar gasesti bere in market cu 6-8 kuna mai ieftin; aprox. 7,3 kuna = 1 euro). Un pranz complet costa la oferta 10 euro;

- Opatija foarte draguta statiunea, hoteluri luxoase, poti admira M. Adriatica mergand deasupra pe promenada "Lungomare" ce se întinde de-a lungul tarmului (sau mergand deasupra cu masina). Tot aici la hotel Villa Kapetanovic, care este situat în micul sat Volosko, gasiti un restaurant

listat în ghidul Gault Millau, iar terasa va ofera o vedere panoramica la golful Kvarner. Daca popositi mai mult puteti explora Muntele Ucka din apropiere, Istria, numeroase insule si regiunea montana Gorski Kotar;

- Rijeka- un oras ceva mai maricel, cu cateva cladiri vechi teatrul, gara, hotelul Continental- simbol al orasului, un rau frumos populat cu barci si cateva canale pentru barcagii;

- Pula sau Pola (pentru pudici), cel mai mare oras din Istria, are o Arena magnifică, similara Colosseumului, port mare, insule in zona si gasiti cam tot ce-i este necesar unui turist.

Parcarile in zona centrala din oricare statiune sunt pline, dar gasesti loc si costa aprox. 4 kuna/ora, lucru valabil cam in toata Istria.

- canalul Lim, puteti naviga cu un vaporas printr-un parc natural şi prin unicul fiord din Marea Adriatică, dar destul/la fel de bine il puteti vedea si din masina cu conditia sa opriti pe alocuri;

- Rovinj oras deosebit, a carui frumuseţe a fost descrisă de către celebrul Jules Verne în "Matthias Sandorf". De aici, si nu numai, se organizeaza zilnic excursii cu vaporul la Venetia- dar pretul pe masura aprox. 100 euro/pers. Aveti grija sa platiti parcarea, ca am vazut puse celebrele "caracatite" pe roti.

- arhipelagul Brijuni- aici sunt conservate aproape toate elementele sistemului ecologic al Adriaticii este un parc marin format din 14 insule, plin de istorie, care oferă situri arheologice romane şi bizantine şi un parc safari exotic, situat in dreptul statiunii Pola;

- Umag un orasel cu o promenadă de 3 km lungime, amplasată de-a lungul malului mării, hoteluri luxoase, cu terase, baruri si standuri de cadouri;

- Hum este cel mai mic oraş din lume, dar pe care nu l-am vizitat de frica sa n-aiba parcare... (nici timpul necesar);

- Porec- oras cu străzi vechi de secole, de văzut Piaţa Marafor, unde în Antichitate exista un forum, strada centrală din Poreč, Decumanus, muzeele şi galeriile adăpostite de palatele urbane frumoase, si Bazilica Euphrasian;

- Motovun, oraşul trufelor şi al festivalului de film; vizitati hotelul Kastel situat într-o locaţie minunată, pe vârful unui deal, într-un palat medieval reconstruit si bineinteles restaurantele care servesc trufe;

- Livade la 1 km. de Motovun unde gasiti un centru de sanatate cu ape termale Istarske Toplice.

Am fost si pe insula KRK si in capitala ei Krk care-i la 26 km de pod (taxa a fost 6 euro, doar la dus am platit) deci e o insula f. mare si care nu prea m-a impresionat. Poate c-am avut si asteptari prea mari... Am vizitat centrul istoric, stradutele inguste, cetatea si am mers degraba la o baie pe cea mai tare plaja a lor "de nisip". Dar de unde, nisip mai mult prin apa si pietre si stanci, am facut de nervi o iesire periculoasa pe la un debarcader, la dus n-aveam

fise ca voia aparatul 10 kuna si am mers la o gustare si multa bere rece pe terasa, ca sa uitam de mult laudata plaja din KRK...

Drumurile lor sunt foarte bune, fiindca au asfalt marca Bechtel la preturi de 10 ori mai mici ca pe la noi, iar daca va grabiti optati pentru autostrazi. La plecarea spre tara de la Rabac-Zagreb- via Belgrad, pana la iesirea din Croatia am platit in total vreo 30 de euro. Carburantii sunt ca si la noi, cautati INA sau OMV, dar cei mai ieftini sunt in Slovenia.

Viata e putin mai scumputa, ca pe litoral in plin sezon, dar merita din plin...

Ne pare rau ca n-am avut timp sa vizitam centrul Croatiei cu frumuseţea naturală neatinsă (scaldatul interzis) a Lacurilor Plitvice - patrimoniu UNESCO:

click aici.

Intrarea costa vreo 20 de euro/pers. plus pacarea vreo 8 euro si iti trebuie minim 8 ore ca sa faci un traseu cu vaporasul si intoarcerea cu autobuzele, precum si rezervatia /Parcul natural KRKA - tot scump, dar unde poti in plus si inota printre cascade si pesti: click aici.

Vizitati Europa, dar nu uitati de placutele si gropile 3D- Romania!

Florin, Constanta - 2011


[fb]
---
Trimis de florintoma in 20.09.11 23:37:05
Validat / Publicat: 21.09.11 07:06:12
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 12288 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (florintoma); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 Adriatica, o insula pustie si multi turisti, o reteta de succes!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 25400 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

webmaster15
[21.09.11 07:05:41]
»

Mutat la rubrica "Descopera Peninsula Istria" (deja existenta pe site); sters rubrica dublura introdusa de autor

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.

iulianic
[21.09.11 08:00:32]
»

florintoma, bun review si sistematica prezentare a zonei. Felicitari! As fi preferat insa ca imaginile atasate sa fie mai putin personale.

Cat despre plaja din KRK... tu, constantean, stiind cum e nisipul de la Mamaia, te asteptai la ceva mai bun in Croatia? Croatia e minunata pentru istoria ei, orasele si peisajele ei, pentru marea albastra in fericita alaturare cu muntele, pentru plimbari, fructe de mare (n-ai pomenit de scoicile cu usturoi de la Lovran)... si Plitvice. Pacat ca n-ati vizitat Plitvice! Este ceva nemaiintalnit, nemaivazut de mine in alta parte. Ca si padurile de dafin de la Kosljun, insula pe care se ajunge din Punat.

johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / CROAȚIA
[21.09.11 08:11:31]
»

Florin, felicitari pentru review-ul tau! Mi-ai redeschis apetitul pentru Croatia, pe care am ratat-o anul asta!

Am o intrebare: sa inteleg ca de pe continent poti sa ajungi pe insula Krk cu auto? Deci fara ferry sau avion...

iulianic
[21.09.11 08:17:42]
»

Raspund eu pentru ca ma aflu pe aici. Desigur, florin iti poate raspunde mai amanuntit.

Da, pe insula KRK se ajunge cu autoturismul pentru ca exista un pod (care ofera si frumoase peisaje cu ocazia traversarii). Noi am fost cu autocarul in iunie 2011.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / CROAȚIA
[21.09.11 08:19:32]
»

@iulianic: Multumesc!

TORA INGRID
[21.09.11 08:41:42]
»

Locuri extraordinare, review remarcabil!

ileanaxperta*
[21.09.11 12:42:35]
»

Foarte bine scris si mai ales cu foarte multe lucruri utile pt. zonele din Croatia vizitate de tine! Felicitari!

Si eu am petrecut o vacanta minunata in aceasta tara superba dtpdv in vara lui 2008, in insula Krk, am facut multe excursii in Pen. Istria si am reusit sa vad multe locuri deosebite. Am si scris despre toate aici, pe AFA.

Dar tu ai reusit sa vezi mai multe, ni le-ai impartasit si noua si astfel am aflat despre locuri noi si interesante, pt. care iti multumesc frumos.

Intr-adevar, mare pacat ca nu ai reusit sa vizitezi si taramul de basm verde cu lacurile atat de albastre si limpezi ale Parcului Plitvice. Dar poate tocmai asta sa fie "indemnul" vostru de a calca din nou pe potecile de vis frumos de vacanta in Croatia. Eu am reusit sa vad Plitvice si multumesc Celui de Sus. As reveni oricand as avea ocazia. Am si scris impresii, caci altfel nu se putea, nu-i asa? .

Anul acesta, in periplul meu prin Balcani, am dat o micuta fuga in Croatia, pe coasta dalmata, la Dubrovnik, in orasul vechi, o autentica si valoroasa perla a Adriaticii. Totul numai la Superlativ pt. Croatia!!!

Numai bine si vacante de vis oriunde si oricand!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
florintomaAUTOR REVIEW
[25.09.11 14:38:43]
»

Am ajuns si eu la Dubrovnik in 2003 si am ramas coplesit de frumusetea zonei. Am vazut poze si materiale din Plitvice de mi-au starnit toate resoturile turistice, dar cand distantele sunt prea mari: fie zbori, fie te abtii. Consider ca in vacanta trebuie sa imbini utilul cu odihna... altfel risti sa pleci destul de obosit! In plus, de fiecare data, e drumul prin tara care sincer ma oboseste total, daca ar fi functionat sistemul de vagoane pentru masini, urcam imediat la... CFR.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
florintomaAUTOR REVIEW
[25.09.11 14:42:57]
»

Multumesc mult de aprecieri. Sunt de acord in privinta frumusetilor zonei, care concureaza cu mari sanse cu alte statiuni celebre de pe Coasta de Azur sau de pe alte maluri ale Mediteranei... O sa incerc sa-mi fac timp sa postez o excursie din Santander-Golful Biscaia, in nordul Spaniei.

florintomaAUTOR REVIEW
[25.09.11 14:47:10]
»

Am avut asteptari prea mari de la plajele Krk, dar sunt mult mai dezamagit de plajele noastre, care iata la 22 de ani de capitalism nu reusesc sa "castige" niciuna steagul albastru. Scuze -am stricat peisajul cu "moacele" noastre, dar o sa mai urc poze din zona...

florintomaAUTOR REVIEW
[25.09.11 14:59:00]
»

Au raspuns f. bine prietenii AFA, dar ajungi lejer cu masina pe singurul pod care face legatura dintre autostrada si insula KRK, n-ai cum sa ratezi fiindca au indicatoare serioase in toata Croatia- ei chiar fac turism! Pe insula soseaua e panglica, poti sa pui cafeaua fiebinte pe bord, dar cu 2 benzi-una dus, alta pentru cei care vor sa se (mai) intoarca... Grija la radare si politai ca stau cam multi prin zona, fiindca vin strainii cu bani! De la Zagreb pana in Krk sunt 183 km. (din care autostrada 130 km.) si urmaresti indicatoarele OTOK KRK si dedesupt RIJEKA, iar taxa pod= 30 HRK (kuna), dar peste tot poti plati lejer cu euro sau cardul.

Ozibuna_68
[18.06.12 14:47:58]
»

Foarte, foarte bun review-ul! Felicitari!

Desi ai dat o multime de informatii, am totusi 3 intrebari:

- plajele: sunt suficiente sandalele astea clasice, sau trebuie ceva care sa protejeze mai bine (vis-a-vis de arici) ?

- cum a fost cazarea la grupul Valamar (am vazut ca nu ai completat nimic la cazare, doar la servicii) ? Si noi vrem sa alegem un hotel de-al lor - Hotel Miramar, fostul Pollux (stii ceva de el?)

- trebuie pasaport?

Multe multumiri si toate cele bune!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
florintoma, ileanaxperta*, iulianic, johnnyredlabel, Ozibuna_68, TORA INGRID
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Peninsula Istria:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.055455207824707 sec
    ecranul dvs: 1 x 1