ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.07.2011
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 02.09.09
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
FEB-2011
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

Alhambra... un vis împlinit

TIPĂREȘTE

Cred că prima dată am aflat despre Alhambra prin clasa a şasea, din manualul de istorie a Evului Mediu. În manualul dintr-a zecea, al aceleiaşi perioade, îmi aduc aminte că erau şi nişte poze. Poate că, între timp, nu-mi aduc bine aminte, am văzut şi nişte documentare despre subiect, la celebra emisiune Teleenciclopedia, difuzată de TVR, sâmbăta de la 7 la 8 seara, aşa că, în timp, mi s-a format în minte o imagine destul de clară a acestui loc impresionant. Niciodată însă nu mi-am imaginat în acea perioadă (anii '70-'80) şi chiar mai recent, că voi ajunge să-l văd cu propriii ochi. Dar iată că ceea ce altădată părea de neimaginat, s-a transformat în realitate şi anul acesta am ajuns să vizitez palatul Alhambra, înscris la loc de frunte în lista Patrimoniului Universal UNESCO (whc.unesco.org).

Nu am să intru în detalii pe care le puteţi găsi şi pe internet şi care ar lungi prea mult povestea. Cine doreşte, se poate informa (in engleza) pe wikipedia (click aici). Varianta în română (click aici) este mult mai săracă în informaţii. Pentru informaţii ample privind aspectele turistice (vizită, rezervare bilete etc.), vă recomand site-urile oficiale, alhambradegranada.org, sau alhambra-patronato.es.

Vreau totuși să vă atrag atenţia asupra câtorva aspecte esenţiale. Primul este legat de procurarea biletelor de intrare. Vă recomand categoric să faceţi o rezervare prealabilă de pe site-ul alhambra-tickets.es, singurul site abilitat pentru acest lucru (are şi variantă în engleză). Altfel, aveţi toate şansele să nu găsiţi bilete la casa de bilete de la intrare (aici se poate plăti numai cash) şi ar fi păcat să ajungeţi aici şi să nu puteţi intra. Al doilea aspect se referă la faptul că, pe biletul de intrare, este specificată o oră la care trebuie să intraţi la Palatul Nazrid. Dacă întârziaţi, pierdeţi ceea ce este cel mai frumos la Alhambra. Dacă vreți să vedeţi tot, fără grabă, aveți nevoie de o jumătate de zi. Complexul se poate vizita şi noaptea.

...

Noi am ajuns aici cu o excursie organizată, din Torremolinos, unde aveam "cartierul general" şi despre care am scris şi aici.

Autocarul cu care am ajuns era plin-ochi, niciun loc nu era liber, nici măcar cel din mijloc, de pe ultimul rând, fapt nemaiîntâlnit în celelalte excursii făcute de noi din Torremolinos. După vizita în oraşul Granada, am urcat cu autocarul până în parcarea din faţa complexului Alhambra, unde am fost împărţiţi în mai multe grupuri, în funcţie de limbă. Noi am intrat în grupul italo-francofon, şi am avut avantajul de a asculta de două ori explicaţiile oferite de ghidul specializat. Ni s-au dat căşti cu conexiune radio, astfel că nu a trebuit să stăm grămadă pe ghid, pentru a asculta explicaţiile, având o oarecare autonomie. În plus, nici ghidul nu trebuia să zbiere pentru a se face auzit de toţi membrii grupului. Apropo de grup, regula este că acesta trebuie să fie format din maximum 30 de persoane. Grupul nostru a constituit o excepţie, fiind format din 31 de persoane.

Ce e, de fapt, Alhambra? Numele său vine din arabă, însemnând fortăreaţa roşie şi este un complex cetate-palat construit în secolul al XIV-lea de mauri, pe vremea când aceștia stăpâneau Andaluzia. La construcțiile din perioada maură (dintre care unele nu mai există în prezent), s-au adăugat unele din perioada creștină ce a urmat, rezultând astfel un loc minunat, emblemă a Andaluziei și Spaniei.

De la intrare, am pornit pe latura de sud a fortificaţiilor, pe care am parcurs-o aproape în întregime, pe sub zidurile cetăţii, care are 32 de turnuri. Trecem pe lângă Torre de los Siete Suelos (Turnul cu şapte etaje), unde cândva era principala poartă a cetăţii şi, spre capătul vestic al complexului, intrăm în Alhambra prin Puerta de la Justicia, de unde ajungem într-o piață în care, la îndemnul ghidului, nu zăbovim deloc, pentru că trebuie să respectăm orarul. Chiar în fața noastră, se întinde monumental Palacio de Carlos V (Palatul lui Carol Quintul (ro.wikipedia.org/wiki/Carol_Quintul)), pe a cărui latură sudică ne aflăm. Îi dăm ocol și ajungem la intrare, care se află pe latura de vest.

Din păcate, timpul scurt nu ne permite să vizităm Museo de Bellas Artes de Granada, amenajat în interiorul palatului, aşa că ne mulţumim doar cu admirarea palatului la exterior.

Acesta are o formă pătrată, cu latura de 63 m şi cu un patio de formă circulară, are două niveluri și este construit în stil renascentist.

După ce ne-am plimbat puțin prin patio, am ieşit şi, ceva mai la stânga, am trecut prin Puerta del Vino (o construcţie ce a servit cândva drept pivniță de vinuri) şi, traversând Patio del Aljibe (Piața Cisternelor), am urcat pe latura de est a zidurilor fortăreței Alcazaba, cea mai veche parte a complexului, datând din secolul al IX-lea. În mijloc se văd ruinele din Plaza de Armas, în care se aflau diferite construcții utilizate de locuitorii fortăreţei. Zidurile acesteia sunt punctate din loc în loc de turnuri de apărare: Torre de la Vela, Torre de los Hidalgos, Torre Quebrada, Torre de Homenaje. Ultimele două se află pe latura estică a fortăreţei Alcazaba şi sunt încă în stare foarte bună.

Coborâm de pe metereze, pe latura de nord a complexului Alhambra, trecem prin Patio de Machuca (o grădină concepută de arhitectul Machuca, în timpul împăratului Carol Quintul) și ajungem la Palacios Nazaries, (Palatele Nazrid), cea mai frumoasă și interesantă parte a Alhambrei. Aici se află o intrare la care suntem supuși controlului și unde accesul este permis doar în limita acelei jumătăți de oră înscrise pe bilet.

Palatele Nazrid sunt compuse din mai multe părţi, rezultate din construcţiile succesive, efectuate în timpul celor care au locuit aici. Primul loc în care pătrundem, este Mexuar, locul de întâlnire a Consiliului de Miniştri şi unde sultanul împărţea dreptatea. Este singura parte rămasă din primul palat construit aici. În continuare, intrăm în Palacio de Comares, prin Patio del Cuarto Dorado, o curte interioară, cu o mică fântână în mijloc. Pe latura de nord, pătrundem în Cuarto Dorado (Sala aurită), numită așa datorită aspectului tavanului. Sala era folosită de către funcţionarii şi secretarii administraţiei musulmane ca loc unde scriau şi emiteau ordinele sultanului. La intrarea în Sala Aurită este un portic cu trei arce sprijinite pe coloane cu capiteluri de marmură şi cu decoraţii precum dantela cea mai fină. Apropo de decoraţii, trebuie să subliniez că acestea sunt prezente din abundenţă în tot complexul Alhambra şi au o caracteristică esenţială: ele sunt întotdeauna motive geometrice, niciodată ele nu reprezintă plante, animale şi, cu atât mai puţin, oameni. De multe ori, ceea ce nouă ni se par simple forme curbe abstracte, este de fapt ceva scris în arabă. Această caracteristică este comună întregii arte arabe şi vine din restricţiile impuse de Coran.

Traseul ne poartă apoi în curtea principală a Palatului Comares, în jurul căreia se ridică întreaga structură a palatului. Este vorba de Patio de los Arrayanes (Curtea Mirţilor) (dexonline.ro/definitie/mirt), numită uneori şi Patio del Estanque, sau Patio de la Alberca, care are în centru un bazin, înconjurat de tufe de mirt şi în ale cărei ape se oglindesc construcţiile din jur, dând senzaţia unui spaţiu mult mai mare decât în realitate. Pe latura nordică, se află un portic cu şapte arce, cu aceleaşi decoraţii dantelate, pe unde se pătrunde în Sala de la Barca, numită aşa datorită plafonului din lemn, ce are forma fundului unei bărci. Această sală este de fapt antecamera celei care urmează, aflată în Torre de Comares şi care este cunoscută sub numele de Salón de Embajadores (Salonul Ambasadorilor). Aceasta este sala cea mai impunătoare a palatului, sala tronului şi cea în care aveau loc recepţiile oficiale. Tronul sultanului era plasat pe latura de nord, în dreptul unor deschideri în zid, astfel încât lumina cădea din spatele său, vizitatorii putându-i vedea doar silueta, fără a-i putea distinge trăsăturile. Salonul Ambasadorilor este de formă pătrată, cu latura de aproximativ 11 m şi înălţimea de 18 m. Pardoseala originală din marmură a fost înlocuită, prin secolul al XVI-lea, cu plăci ceramice. Sala este complet acoperită cu decoraţii şi inscripţii cu poezii, laude adresate lui Alah, sau emirului, texte din Coran. Plafonul este o reprezentare a celor şapte ceruri ale Paradisului islamic, cu tronul lui Dumnezeu pe al optulea cer, reprezentat de un pătrat şi cei patru copaci ai vieţii, pe diagonale. Îmi este imposibil să descriu în cuvinte atmosfera sălii, aflată în semiobscuritate, cu efecte de iluminare concentrate pe tron, care lipseşte în prezent, dar am şi acum în minte acea senzaţie ciudată, de parcă emirul s-ar fi aflat încă acolo, în penumbră, privind cu ochi scrutători mulţimea de vizitatori care i-au invadat intimitatea.

După un tur în jurul bazinului din Curtea Mirţilor, ieşim pe latura de nord a acesteia şi intrăm în Palacio de los Leones (Palatul Leilor), care cuprindea camerele private ale familiei regale. Modelul arhitectural al Palatului Leilor este similar cu cel al Palatului Comares, dar cu designul tradiţional al caselor spaniol-maure, adică o curte centrală în aer liber ca centru al vieţii de familie, flancată de un număr de camere polivalente, compuse din parter şi cel puţin un etaj sau o mansardă.

Curtea interioară, Patio de los Leones (Curtea Leilor), este numită aşa deoarece, în mijloc, se găsea o masivă fântână antică, aşezată pe spatele a doisprezece lei din marmură. Spun "se găsea", pentru că la data vizitei noastre, Curtea Leilor era în plin proces de restaurare, iar leii "închişi" într-o sală, unde fotografiatul era interzis.

Curtea Leilor este înconjurată de mai multe galerii cu coloane, în stilul mănăstirilor creştine, de unde se pot accesa diferite săli: Sala de los Mocárabes, la vest, Sala de los Reyes (Sala Regilor), la est, Sala de Dos Hermanas (Sala Celor Două Surori), Sala de los Ajimeces şi Mirador de Daraxa (Miradorul lui Daraxa), la nord şi Sala de los Abencerrajes şi Harem la sud. Caracteristica generală a acestor încăperi este decoraţia în stil Mocárabe (wikipedia), cu acea structură de fagure de miere, sau stalactită. Cele două săli, Saladelos Abencerrajes şi Sala Celor Două Surori, dispuse faţă-în-faţă, sunt cele mai frumoase, dându-ţi senzaţia că te afli într-o peşteră.

Din miradorul (dexonline.ro/definitie/mirador) lui Daraxa, admirăm aruncăm o privire în Patio de la Lindaraja, aflat la nordul Palatului Leilor, şi având în mijloc o fântână identică cu cea din Patio del Cuarto Dorado. Este înconjurat pe laturile de est, nord şi vest de Habitaciones de Carlos V(Camerele lui Carol Quintul). Pe latura de nord, trecem prin camerele în care, în 1829, a locuit Washington Irving (wikipedia.org/Washington_Irving), scriitorul american care a făcut cunoscut lumii întregi acest loc minunat. O placă de marmură aminteşte acest lucru şi exprimă recunoştinţa spaniolilor faţă de scriitor. Din balcon se deschide o frumoasă panoramă spre Albaicin, cel mai vechi cartier arab al Granadei. De cealaltă parte, admirăm de la înălţime Patio de la Reja, unde apoi coborâm, trecem şi prin Patio de la Lindaraja şi, cu regret, ieşim din complexul palatelor Nazrid şi intrăm în Jardines del Partal (Grădinile palatului Partal). Numele palatului Partal, care a fost reşedinţa sultanului Yusuf al III - lea, vine de la un cuvant arab care înseamnă "portic". Din palat s-a mai păstrat doar această structură care i-a dat numele, porticul, dar şi frumoasele grădini.

După un moment de respiro, ghidul ne conduce, pe lângă Biserica Sfânta Maria, în piaţa de la intrare, unde ne lasă un sfert de oră timp liber pentru o cafea. Noi am dat o raită prin magazinul de suveniruri, de unde ne-am ales cu mai mulţi magneţi de frigider şi cu un DVD despre Alhambra.

După sfertul de oră de respiro, pornim spre ultimul obiectiv al vizitei, El Generalife. În drum, trecem pe lângă ruinele a ceea ce a fost odată Palacio de los Abencerrajes, de pe latura sudică a Alhambrei şi, pe o alee mărginită de chiparoşi, Paseo de las Adelfas, intrăm în partea sudică a Palatului Generalife (numit aşa, după Jannatal - Arif, arhitectul arab al grădinilor), palatul de vară şi "reşedinţa de la ţară" a sultanilor dinastiei Nasrid. Palatul şi grădinile au fost construite în timpul domniei lui Muhammad al III - lea (1302 - 1309) şi redecorat la scurt timp după aceea, în timpul lui AbuI - Walid Ismail ( 1313 - 1324 ). Părăsim Aleea Chiparoşilor, trecem prin teatrul de vară şi intrăm în Jardines Bajas (Grădinile de Jos), pe care le parcurgem pe o alee pietruită, cu modele florale, pe lângă un canal plin cu apă. La capătul acestor grădini, intrăm în Patio de la Acequia (Curtea Canalului Principal). Şi aceasta este străbătută longitudinal de un canal ( evident, canalul principal ), dar, spre deosebire de Grădinile de Jos, care sunt delimitate de tufe de chiparoşi tunşi geometric, Curtea Canalului Principal este delimitată de ziduri. Pe latura vestică, aceste ziduri alcătuiesc o colonadă, de unde se poate admira complexul Alhambra. La capătul de nord se găseşte Palacio Generalife, care nu impresionează prin mărime, dar decoraţiile sunt la fel de frumoase ca cele din Alhambra. Parcurgem Micul palat şi ieşim în Jardines de la Sultana, Grădinile Sultanei, numite şi Grădinile Chiparoşilor, cu bazine şi jeturi de apă. Lângă un chiparos bătrân, o inscripţie aminteşte de vechea legendă, potrivit căreia acesta era locul de întâlnire dintre soţia sultanului Boabdil şi iubitul acesteia, un cavaler din familia Abencerrajes. Evident, idila a fost descoperită şi, drept urmare, toţi membrii familiei au fost omorâţi. Nu ni se spune însă ce a păţit sultana. Mă întreb dacă i s-a aplicat pedeapsa islamică pentru adulter, prevăzută în Coran şi folosită şi în prezent în unele zone musulmane, aceea de lapidare ( omorâre prin lovire cu pietre dexonline.ro/definitie/lapidare)

Încheiem încântătoarea plimbare prin Generalife, îndreptându-ne spre ieşire prin Paseo de las Adelfas (Promenada Leandrilor), de unde, prin Aleea Chiparoşilor, ajungem la locul de unde am început vizitarea unuia dintre cele mai renumite obiective turistice spaniole, care îşi merită pe deplin renumele.

Nu vreau să mai adaug mai multe cuvinte, doar faptul că, deşi ştiam foarte multe despre Alhambra, vizita mi-a depăşit cu mult aşteptările. Este un loc deosebit, pe care nu trebuie să-l rataţi cu nici un chip, dacă ajungeţi în zonă şi asta se datorează atât complexului în sine, dar şi modului în care este organizată vizita.

În legătură cu aceasta, să vă mai spun că, pe lângă vizita individuală, care, aşa cum spuneam, costă 12€, bilet cumpărat la faţalocului ,sau 13€, bilet cumpărat în avans, pe internet (ceea ce este recomandabil), puteţi opta pentru o vizită ghidată, cu toate avantajele ei, care costă, evident, mai mult, 49 € şi se poate rezerva de pe bookyourtour.info. Rezervarea se poate face, în acest caz, dacă staţi la un hotel în Granada, sau în Malaga şi Costa del Sol, caz în care rezervarea costă 70 €, incluzând şi transportul până în Granada ( aşa am procedat şi noi, doar că rezervarea am făcut-o la hotel, nu prin internet ).

O hartă a complexului Granada - Generalife puteţi găsi aici (nazariviajes.com).


[fb]
---
Trimis de Costi in 23.07.11 17:10:02
Validat / Publicat: 23.07.11 18:34:40
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 12514 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P44 Sierra Nevada văzut de pe drumul care urcă la Alhambra
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23600 PMA (din 24 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

Admin
[23.07.11 18:55:19]
»

Articol selectat, bineinteles, ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie

TraianS
[24.07.11 00:16:28]
»

Foarte interesante tavanele. Prima data cand aud de stilul mocarabe. Mi-au placut mult din poze - creaza un fel de iluzie optica.

Impresionant.

dorgo
[24.07.11 07:46:45]
»

Excelenta "Teleenciclopedie" este singura emisiune TV care a rezistat de-a lungul deceniilor, a existat si-n comunism, a supravietuit si-n perioada de tranzitie, si cred ca o va face si-n perioada de capitalism dur ce ne asteapta, s-au schimat doar vocile comentatorilor, Mariana Zaharescu, Florian Pittis, s. a.

webmaster
[24.07.11 08:23:18]
»

@dorgo

- Am avut curiozitatea de a verifica ultimele tale 5 review-uri. Nici un ecou/comentariu de la @costi.

- Am verificat ultimele 5 review-uri ale lui @costi. La toate ai avut de adaugat ceva. De fiecare data pe langa subiect (off-topic), cu tenta de flame.

- Ti-am verificat cazierul (sanctiunile primite pe sait). Ai nu mai putin de 15 sanctiuni (de la avertisment la cartonase galbene si albastre), toate pentru off-topic si flame, cele mai multe pentru interventii la adresa lui @costi, aplicate de aproape toti webmasterii saitului.

Concluzia: Ai declansat o adevarata vendeta la adresa lui @costi si chiar daca acest user nu-ti raspunde la ea, vad ca o duci pana la exasperarea celor ce activeaza pe sait. Si, macar daca interventiile tale ar fi pe subiectul aflat in dezbatere. Nu, toate sunt off-topic si cu clara intentie de a declansa o discutie fara rost (flame).

Cu toate ca esti prolific (a se citi - incarci multe review-uri), atitudinea aceasta la adresa userilor (si stim amandoi ca nu-i vorba numai de @costi), nu este de acceptat pe sait.

Ti s-a cerut in mod explicit (nu o data) sa-ti vezi de propriile-ti scrieri, sa ai interventii pe teme turistice si sa lasi evaluarea userilor in seama echipei administrative, suficient de obiectiva incat sa-si faca treaba.

Masuri: Cartonas albastru - pauza 7 zile ( pentru ultima postare la review-ul lui @costi, dar si pentru multiplele acte de recidiva ), iar la intoarcere, vei fi monitorizat suficient de atent, in asa fel incat, sa vedem daca (macar de data asta) ai inteles ceva. Altfel, eu (fara regrete) am sa imi iau la revedere de la tine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
noriega
[15.03.12 16:38:23]
»

Va multumesc pentru acest review, este foarte bine documentat, si de aceea indraznesc sa va rog sa ma ajutati cu cateva precizari ce-mi vor fi de mare folos in vizita programata de familia mea acolo pe 28 martie 2012.

As vrea sa stiu:

- daca parcarea este suficient de mare si fara plata, deoarece ne-am rezervat cazare la marginea orasului datorita costului foarte mare al parcarilor din oras

-daca turul poate fi facut si de carucioare, in cazul nostru de copil, ca nu as vrea s-o port in brate pe fiica mea cateva ore, ca sigur ar obosi de mana la doar 2 ani.

-daca este o perioada impusa de vizitare, in ore (asa mi-a lasat impresia reviewul dvs). Am retinut ca trebuie sa repesctam orarul, noi avem intrarea la 8.30, asta e ora de intrare in ansmblu sau e ora cand deja trebuie sa fim la Palacios Nazaries? Ca am vazut din harta pusa de dvs. la dispozitie ca e ceva distanta intre intrare si palat.

V-am urmat sfatul si am rezervat deja bilelte online, pretul per adult a crescut la 14.3 online.

Multumesc anticipat pentru raspuns.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
CostiAUTOR REVIEW
[16.03.12 08:54:42]
»

@noriega

Înţeleg că vei închiria o maşină.

Am văzut că ai mai fost în Spania şi, aşa cum li se întâmplă tututor, odată ajuns aici, vrei să revii cât mai des.

Parcarea de la Alhambra este foarte mare şi, din câte ştiu, nu se plăteşte.

Cu mici excepţii, traseul se poate face foarte uşor şi cu căruciorul de copii. De altfel, vizita este adaptată şi pentru persoanele cu dizabilităţi, deci se poate merge şi cu diferite tipuri de cărucioare.

O variantă ar fi aceea de a lăsa căruciorul copilului la maşină, sau în camera destinată acestui scop la intrare şi de a lua de acolo (gratuit), un "baby carrier" din acelea ce se poartă pe piept (suportă până la 12 kg).

Pentru a te lămuri, citeşte aici (în dreapta, jos): alhambra-patronato.es/ind ... +M5d637b1e38d/0

Ora 8:30 este ora la care se deschide vizita generală în palat.

Pe bilet, este înscris şi intervalul orar de o jumătate de oră pentru a intra la palatul Nazrid.

Dacă pe biletul tău acest interval începe chiar la 8:30, înseamnă că trebuie să mergeţi direct acolo, lăsând restul obiectivelor pentru mai târziu. Dacă ajungeţi din timp, nu este cazul să-ţi faci probleme, mai mult de 10 minute nu faceţi de la intrarea generală până la intrarea la Nazrid (distanţa e de 400-500 m).

Aici este cineva care verifică ora de intrare înscrisă pe bilet. În restul ansamblului, puteţi merge indiferent de oră şi puteţi sta până la închidere.

Vă urez vizită plăcută!

noriega
[16.03.12 22:48:30]
»

@Costi: Va multumesc pentru precizari, voi reveni cu un ecou la intoarcere.

Aveti dreptate referitor la Spania, va fi a treia vizita si sper ca nu ultima, caci vor mai fi destule de vazut si chiar de revazut.

Dar spre deosebire de vizitele anterioare am avut un real ajutor din partea tuturor celor care au postat pe AFA impresii despre aceasta tara, ca sa putem face o selectie, din multitudinea de obiective, a celor mai importante si nevazute pentru un traseu de 11 zile.

Pe curand!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
popescu.borsa*
[29.08.13 23:12:47]
»

Peste trei saptamani ajung si eu pe Costa del Sol.

Am inchiriat deja o masina pentru intrega perioada de sedere (7 zile).

Una din zile va fi alocata pentru Granada cu Alhambra (am facut rezervarile la Palatul Nazrid pentru ora 16).

As dori sa merg in aceiasi zi si pana pe Sierra Nevada in statinea Pradollano la 40 Km de Granada.

Tu cum ma sfatuiesti sa-mi organizez programul zilei in asa fel incat sa pot vedea si ceva din oras?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Costi, dorgo, noriega, popescu.borsa*, TraianS
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperind Alhambra:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.052732944488525 sec
    ecranul dvs: 1 x 1