Elvetia mea:) minicroaziera pe Vierwaldstättersee

TIPĂREȘTE

Vierwaldstaettersee, de fapt lacul Luzern, s-ar traduce prin lacul celor 4 cantoane impadurite (Uri, Schwyz, Unterwalden, Luzern)

Nu intimplator fac precizarea inca de la inceput... in multe pliante, harti, veti intilni aceasta denumire preferata de vorbitorii de limba germana, si cum sintem in partea germana a Elvetiei e bine sa luati aminte denumirea asta, eu n-am stiut-o si am facut intr-o zi un ocol de 100 km :), nu ca mi-ar fi parut rau, totusi :)

Deci... liber de la stapinire vreo 3 zile in care ne-a ordonat sa umblam. Atita asteptam :) Ne-a sugerat sa mergem la Schaffhausen sa vedem cascada Rinului, cea mai mare din Europa, la granita dintre cantonul Schaffhausen, cantonul Zurich si Germania, numai ca in stilul caracteristic ne-a dat niste explicatii care mai rau ne-au incurcat si nu ne-am avintat.

Ok, ce facem? Luam frumusel trenul din Brunnen si mergem la Luzern (abia mai puteam si eu sa vad, totusi, ceva din peisajele superbe pe linga care treceam, fara sa fiu la volan tot timpul), luam vaporasul cu zbaturi si facem inconjorul lacului Luzern. Zis si facut, sculat de dimineata devreme si plecat cu Espace-ul pina in Brunnen. Parcat in parcarea cu plata, evident nu oriunde, sintem in Elvetia, sa nu uitam. Luat frumos bilet dus-intors valabil pentru orice tren in ziua respectiva pe traseul ales, imbarcat in tren care a sosit fix la ora stabilita si azimut Lucerna :)

Nu mai stiu cit am facut cu trenul, oricum mi s-a parut putin :) am putut sa admir in voie peisajul si ajungem in gara Lucerna. Pfoa... gara din Zurich mic copil pe linga arhitectura celei din Lucerna...

Mai intii ne-am dus in portul din fata garii sa vedem ce si cum cu vaporasele si cum mai aveam ceva timp ne-am plimbat un pic prin jur. Am trecut podul peste Reuss, riul care se varsa in lac si ne sare in ochi podul Capelei care impreuna cu Wasserturn, turnul de apa, formeaza emblema orasului.

Podul Capelei denumit dupa Capela Sf. Petru din apropiere este o constructie din lemn care m-a frapat prin cit de bine arata tinind cont ca citisem ca a fost construit undeva la inceput de secol XIV. Aveam sa aflu mai tirziu ca de fapt ce vazusem noi era podul reconstruit la inceput de ani '90. Ma miram eu ca ce vedeam sa fie originalul... In fine, Turnul de Apa, care initial facea parte din zidul fortificat al orasului, de forma octogonala, construit tot la inceput de secol XIV dar inaintea podului. Nu am inteles de ce se numeste Turnul de Apa, am zis ca avea legatura cu ceva stins foc... dar nu, el a avut mai multe destinatii, de la arhiva pina la inchisoare sau loc de tortura :)

Apoi am luat-o usor la pas spre stinga cum iesi de pe podul Capelei. Straduta intesata de bistrouri, terase, cofetarii, case vechi cu o arhitectura foarte frumoasa... Am mers pina in capatul ei admirind la nesfirsit casele de pe o parte si alta a riului... Am zabovit pret de o cafea si un suc la o terasa, dupa care ne-am indreptat spre vaporasul alb ce avea sa ne duca pina la Fluelen.

Aveam acum in fata impresionantul Centrul Cultural Luzern (KKL) si din nou gara, evident. Aveam sa aflu ca si aceasta a fost renovata tot in ani’90 dupa ce a trecut printr-un incendiu in anii ’70... cam multe incendii intr-un spatiu asa mic... Cit despre KKL... arhitectura moderna, arhitect francez daca tin bine minte. Sint de fapt 3 functiuni acolo, fiecare cladire avind forma unei nave care e andocata, apa intra in ansamblu si desparte cele trei cladiri. E ceva de vis... apoi vine acoperisul... frust si brutal de simplu la prima vedere... un plan orizontal care acopera cele 3 nave :) Sala de concerte, Centru de Conferinte, Muzeu de arta... mare mirare daca in timp nu va inlocui Podul Capelei si Turnul de Apa ca si emblema a orasului. Despre muzeul de arta mi-a povestit sotia gazdei, care nu cred ca a ratat vreo expozitie de arta/pictura in Elvetia, iar cind a fost in Romania mi-a cerut sa-i arat cit mai multe muzee. Deci, podeaua e beton acoperit cu o solutie transparenta care sa-l protejeze, peretii alb extrem, tavanul cu iluminare naturala. Toate aste gindite spre a oferi lumina naturala exponatelor. Te pui cu arhitectii francezi :)

Ar mai trebui sa spun de Biserica Franciscana, cea iezuita (prima cladire religioasa baroca de dimensiuni mari din Elvetia) of, si mai sint multe... si nu pot doar sa le insir... trebuie sa si spun ceva despre ele si mi se pare ca fiecare amanunt e interesant. Fara sa tin cont ca oricine poate da un search pe Google si sa afle tot ce e de aflat...

Sa revenim unde ramasesem, in port :) Am avut noroc de o zi superba cu soare, emotia oferita de tot ce vedeam in jur facindu-ma sa uit de teama mea de mers cu orice pe apa :) Curios cum abia ajunsi acasa seara, am realizat ca nu mi-a fost deloc teama. Am facut o gramada de fotografii, printre care si una motorului vaporului care era acoperit cu o carcasa transparenta sa il poti vedea. Arata de parca ieri fusese scos din cutie si montat (stiu pe cineva care va admira poza respectiva). Un clopot vechi din care un domn din echipaj batea de fiecare data cind ne apropiam de vreun port unde se facea o oprire. Intilnim un alt vas care se intorcea la Luzern.

Satucuri risipite pe versantii muntilor, multa padure, cite un castel ici-colo la mare distanta de alte cladiri :) Prima oprire Verkershaus – Lido, pe partea stinga a sensului nostru de navigat unde se mai urca/coboara lume, apoi ni se indica pe partea dreapta Tribschen unde este muzeul Wagner.

Urmeaza o parte mai lunga a calatoriei pe lac, fara oprire, timp in care putem admira peisajul sau cine vroia putea sa ia masa in salonul restaurant, sa zic asa, sau sa bea pur si simplu ceva fie pe punte fie la o masa inauntru, sau pur si simplu sa se bronzeze.

Pe nesimtite ajungem la Treib-Seelisberg unde oprim pret de citeva minute, iar ghidul ne informeaza despre importanta istorica a localitatii, in special a casei in dreptul careia oprim. Auzim in difuzoare ca aici s-au tinut 72 de sedinte ale Vechii Confederatii Elvetiene. Cladirea isi pastreaza aceesi infatisare de sute de ani, desi s-au facut renovari succesive. De aici se poate lua trenul care urca invirful muntelui, trenuletul rosu.

Daca tin bine minte inainte de ajunge aici am trecut pe linga Brunnen care e cam pe diagonala fata de Treib. Ajungind in aceasta zona, se poate vedea Axenstein, castelul tronind efectiv in virful colinei.

Imediat cum dam cotul, dupa Treib ajungem aproape vis-a-vis de Morschach si avem ocazia sa vedem/fotografiez de aproape Schillerstein, piatra lui Schiller pe care o vedeam de la balcon. O bucata imensa de piatra ce se ridica brusc din apa (vreo 30m) si pare a sta intr-un echilibru fragil. Ce cauta piatra aia acolo, mai ales ca nu se ajunge la ea decit pe apa... Ei bine, elvetienii au considerat ca datorita lui Wilhelm Tell al lui Friederich Schiller s-a solidificat gloria eroului national si asta a ajutat la obtinerea independentei, indirect, desigur :) Ce e interesant este ca istoria citorva cantoane din Elvetia se intretaie cu cea a dinastiei Habsburgilor. Am zis de Habsburgi dar aveam in minte Hohenzolern... de-aia si factorul interesant... scuze, am confundat.

Ceva mai departe pe aceeasi parte, adica pe dreapta mergind spre Ruetli, se vad niste stinci semete, dar extrem de abrupte, ghidul de pe vas ne spune ca trecem pe linga Stanca Diavolului, iar in difuzoare auzim... Wagner :) Ni se spune ca acest relief l-ar fi inspirat pe Wagner in scrierea uneia dintre operele sale, n-am retinut care din pacate.

Mai departe si pe stinga sensului nostru de navigatie vedem Tellsplatte locul unde legenda spune ca Wilhelm Tell ar fi scapat din barca pe care era arestat, cautindu-l si in final omorindu-l pe Habsburg. Navigam cu o viteza destul de mica pt ca urmeaza, desigur, Capela lui Wilhelm Tell, construita pe la 1800 si pastrata impecabil, apoi traversam lacul si ajungem la Ruetli.

Ruetli este locul de nastere al Confederatiei Elvetiene, considerindu-se ca prima uniune a trei cantoane –Uri, Schwyz si Niewalden, a pus bazele actualei Confederatii Elvetiene la sfirsit de secol XIII, de aici si ziua nationala a Elvetiei, la 1 august. De pe nava se vede o mare pasune cu un catarg pe care flutura steagul elvetian. Se spune ca o organizatie non-profit ar fi cumparat pasunea si ar fi vindut-o statului sub conditia ca acolo sa nu se construiasca nimic. Motivul acestui gest: se zvonea ca cineva ar dori sa cumpere pasunea respectiva. Cum Ruetli este considerat leaganul Confederatiei, aceasta organizatie a facut aceasta donatie statului pentru a celebra vesnic locul unde s-a nascut Confederatia. Ruetli este loc de pelerinaj pt elvetieni care an de an se aduna pe pasunea respectiva pentru a celebra ziua nationala.

Date si iar date... dar au un sens in traseul navelor pe lac...

Ce m-a frapat aici a fost frumusetea caselor si limpezimea apei... nu stiu cit de adinc e lacul in zona asta, dar e atit de limpede incit se vede fundul... nu mai zic de albastrul ireal al apei... nu mai zic cum se reflecta soarele in apa...

Urmeaza ultima oprire si finalul calatoriei, Fluelen. Sintem aproape de “casa”, asa ca luam frumusel trenul inapoi spre Brunnen sa ne recuperam masinuta si sa cinam in oras cu prietenul nostru.

Incheiem o zi foarte interesanta si incarcata cu tot felul de informatii care ni se invirteau in cap, la o friptura de vita stropita din belsug cu vin rosu si sporovaiala, motiv pt companionii mei sa lungeasca pina tirziu in noapte aventura noastra :)

Nu mai e loc aici pt Weg der Schweiz... asadar din nou –VA URMA- :)

---

VIZUALIZĂRI: 2104 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI