Repetabila povară

Retras punctele standard la cererea autorului.

Iti multumesc @Costi.

Deschisesem filozofarile tocmai pentru a posta o poezie de Adrian Paunescu. Cu acordul tau, am si eu o poezie. Legatura cu tematica site-ului o gasim fiecare in noi.

Si eu fac parte din "generatia in blugi ". Iar poetul care a scris "Repetabila povara" merita sa fie amintit, chiar si daca doar pe un site de turism.

Astept parerea ta.

iata coloana sonora solicitata!

@TEOANCA

Eu am deschis acest fir de discuţii pentu ca toţi membrii comunităţii AFA care doresc, să aibă unde pune o floare virtuală pentru cel care ne îndemna: Iubiţi-vă pe tunuri!

Eşti binevenită, precum toţi cei care se simt membri ai generaţiei în blugi, ai tineretului în adidaşi.

Excelent gandul tau... Si eu apartin acestei generatii... O zi trista, intr-adevar...

TRISTA FIARĂ

ADRIAN PĂUNESCU

La noapte nu mai am răbdare,

La noapte nu mă pot abţine,

Mă furişez în taină mare

Şi voi fugi de lângă tine.

Şi voi fugi de lângă lume

Şi voi fugi de lângă casă

Să-mi părăsesc averi şi nume

Cum şerpii pieile îşi lasă.

La noapte intru în natură

Să-mi regăsesc râvnita pace,

Să pasc în voie floră pură,

Din brazi să-mi cadă-n plete ace.

Abia aştept să stingi veioza,

Să cazi în somn ca într-o carte

Şi eu să-ncep metamorfoza,

Să fug şi să mă duc departe.

Să intru grabnic între specii

Care-au fugit în codrul mare

Şi să vă uit pentru toţi vecii

Sătul de veşnica-ntrebare.

Dar dintre triste animale

Şi cu memoria uzată,

Naintea clipelor finale

Aş vrea să te mai văd o dată

Să fie iarnă şi zăpadă

Şi eu să vin ferit spre tine

Ca nimenea să nu mă vadă

Dar eu să văd că-ţi este bine.

Trimis al permanentei grabe

Care e însăşi viaţa noastră,

Să mă ridic în două labe

Să te privesc printr-o fereastră

Şi tu să simţi pe femeieşte

Că dintr-o noapte fără ziuă

E cineva ce te priveşte

Cu o privire de adio.

Şi-apoi din nou memento mori

Să ştii şi tu că mi-ai fost dragă,

Să mă aştepte vânătorii,

Să mă ţintească şi să tragă.

Odihneste-te in pace Adrian.

Am fost la ceteva spectacole ale Cenaclului, cand eram copil spectacolele aveau loc in teatre, in sali, pe masura ce am crescut si Cenaclul s-a dezvoltat iar spectacolele aveau loc pe stadioane. L-am cunoscut personal pe Marele poet intr-o pauza a unui spectacol, am fost impreuna cu tatal meu care se cunostea bine cu el. Desi eram adolescent am ramas profund impresionat de prestanta poetului stiu sigur ca am un autograf de la el, astazi toata ziua am incercat sa-mi amintesc unde l-am vazut ultima data.

Aveam poezii, cantece scrise, le aveam pe placi de pick-up, le ascultam mereu, imi placeau mult cele istorice.

Parca totul s-a sfarsit la un concert in Ploiesti cand spectatorii au inceput sa arda steaguri si sa scandeze impotriva regimului.

O mare pierdere pentru noi si din nou revine acelasi adevar crunt: apreciem valorile abia dupa ce ele dispar dintre noi. Dar niciodata nu vor dispare din amintirile si sufletele noastre.

Un milion de puncte pentru omagiul adus.

Dumnezeu sa-l ierte!

Totuşi, iubirea

"Şi totuşi există iubire

Şi totuşi există blestem

Dau lumii, dau lumii de ştire

Iubesc, am curaj şi mă tem.

Şi totuşi e stare de veghe

Şi totuşi murim repetat

Şi totuşi mai cred în pereche

Şi totuşi ceva sa-ntâmplat.

Pretenţii nici n-am de la lume

Un pat, întuneric şi tu

Intrăm în amor fără nume

Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse

Reţele pe căi au căzut

Un mare pustiu pe cuprins e

Trezeşte-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezee

Eu însumi mă simt Dumnezeu

Continuă lumea femeie

Cu plozi scrişi în numele meu.

Afară roiesc întunerici

Aici suntem noi luminoşi

Se ceartă-ntre ele biserici

Făcându-şi acelaşi reproş.

Şi tu şi iubirea există

Şi moartea există în ea

Îmi place mai mult când eşti tristă

Tristeţea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele

Cu capul mă sprijin de cer,

Tu eşti în puterile mele,

Deşi închiziţii te cer.

Ce spun se aude aiurea,

Mă-ntorc la silaba dintâi,

Prăval peste tine pădurea:

Adio, adică rămâi.

Şi totuşi există iubire

Şi totuşi există blestem

Dau lumii, dau lumii de ştire

Iubesc, am curaj şi mă tem."

N-ar fi rau daca am deschide pe forum un fir de discutie despre Marele poet.

Si eu cred ca pot spune, ca fac parte din "generatia in blugi ", chiar daca nu am avut bani, sa-mi cumpar o pereche de blugi.

@costi, @ TEOANCA, @pepsi70.ro,

Nu pot decat sa ma plec in fata ideei voastre de a-l comemora, abia la cateva ore de cand inima sa pamanteana a incetat sa mai bata, pe poetul nepamantean care, intr-un fel sau altul, ne-a marcat tuturor celor nascuti cu ceva timp inainte de revolutie... copilaria, adolescenta sau maturitatea.

Si eu apartin acelei generatii in blugi si nu pot sa nu vars macar o lacrima pentru poetul ce cu o zi inainte de a intra in coma, de pe patul de spital, isi recita ultima poezie... Nu stiu daca ati auzit-o dar era o ruga catre Dumnezeu... rascolitoare, fierbinte... plina de speranta... cum numai el stia sa scrie

In ultimul vers isi invoca tara... cerandu-i lui Dumnezeu sa-i dea "tarii mele minima dreptate"...

Cum putea sa isi ia ramas bun mai frumos de la noi, si mai ales de la tara? Cititi ce ne transmite tuturor, cu ultimele-i puteri, ultimul mare poet al neamului.

Iata poezia aici

Dumnezeu sa il odihneasca! Si sa il lase sa infiinteze si acolo, sus, un Cenaclu... Cu Vieru, Ion si Doina Aldea Teodorovici, Tatiana Stepa...

Doamne, nu lasa sa se stinga Flacara...

Deşi sunt convins că nu ar fi votat oamenii serioşi, am decis să invalidez acest articol; în acest fel e complet imposibilă votarea.

on-topic: Am asistat la Cenacluri încă de când se desfăşurau prin licee (la noi a fost cred printre primele 10 spectacole!), apoi am fost de câteva ori la Polivalentă. Pe stadioane nu m-am dus, da' îl vedeam la TV...

Căderea a fost după un spectacol de la Ploieşti, care s-a lăsat cu răniţi (poate şi morţi?) în urma unei învălmăşeli produse acolo, el scăpând efectiv gloata din mână...

Dumnezeu să-l odihnească!

noi cei mai "batrani" de pe site avem multe amintiri frumoase legate de Cenaclul Flacara... multi ani era singurul eveniment care parca ne unea si care a facut mai cunoscuti sau a consacrat o multime de mari artisti ai Romaniei... sa nu uitam ca de la inceputuri aici au cantat si recitat: Florian Pitis, Anda Calugareanu, Mircea Vintila, Doru Stanculescu, Nicu Alifantis, Stefan Hrusca, Veta Biris, Vasile Seicaru, Valeriu Sterian, Dan Andrei Aldea si multi altii... eu ma consider norocos ca i-am vazut si ascultat...

Mai adaug o poezie de-a lui Adrian Paunescu, legată şi ea, oarecum, de turism

Români prin Europa

Pe această uşă,

Astfel scriu stăpânii:

Interzis să intre

Câinii şi românii.

Umblăm prin Europa ca bezmetici,

N-avem de lucru, n-avem bani de pâine,

În vremurile când nu mai contează

Deosebirea dintre om şi câine.

Acesta e şi continentul nostru,

Plutim incestuos din ţară-n ţară,

Copiii-nvaţă multilingv, cerşitul,

Cum pot şi omorî şi să şi moară.

Şi nimeni nu ne mai întinde mâna,

Decât cu viclenia jucăuşă,

De-a ne o prinde şi de-a o închide,

Cu minimum de riscuri, în cătuşă.

Noi suntem infractorii de serviciu

Ai Europei, care stă la pândă,

Aşa cum e cu alţii iertătoare

Ea ca pe sclavi încearcă să ne vândă.

Părinţii şi copiii mor, prin ţară,

Şi noi de noi ne-nstrăinăm cu toţii,

Purtând pe umerii trudiţi şi gârbovi

Cămaşa rece a străinătăţii.

În plină degradare, zi şi noapte,

Invidia şi dorul ne apasă,

Ne lenevim, ne pervertim, ne ducem,

Că n-avem loc şi rost la noi acasă.

Umblăm prin Europa fără ţintă,

Ca niste zilieri, de azi pe mâine,

Furăm şi siluim, mai şi ucidem,

Români la rangul dintre romi şi câine.

Miercuri 27 0ct 2010 am citit in ziarul Ring acest editorial, am simtit ca poetul se astepta la ceva rau si m-am rugat sa nu se intample... nu acum... Se pare ca firul vietii lui atat a fost. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Clipa de cumpana

Adrian Paunescu: in serviciul dv.

Există, probabil, pentru fiecare dintre noi, o clipă de cumpănă în care, conştient sau intuitiv, o ia într-o direcţie a vieţii, care îi modifică tot traseul viitor. Am văzut rude şi prieteni alegându-şi calea. Nu în fiecare zi apar aceste răspântii. Eu însumi, cu puterea de a selecta, pe care o dobândisem la acea vârstă, am reuşit să descopăr, prin ceaţa tinereţii, către ce să mă îndrept. Sau, poate, aşa îmi spunea să fac invizibilul supraveghetor al rătăcirilor noastre prin destin. Au fost şi momente grele. În august 1990, după prima mea întoarcere la Chişinău şi la Copăceni, în Basarabia, m-am îmbolnăvit şi parcă nu mai aveam nicio putere asupra trupului meu. Mă găzduia familia Grigore Vieru. Eu aşteptam să mă întorc la Bucureşti, pentru a încerca să mă refac. Grigore m-a internat în spital. Făcusem fibrilaţie şi dublă pneumonie. Medicii români, ruşi şi ucraineni din Spitalul Republican al Moldovei s-au ocupat inspirat şi sârguincios de mine şi, după nu puţine zile, am plecat refăcut la Bucureşti. Trecusem printr-o clipă de cumpănă.

Au trecut 20 de ani şi în ornicul meu bate o nouă clipă de cumpănă. Pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă, trebuie să mă despart de ai mei şi să încerc o reîncărcare profundă a bateriilor organismului. De când am acceptat această soluţie, în ochii mei s-au schimbat toate: şi culorile, şi mişcările lumii, şi scara de valori. Au retrogradat vanităţile şi s-au impus brusc, din nou, valorile etern umane. Mi-am dat seama, încă o dată, ce mult contează să nu fii singur pe pământ. Mi s-a arătat, întreagă, nimicnicia de a mă supune banului şi puterii, deşi, fără un minimum de bani şi de putere, nici unul dintre noi nu şi-ar putea procura alimente, medicamente, confortul elementar. Dar atât. Cursa nebunească om contra om mi-a apărut ca o maladie de origine străină. Una e competiţia şi alta - ura devenită lege a supravieţuirii.

Nici măcar n-am puterea să-mi imaginez până la capăt cum ar fi această despărţire de ai mei dacă s-ar transforma din temporară în definitivă. Şi nici nu ştiu ce simţ în plus mi-ar trebui ca să-mi dau seama, din vreme, de această posibilitate care nu trebuie niciodată exclusă. Când am răspuns invitaţiei de a fi oaspete al Americii, pentru un an academic, parcă mă duceam în altă formă de viaţă. Plonjam în necunoscut şi dădeam şi semne de voioşie turistică. Dar nu mai vedeam viitorul. Acum, nici măcar nu e vorba de o călătorie. E obligatoriu pentru mine să lipsesc un timp de acasă, pentru a spera că mă întorc, întremat, acasă. După ce acest nou episod de viaţă se va fi încheiat, nu voi ezita să-l descriu. Acum însă îmi interzic orice anecdotică. Pur şi simplu, e ca şi când aş pleca în sat, la nişte prieteni, să fac rost de nişte jăratic, să reaprind focurile din sobele casei mele, odată cu venirea iernii. Şi, iarăşi, cât de important e să nu fii singur pe pământ! Când exişti şi în conştiinţa altora, e ca şi când te-ai transforma, din unul, în mai mulţi. Astfel, chiar ameninţarea cu dispariţia, devine mai puţin eficientă, dacă e să te elimine din conştiinţa tuturor...

Într-adevăr, tristă zi nu numai pentru generația în blugi, ci pentru toți cei ce-l iubesc pe genialul poet, Eseninul liricii românești, cum îl defineau contemporanii... Ne va fi dor cu siguranță de timbrul inconfundabil al vocii sale și de maniera dramatică în care-și recita propriile versuri, acompaniat totdeauna de acordurile triste ale chitarei. Ne va fi dor de adevărurile imateriale rostite în pașii rimelor sale și de îndemnurile înflăcărate purtate de versuri destinate a ajunge la toate inimile: respectați-i pe părinți, aduceți-vă aminte, iubiți-vă, nu uitați că suntem români, să luăm totul de la capăt, să luptăm pentru adevăr, să fim uniți, să sperăm, să avem încredere! Nu-s cuvinte goale cum poate le pare unora astăzi, sunt moștenirea de speranță și optimism ce ne-a lăsat-o poetul și pe care avem datoria morală de a o duce și noi mai departe, către generațiile viitoare.

Și totuși, cu toții suntem muritori... Suntem conștienți de acest adevăr, singurul adevăr de fapt de care suntem siguri și înainte de ceasul morții avem presentimente, premoniții, viziuni. Iată ”presimțământul” lui Adrian Păunescu, o poezie scrisă mai demult, dar surprinzător de actuală...

Adrian Păunescu – Presimțămantul

Va veni iarna, miroase a fulg,

Taranii pun lemne-n soproane,

Si sfintii din mistice taine se smulg

Si incaruntesc in icoane.

Va veni iarna, la munte fac foc

Muntenii uitati de guverne,

Ei care nu au nici salarii, nici loc,

Ci doar existente eterne.

Va veni iarna si apele curg

Tragand dupa sine obarsii

Si-n scurtele zile cu vanat amurg

La geamuri de case bat ursii.

Va veni iarna curat si rapid,

Un rug pe sub brume se stinge

Si gura spre cer daca vreau s-o deschid

As spune, dar gura mea ninge.

Va veni iarna, iubito, e frig,

Un frig ce spre cerga nu mana,

Atata mai pot sa te rog si sa strig,

Da-mi aspra manusa de lana.

Va veni iarna, ba nu, a venit,

Caldura eu n-o voi gasi-o,

Ci trist am sa plec, garbovit, ostenit,

Prin muntii ce canta: Adio!

Dumnezeu să-l odihnească! Noi nu-l vom uita!

ni se duc valorile si nu putem pune nimic in loc

acesta este cel mai trist lucru.

D-zeu sa-l odihneasca!

nu fiti tristi!! EMINESCU se bucura!!! are acum langa el pe cineva la fel de valoros!!

noua ne ramane doar mandria ca am fost contemporani cu marele poet patriot...

In ce mod de-a dreptul sublim si-au luat adio de la maestru suporterii Universtitatii. Impresionant ce s-a intamplat acum 10 minute pe stadionul Ion Oblemenco din Craiova, la partida Universtitatea-Otelul. Mi-au dat lacrimile, sincer.

REPETABILA POVARA

Cine are părinti, pe pământ nu în gând

Mai aude si-n somn ochii lumii plângând

Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminti,

Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinti.

Ce părinti? Niste oameni ce nu mai au loc

De atâtia copii si de-atât nenoroc

Niste cruci, încă vii, respirând tot mai greu,

Sunt părintii acestia ce oftează mereu.

Ce părinti? Niste oameni, acolo si ei,

Care stiu dureros ce e suta de lei.

De sunt tineri sau nu, după actele lor,

Nu conteaza deloc, ei albiră de dor

Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,

Câtă muncă în plus, si ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca si când as urla,

Eu îi stiu si îi simt, pătimind undeva.

Ne-amintim, si de ei, după lungi săptămâni

Fii bătrâni ce suntem, cu părintii bătrâni

Dacă lemne si-au luat, dacă oasele-i dor,

Dacă nu au murit tristi în casele lor...

Între ei si copii e-o prăsilă de câini,

Si e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinti, pe pământ nu în gând,

Mai aude si-n somn ochii lumii plângând.

Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii

Nu copil de părinti, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns

Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.

Mai avem noi părinti? Mai au dânsii copii?

Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliti de nevoi si cu capul plecat,

Într-un biet orăsel, într-o zare de sat,

Mai asteaptă si-acum, semne de la strămosi

Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,

Si ca niste stafii, ies arare la porti

Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.

Cine are părinti, încă nu e pierdut,

Cine are părinti are încă trecut.

Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,

Unde-avem si noi însine ai nostri copii.

Enervanti pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,

Si în genere sunt si nitel pisălogi.

Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,

Ba-i nevoie prea mult să le spui si explici,

Cocosati, cocârjati, într-un ritm infernal,

Te întreabă de stii pe vre-un sef de spital.

Nu-i asa că te-apucă o milă de tot,

Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?

Că povară îi simti si ei stiu că-i asa

Si se uită la tine ca si când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus

Pe constiintă povara acestui apus

Si pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,

Se vor împutina cei ce n-au si ne cer.

Iar când vom începe si noi a simti

Că povară suntem, pentru-ai nostri copii,

Si abia într-un trist si departe târziu,

Când vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,

Vom pricepe de ce fiii uită curând,

Si nu văd nici un ochi de pe lume plângând,

Si de ce încă nu e potop pe cuprins,

Desi plouă mereu, desi pururi a nins,

Desi lumea în care părinti am ajuns

De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

Nimic altceva de comentat decat ca mi-am vazut parintii imbatranind si cum cum se sting iar acum, la randul nostru suntem pentru copiii nostri, parinti spre trecere.

Nimic nu este mai reprezentativ pentru ciclurile vietii decat cele 36 de statui de femei, barbati si copii care inconjoara o coloana inalta de 14 m in care sunt scuptate trupuri umane in parcul Vigeland din Oslo. Dupa ce le vezi, devii mai senin si capeti o alta perceptie asupra rosturilor existentei tale pe pamant.

@costi, plecaciune pentru idee.

Azi m-au tot framantat ganduri asemanatoare, pregatisem ceva si m-a bucurat nespus faptul ca tot mai multi dintre noi, cei de pe-aici, gandim la fel!

RUGA pentru POET

Cand si cand, in mijlocul Baraganului, pe cerul copilariei mele cadea cate o stea. Eram, de cele mai multe ori, cu varul meu Costica, Domnul sa-l odihneasca in pace! Tolaniti in fanul proaspat cosit, asteptand sa se coaca noaptea, daca-ntelegeti ce vreau sa spun. Incercam sa furam cativa struguri din via colectivului. Struguri buni, buuuni, cum viile noastre nu aveau, iar paznicii se culcau dincolo de crucea noptii... dar asta e o alta poveste.

O urmaream cu privirea si ma grabeam sa-mi pun o dorinta. N-aveam prea mult timp. Stiam ca, in acele putine secunde, un suflet pleca spre locul sau in alta lume si, din cate se spunea, orice dorinta apucam sa-mi pun atunci, cand inca lumina stelei nu se stingea, s-ar fi indeplinit.

Zice-se ca azi, pe la 7 si un sfert dimineata, Adrian Paunescu ar fi trecut in nefiinta.

Oficial.

Eu nu cred.

N-am fost inspirat, sa-l trezesc, macar putin, pe varul Costica si sa pazim cerul noptii trecute. Eu nu cred ca Adraian Paunescu a plecat azi de dimineata. El trebuie sa fi plecat in crucea noptii, caci steaua lui nu poate pleca fara sa lase, asa cum intrega lui viata a lasat, o urma intens luminoasa in urma lui. Sunt sigur ca, daca noi doi am fi stat, asa cum stateam acum multi, prea multi ani, cu privirea pierduta in inima cerului, l-am fi surprins pe POET facandu-ne cu mana. Si-am fi vazut urma...

O urma pe cer... si o urma in viata noastra spirituala.

Mi-as fi pus o dorinta. Poate doua, daca as fi fost suficient de atent sa vad caderea la nasterea ei.

N-o sa va spun ce mi-as fi dorit. N-am vazut lumina, insa tot sper sa se-mplineasca.

Doamne-Dumnezeule mare si bun!

Azi noapte, in marea mila a Ta, ai binevoit sa lasi un suflet mare sa mearga catre tine.

L-oi fi mustrat, poate, pentru pacatele omenesti pe care, asa cum tot Tu oranduit-ai, le-o fi facut in trecerea lui prin colbul din care L-ai creat. Nu-l mustra prea tare, a fost OM, si oamenii nu-s fara de pacat. Caci prea multe din pacatele omului se leaga de trupul lui. Iar trupul trece.

Judeca, Doamne, in nemarginita ta cunoastere, sufletul sau.

Vazut-ai, caci numai Tu poti vedea totul, risipa de spirit din jurul sau.

Vazut-ai, caci nimic nu-Ti este nestiut, pe toti cei pe care i-a inaltat.

Nu-l judeca aspru, Doamne Dumnezeul nostru, pentru pacatele omenesti. Caci multa lumina raspandit-a el printre noi, gratie harului cu care L-ai inzestrat.

Rogu-te, Doamne, mangaie crestetul robului tau Adrian, ostoieste-i ofurile cu care a plecat dintre noi, si aseaza-l de-a dreapta Ta.

Amin!!

Bubumaia, impresionant ca-ntodeauna!

Poem pentru Paunescu

Un glas de negura alearga prin padurile de stejar

Chemarea strabunilor a strapuns a timpului hotar

Umbre strambe ne privesc din lumea marilor taceri

Presarand versuri absurde peste-a vietii primaveri

E jale-n tara, se plange mult, se vorbeste-n soapte

Caci azi, inc-o farama din noi s-a pierdut in noapte

Calin

Am aflat si eu astazi de moartea marelui poet, intorcandu-ma spre casa. Mi-am adus aminte de anii in care si eu am fost la cenaclul Flacara, chiar daca eram doar adolescenta. Mi-am adus aminte de zilele de joi in care asteptam cu frenezie sa deschid radio-ul si sa ma bucur de muzica folk si de poeziile poetului.

L-am iubit de mica, i-am citit si recitit "caramizile negre".

Din punctul meu de vedere a fost si este cel mai mare poet roman dupa Eminescu.

"Va vad pe toti mai buni si mai umani", spune Paunescu in ultima sa poezie, pe patul de spital. Credeti ca putem si noi sa simtitm asta?

"Lume, lume

De la mine pân’ la tine

Numai fluturi şi albine,

De la tine pân’ la mine,

Numai rău şi nici un bine.

De la mine pân’ la ea,

Numai lanţ şi numai za,

Unde-i ea şi unde-s eu,

Numai piese de muzeu.

De la noi până la lume,

Numai fiare fără nume,

De la lume pân’ acasă,

Numai vreme friguroasă.

De la mine pân’ la ei,

Numai lupte şi scântei,

Ei acolo, eu aici,

Şi-ntre noi e-un fel de bici.

De la voi la oarecine,

Numai guşteri şi ruine,

Din neant la dumneavoastră,

Numai gratii la fereastră.

De la noi până la noi,

Numai ei, din doi în doi,

Invers, de la noi la noi,

Numai stare de război.

De la toate pân’ la toate,

Numai tu, singurătate,

Numai tu şi eu şi plânsu-mi,

De la eu până la însumi."

(Versuri: Adrian Păunescu)

Fara puncte, va rog!!

plange sufletul din mine

plange pentru tine.

sunt doua dintre versurile pe care le-am scris in tinerete dar care se potrivesc foarte bine acum.

s-a dus dintre noi unul dintre cei mai patrioti romani. astazi am reascultat si fredonat melodii pe versurile marelui poet Adrian Paunescu si mi-am adus aminte ca undeva am pastrat benzi de magnetofon pe care sunt imprimate de la radio cateva editii din Cenaclul Flacara, pe care din pacate, nu reusesc sa le 'transcriu' pe suport magnetic modern.

Doamne, ocroteste-i pe romani

Versuri originale: Adrian Paunescu

Doamne nu uita de noi, suntem saraci plini de nevoi,

Doamne, ocroteste-i pe Romani.

Suntem saraci si plini de amar, plinsu' nostru-i in zadar,

Doamne, ocroteste-i pe Romani. (bis strofa)

Saraca tara bogata, mult ai trait suparata,

Doamne, ocroteste-i pe Romani.

Ne-o umplut amaru crud, plinsu nostru-i tot mai crud,

Doamne, ocroteste-i pe Romani.

Transilvania mea sfinta, de multi ai fost tu dorita,

Doamne, ocroteste-i pe romani.

Da-i a nost Ardealu sfint, de cind suntem pe pamint,

Doamne, ocroteste-i pe Romani.

Da-i a nost Ardealu sfint, de cind suntem pe pamint,

Doamne, ocroteste-i pe Romani.

si aici aveti coloana sonora: click aici

si ultima poezie a marelui poet scrisa de pe patul de spital la 31 oct. 2010

De la un cardiac, cordial

versuri: Adrian Paunescu

De-aicea, de pe patul de spital,

Pe care mă găsesc de vreme lungă,

Consider ca e-un gest profund moral

Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi,

Din maxima profesorului grijă,

În jurul obositei mele inimi

Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanţă revenind,

Cu cine ştie ce bolnav aicea,

Alarma mi se pare un colind

Cu care se tratează cicatricea.

Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,

Păziţi-vă şi inima, şi gândul,

De nu doriţi să vină anii grei,

Spitalul de urgenţă implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial,

De-a dreptul cardiac, precum se ştie,

Recunoscând că patul de spital

Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,

Eu însumi sunt mai omenos în toate,

Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani

Şi ţării mele minimă dreptate.

Dumnezeu sa-l odihneasca in Pace!

Pacat ca ne pierdem valorile prea devreme si nu avem ce sa punem in loc.

Maestre, ai plecat acolo sus, unde acum poti sta de vorba cu Mihai Eminescu, Nichita Stanescu, Eugen Barbu.

Care va fi urmatorul scaun liber?

Atat timp cat milioane de oameni s-au sensibilizat afland de disparitia fizica a lui Paunescu, noi romanii mai avem o sansa.

@michi

din pacate "milioane de oameni se sensibilizeaza" pentru maximum 2-3 zile, hai, o saptamina pt ca e vorba de A. Paunescu si procentul de populatie cu virsta peste 40 de ani este mai mare decit cel al tinerilor.

Nu trageti! Am preferat cinismul pt ca asta zguduie mai tare decit orice argumente logice.

Nu stiu daca fac parte din generatia in blugi, cliseul drag al celor de virsta mea. Ce stiu este ca muream de ciuda ca nu puteam sa merg la Cenaclu (n-am fost niciodata) si trebuia sa ma multumesc cu ce ascultam la VEF-ul care prindea si Europa Libera...

Joi seara... delectare... Mistretul cu colti de argint, mai tineti minte? Stefan Augustin Doinas... nu s-a lipit de mine deloc (cam greu cu poeziile la mine...) pina cind l-am auzit pe... Mihai Stan recitandu-l. Va mai amintiti vocea lui sonora, inflexiunile vocii, parul lui carunt, mustata... inchideai ochii si "vedeai" actiunea... Imi transmitea emotie de fiecare data cind il ascultam... Cine mai vorbeste azi despre acest mare actor? Cine stie macar cine a fost?

AP, pardon, Domnul Adrian Paunescu va reusi sa treaca veacurile doar pentru ca a fost si prolific (cred ca asta va fi "salvarea" lui/operei lui), pe linga genial. Un alt fel de geniu... daca ar fi sa ne gindim numai la Nichita... doua feluri de a scrie poezie total diferite. Rima lui AP, a Domnului AP, va rog sa ma scuzati, pare la prima vedere facila. Cine isi aduce aminte de faimoasele brigazi artistice si textele de acolo, va intelege la ce ma refer. Si totusi... cita emotie reuseste sa transmita fara a recurge la "inovatii" lingvistice (vezi Eminescu sau Nichita)...

Ce departe par anii '90 cind chiar dintre participantii spectatori ai Cenaclului aruncau, figurativ din fericire, cu pietre in omul Paunescu pentru poeziile, putine, in comparatie cu restul operei sale, scrise in cinstea cuplului prezidential...

Atit de multe minti luminate am avut/avem incit poporului astuia nu i se pare o impietate sa-si devoreze "virfurile"... parca ne-am ghida dupa "lasa, ca are balta peste"... Mda... da' pesti precum Domnul Adrian Paunescu, Domnul Nichita STanescu, Domnul Cioran, Domnul Ionesco, Domnul Brancusi... si alti si alti Domni... nu se nasc chiar in fiecare decada a fiecarui secol...

Bine ca sint manuale in care se studiaza despre Andreea Esca, Ion Cirstoiu... cine stie... poate copilul meu o sa aiba un capitol special dedicat Biancai lu' Bote, sau Adelinei lu' Virciu... vi se pare ca mergem spre "lumina"?

Citi copii vor fi macar informati, nu mai zic indrumati sa studieze, despre un Zaharia Stancu, mai tineti minte pasajul cu culesul viei cu botnita la gura? Si faimosul "sa nu uiti, Darie"... uite ca Darie care acum are 20 de ani n-ar concepe viata fara computer, ar da orice sa lucreze intr-o multinationala unde spalatul creierelor este la mare pret, numai ca poarta diverse nume englezesti de data aceasta, nu rusesti. Darie adultul se inrobeste luind credit de la banca in niste conditii umilitoare pt ca Dacia e pt. "saraci" si pt ca colegu' are nu stiu ce marca si "io" de ce nu?

Darie adultul si daca ar vrea n-ar mai ava timp de poezie, de un roman bun... in cel mai bun caz se va opri la Coelho, sau Brown, sau la ce-o mai fi la moda... si neaparat nu autori din Romania, ma rog... a fost moda Cartarescu... prin '90 lumea il descoperea pe Plesu... toti semidoctii nu pierdeau nici un prilej sa arunce, chipurile neglijent, ca si cum ar fi venit firesc, o referire la sexul ingerilor...

Va mai vorbi cineva despre Ileana Vulpescu? Pina si cei din generatia mea cred ca mai departe de "Arta Conversatiei" n-au mers... din pacate. "Carnetul din porthart" este o carte de o mie de ori mai buna, dupa parerea mea. O fi auzit cineva de ea? Se va obosi cineva sa caute macar informatii despre sotul ei, Romulus Vulpescu-cel mai bun traducator al lui Francois Villon? Pardon, Francois qui? Balade in jargon, ce-s alea?

La Medeleni... sirop... Harry Poter rules

Cella Serghi... pardon, cine?

G. Calinescu... liceul? NU, scriitorul... "never heard"... vom auzi, probabil, in nu foarte multi ani de acum inainte...

Scuze, m-am aprins. Dar cind vad toata plingosenia de la TV, oameni care intorc pe toate fetele aceleasi si aceleasi teme... si sa filmam si la Birca, si casa poetului... mai avem sa punem camere de dimensiuni nano in creierele copiilor, sotiei... sa scormonim pina la ultima celula si sa punem pe TV... asa cum prostituatele pe centura pe gerul cel mai crincen sint aproape goale.

Sa nu mai ramina nimic de descoperit... va dam noi pe tava... luati de aici si digerati, nici nu trebuie sa va obositi sa cautati... Nu mai trebuie sa faceti niciun efort sa va folositi imaginatia, sa va urmati curiozitatea... nu, va dam noi: Bianca, Adelina, piticu' porno etc etc...

Pina o sa ajungem exact ce trebuie: doar niste consumatori de mincare, haine, produse in general. Cultura? Ce e aia, cit costa, ma ajuta in cariera, promovez mai repede in multinationala mea? Imi cumpara inca o casa in Pipera?

Nu va lasati copiii sa se indrepte spre asa ceva, macar povestiti-le experientele voastre, invatati-i ca a visa nu e pierdere de timp, activitate neprofitabila. Si ca a citi nu inseamna doar sa fii in stare sa citesti subtitrarile filmelor sau etichetele gentilor Vuitton... Puneti-le voi in mina cartile copilariei voastre, chiar daca ei tinjesc dupa ultima serie din Harry Poter, nu carteam cu DVD-ul...

Faceti asta si Domni ca Adrian Paunescu nu vor avea cum sa ramina doar niste nume intr-un dictionar literar...

@dandana - vai, cata dreptate ai... pur si simplu m-ai rascolit...

Dandana, ai prins un tablou crud si realist al societatii noastre. Nu ai punctat ca ne pleaca tinerii, ne pleaca valorile ramanand aici cateva milioane de asistati la mila guvernului. Cum totdeauna am avut nevoe de un tatuc, pe care de fiecare data poporul l-a iubit si urmat orbeste, cum Doamne nu ne scoti in drum un lider cu magnetismul lui Paunescu care sa stie ce sa faca pentru tara?

M-am abatut de la filozofii turistice? Pai am utilizat cuvantul " drum".

@michi

nu cred in ideea de tatuc. cred cu tarie in ideea de law enforcement adevarat.

am si argument pt afirmatia de mai sus o istorioara, dar postul asta era despre poetul... care e bine sa ramina in constiinta noastra poetul, sau mai bine zis omul de cultura ca n-a scris numa' poezii.

Chiar ma gindeam ca atunci cind Vadim Tudor il va urma lumea va vorbi de ala de la Romania Mare. Ma rog, si din vina lui, oarecum.

Dar sincer, acum... Vadim este walking audio-library... citi vor sta sa separe omu' politic de omu' de cultura? Si Vadim transpira... nu cultura e cuvintul potrivit... eruditie, mai degraba.

@michi, concluzie: tatuc nu bun... indiferent cit de inzestrat ar fi si ce personalitate puternica ar avea.

hai sa ne amintim de celebrul roman "1984", mai bine zis sa nu-l uitam niciodata.

@dandana... ai şi nu ai dreptate. Tineri cărora nu le păsa de literatură erau şi acum 40 de ani, la fel cum sunt şi acum. totul e să ne îngrijim de cei cărora le pasă. Să le oferim o şcoală care să-i poată educa eficient. Dar... unde? că la noi şcoala a început să moară încă din anii '80 ai secolului trecut, acum făcându-i-se parastasele...

Am fost în seara asta să îmi iau rămas bun de la Maestru. Dormea împăcat; peste câţiva ani ne vom revedea, într-o lume liniştită. Doar că el s-a grăbit puţin; i-o fi fost dor. Dor de Moţu' Pittiş, de restul Găştii ce-a plecat deja pe calea fără de întoarcere... să cânte prin Rai, să spună sfinţilor poezii.

Erau acolo mai mult oameni din această "generaţie în blugi" (care nu avea de unde să-i cumpere, cu excepţia bişniţarilor!). Cred ca mai mult de 3/4 din cei care stăteau cuminţi la coadă erau trecuti de 50 de ani. Şi restul aveau peste 40...

Şi culmea! NU SUNT UN FAN (şi nici n-am fost!) al Poetului. Dar e un reper al culturii noastre şi trebuie tratat ca atare. Şi a fost şi un reper al tinereţii mele. Un om care mă putea face să merg pe jos de la sala Polivalentă până în cartierul Floreasca, atunci când reveneam de la Cenaclu... la ore mici ale dimineţii... Avea o mare putere de atracţie, dar şi o carismă deosebita.

Incă odată, DUMNEZEU SĂ-L IERTE!

PS i-am văzut şi pe micul Boc, dar şi pe marele Piersic... În timp ce primul a plecat grăbit, furişat parcă, Actorul a fost oprit de cioclii cu camere şi microfoane, zăbovind îndelung şi vorbind despre Poet... Dacă nu mi s-ar fi părut că aş fi fost ridicol, m-aş fi dus să-l sărut...

@Dragos

adevar grait-ai... stii care e ironia? intotdeauna o generatie va spune despre precedenta... pfoa... pai pe vremea mea... nu stiu ce-o sa se aleaga de voi.

Ei bine lumea merge inainte, numa' ca "inainte" asta nu e acelasi pt cele doua generatii. La fel cum binele meu pt tine poate sa fie iadul pe pamint...

Complicate si incurcate caile...

Si totusi... indiferent de cite carti am/n-am citi fiecare dintre noi, lumea merge inainte... inainte spre ce?

Un mic exemplu care pe mine m-a bulversat dintr-un anume pct de vedere...

Traim in vremurile in care inamicu' nr 1 sint teroristii nenorociti, care cam par a fi neamuri cu aia de nu se mai gaseau la noi dupa '90... sper ca ati sesizat ironia.

Ce sa facem noi ca sa mai limitam miscarea maselor, consecinta alminteri evidenta a globalizarii atit de iubite de o parte a globului... si sa le dam si senzatia ca ce super extra nemaipomenite servicii le punem la dispozitie, plus ca mai vindem si tehnologie si aparatura la greu... Mai ales ca stim ce reactie de respingere au avut initial scannerele oculare de pe Heathrow...

Privium, aka scanarea irisului, este "vindut" de Schiphol prin KLM/Air France ca... SERVICIU pt detinatorii de Platinium si Gold card... Intelegeti unde s-a ajuns???

Si eu am preocupari inalte gen cine o sa mai citeasca sau o sa mai fie preocupat de cultura...

Vi se mai pare lumea descrisa in Minority Report asa de indepartata? Mie nu... Sau ce se intimpla in Gattaca...

nu va trec fiori reci pe sira spinarii? pe mine da...

inteleg perfect de ce oamenii trebuie sa fie cit mai putin educati, iar aia cu oarecare educatie trebuie specializati pe domenii si nu angajati ci inrolati in entitati comerciale multinationale, desigur... astfel un anume set de reguli ajunge in timp super scurt, eficient ar zice ei, la un numar foarte mare de subiecti raspinditi pe o arie geografica cit mai larga...

Si asa ajungem sa ni se spuna ca Blue is the New Red... daca cine a vazut wall-e a mers mai departe de dansul micutului robot cu simpatica EVE...

stiu... hai, mai, nu mai exagera...

@dandana, mie parca mi-e mai teama de "Idiocracy" decat de "Minority report" si/sau "Gattaka"...

@dandana, departe de mine ideea de a te contrazice... dar cred ca Adrian Paunescu a scris, dincolo de toate... pentru oamenii de rand... printre care ma regasesc si eu... Am constat ca de cand a murit, oamenii din jurul meu, colegii mei de la servici, care nu au nimic de a face cu literatura... l-au deplans sincer... Poeziile lui sunt poeziile sufletului romanesc... cu ceea ce avem noi mai profund si mai sfant... si cred cu tarie ca aceste valori mai exista inca, in noi... si in copiii nostri... Vorbim despre dragoste... in toate formele si infatisarile ei: dragostea de parinti, de tara... de iubita...

Mai mult ca oricare alt poet Adrian Paunescu a rezonat cu poporul roman... nu cred ca un alt poet a avut vreun astfel de impact national, fie si pentru ca altele sunt posibilitatile de mediatizare... acum. Nu cred ca faptul ca a fost prolific il va salva de uitare... ci poeziile lui.

Aici, in Craiova, la primarie, de vineri, s-a improvizat un el de colt comemorativ... oamenii vin si aprind lumanari, lsa flori... nu pentru ca e cool... pentru ca apare subiectul la televizor... ci pentru ca regreta sincer... Stii ce impact avea, aici, la noi, in anii '80... cand Craiova era Campioana unei Mari Iubiri... mii de oameni il idolatrizau... tinea in frau zeci de mii de oameni la Cenaclu... a fost chiar un fenomen, o pata de culoare intr-o lume cenusie si urata.

Noi aici chiar am plans... dincolo de orice... era ea mai celebra voce a oltenilor... cu el a murit un pic si din tineretea noastra... Dar ce e cel mai trist e ca a murit trist si neindreptatit... cred ca de fapt a murit, pur si simplu, de inima rea... Poate invatam ceva din asta. In ultima lui poezie ne spunea:

Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,

Păziţi-vă şi inima, şi gândul,

De nu doriţi să vină anii grei,

Spitalul de urgenţă implorându-l...

Azi e ziua inmormantarii lui... poate ar fi bine sa il lasam sa plece in pace... fara alte cuvinte decat cele crestinesti:

Dumnezeu sa-l ierte!

Draga Costi, nu pot decat sa te felicit pentru initiativa pe care ai avut-o. Iti multumesc pentru ca mi-ai dat ocazia de a scrie si eu cateva ganduri.

E trist ca intr-o lume in care patriotismul a devenit o notiune desueta si uzata, inexpresiva chiar, nu mai stim sa-i recunoastem pe adevaratii patrioti si, cu scepticismul firesc intr-o astfel de lume pangarita, ii bagam in aceeasi oala cu lichelele ce se pretind mari iubitori de tara.

Am intalnit in ultimele doua zile oameni care il hulesc si il injura pe Adrian Paunescu, intinandu-i pe nedrept memoria. Revoltator! Sunt, in cel mai bun caz, acei ipocriti care se prefac a nu intelege notiunea de compromis - pentru ca, da, oricat le-ar parea unora de neverosimil, Poetul a facut un compromis de pe urma caruia a platit o mare parte din viata. Fara acest compromis, nu le-ar fi putut oferi atator oameni bucuria senzatiei de Libertate – o libertate pe care multi o visau atunci, cu o patima cu totul straina (din pacate, din fericire?) celor care au sub 20 de ani astazi. Dincolo de acesti ipocriti, sunt nulitatile, limitatii, care n-au citit un vers in viata lor, dar au invatat sa foloseasca tastatura si profita de orice ocazie care li se ofera pentru a le dovedi tuturor (stiti vorba conform careia “prostul daca nu-i fudul... ”) cum stiu sa macelareasca limba romana, inchipuindu-si, in ingustimea intelectului lor, ca au dreptul sa judece valorile noastre de suflet.

Dincolo de tot ce i s-ar putea, probabil, imputa lui Adrian Paunescu (eu insami recunosc ca am avut momente cand l-am admirat mai putin, din cauza anumitor optiuni politice, fara pretentia de a-l judeca vreo clipa), nu putem, nu avem voie sa contestam uriasul sau talent, valoarea poeziei sale si fenomenul pe care l-a reprezentat – la vremea sa, dar nu numai – Cenaclul Flacara. Singurul regret pe care il am este ca n-am putut participa “pe viu” la acest fenomen (aveam doar 10 ani cand a fost interzis Cenaclul).

Atasez si eu o binecunoscuta poezie a lui Paunescu, care ar trebui sa le dea mult de gandit acuzatorilor sai:

ANALFABETILOR (!)

V-am spus că sunt un om periculos

Şi nu mi-aţi luat avertismentu-n seamă.

V-am spus s-aveţi pentru persoana mea

Un plus de-ngrijorare şi de teamă.

V-am spus că fac teribil de urât

De sunt călcat puţin pe libertate.

V-am spus ca sunt oşteanul credincios

Dar care doar cu inamici se bate.

V-am spus să vă astâmpăraţi şi voi,

Cenzori capricioşi ai vremii mele,

C-o să vă coste scump măruntul moft,

De a ne face nouă zile grele.

V-am spus să puneţi mâna să munciţi.

Să nu mai tot pândiţi zeloşi din umbră,

V-am spus că n-o să placa nimănui

Pornirea voastră, tulbure şi sumbră.

V-am spus că vremurile s-au schimbat

Şi că situaţia e mai complexă,

Nu-i intelectualul - servitor.

Cultura nu-i ceva ca o anexă.

Şi lumea nu se poate cuceri

Umflând la cifre şi mimind tumulturi

Cu aroganţi şi trindavi doctoranzi,

Cu papagali care ţin loc de vulturi.

V-am spus şi am puterea să mai spun

Ca nu încape muntele în seră

Ca prea-i scurt drumul de la rai la iad

Şi de la căprioară la panteră.

V-am spus să nu-l fetişizaţi pe Marx,

Să nu-i păstraţi în spirt învaţătura

Şi voi într-una fără să-l citiţi

Îl pomeniţi până vă doare gura.

V-am spus că bătălia pentru om

Nu iartă astăzi nici o dezertare

Şi voi v-aţi decorat voi între voi

Când lupta este în desfăşurare.

V-am spus că muzica nu-i un microb

Care ameninţă civilizaţii

E-a omului pentru a fi mai bun,

V-am spus: ceva care să-i placă daţi-i.

V-am spus, concetăţeni analfabeţi,

Şi luaţi aminte şi să ţineţi minte.

Dar nu ştiam ca v-aţi născut şi surzi

Şi scoateţi arma când vedeţi cuvinte.

1979

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca acolo unde este!

@ Costi,

Ideea de a scrie un omagiu, in cinstea lui Adrian Paunescu, marele Domn al poeziei noastre contemporane, a fost de bun augur, a scos la iveala calitatea oamenilor, intreresul lor pentru cultura romaneasca, dorinta de mai bine care izbucneste din toate inimile romanilor, atat de incercati in trecut, dar si azi...

Sentimentul patriotic nu poate fi atrofiat la noi, indiferent cat de mult s-ar stadui denigratorii de neam si de tara.

Poetul, Omul, Adrian Paunescu a reusit sa polarizeze energii latente in fiecare dintre noi, cei care am trait si am urmarit fenomenul Cenaclului Flacara. Va spun sincer, nu am fost decat o singura data la Cenaclu... Era in primavara lui 1974, chiar in noaptea de Inviere. Atunci, in Sala Sporturilor din Bucuresti, entuziasmul tinerilor era la cote maxime. Am fost martor apoi, la toata evolutia poetului, am citit poezii din mai toate volumele cate i-au aparut, i-am ascultat cu atentie pe cei care l-au cunoscut personal, citeam revista Flacara care se epuiza cu o rapiditate de neimaginat... au aparut in paginile revistei, articole ce se refereau la oameni ce faceau mult bine altor oameni, cu stiinta si puterile lor miraculoase.

Lansarea tinerelor talente se facea cu o buna cumpanire a calitatii de catre echipa Cenaclului Flacara.

Ce a facut acest munte de OM pentru romani, cum a reusit el sa ne redea demnitatea ce parea pierduta la un moment dat a fost o constructie de ani si ani, de truda, de emotii, de sacrificii imense, de daruire pe care nu toti au inteles-o pentru ca nu au patruns deloc in opera poetului, n-au citit, dar au emis ganduri nepotrivite, otravind pe nedrept acolo unde nu era decat mult bine.

La capataiul poetului, ieri, mult iubitul Victor Socaciu, a facut un legamant, acela de a-i aduna pe cei din Cenaclu, macar din cand in cand, la zilele de sarbatoare ale romanilor.

As vrea sa fie o chemare la mai mult, o revenire a Cenaclului, o reaprindere a Flacarii, o dovada ca putem mai mult, ca suntem o forta in lumea asta...

Si suntem...

Si suntem nu numai o " Rezervatie de zimbri ", ci niste zimbri in libertate pe care o vom apara cum vom sti mai bine, pentru a nu face pasi inapoi in istorie.

Rezervatia de zimbri - aceasta poezie a lui Adrian Paunescu, mi-a deschis pofta de a-l citi pe de-antregul pe poet inca acum mai bine de jumatate de viata. Nu pot sa nu adaug si eu cateva din versurile lui:

O mie de ani vanatorii zelosi

Vanatul suprem al padurii-l vanara

Nu porci, caprioare, fazani si cocosi

Ci zimbri, ca ei sunt pe stema de tara.

Maret animal este zimbrul cel mut.

O mie de ani de sageti si rafale!

Dar el, melancolic ca si la-nceput,

La nimeni nu-nchina puterile sale.

...

Se stinge un neam chinuit mii de ani,

Un neam luminat si puternic si mandru,

Jignit de dusmani, ieftinit de plavani,

Se-nchide-n afara si fuge-nauntru.

Voi termina cu alte versuri ale sale, care cred ca se potrivesc aici... din poezia "Sala de asteptare "

Mama, mama,

trimite un tren dupa el

sa se-ntoarca,

intr-o duminica dimineata

a-ntregului

neam romanesc,

sa stea la pranz la masa

si luni sa se-apuce de treba.

Incontestabi, Adrian Păunescu a fost, în anii de glorie ai Cenaclului Flacăra, conducătorul Mişcării de Rezistenţă prin Cultură.

De la el am învăţat să ne iubim valorile şi el ne-a învăţat scara adevărată a valorilor. Adrian Păunescu ne-a învăţat să-i redescoperim pe Eminescu, Goga, Bacovia, Ştefan Augustin Doinaş.

Noi nu doar ascultam melodiile compuse versurile sale, nu doar învăţam poeziile sale, ne hrăneam cu ele.

Când am aflat că Cenaclul Flacăra a fost desfiinţat, am protestat aşa cum am ştiut noi. Am coborât pe plaja din faţa liceului cu o chitară şi am cântat cântecele până seara. Grupul nostru nu era singular. Şi atunci mi-am dat seama că Cenaclul n-a murit, s-a multiplicat.

Celor care aruncă cu noroi şi pietre le spun doar că asemănarea dintre Ceauşescu şi Păunescu este că amândoi umpleau stadioane. Diferenţa este că Ceauşescu o făcea cu forţa, pe bază de convocator.

Aceştia n-au citit o poezie pentru care cel ce astăzi nu mai este ar fi putut fi catalogat drept legionar

Bocetul lui Ioan cel fără de mormânt

Ioane, Ioane, Ioane, Ioane

Ai murit ca milioane

Ioane, trupul ţi l-au frânt

Ioane, fără de mormânt.

Ioane, ai murit soldat

Unde te-or fi îngropat

Că-ţi rămase ţara oarbă

Să întrebe-un fir de iarbă.

Unde-i Ion, copilul meu

Care m-a iubit mereu

Care nu s-a dus cu duşii

Care s-a bătut cu ruşii?

Cine sa-mi răspundă, cine

Ţării tale nu-i fu bine

C-au venit oştiri străine

Precum, noaptea nopţii vine.

Ne-au scos morţii din morminte

Ne-au distrus biserici sfinte

Si apoi ne-au dat pe noi

Cu un secol înapoi.

Şi în tine Ioane dragă

Au pus potera sa tragă

Tu te-ai stins netemător

Şi privind in ochii lor.

Uite vremea cum mai trece,

Vine ceasul doisprezece,

Nu putem continua

Fără de Măria Ta.

Nu dorim decât atât:

Să aflam numaidecât

Unde ţi-i mormântul,

Ioane, printre atâtea milioane?

Vrem să-ţi punem flori pe el

Şi umbruţă de drapel.

Să dormi, Ioane, liniştit,

Neamul tău nu a murit!

Nu ni-i fapta cat ni-i zisa,

Dar istoria proscrisa

Iarăşi adevăr promis-a

De la Nistru pan' la Tisa!

Coloana sonoră http://www.trilulilu.ro/coralex/89521ac0448580

da... ultimul vers e o trimitere directa la "Doina" lui Mihai Eminescu.

si parca si finalul poeziei "Mistretul cu colti de argint" este cumva profetic, in ceea ce-l priveste pe Poet:

...

Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii

cum stă în amurg, la izvor aplecat,

veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii

îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,

oprind vânătoarea mistreţului meu?

Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?

Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,

chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.

Ascultă cum latră copoii gonindu-l...

Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.

Mai bine ia cornul şi sună întruna.

Să suni până mor, către cerul senin...

Atunci asfinţi după creste luna

şi cornul sună, însă foarte puţin.

Ce am avut noi "generatia in blugi"? Cartile si cenaclul lui Adrian Paunescu!

Primii blugi i-am avut dupa ce am terminat liceul.

Prin 1981, am reusit sa obtin si eu bilete la Cenaclu, la Constanta. Spectacolul a fost de exceptie! Am fost marcata de poetul Adrian Paunescu.

Ce au copii nostri? Ce nu au? !

E TRIST... TARE TRIST!

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

mutat la "Filozofari de suflet" (rubrica nepunctabila)