Mănăstirea Jasna Gora de la Czestochowa, Polonia

TIPĂREȘTE

Venind dinspre Cracovia pe autostrada A4 până la Katowice şi schimbând direcţia spre nord pe autostrada A1, după cca. 140 km. călătorul ajunge la Czestochowa, al doilea oraş ca mărime din voievodatul Silezia, dar primul ca număr de vizitatori: turişti obişnuiţi sau pelerini, aduşi aici de faima celei mai venerate icoane din Polonia, icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, cunoscută sub numele de Madona Neagră. Maica Domnului din Czestochowa este socotită ocrotitoarea Poloniei, fiind cinstită cu nesfârşite pelerinaje cu ocazia tuturor Praznicelor Sfintei Născătoare de Dumnezeu: Buna Vestire, Izvorul Tămăduirii, Adormirea şi apoi Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

Deşi se afla pe traseul circuitului nostru prin Polonia-Germania-Cehia, Mănăstirea Jasna Gora din Czestochowa a fost una din excursiile opţionale oferite de organizator. A costat 7,5 euro/persoană şi a durat două ore.

Pentru a ajunge la poalele colinei pe care se înalţă superbul ansamblu arhitectural al mănăstirii, autocarul nostru a străbătut întreg oraşul, răgaz suficient pentru ca ghida noastră să ne facă o prezentare sumară a oraşului şi a monumentalei sale atracţii turistice, manastirea Jasna Gora, considerată a treia cea mai mare destinaţie de pelerinaj catolic din lume, după Ierusalim şi Vatican.

Despre Czestochowa am aflat că are o istorie milenară (fiind menţionată documentat încă de la 1220), dar agitată: a purtat pe rând rănile luptelor cu husiţii, cu suedezii, cu ruşii, cu armatele napoleniene şi cu cele ale Germaniei naziste. De fiecare dată, ca atâtea alte oraşe şi sate poloneze, Czestochowa a murit căte puţin şi a renăscut apoi din propira cenuşă, mai puternică şi mai dornică de viaţă ca oricând. Sufletul şi elementul vital al supravieţuirii ei a fost mereu Madona Neagră, miraculoasa icoană care şi-a hrănit mereu credincioşii cu speranţă, încredere şi se spune, cu multe minuni neexplicate de firea omenească. Iată de ce, ansamblul mănăstiresc având în centrul său icoana mult iubită a Maicii Domnului din Czesochowa a devenit un adevărat altar naţional al Poloniei.

Şi istoria icoanei miraculoase este la fel de frământată: într-un document din 1474 se spune că a fost zugrăvită de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, chiar pe tăblia mesei în jurul căreia Sfânta Familie se aşeza să mănânce sau să se roage. După ce a ajuns vestită ca făcătoare de minuni, Împărăteasa Elena a adus-o de la Ierusalim la Constantinopole, unde a rămas 5 secole. Apoi a fost oferită de împăratul Bizanţului ca dar de nuntă unei prinţese grecoaice, la căsătoria acesteia cu prinţul Leon, principele Kievului. După 600 ani, icoana a fost dusă în Ungaria şi în cele din urmă în Polonia, fiind adăpostită în incinta palatului regal de la Belz (azi oraş din Ucraina, la acea vreme parte a Poloniei). Pentru a fi ferită de pericolul incursiunilor tătare, în 1386 regele Vladislaw Jagello a adus icoana făcătoare de minuni la Czestochowa, între zidurile mănăstirii Jasna Gora, acolo unde vieţuia o obşte de călugări paulini. A dispus chiar construirea bisericii închinate Maicii Domnului şi a celorlalte anexe necesare aşezământului monahal, astfel încât icoana să fie adăpostită şi cinstită după cuviinţă. Anii ce au urmat sunt consemnaţi în documente istorice ca mărturii ale minunilor săvârşite de Sfânta Icoană, prin puterea Preasfintei Fecioare Maria.

Astfel, după numai cinci decenii, oştile husite au jefuit şi au profanat biserica şi întreg ansamblul mănăstiresc, chiar în Săptămâna Mare. În timp ce jefuitorii transportau icoana împodobită cu preţioase daruri votive, aceasta a devenit din ce în ce mai grea, încât au fost nevoiţi s-o abandoneze încă înainte de a fi scoasă din mănăstire. Neînţelegând minunea, husiţii s-au înfuriat şi pentru că nu puteau s-o transporte şi nici să lase ceva fără a-l distruge înainte, au încercat să străpungă icoana cu săbiile. N-au reusit, pentru că la fiecare lovitură săbiile li se frângeau. Înciudaţi, au abandonat icoana într-o baltă de sânge şi noroi. După măcel, călugării care au venit s-o recupereze au fost miraţi să vadă că în acel loc apăruse un izvor care spăla liniştit chipul Madonei. Focul, apa şi noroiul înnegriseră însă pictura, aşa încât a fost necesară o recondiţionare. O singură zgârietură pe obrazul Sfintei Fecioare, care se zăreşte şi astăzi, aminteşte de acea întâmplare cu adevărat minunată.

La fel de miraculoasă a fost şi renunţarea la invazia din 1655 şi 1657 a armatelor suedeze, când se spune că un grup de ostaşi apărători ai Czestochowei s-au rugat continuu Maicii Domnului, timp de o zi şi o noapte, pentru plecarea invadatorilor. Şi fără nicio explicaţie logică, fără nicio luptă, fără tratative, suedezii s-au retras de două ori.

În 1920 Madona Neagră a venit din nou în ajutorul polonezilor, atunci când după victoria Revoluţiei leniniste de la 1917, Armata Roşie a avansat în teritoriul polonez până pe malurile râului Czestochowa. Se povesteşte că rugăciunile de ajutor rostite în cor de ostaşii polonezi şi concetăţenii lor, aveau să găsească răspuns atunci prin apariţia Sfintei Fecioare Îndurerate printre norii de deasupra Varşoviei. Iar ruşii aveau să fie învinşi în luptele consemnate în istoria Poloniei drept “Miracolul de pe Vistula”.

Acestea sunt numai câteva din poveştile Madonei Negre şi le-am consemnat întocmai cum ni le-a relatat ghida noastră. Ţin însă să spun că răsfoind paginile Wikipedia, am întâlnit şi alte versiuni ale poveştilor legate de icoana făcătoare de minuni (vezi click aici) În plus, am aflat că există în lume şi alte icoane cu aceeaşi denumire şi aceeaşi înfăţişare (Spania, Franţa, Belgia, Germania), inclusiv în România (Madona Neagră de la Cacica şi chiar o copie în mărime naturală a Madonei Negre de la Czestochowa, făcătoare şi ea de minuni, aflată la Biserica Dichiu din Bucureşti în strada Icoanei).

În timpul ocupaţiei naziste pelerinajul la Mănăstirea Jasna Gora a fost interzis, dar cinstirea Sfintei Icoane nu a încetat. După eliberare, în 1946, un milion şi jumătate de credincioşi au venit într-o singură zi să se închine aici Sfintei Fecioare, într-un pelerinaj istoric, unul dintre cele mai mari din istoria aşezământului.

În perioada Războiului rece, Jasna Gora a întreţinut flacăra rezistenţei anticomuniste. Aici se rosteau îndemnuri pentru eliberarea deplină a fiinţei umane şi se alimenta voinţa poporului polonez de a merge mai departe spre regăsirea propriei identităţi. Motorul acestui avânt creştinesc şi patriotic a fost fără îndoială Papa Ioan Paul al II-lea, cel care o adora pe Împărăteasa Cerului şi a Pământului şi la a cărei icoană minunată venea să se roage cu regularitate în vremea cât a fost arhiepiscop al Cracoviei, dar şi în cele cinci pelerinaje speciale făcute în timpul papalităţii.

În mai 2006 şi actualul pontif - Papa Benedict al XVI-lea a fost oaspetele mănăstirii şi s-a închinat la altarul Madonei Negre.

La momentul sosirii noastre, Mănăstirea Jasna Gora era, cum altfel? ! , asaltată de oameni de toate vărstele şi naţionalităţile, simpli turişti, simpli enoriaşi din zonă sau pelerini sosiţi acolo individual, ori în cadrul unor circuite de pelerinaj catolic. Era mare aglomeraţie, dar asta nu ne-a împiedicat să descoperim aleea de acces spre mănăstire ca pe o invitaţie de a-i trece pragul, adresată tuturor confesiunilor şi tuturor credincioşilor sosiţi din orice parte a pământului: erau atâtea stindarde şi drapele arborate de-a lungul acelei alei, încât n-am avut răbdarea, recunosc, să identific şi drapelul României. În schimb, nu aveam cum să nu remarc îndrăzneţul Turn-clopotniţă care domină priveliştea de dincolo de zidurile ca de cetate ce înconjoară ansamblul monahal, nelăsînd nicio perspectivă spre a bănui grandoarea celorlalte construcţii din incintă. Are 106 m şi a fost construit în 1906. Cele 4 ceasuri masive plasate pe fiecare din cele 4 faţade ale nivelului doi, marchează trecerea orelor cu câte un fragment de imn închinat Sfintei Fecioare. În cele 4 colţuri exterioare ale nivelului trei sunt plasate statuile Sfântului Pavel, Sfântului Florian, Sfântului Cazimir şi Sfintei Jadwiga, iar de la ultimul nivel binecuvintează mulţimea de credincioşi de jos, cele 4 statui ale Părinţilor Bisericii Catolice: Sfinţii Leon, Grigorie, Augustin şi Ambrozie. Se poate urca în turn pentru a admira panorama mănăstirii şi a oraşului, dar pentru noi, timpul prea scurt afectat vizitării a fost o piedică luată în calcul pentru a-l sări din traseu.

Intrarea în mănăstire se face printr-un portic delimitat în structura zidului. Pe frontispiciul lui se zăresc însemnele regale, iar sub acesta inscripţia care consemnează că aşezământul se află sub protecţia celui ce a fost Papa Ioan Paul al II-lea.

Curtea interioară nu este foarte mare, dar suficientă pentru a asigura accesul spre toate obiectivele de vizitat. Întâmplarea a făcut ca prima intrare pe traseu să fie chiar Bazilica Sfintei Cruci şi a Naşterii Mariei, o biserică impresionantă în stil baroc, cu trei nave şi plafoane înalte, decorate cu o dantelă de material alb, foarte asemănător fildeşului dar şi cu minunate picturi înfăţisând minunile Maicii Domnului din Czestochowa. Nava principală, cu un altar aurit realizat de artistul Italian Giacomo Buzzini în 1725, se afla în renovare, posibilitatea de a admira întregul decor fiind astfel substanţial limitată. Doar plafoanele, câteva capele şi monumentala orgă îşi etalau din plin frumuseţea fără cusur.

Ataşată bazilicii şi cu acces direct din nava ei principală, Capela Madona Neagră, cea care adăposteşte icoana omonimă, făcătoare de minuni a Maicii Domnului, este o mare capelă gotică cu cinci altare. Altarul cu icoana este cel mai mare şi are o poziţie centrală, fiind separat de celelalte zone ale capelei printr-un grilaj din metal aurit. Icoana, înfăţisându-i pe Maica Domnului şi Pruncul Sfânt- Iisus Christos, în postură împărătească, adică încoronaţi, este îmbrăcată în aur şi argint şi acoperită aproape în întregime cu pietre preţioase. Faţa mamei şi a pruncului său au într-adevăr o culoare maronie, întunecată, care îndreptăţeşte denumirea icoanei drept Madona Neagră. Deşi este atăt de întunecată, se spune că din orice parte şi din orice colţ ai privi chipul Mariei, vei avea senzaţia foarte vie că Sfânta Fecioară te priveşte la rândul ei. Eu una nu am avut cum să verific această legendă, pentru că la momentul sosirii noastre, capela era plină ochi: nimerisem în plină slujbă! Dincolo de grilajul metalic lumea era îngenunchiată şi toţi cântau cu ochii îndreptaţi spre icoana Madonei Neagre care strălucea în centrul altarului, înconjurată de şase lumânări aprinse şi tot atâtea buchete de flori proaspete. Prin toată acea aglomeraţie se strecurau cu greu, dar continuu şi cu insistenţă turiştii de pretutindeni, care ţineau să vadă îndeaproape icoana făcătoare de minuni şi să facă fotografii. Credincioşii participanţi la slujbă şi preotul care oficia nu se arătau nici incomodaţi de acest du-te - vino perturbator, dar nici încântaţi, astfel încât fiecare işi vedea într-un fel, de treaba lui: unii se închinau evlavios, alţii imortalizau asiduu imaginile spre … veşnică amintire. Incomodat de acea îmbulzeală nesănătoasă, soţul meu a abandonat ideea filmării în capelă. Eu, nu şi nu, trebuie să văd icoana Madonei Negre! Am ajuns prin bunăvoinţa enoriaşilor, dar şi dusă de valul turiştilor ce-şi croiau drum, chiar în faţa altarului şi în interiorul capelei delimitate de grilaj. Pentru a nu incomoda ceremonia religioasă şi din respect pentru Fecioara Maria şi pentru cei din jur, am zăbovit doar două-trei minute, atât cât să gândesc o rugăciune de mulţumire adresată Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi să fac două-trei poze. Cum toată lumea era îngenunchiată, am avut din fericire o deschidere deplină asupra altarului, fără ca ceva să obtureze imaginea Fecioarei cu Pruncul Său. După cum aveam să aflu în autocar, tot norocoasă am fost şi să mă aflu atât de aproape de Sfânta Icoană şi să o văd descoperită, pentru că zilnic, între anumite ore, se desfăşoară un ceremonial de dezvelire şi apoi de învelire a icoanei cu un voal opac, păstrând astfel o tradiţie de peste 600 de ani.

Înainte de a părăsi capela, am remarcat că pereţii erau în întregime acoperiţi de numeroasele daruri votive, aduse Fecioarei în semn de mulţumire de către oameni obişnuiţi sau de mari personalităţi, între care papi, regi, oameni de stat contemporani. Cele mai multe daruri erau inimi de aur de toate mărimile, semn că cei ce le-au lăsat acolo şi-au dăruit inima pentru totdeauna Sfintei Fecioare. Erau expuse acolo fără ca cineva să se teamă că vor ispiti vreun hoţ.

La ieşirea din capelă, în curte am zărit intrarea la biroul de informare. Am pătruns înăuntru mai mult pentru a căpăta o hartă a aşezământului şi eventual un pliant informativ. Locul era însă tot atât de aglomerat precum capela, încât am renunţat degrabă la gândul cu care venisem. În trecere, am remarcat totuşi că acolo se distribuiau şi ghiduri audio, dar şi multe alte materiale promoţionale pentru turişti, sau confesionale pentru pelerini.

Întorşi în curte, ne-au atras atenţia cele două scări monumentale, orientate una spre dreapta, cealaltă spre stânga incintei. Am urcat şi noi întâi pe scara din dreapta: în capătul ei de sus se deschidea panorama unui parc frumos întreţinut, pe băncile căruia odihneau câţiva călugări. Scara din stânga conducea spre o platform vastă, cu deschidere către o zona în aer liber, amenajată şi pregătită deja pentru ceremoniile apropiatei sărbători a Adormirii Maicii Domnului. Tot de acolo am pătruns în Trezoreria aşezământului. Acolo se păstrau numeroase obiecte preţioase din aur şi argint, daruri votive dar şi înzestrări regale aduse Madonei Negre şi Sfântului aşezământ. Fireşte, fotografiatul era interzis, iar paza era asigurată de vreo şase personae, deşi încăperea nu era mai mare de vreo 40 mp.

Ne-am întors în curtea interioară cu intenţia să vizităm şi muzeul. Dacă până aici periplul nu ne-a costat niciun ban, la muzeu am scos din buzunare câte 8 euro de fiecare. Şi în ciuda faptului că timpul nostru de vizitare era pe sfârşite, am reuşit să vedem, în fugă ce e drept, cam tot muzeul. Exponatele sunt nu numai de factură religioasă, dar şi istorică. Intre ele se află documentul original care atestă naşterea acestei mănăstiri în anul 1382, dar şi documentul cu care în 1983 i s-a decernat lui Lech Walesa Premiul Nobel pentru Pace şi care a fost donat de laureat mănăstirii. O cruce mare din oţel neşlefuit aminteşte de tragedia americană de la 11 septembrie 2001. La iniţiativa comunităţii poloneze din New York, aceasta a fost confecţionată din metalul recuperat dintre ruinele de la World Trade Center şi a fost trimisă la Jasna Gora spre veşnica pomenire a polonezilor ucişi acolo.

Răgazul oferit nouă pentru vizitare aproape se sfârşise. Înainte de a părăsi mănăstirea, o necesitate lumească m-a obligat să poposesc şi la toaleta publică. N-aş amini despre acest episod, dar întâmplarea a fost aşa savuroasă pentru mine, încât nu pot să o omit din povestire: era acolo la etaj o coadă cam de treizeci de persoane, care aşteptau la cele 5 cabine disponibile. Jos, la bărbaţi, nu era nimeni … Cum natura ne dădea semn că suntem pe ultimii metri ai răbdării, iar timpul nostru ajunsese la limită, eu şi încă două colege de călătorie cu care s-a întâmplat să mă întâlnesc acolo, am decis să rezolvăm problema la…toaleta bărbaţilor. Şi am rezolvat-o! Numai că la ieşirea din cabină, o matroană trecută de prima tinereţe, cu părul cam vâlvoi şi statură de jandarm, s-a repezit la mine apostrofându-mă vădit în limba ei poloneză, din care eu am dedus că m-ar fi suspectat de neplata serviciului. I-am arătat biletul cumpărat, iar replica ei m-a lăsat mută: Nesimţita! , mi-a strigat ea şi m-a abandonat aproape imediat, pentru că din celelalte cabine ieşeau celelalte două contraveniente, pe care le-a luat la rând cu acelaşi apelativ. Rostirea cuvântului românesc m-a făcut să cred că poate persoana respectivă provenea din România, aşa că am încercat să-i explic pe româneşte circumstanţele faptei noastre. S-a dovedit că era o poloneză care avusese curiozitatea, sau poate dorinţa, să înveţe un singur cuvânt din limba noastră şi acela era de ocară. Ciudat a fost că ne-a “mirosit” naţionalitatea fără ca noi să fi conversat una cu alta şi astfel să recunoască limba română. Oare mai avusese astfel de experienţe cu româncele şi acum generaliza incidentul pentru toate contravenientele? Nicidecum, am aflat aproape imediat, pentru că între timp, un grup de tinere adolescente, sătule şi ele de aşteptat sau ajunse ca şi noi la capătul puterii, au accesat fără jenă cabinele bărbaţilor, în văzul prea-stimabilei doamne de la intrare şi fără ca aceasta să le interzică intrarea sau să le atribuie vreo injurie….

În fapt şi în mod inexplicabil, incidentul m-a distrat şi mi-a creat o stare de bună dispoziţie asemănătoare cu satisfacţia eroului lui Caragiale care punea dulceaţă în galoşii oaspetelui … Şi asta nu m-a părăsit multă vreme după aceea, încât vizita la Mănăstirea Jasna Gora din Czestochowa a rămas şi probabil va rămâne multă vreme în memoria mea, ca una dintre cele mai frumoase excursii, o incursiune pentru a cărei împlinire trebuie să-I mulţumesc tot Preasfintei Fecioare Maria!

---

VIZUALIZĂRI: 8580 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI