Elvetia si imprejurimile

TIPĂREȘTE

Mai demult, ca sa nu spun “pe vremuri”, despre Elvetia stiam urmatoarele: tara cu relief muntos, civilizata, cu oameni bogati, nebeligeranta in cele doua razboaie mondiale si deci refugiu pentru spioni (va mai aduceti aminte de serialul rusesc cu Stirlitz?), dizidenti (dar de Lenin din cursul scurt al istoriei PC (bolsevic) al URSS?) dar de persona non grata (regele Mihai?), - si pot continua cu Victor Hugo, Trotki, Garibaldi, Musolini, sahul Iranului, etc. , -cu cele mai solide banci din lume, cu fabricarea celor mai precise ceasuri si a celei mai fine ciocolate. Tin minte intamplarea petrecuta unui coleg de serviciu care plecase cu sotia, masina si salamul de vara (tavalit prin faina si pus la uscat) sa vada Europa. In Elvetia nu a fost lasat sa doarma in parcarea niciunei benzinarii cum a facut in alte tari, asa ca a iesit de pe autostrada si si-a instalat “cortul pe burta” (cort mic de doua persoane in care se intra pe branci) intr-o poienita. Dimineata a fost trezit de latratul unor caini in urma carora era un individ calare imbracat in costum de vanatoare. In urma lui fugea cat il tineau puterile un tinerel transpirat imbracat intr-un sort, maiou si incaltat cu un fel de bascheti (astazi ii numim adidasi). Cel din fata era lacheul, cel din spate proprietarul splendidului chalet pe care colegul nu-l vazuse noaptea dar care se inalta doar la cativa zeci de metri in fata lui. Majordomul i-a spus politicos sa paraseasca intr-un sfert de ora proprietatea privata. Colegul meu vorbitor de germana i-a raspuns ca vine din est si vrea sa faca Europa cu 50 dol. in buzunar, ca nu-si permite o camera la hotel si, ca de fapt in viata de toate zilele e inginer chimist intr-un mare institut de proiectare si autor de brevete stiintifice. Tinerelul era si el chimist si desi bogat, lucra la o firma de medicamente, in fine, s-au inteles si la urma colegul a primit cateva sute de franci elvetieni ca sa aiba unde dormi. Greseala lui a fost ca spus la serviciu catorva colegi, unul din ei a ciripit unde trebuia si din anul urmator si pana in ’90 nu a mai primit acordul de a pleca in strainatate. Va dati seama ca dupa ce am inceput sa circulam, Elvetia a devenit un punct de atractie? In primii ani de dupa 90 isi pastrase insa caracterul elitist si inaccesibil si daca intrebai la vreo agentie de ce nu se fac excursii acolo ti se raspundea invariabil “ e prea scumpa pentru turistii romani” In sfarsit dupa 2000 au inceput sa apara la agentii de turism oferte cu excursii in Elvetia. Erau insa inabordabil de scumpe. Cand in 2006 am gasit una de opt zile cu avionul, convenabila ca prêt, n-am mai stat pe ganduri si ne-am inscris. Costa sub 600 eu dar de fapt am platit aproape dublu caci tot ce era interesant era optional si se platea pe loc (telecabina pentru Aiguille du Midi in Alpii francezi, trenul cu cremaliera pentru Jungfraucoch, plimbarea cu vaporasul pe lacul Leman, vizitarea castelelor Bavariei, cascadele Rinului) va dati seama ca nu le puteam rata. Una peste alta inclusiv invariabilele pranzuri cu carnati sau snitel si cartofi prajiti cu sau fara halba de bere, ne-am apropiat de 1000 eu/persoana...

Am plecat intr-o zi calduroasa de august cu un charter de pe aeroportul Baneasa, am aterizat in Torino (giulgiul l-am vazut la intoarcere) apoi am luat autocarul spre Elvetia. Pardon, spre Franta pentru ca mai intai am vizitat Chamonix. In autocar eram cca 30 de persoane, majoritatea trecuti de prima si a doua tinerete (cei tineri fie mergeau cu copiii la mare la noi sau pe aproape, fie incepusera sa circule in Europa cu autoturismul pe cont propriu). In grup am remarcat doua familii cu pensii “ nesimtite” obtinute pe baza anilor lucrati in strainatate- cred ca aveau si ochii albastri-, si un reprezentant- distribuitor de medicamente care venea cu nevasta si un copil dintr-o excursie la Rio, treceau prin Elvetia pana plecau in Tibet (iata cum si de ce la noi medicamentele sunt atat de scumpe), vreo doi patroni de SRL-uri si cetateni obisnuiti dornici sa viziteze. Mi-am gasit o fosta colega de institut care venise cu sotul ei octogenar, un mare regizor de teatru cu care ne instalam la cate o terasa cand nu ne mai tineau picioarele.

Mont Blanc

Am strabatut pe inserat Alpii italieni si Vale d’Aosta pentru ca a doua zi sa ne oprim la Chamonix (Franta) pentru a urca pe Mont Blanc. Cu telecabina, bien-sur, pana la 3842 m. in varful Aiguille du Midi. Timpul a fost total nefavorabil sus si abia am putut lua cateva fotografii cu varful negru acoperit de mantia zdrelita a norilor plumburii. Desi cladirea care era punctul terminus al telecabinei era de piatra si foarte bine ancorata, se auzeau afara rafalele de vant care dadeau sa sparga geamurile groase din sticla armata. Iesind din telecabina pe o pasarela in aer liber cu mai putin oxigen decat suntem obisnuiti, cateva secunde, poate zece-douazeci, am simtit efortul inimii de adaptare la noile conditii. In cladire era si statie meteo dar si restaurant, bar, cafenea si buticuri cu suveniruri. Desi plecasem din Chamonix pe soare, pe masura ce urcam se strica vremea. Ne-au evacuat dupa un sfert de ora si la coborare telecabina se zguduia ca o barca pe valuri lasand in urma urgia fortelor deslantuite. Pe masura ce coboram natura se linistea si am ajuns din nou intr-un Chamonix insorit si calm.

Geneva si lacul Leman.

Drumul nostru a coborat spre lacul Leman si in curand am ajuns la Geneva. Orasul are un aer aristrocratic datorita multitudinii de palate si vile care flancheaza malurile raului Ron (Rhone) si a lacului, a impunatoarelor cladiri, sedii ale organizatiilor internationale: ONU, Crucea Rosie, Semiluna Rosie, etc. In orasul vechi am vizitat Catedrala Sf. Pierre construita in sec XII pe ruinele unei bazilici romane. Ea a devenit protestanta in sec XVI si pastreaza inca jiltul din care a predicat timp de 30 de ani Calvin. Capitelurile, stranele si ornamentatiile cu amprenta stilului gotic au o vechime de sapte sute de ani. In orasul vechi am vizitat casa Tavel, cea mai veche locuinta din oras datand din sec. XII. Ea a fost transformata intr-un palat urban fortificat si are multe elemente gotice decorative. In gradina publica asezata dealungul unei linii de fortificatie se afla Monumentul Reformei, un zid lung de 100 m care prin basoreliefuri comemoreaza figurile marcante ale reformei religioase. Pe malul lacului Leman se afla o bijuterie arhitectonica, mausoleul ducelui de Brunswick un adevarat mecena al Genevei. Acest mausoleum a costat peste 10 milioane franci de aur si a fost ridicat in stilul monumentelor funerare din Verona. Dintre personalitatile care au trait in Geneva se pot mentiona Jean- Jaques Rousseau, Diderot, Voltaire dar nu in ultimul rand medicul Henri Dunant cel care a infiintat si organizat Crucea Rosie. In sudul lacului se afla o superba gradina englezeasca in care punctul de atractie este un imens ceas floral. Nu poti parasi Geneva pana nu vezi Jet d’eau cea mai inalta fantana arteziana din lume care arunca din mijlocul lacului o coloana de apa de 150 m. Lacul Leman (numit si Geneva) are o lungime de peste 70 km si o latime de 13 km. Apele sale sunt alimentate de rauri glaciare din care cel mai important este Rhone care se varsa in lac pe la un capat al acestuia si iese pe la celalalt. El constituie o parte din granita dintre Elvetia si Franta iar malurile sale in terase sunt ideale pentru cultivarea vitei de vie. Lacul care are aproape 40 de porturi este brazdat de vaporase de agrement sau curse spre statiunile elegante dar si de vapoare cu roti cu zbaturi construite in prima parte a secolului trecut. In mica croaziera pe care am facut-o pe lac am vazut vila in care a locuit lord Byron, Chalet de Lenin in care acesta a pregatit revolutia din Rusia (n-ar mai fi pregatit-o), castelul bancherului Necker, a baronului Rotschild si alte vile si palate opulente in fata carora grupul nostru de estici abia iesiti din perioada de tranzitie am ramas cu gura cascata.

Lausanne si Montreux

Lausanne este un oras construit in trepte pe mai multe coline care coboara pana la lacul Leman. S-a dezvoltat in jurul catedralei construita in sec. XIII. Este capitala mondiala a jocurilor olimpice fondate inainte de anul 1900 de baronul Pierre de Coubertin; pe plan cultural este gazda permanenta a trupei de balet Maurice Bejart si a unor festivaluri de muzica clasica. Am vizitat catedrala Notre Dame cea mai frumoasa constructie gotica din Elvetia care detine vitralii din anii 1200 iar in interior basoreliefuri cu scene biblice. Din curtea din fata catedralei am putut admira panorama orasului, lacul Leman si muntii Alpi in care sub razele soarelui zapada stralucea. Din pacate nu am putut urca in turnul cu 230 de trepte inalte si incomode. In scurta plimbare prin oras am admirat fatadele castelului Saint-Maire, place Palud si orologiul animat care prezinta o serie de figuri istorice.

Montreux este un orasel care mi-a placut foarte mult. Este o adevarata gradina inflorita pe malul lacului iar aranjamentele florale facute cu precizie elvetiana prezinta o explozie de desene si culori. Aici am admirat mai mult ca in alte localitati, hoteluri superbe si constructii ultramoderne. La iesire din localitate am vizitat castelul Chillon amplasat cu fata spre coridorul ingust care reprezinta granita cu Italia. Acest castel fortificat a carui prezenta a fost semnalata inca din sec. XII este cel mai cunoscut obiectiv turistic, o adevarata marca a Elvetiei. A fost construit pe bazele unui fort de aparare roman si dealungul istoriei a fost inchisoare, garnizoana si resedinta a ducilor de Savoya.

Berna

Desi capitala a Elvetiei, Berna este al patrulea oras ca numar de locuitori (130000), dupa Zurich (330000), Basel si Geneva. Este considerat cel mai frumos oras din Elvetia fiind declarat de UNESCO drept unul din cele mai importante ansambluri de arhitectura medievala din Europa. Originea numelui se cunoaste. Inainte de anul 1200 ducele care stapanea tinutul s-a hotarat sa intemeieze un oras la cotul raului Aar intr-o regiune impadurita, plina de animale salbatice. El a decis ca primul animal care va fi sagetat sa dea numele orasului si acesta a fost un urs (Ber) de o marime neobisnuita. In memoria lui in oras, bernezii intretin o groapa cu ursi din care unii fiorosi, altii prietenosii cu care se incepe orice vizita a orasului. Din Gradina cu Trandafiri se poate vedea orasul in ansamblul sau, cu stradute intortochiate, cu cladiri vechi de cateva sute de ani construite din gresie verde-galbena. Ca o particularitate a orasului, aceste cladiri medievale sunt marginite de arcade lungi deasupra trotoarelor, decorate cu drapele si avand o lungime insumata de sase kilometri. Am vizitat catedrala Sf. Vincentiu, cea mai mare din Elvetia, construita in stil gotic cu un turn inalt de 100 m. , turnul Orologiului, turnul Temnitei dar ce da unicitate Bernei sunt fantanile din mijlocul strazii. Inchipuiti-va o strada cu case medievale continuate cu arcade deasupra trotoarelor, zeci de drapele pe aceste arcade si la mijlocul strazii, din loc in loc fantani impodobite, de dimensiuni relative mici, reprezentand animale sau figuri mitologice (Samson) sau legende (Capcaunul mancand copii), etc. Casa lui Einstein pe care nu am putut-o vizita in interior detine documente si lucrari din perioada in care fizicianul fiind angajat la Berna a scris teoria relativitatii.

Cu multi ani in urma, inainte de ’89, o buna prietena cu care fusesem colega de liceu si de facultate iar in urma si de serviciu, a venit intr-o dimineata la mine sa-si ramas bun ca pleaca in concediu cu fiu-sau de 16 ani. “Pleci la mare? ”, “ Nu, la munte”, “In Fagaras, Parang? ”, “ Nu, in Alpi”. Am ras ca de o gluma buna si mi-am vazut de treaba. Dupa cateva saptamani a venit la mine securistul institutului luandu-ma la sigur ca am stiut ca prietena mea va fugi, ca a fost vazuta la mine ultima zi inainte de plecare si ca daca nu spun tot ce stiu voi fi acuzata de complicitate. Stiam si eu ca lucrand cu documente secrete, fuga era considerate tradare si condamnata in contumacie cu ani de puscarie. Eu, “Nu si nu, nu am stiut” in fine m-a lasat in pace. Dupa catva timp a venit la poarta mama prietenei sa-mi dea adresa ei din Berna si ca ma roaga sa-i scriu, sa-i povestesc ce mai e prin institut, etc. Am refuzat-o politicos, batrana n-a inteles de ce si m-a condamnat in felul ei “ Credeam ca sunteti prietene”. Mi-am revazut prietena in Berna. Ea m-a iertat ca nu i-am scris, eu ca mi-a pus serviciul si poate ibertatea in pericol. A plecat din tara cu fiul si datorita lui i s-au deschis toate usile. Statul elvetian in care populatia era imbatranita si natalitatea mica a incurajat baiatul cu burse si sponsorizari iar prietenei mele i-a dat casa si serviciu, intai laboranta apoi chimista. Intretimp in tara rudele au platit: sotul a fost dat afara din ministerul in care lucra si trimis intr-o fabrica sa munceasca in schimburi iar fratele care preda ceva inafara tarii a fost rechemat si numit profesoras intr-o comuna. Dupa ce si-a luat cetatenia elvetiana prietena si-a chemat sotul in vederea reintregirii familiei iar fratele ei a emigrat dupa 90. Durerea mare este ca mama ei a murit cu cateva luni inainte de schimbarea regimului si nu s-au mai vazut niciodata.

Am plecat din Berna spre Interlaken si varful Jungfrau de 3453 m, dar asta va fi o alta povestire.

Lucerna

Daca cineva m-ar intreba care mi se pare a fi cel mai frumos oras din Elvetia as spune Lucerna si mai apoi Berna. Asezata pe malul lacului cu acelas nume si strabatuta de raul Reuss, Lucerna e un oras linistit, cu casele decorate cu picturi in tonuri pale, cu catedrale in care s-a mentinut rezistenta catolica in fata reformei, in care are loc o viata culturala de varf culminand cu Festivalul din lunile august-septembrie care cuprinde peste o suta de manifestari artistice. Emblema orasului e un pod de lemn construit in sec. XIV, lung de 200 m si care traverseaza raul in diagonala. Podul are numeroase picturi triunghiulare reprezentand scene din istoria orasului si a Elvetiei cat si a sfintilor patroni ai orasului. La capatul turnului se afla Wasserturn construit inainte de anii 1300 si care a servit rand pe rand ca inchisoare, camera de tortura, arhiva, trezorerie. Leul pe moarte din Lucerna este un monument sapat in stanca, ridicat in amintirea celor 800 de mercenari din Garzile Elvetiene care l-au aparat cu pretul vietii lor pe Ludovic al XVI in timpul revolutiei franceze. Catedrala Sf. Petru, Kappelplatz, Hohkirche si Rothaus sunt cladiri si locuri fascinante care merita vazute.

Am plecat din Lucerna spre cascadele Rinului si castelele Bavariei care sunt prea incarcate de istorie si romantism pentru a nu fi tratate separat.

Lugano si Torino

Dupa ce am facut scurte opriri in Vaduz, Davos si St. Moritz despre care s-a scris destul de mult in alte review-uri si eu voi posta doar cateva poze, la capatul unui drum de 500 km prin munti si defileuri de vis ne-am indreptat spre Torino mergand pe malul lacului Lugano si apoi Como. Merita de vazut pozele cu malurile si imprejurimile acestor lacuri. Lugano este un orasel elvetian situat aproape de granita cu Italia. Este punctual de plecare a unor croaziere pe lacurile Lugano, Maggiore si Como. Orasul are un inalt potential turistic datorita asezarii sale de exceptie cu terase care coboara din Alpi si pe care se gasesc multe vile ale americanilor miliardari. Am vizitat Catedrala Sf. Maria a Ingerilor si Catedrala San Lorenzo, ne-am plimbat pe faleza si am admirat muntii Bre si San Salvatore.

Fara indoiala punctul de atractie al orasului Torino este controversatul giulgiu al lui Iisus. Giulgiul este o panza de in tesuta manual de peste patru metri lungime si mai mult de un metru latime care incepand cu sec. XVI se afla in custodia catedralei Sf. Ion Botezatorul din Torino. Pe el se afla impregnata imaginea unui om biciuit si crucificat. Istoria giulgiului incepe odata cu Invierea lui Iisus cand, apostolii au gasit mormantul gol si intr-un colt al acestuia o panza impregnata cu sange si sudoare- lintoliul cu care a fost infasurat Hristos. Incepand cu aceasta data misteriosul giulgiu apare si dispare, ia foc si este salvat trece de la un episcop la altul, este venerat sau desconsiderat ca un fals, e preluat de cruciati pentru ca incepand cu sec. XVI sa ajunga in posesia casei princiare de Savoya care abia la sfarsitul secolului trecut l-a predat Vaticanului. In momentul in care spre anul 1900 a fost fotografiat pentru prima oara si pe negativ a aparut imaginea unui om in suferinta a inceput adevarata lupta pentru aflarea adevarului: daca petele erau de sange sau de o vopsea vegetala necunoscuta si daca acel Om a fost Iisus sau un oarecare? In 1930 biologii si chimistii au dat verdictul ca petele erau de sange uman. A inceput o isterie generala, oamenii atribuind giulgiului puteri misterioase si dorind cu orice chip sa-l vada si sa-l atinga. Pentru a nu fi furat sau deteriorat de fanatici sau detractori giulgiul a fost inchis intr-o lada pazita si expus odata la 20 de ani. Ultima sa expunere publica a fost in primavara acestui an, 2010, cand a putut fi vazut in intervalul aprilie-mai de cateva milioane de oameni... Cercetarea cu carbon radioactiv efectuat in 1988 de trei institute de cercetari de prestigiu diferite, au stabilit ca provenienta giulgiului este din Evul Mediu timpuriu intre anii 1250 si 1400, rezultat care nu e contestat de Vatican. Totusi acesta poate fi insa pus sub semnul intrebarii din cauza contaminarii bacteriale. Autentic sau nu, purtand amprentele lui Iisus sau ale unui om oarecare, giulgiul a suscitat acelas interes timp de doua mii de ani.

De la Torino unde am mai vizitat Domul, cateva catedrale si am avut cateva ore in care am strabatut stradutele medivale am luat avionul spre casa.

Multumesc comunitatii amfostacolo. ro ca gratie ei in aceste din urma luni am sters de praf amintirile din calatorii, mi-am readus la viata fotografiile si in cazul de fata am putut spune ca „amfostacolo. ch”.

---

VIZUALIZĂRI: 5069 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI