GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Petrecând vacanța de vară în Side, sau lângă Side mai exact vezi impresii am încercat să mă odihnesc și să nu fac nici o excursie.
Din fericire de la Antalya și până la Alanya am văzut multe obiective turistice și mi-am promis că nu mă mișc de acolo și doar mă odihnesc. Dar nu am reușit să stau locului și m-am deplasat în orașul Manavgat și de acolo la cascada cu același nume.
Principala cale de acces spre Manavgat este autostrada D400, nu traversează localitatea, există ieșiri de pe autostradă pentru acces oraș. Bulevardul principal se numește Antalya, iar strada pe care circulă să ajungem la cascadă Bulevardul Hastane.
Pentru acces cea mai ieftină și practică variantă este folosirea transportului în comun. Scriu ieftină că se vor plăti 1$ sau 1eur /sens chiar dacă sînt ceva km, și practică pentru că circulă foarte des și nu se așteaptă mult. Pe aceste mini-autobuze scrie destinația finală. Eu am folosit de 4 ori aceste mini autobuze pe distanțele Kumkoy-Manavgat, Manavgat-cascadă și invers.
Cele 4 drumuri m-au costat 4 $. În lire dacă plăteam era și mai puțin. Un drum cu taxi Kumkoy-Cascada Manavgat mă costa 17 euro deci ar fi fost 34 euro dus-întors.
Manavgat este un oraș districtual din provincia Antalya de pe Riviera Turciei, cu 252.941 de locuitori (recesământul din 2022). Este, de asemenea, un district al Büyükşehir Belediyesi (municipiul metropolitan) Antalya, care a fost creat în 1993.
Manavgat este situat în câmpia fertilă dintre Munții Taurus și delta râului Manavgat, la 75 km est de Antalya, la 60 km nord-vest de Alanya și la 7 km nord-est de orașul antic și orașul stațiune Side. Județul Manavgat se învecinează cu Serik la vest, İbradı și Akseki la nord și Gündoğmuș și Alanya la est. Districtul are 64 km de coastă unde există numeroase hoteluri, în câteva hoteluri de aici am locuit și eu. În nord-vest se află pitorescul Parc Național Köprülü Canyon. Pe câmpie se cultivă bumbac, cereale, susan, multe fructe și legume și flori, chiar dacă clima este mai caldă multele se cultivă în sere). Primele plantații de banane se găsesc și aici. Creșterea păstrăvilor și a creveților se desfășoară pe râu. Am avut ocazia în trecut să văd aceste păstrăvării. O mare parte a populației turce care lucrează în turism în Side și hotelurile din jur locuiește în Manavgat. Orașul Manavgat servește ca centru logistic pentru turism, ceasta explică creșterea sa constantă.
Râul cu același nume curge prin oraș și este o destinație populară pentru excursii, cu cascada mare (büyük șelale) și cascada mică (küçük șelale) și restaurantele de pește parțial construite deasupra râului. În rest, Manavgat este cunoscut la nivel regional pentru bazarul mare și piața de mirodenii, care este vizitată de localnici și turiști.
O curiozitate din Manavgat este un pod de oțel cu o singură bandă peste râu, care a fost construit între 1931 și 1938 de compania germană Krupp. Multă vreme, acest pod a fost singura legătură între cele două maluri ale râului.
În amonte există două baraje care pot fi vizitate cu bărcile de excursie vara. Barajul superior (Barajul Oymapınar) are dimensiunile de 360 m lungime și 157 m înălțime și un volum de 300 milioane m³ de apă. A fost construit în 1984 pentru a furniza apă potabilă și a genera energie.
Odată cu turismul, Manavgat a crescut din ceea ce a fost odată un sat mic într-un oraș mai mare, cu multe magazine, centre comerciale, restaurante și baruri. O cascadă nouă, construită artificial, a fost creată în mijlocul orașului. Statuia Ataturk care se află deasupra cascadei formează o imagine atractivă împreună cu cascada și, prin urmare, este foarte populară printre turiști.
Mai mult, a fost construit un pod nou, care se mai numește și Yeni Köprü (pod nou). Este proiectat pentru a fi accesibil persoanelor cu handicap și există un lift la ambele capete ale podului.
Cascada Manavgat de pe râul Manavgat se află în apropierea orașului Side, la 3 km nord de Manavgat (de centrul orașului). Cascada nu este înaltă, poate 2-3 m înălțime dar datorită debitului mare de apă este totuși spectaculos și mai ales văzut de sus.
Și încă o curiozitate privind cascada Manavgat: Cascada a fos tînfățișată pe reversul bancnotelor turcești de 5 lire (1968-1983)
La primul traseu de minibus m-am deplasat până la autogara din Manavgat ca să iau de acolo cel care merge la cascadă. Zona din jurul cascadei s-a dezvoltat din punct de vedere turistic astfel se va intra cu taxă acolo. Taxa este mică 30TL adulți și 15TL copii. Am plătit 1 $ la una din cele 2 ghișee care există sub poarta în formă de trinughi. După intrare se va merge pe o alee și se va ajunge într-o mică piață în care există, magazine cu de toate, terase, baruri, cafenele, tonete de înghețată, toalete. La marginea acestei piețe se află cascada și se poate admira din multe unghiuri. Există o balustradă și diferite terase, balcoane unde lumea poate merge să facă selfiurile necesare.
Întreaga zonă este bine umbrită datorită vegetației, astfel statul în acest loc este plăcut chiar și vara în caniculă.
La întoarcere am coborât în centrul orașului Manavgat la intersecția cu bulevardul Antalya. Aici am descoperit un loc fain, un loc de belvedere amenajat pe un deal. Aici se află și cascada artificială, și statuia lui Ataturk. Un funicular asigură urcarea dealului gratis, eu am urcat pe scări. Panorama orașului de aici este splendidă, voi atașa multe poze cu acest loc. Se văd din acest loc munții Taurus, râul Manavgat, marea Mediterană, podul nou de peste râul Manavgat, numeroasele moschei cu turnuri multiple, blocurile, clădirile înalte, casele, acoperișurile pline cu panouri solare pt apă caldă și așa mai departe. Coborând din acest loc am luat la pas câțiva km bulevardul Antalya. Cel puțin în acest loc orașul este incredibil de curat.
Ce aș mai putea recomanda din această zonă: Să se viziteze neapărat orașul antic din Side, să intre în muzeu și să parcurgă străduțele pitorești din această localitate. Se poate merge la barajul Oymapimar de pe râul Manavgat. Se poate face o croazieră pe râul Manavgat sau pe marea Mediterană. Se poate merge la canionul Koprulu, sau să se facă un popas la o păstrăvărie din zonă. Obiective sînt, chef de ducă trebuie. Vacanțe faine
Trimis de AZE in 30.10.24 19:38:19
- Alte destinații turistice prin care a fost: Europa
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@AZE: Am văzut cascada fugitiv, am câteva poze pe care-i scrie numele dar ghidul nu ne-a spus nimic despre oraş aşa că am rămas doar cu pozele. Reviwul tău completează ce nu ştiam.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jan.2024 Ce poți să faci în Side într-o zi de ianuarie — scris în 25.04.24 de k-lator din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2023 Plaja Coppa, Side — in top???? — scris în 17.07.23 de ManuelaManu din TG JIU - RECOMANDĂ
- Jun.2023 Relaxant, într-o zi înnorată — scris în 14.06.23 de vivi2002 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2023 O excursie potrivita pentru cei cazati in zona. Chiar merita — scris în 05.06.23 de gianimary din BULZ [BH] - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Manavgat, Side, o statiune scaldata in soare — scris în 20.07.22 de laura mihaela din BUZăU - RECOMANDĂ
- Nov.2019 Side Museum — scris în 18.07.20 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Nov.2019 Toamna în Side — scris în 16.07.20 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ