ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.09.2024
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Roșiori de Vede
ÎNSCRIS: 16.04.13
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
AUG-2024
DURATA: 5 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
PREȚ SEJUR 1100 lei
FĂRĂ transport
CAZARE ÎN DblStd
REGIM MASĂ faraMasa
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
87.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Pensiunea Black Sea - cu unele îmbunătățiri, ar putea deveni o pensiune de top

TIPĂREȘTE

            Au fost 6 zile frumoase, am făcut plajă, mângâiați de razele soarelui și de adierea ușoară a vântului, ne-am dori să le repetăm, poate chiar luna viitoare, tot la Eforie Sud.

            Așa scriam eu în luna iulie 2024, la sfârșitul unui review dedicat Vilei Nikos din Eforie Sud. Nu prea eram hotărâți să mai mergem la mare, când ne-am trezit noi era cam târziu, se apropia sarbătoarea de „Sf. Maria” , și după îndelungi căutări și multe telefoane date, cu greu am găsit o cameră liberă la pensiunea Black Sea din Eforie Sud, pentru 5 nopți.

            Călătoria cu trenul a decurs normal, la destinație am ajuns „doar” cu o întârziere de aproape 2 ore! Nu, nu scriu prostii, e ceva normal ca în România de azi trenurile să aibă întârzieri mari, în situația în care se află infrastructura feroviară este anormal ca trenurile să ajungă la timp! Din această cauză am ratat întâlnirea cu 2 prieteni, pe care musai voiam să-i revăd, dar n-or intra zilele-n sac, se vor ivi alte ocazii pentru a ne întâlni.

            De remarcat faptul că la gară am fost așteptați de administratorul pensiunii, cu autoturismul personal, scutindu-ne astfel de efortul de a căuta un taxi.

            Pensiunea Black Sea este situată pe strada Munteniei, nr. 13, în dreptul plajei Golful Lebedelor. Vis-a-vis de pensiune se află Vila Claudia, la restaurantul acesteia noi luând masa pe parcursul sejurului. De la pensiune până la plajă nu faci mai mult de 3 minute, distanța până la faleză și zona magazinelor și restaurantelor parcurgându-se pe jos cam în 15-20 de minute. Sunt 8 spații de cazare destinate turiștilor: 2 camere duble cu pat matrimonial, 4 camere triple și 2 apartamente. Camerele duble și triple au vedere la mare, apartamentele au vedere la stradă.

            Vila dispune de o bucătărie exterioară, slab dotată, cu un aragaz, un cuptor cu microunde obosit, o cafetieră, o chiuvetă și câteva tacâmuri și pahare. Cești de cafea și căni nu am văzut decât 2-3, dacă voiai să-ți faci o cafea sau un ceai trebuia să aștepți să termine ceilalți turiști, dar am rezolvat imediat problema, cumpărând 2 cești de la un magazin din apropiere. Tot la exterior sunt amenajate două foișoare, unul în curte, celălalt afară, la stradă, și un leagăn.

            La parterul clădirii turiștii au la dispoziție o mașină de spălat și un frigider. Ținând cont de capacitatea de cazare, un frigider nu e de ajuns, mai tot timpul era plin.

            Noi am primit o cameră dublă la etajul 2, medie ca suprafață, dotată cu un pat matrimonial imens, cu 2 noptiere, tv lcd, frigider și un șifonier. Salteaua nu ne-a pus probleme, în schimb pernele nu ne-au plăcut, erau prea subțiri și prea moi, dar ne-am adaptat, că n-aveam ce face! În cameră am avut și o măsuță și 2 fotolii, la care nu le-am văzut rostul acolo, ocupau inutil din spațiul camerei. La baie am avut doar săpun lichid, cabină de duș nu există, iar hârtie igienică ne luam de la parter atunci când era cazul. Plasa de insecte de la ușa balconului era ruptă, norocul nostru a fost că nu erau țânțari, din când în când ne mai deranja doar câte o muscă rătăcită. Balconul este foarte mic, are o măsuță vai mama ei și 2 scaune, dar nu are uscător de rufe, legam de scaune costumele de baie și prosoapele când veneam de la plajă. Peisajele cu marea fac însă toți banii! Dimineața ieșeam pe balcon pentru a admira răsăritul soarelui, navele din depărtare, pescărușii plutind în văzduh și bărcile cu pescarii trăgând plasele cu pește întregind un tablou mirific!   Semnalul la telefonia mobilă este foarte slab, cel puțin la Telekom am constatat acest lucru, în schimb semnalul la net e bun, dar parola este atât de lungă și atât de greu de reținut că trebuie să-i faci o poză pentru a putea să te conectezi.

            O problemă am avut-o cu prosoapele, la sosire am primit un rând, dar aici nu se schimbă  zilnic, cum se proceda la Vila Nikos, așa că i-am cerut administratorului altele. S-a uitat cam ciudat la noi, se vedea clar că nu-i convine, dar ne-a dat fără să comenteze.

            Am avut mare noroc cu faptul că bucătăria nu era la interior, altfel ne delectam cu mirosul de prăjeală, dar asta nu înseamnă că nu se gătea! Într-o dimineață, când am coborât la cafea, am văzut pe aragaz o ditamai oala cu ciorbă, gata pentru a fi servită. Oare la ce oră s-o fi trezit persoana care a făcut ciorba, la 04.00? Vorba unui prieten: Doamne, ține-mă, că fac viraje p-aici! :)

            Acu' e acu', să recomand sau să nu recomand pensiunea Black Sea? Aș putea spune NU pentru că am constatat unele deficiențe, mai mari sau mai mici, dar cu puțin efort consider că ar putea fi remediate. Pentru poziționare aș spune însă un mare DA, să cobori în 3 minute la plajă, sau să vezi răsăritul soarelui din pat ar fi argumente convingătoare să „aprob pozitiv” !   :)

            Vacanțe frumoase vă doresc!

           

          

           


[fb]
---
Trimis de Safta Radu in 17.09.24 14:56:51
Validat / Publicat: 17.09.24 16:19:30

VIZUALIZĂRI: 467 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Safta Radu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 Vedere din cameră.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 39000 PMA (din 29 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

8 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[17.09.24 16:17:50]
»

Mutat în rubrica 'Black Sea [guesthouse], EFORIE SUD' (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CAZARE]

Unitatea se auto-denumește impropriu „pensiune” , din moment ce NU oferă mâncare (mic dejun, inclus în preț sau contra-cost; etc)

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

webmasterPHONE
[17.09.24 16:31:04]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent (2024) sau anul trecut (2023) ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Safta RaduAUTOR REVIEW
[17.09.24 17:15:40]
»

@webmasterX: Poziționarea este corectă. Referitor la unitățile de cazare care nu oferă mâncare, majoritatea se autodenumesc pensiuni.

Safta RaduAUTOR REVIEW
[17.09.24 17:21:00]
»

@webmaster: Mulțumesc.

nicole33
[17.09.24 21:32:07]
»

@Safta Radu:

Felicitări pentru vacanță și pentru articol!

Se pare că marea a reuşit să te vrăjească şi pe tine după mulţi ani. Să fii atent că provoacă dependenţă , iar primele semne s-au văzut deja din august.

Călătoria cu trenul a decurs normal, la destinație am ajuns „doar” cu o întârziere de aproape 2 ore! Nu, nu scriu prostii, e ceva normal ca în România de azi trenurile să aibă întârzieri mari, în situația în care se află infrastructura feroviară este anormal ca trenurile să ajungă la timp!

Te gândeşti că, teoretic, mersul cu trenul este mai relaxat, mai fără bătaie de cap, dar întârzierile tot reuşesc să te indispună, mai ales atunci când îţi încurcă planurile

OK, infrastructura feroviară este în starea în care este, dar nici cu infrastructura rutieră nu mi-e ruşine, dacă ar fi să mă refer aici doar la coşmarul numit Valea Prahovei sau la aventura de a trece de Eforie Nord, asta ca să nu pară off topic comentariul meu.

Şi eu am petrecut minivacanţa de Sfânta Maria la mare şi m-am tot întrebat, stând blocată în coloanele de maşini care înaintau în ritm de melc, cât ar costa un elicopter. Măcar de închiriat dacă nu de cumpărat.

Din această cauză am ratat întâlnirea cu 2 prieteni, pe care musai voiam să-i revăd, dar n-or intra zilele-n sac, se vor ivi alte ocazii pentru a ne întâlni.            

De remarcat faptul că la gară am fost așteptați de administratorul pensiunii, cu autoturismul personal, scutindu-ne astfel de efortul de a căuta un taxi.

Ocazii de a te întâlni cu prietenii vor mai fi, dacă acum, din cauza CFR-ului, nu a fost să fie. Păcat!

De apreciat gestul drăguţ al proprietarului de la Black Sea. Prietenii voştri i-au rămas datori măcar cu o bere, pentru că a preluat, din proprie iniţiativă, sarcina de a vă aştepta la tren şi a vă conduce până la cazare

nicole33
[17.09.24 22:07:47]
»

@Safta Radu:

De la pensiune până la plajă nu faci mai mult de 3 minute, distanța până la faleză și zona magazinelor și restaurantelor parcurgându-se pe jos cam în 15-20 de minute. Sunt 8 spații de cazare destinate turiștilor: 2 camere duble cu pat matrimonial, 4 camere triple și 2 apartamente. Camerelele duble și triple au vedere la mare, apartamentele au vedere la stradă.

Poziţionarea pensiunii aproape de plajă, precum şi vederea la mare din pat constituie avantaje importante, pentru care Black Sea poate tenta mulţi amatori.

Având doar opt camere nu ar trebui să se creeze nici aglomeraţie în spaţiile comune. Mi-ai amintit de un hotelaş mic şi intim din Gelibolu (Turcia) cu o capacitate de cazare similară, care se numea, ai ghicit cred, chiar 8 Rooms şi era situat excelent, nu pe malul Mării Negre, ci pe malul Strâmtorii Dardanele.

Noi am primit o cameră dublă la etajul 2, medie ca suprafață, dotată cu un pat matrimonial imens, cu 2 noptiere, tv lcd, frigider și un șifonier.

Îmi place camera voastră, nici mare dar nici mică, cu un pat generos şi confortabil şi cam strictul necesar în materie de mobilier.

La fel şi baia mi se pare OK, cu geam pentru aerisire. Probabil că mai stropeaţi voi pe acolo când făceaţi duş, dar bordura aia împiedica apa să se împrăştie prin toată baia. Politica de schimbare, pardon, de NEschimbare a prosoapelor mi se pare cam ciudată, cam pe economie cu orice preţ şi nu este în regulă. La mare uscarea prosoapelor este dificilă şi atunci este preferabilă schimbarea acestora.

Despre balcon eu nu aş avea decât cuvinte de laudă. Util fumătorilor, util pentru uscarea costumelor de baie, util pentru a admira răsăritul, bine, pentru cine se trezeşte de dimineaţă , şi marea în toate momentele zilei.

La parterul clădirii turiștii au la dispoziție o mașină de spălat și un frigider. Ținând cont de capacitatea de cazare, un frigider nu e de ajuns, mai tot timpul era plin.

Gata, acum am înţeles rostul maşinii de spălat avută la dispoziţie: cred că trebuia să vă spălaţi singuri prosoapele, nu să-i cereţi omului altele

Nu ştiu de ce te mai interesa frigiderul comun, în care puteau să-ţi umble prin lucruri toţi cei cazaţi acolo, cât timp aveai în cameră propriul frigider, nu răcitor, chiar unul destul de mare.

Bine că bucătăria era afară în curte şi astfel deranja mai puţin turiştii cazaţi în pensiune, pentru că bucătari de ocazie extrem de zeloşi vei întâlni peste tot. Mulţi caută vile în care să aibă posibilitatea să-şi facă singuri de mâncare pentru a mai economisi nişte bani. Treaba lor, doar că unii cam exagerează şi îi deranjează pe cei din jur.

Preţul plătit de tine mi se pare foarte avantajos pentru perioada cea mai solicitată de vara aceasta. Din nou, o alegere inspirată

Safta RaduAUTOR REVIEW
[18.09.24 13:37:16]
»

@nicole33: Noi am fost de multe ori la mare, doar că până în acest an am făcut o pauză... de mai mulți ani.

Pe tronsonul București - Craiova se lucrează la infrastructură, se înlocuiesc șinele, traversele, din ce am înțeles în decembrie 2026 ar fi gata, vom putea circula normal.

Am circulat de multe ori pe Valea Prahovei, știu cum este, însă bară la bară am circulat și la Rânca, în ultimul week-end al lunii august 2021. Octav zice că va ajunge el la bătrânețe și rețeaua rutieră și feroviară nu vor fi puse la punct.

Sunt sigur că prietenii mei i-ar oferi o bere administratorului de la Black Sea (nu sunt sigur că ar fi proprietar) pentru gestul său, iar ocazii de a ne întâlni cu siguranță vor mai fi.

Mulțumesc pentru vizită, ecou și aprecieri!

Safta RaduAUTOR REVIEW
[18.09.24 14:48:48]
»

@nicole33: Așa este, pensiunea are o poziție privilegiată, 3 minute faci până la plajă, pe cronometru! Mai greu e la întoarcere, când trebuie să ataci o pantă destul de abruptă. În aceeași zi cu noi s-a ocupat un apartament, o familie cu 2 copii, și am văzut cum pe lângă altele aveau multe prosoape, mai târziu am înțeles de ce, nu sunt înlocuite zilnic, ca în alte unități de cazare.

Recunosc, mi-a plăcut mult că bucătăria era afară, la Nykos era în interior și nu mi-a convenit deloc. Treaba cu ciorba ne-a distrat maxim, la ce oră să te trezești ca să gătești? Îți dai seama că la ora 08.00 era gata?

Într-adevăr, prețul plătit a fost destul de bun pentru perioada aleasă, dar nici nu pot compara condițiile de la Black Sea cu cele de la Nykos.

Știi cum văd eu Black Sea? E ca și când aș merge la o spălătorie auto self service, îți speli mașina în funcție de numărul de fise cumpărate. Pensiunea pare a fi a tuturor și a nimănui, mai rămâne decât să bagi banii la un automat și să selectezi numărul nopților de cazare. Așa am perceput eu lucrurile, e un oarecare dezinteres în actul de administrare.

Mulțumesc mult pentru ecou și pentru vot!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Zoazore

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.047481060028076 sec
    ecranul dvs: 1 x 1