Angkor Wat - mandria Cambodgiei

TIPĂREȘTE

Sunt aproape sase luni de cand m-am intors de-acolo. In sertarul creierului meu pe care am pus eticheta cu Cambodgia, inca “misca” imaginile pe care le-am vazut pe-acolo. Cineva spunea, de mult, ca investitia in memorie e una paguboasa, ca peste timp se-asterne uitarea si uite-asa constati ca ai cheltuit bani prin vacante de-aiurea, in loc sa-ti faci o perna pufoasa, plina cu “Benjamini” sau cu euroi, functie de confortul pe care ti-l doresti. Sa fie la el, acolo! Atata timp cat mai stiu cat fac 7x8 am argumente sa-l contrazic si-apoi de-aia s-au inventat fotografiile si… AFA :).

Templele astea se aflau de mult pe lista mea scurta cu locuri musai de vizitat atata timp cat mai consum oxigen pe planeta asta. Nu stiu ce ma atrage pe mine la “pietroaiele” astea, da’ stiu ca e musai sa le vad, sa le pipai si acolo unde mi se permite, sa le simt sub talpa.

Asa ca n-am ezitat nicio secunda cand am vazut in toamna lui 2022 ca in Cambodgia s-au redeschis granitele pentru turism. Si da-i si sapa si da-i si sapa, sa vedem ce si cum. Ce-i drept sapasem eu si prin 2019 pentru 20-20 :), da’ venii ala micutu’ de-l botezara astia stiintific covid 19 si mi-a astupat gropile. Lumea buna zice ca-s trei temple musai de vizitat. Eu am licitat la 11. Da cineva mai mult? Se pot vizita vreo treizeci si ceva. Am ramas cu 10 pana la urma, pentru ca-n prima zi am vrut sa vedem si apusul de la Templul Phnom Bakheng da’ picioarele au zis pas, iar Keo a zis ca tuk-tuk-ul lui n-a platit biletul pentru templu.

Ca tot am pomenit de Keo, baiatul asta mi-a facut vacanta acolo, cum se zice. Luasem legatura cu el din tara, stabilisem ce si cum, am batut virtual palma. Pe incredere. N-am trimis niciun ban in avans. Ne-am intalnit in prima zi la hotel. Cand l-am vazut prima data, i-am cerut buletinul sa ma conving ca are macar 14 ani. Are. Are chiar 33. Pe cat sunt de micuti, pe-atat de mare le e sufletul si zambetul de pe fata. Si chiar stiu sa deosebesc un zambet adevarat de unul comercial. Ne-a facut poze, ne-a asteptat de fiecare data cu apa rece si prosoape reci atunci cand iesem din temple, ne-a dus la un restaurant sa mancam “ca la mama acasa” . E glumet, fara sa depaseasca niciodata masura, e grijuliu de parca zici ca esti copilul lui, e “toba” de informatii pe care nu cred ca le gasesti prin niciun ghid turistic. Despre un singur lucru n-a vrut sa vorbeasca. Despre Kampuchea Democrata, asa cum s-a numit Cambodgia in timpul criminalului Pol Pot. L-am intrebat, am vazut o umbra pe fata lui vesnic zambitoare si n-am mai insistat. Citisem inainte ca nu exista cambodgian care sa nu pierdut pe cineva drag in acele timpuri.

Mi-e teama c-am batut campii, in stilu-mi caracteristic, pret de prea multe randuri si caractere si ca totusi, articolul ar trebui sa fie despre temple. M-am gandit cum sa le prezint, in ordinea in care le-am vizitat, sau in ordine cronologica. Si cred c-ar fi mai bine in ordine cronologica, pentru ca astfel se vede mai bine putin si ceva din istoria Imperiului Khmer. Ordinea in care le-am vazut difera doar pentru ca, logistic vorbind, am putut optimiza timpul alocat si distantele parcurse.

Cele mai vechi temple din zona se pot vizita in partea de est a Siem Reap-ului, undeva la 8-9 km de centrul orasului. Sunt patru temple care fac parte din “Rulous Group” . Astazi doar doua dintre ele au cat de cat ce arata turistului: Bakong si Preah Ko. Au fost construite spre sfarsitul secolului al IX-lea, in timpul lui Indravarman I. Desi ulterior, in secolul al XII-lea capitala Imperiului Khmer s-a mutat de aici, templele au fost folosite si extinse servind uneori ca resedinta printilor mostenitori ai conducatorilor khmeri, insa n-au mai prezentat interesul initial pentru conducatorii vremulrilor. Ca mai toate templele din zona, au fost abandonate spre sfarsitul secolului al XVI-lea, iar jungla le-a acoperit cu totul.

Templul Bakong a fost primul mare templu construit sub forma de munte. Muntele Meru, in acceptiunea Khmerilor acelor vremuri reprezenta casa zeilor hindusi si de aceea si acest templu este dedicat lui Shiva. Este primul templu-munte din zona, construit integral din gresie. Partea piramidala a templului are dimensiuni ample, baza avand 67x65 metri, iar piramida are cinci nivele. A fost renovat masiv in anii 30 ai secolului trecut, atunci cand a fost curatat de “jungla” care-l napadise, au fost restaurate sculpturile ornamentale gasite si s-a incercat refacerea, macar partiala a cladirilor auxiliare care, probabil, foloseau in acele timpuri pe post de biblioteci sau magazii. In zilele noastre mai pot fi vazute doar cateva sculpturi, deoarece a fost jefuit masiv in perioada regimului Khmerilor Rosii si a razboiului civil care a continuat cativa ani dupa ce acest regim a fost alungat de la putere. Au mai ramas si cateva statui mari de piatra reprezentand animale, elefanti si lei, pe vremuri, “paznici” ai templului.

Acest templu nu face parte niciodata din tururile organizate, putand fi vizitat individual. Se ajunge foarte repde la el, tuk-tuk-ul facand cam 10-15 minute din Siem Reap pana aici. Se viziteaza indeosebi dupa-amiaza, deoarece de pe al patrulea nivel al templulu se poate vedea un apus minunat. Intrarea se face folosind biletul care-ti permite sa vizitezi toata zona, bilet care poate fi achizitionat pentru o zi, pentru trei zile sau pentru sapte zile.

Desi sunt primele, in ordinea cronologica a istoriei locului, noi le-am vizitat in ultima zi a noastra de-acolo, dupa amiaza, pe drumul de intoarcere de la lacul Tonle Sap. Erau cateva persoane la acea ora, am putut sa ne plimbam in voie, sa facem fotografii si sa admiram acest templu pret de vreo 40 de minute.

Preah Ko se afla la cateva sute de metri de Bakong, practic pe aceeasi strada a zilelor noastre. A fost construit tot spre sfarsitul secolului al IX-lea de acelasi Indravarman I, nepotul lui Jayavarman al II-lea, intemeitorul Imperiului Khmer. A fost descoperit de exploratori francezi la sfarsitul secolului al XIX-lea, iar restaurarea a inceput tot in jurul anilor 30 ai secolului trecut. In anii 90 guvernul german a finantat lucrarile de restaurare ale celor sase turnuri principale de-aici. Turnurile sunt considerate a fi cele mai importante parti ramase ale acestui templu. Sunt decorate bogat cu sculpturi si inscriptii care pot fi vazute si acum. Cele sase turnuri sunt dispuse pe doua randuri a cate trei si cu exceptia Angkor Wat, conform arhitecturii khmere sunt orientate cu intrarea spre est. Turnurile din fata au fost dedicate stramosilor barbati ai lui Indravarman, cele din spate stramosilor femei. La prima impresie n-ar fi prea multe de vizitat la acest templu, insa munca de restaurare a dat roade si se pot admira sculpturi delicate ce pot fi vazute pe cele sase turnuri. De altfel si la momentul vizitei noastre se desfasurau lucrari de restaurare, iar familia franceza ce vizita templul discuta cu ei. Cu franceza mea de balta am inteles ca se lucreaza la restaurarea a doua mici incinte ce ar fi servit la cele vremuri pe post de biblioteca.

Eu ma bucur ca mi-am ascultat instinctul si am vazut aceste doua temple. La prima vedere ai spune ca-ti pierzi timpul degeaba, asta in conditiile in care in zilele anterioare luasem deja cireasa de pe tort. Dar e o alta parte a istoriei acestui imperiu care a fost maret la vremea lui. Marele bonus, din punctul meu de vedere, este ca nu e aproape nimeni. Poti vizita in liniste, nu trebuie sa astepti minute-n sir pana-ti vine randul sa faci fotografia dorita, nu te calci pe bataturi decat in eventualitatea in care-ti dai cu stangu-n dreptul.

Mergand pe firul istoriei, din secolul al IX-lea, o iei la fuga vreo … doua sute si ceva de ani si ajungi la inceputul secolului al XII-lea, taman bine sa asisti la momentul cand s-a nascut Angkor Wat.

Angkor Wat … ce sa (mai) scriu eu despre Angkor Wat dupa ce s-au scris tone de materiale despre el. Eu, un biet “poet” de Strejnicu, care pe post de stilou manuieste cazmaua sau grebla si pe post de hartie cei cativa metri patrati din dotare si pe care ma chinui an de an sa scot ceva rime BIO care sa se termine-n rosii, castraveti sau ardei si care sfarseste pana la urma la a cumpara “poeziile” gata scrise de la alti “poeti” din piata, mai talentati in a folosi nitrati, azotati sau alte unelte de-astea in ale “scrisului” pe tarla.

Si totusi … Angkor Wat este mandria Cambodgiei. Il gasim chiar si pe drapelul lor national. Cum e Ursusul la noi, asa e berea Angkor la ei. Si chiar e buna. Si mai e motivul pentru care fooo doua milioane de turisti se duc anual acolo.

Spre rusinea mea am aflat despre acest templu abia in anul 2000 cand s-au votat cele 7 noi minuni ale lumii. A intrat, la vremea respectiva in topul meu personal de locuri de vazut pana dau coltu’ direct pe locul 4, dupa Macchu Picchu, Piramida lui Keops si Marele Zid Chinezesc, desi, la vremea aia aveam bani cat sa platesc dobanzile de la creditele pe care le luam ca sa ne ducem viata de zi cu zi (am iesit prima data din tara abia in 2003). Dar, deh, la vremea aia, ca si acum, visele nu costau nimic.

Constructia acestui templu a avut loc la inceputul secolului al XII-lea, in timpul lui Suryavarman al II-lea, care mutase capitala Imperiului Khmer in zona. A fost proiectat pentru a reprezenta Muntele Meru, casa mitica a zeilor hindusi si desi a fost construit initial ca templu hindus, s-a transformat treptat in templu budist. Este cel mai mare monument religios construit vreodata. La cat e de mare, se pare ca Suryavarman n-a reusit sa-l termine in timpul vietii sale. Este singurul templu din zona care are orientarea spre vest ceea ce-i face pe unii sa creada ca omul si-a dat seama ca nu-l termina in timpul vietii, asa ca si l-a dorit si ca loc de odihna vesnica. Altii spun ca e orientat spre vest pentru ca ar fi fost dedicat lui Vishnu si nu lui Shiva. Daca nu te hotarasti care-i versiunea adevarata, patesti ca magarul lui Buridan, asa ca mai bine le dai dreptate si unora si altora si te bucuri de ce vezi acolo.

In secolul al XX-lea au avut loc lucrari de restaurare ampla a templului. Aceste lucrari au fost intrerupte in timpul celui de-al doilea razboi mondial, atunci cand japonezii au invadat Cambodgia si mai apoi in timpul regimului Khmerilor Rosii. Am citit acolo ca anumite parti ale templului au fost avariate de bombele americane ratacite in timpul razboiului din Vietnam. Peste toate astea, de-a lungul timpului templul a fost jefuit de nenumarate ori si s-a furat tot ce se putea fura.

Pentru noi a fost ultimul templu vizitat in Ziua cea mai Lunga, adica in ziua in care am vazut ceea ce considera unii ca e musai de vazut acolo. Am gandit s-ajungem mai dupa-amiaza, la sfatul lui Keo, care ne-a spus ca dimineata si spre seara e mai liber, plus ca nu te mai bate soarele direct in crestet. Soarele nu ne-a batut in crestet, dar de liber nu e chiar liber. Insa nu se simte asa de tare. E atat de mare, ca-ncape toata lumea. Din motive de securitate, mijlocul de transport cu care ajungi acolo te lasa cam la un kilometru de templu. Treci prin cateva filtre de securitate, dar nu, nu te pipaie nimeni, doar “scaneaza” ochiometric turistii si eventual, te roaga respectuos sa le arati ce ai in bagaj. N-ai nicio treaba daca ai o sticla cu apa sau un tricou de schimb. Apoi traversezi santul de apa care inconjoara templul, care are 190 de metri latime pe un ponton plutitor de plastic (vaaaai ce kitsch) si patrunzi in templu prin poarta de vest. Exista de altfel porti de intrare (gopuras) in fiecare punct cardinal al templului, dar asa e fluxul de vizitare.

In structura centrala a templului se gasesc trei galerii principale, fiecare mai sus si cu o suprafata mai mica decat cealalta, ceea ce, ati ghicit, da o forma finala piramidala a templului, simbolizand Muntele Meru. Fiecare galerie are turnuri la colturi, iar ultima galerie are un turn central. In acest turn central accesul se face pe niste trepte cam de 35-40 de cm inaltime si sub un unghi de … hai sa fiu indulgent si sa zic 45 de grade, dar cred ca e mai abrupt. Aici Doamna mea a cedat si n-a mai urcat. Eu, ca un Edmund Hillary ce ma gaseam pe-acolo, chiar daca n-am avut niciun Tenzing Norgay care sa ma care in spinare m-am chinuit vreo 5 minute si-am reusit s-ajung pana in cel mai inalt punct al templului. Si n-am regretat. Panorama de 360 de grade superba, se vad si templele pe care le-ai vizitat mai devreme, chiar daca sunt la cativa kilometri.

La coborare, ia-o pe Doamna de unde nu-i. Ne daduseram punct de intalnire, undeva, cu o galerie mai jos, mai la umbra, dar se pare ca ne-am inteles ca cucii-n gura, vina fiind in totalitate a mea. Fluxul de vizitare nu mi-a permis sa ma-ntorc pe calea pe care venisem, la coborarea din turnul central, pe cand ea a putut sa mearga. Eu n-am realizat si dupa vreo 20 de minute de asteptare in locul pe care eu am crezut ca-l stabiliseram, m-am gandit ca ea a luat-o catinel catre tuk-tuk. Wi-fi, ioc, cartela locala n-aveam, asa c-am zis ca ne-ntalnim in parcare. Iesirea din templu n-am mai facut-o pe podul kitsch de plastic, ci pe podul original de piatra. Cand sa ies … trei baieti de la securitate, cu un ochi in telefonul lor si cu unul la mine, m-au inconjurat si ciripeau ceva in khmera. Eram obosit, mi-era sete, mi-era foame, vroiam la piscina, astia nu ma lasau sa trec.

- Bah, ori in engleza, ori in romana, ori ma lasati sa trec, ca de nu va pun unu’ peste altu’ si mai iese un Angkor Wat mititel din voi.

- Sir, Sir, គាត់នឹងស្វែងរកប្រពន្ធឆ្កួតរបស់គាត់រយៈពេលមួយម៉ោង. !!!

Nah, intelegeti voi ceva. Pana la urma, unul dintre ei, mai istet si care-mi zicea ingrozit in engleza … wife, wife, mi-arata telefonul unde era … o poza cu mine facuta acolo in templu. Doamna mea, fata desteapta (ca doar de-aia m-a luat), o lasase pe-o fata tot de la securitate din interiorul templului sa faca poza cu telefonul ei, pe poza deja facuta, fatuca asta daduse poza pe WhatsApp la iesire cu ordin sa ma faca sa stau nemiscat acolo pana ne reintregim familia. Deh, din vacanta.

Telefonul mi-a spus c-am facut sapte mii si ceva de pasi doar in acest templu dintre care, vreo sase sute de trepte, urcate si coborate. Daca mergeti acolo luati apa cu voi. Noi am avut doar cate o sticla, in ideea ca se-ncalzeste si daca ne mai trebuie luam din interior. Nu exista nimic inauntru … cafenea, cofetarie, sau ceva de genul. Desi era patru dupa-amiaza cand l-am vizitat, erau 32 de grade afara, umiditate mare plus oboseala acumulata peste ziua care incepuse la patru dimineata. Nu ne-a ciupit nicio ganganie, asa ca repelent nu ne-a trebuit, desi aveam la noi.

Sa va mai spun ca e monument UNESCO? Nu numai ca este (ca mai toata zona, de altfel), dar in patrimoniul UNESCO se afla la loc de cinste, alaturi de Macchu Picchu, piramida lui Keops, Teotihuacan si altele.

Ups! Mi-a tras word-ul un ciocanel peste degete si mi-a atras atentia c-am scris deja aproape 3,000 de cuvinte. N-am mai scris atata din clasa a IV-a cand au vrut sa-mi puna 4 la purtare si ca sa scap m-au pus sa scriu de-o mie de ori “voi fi cuminte, voi fi cuminte … “.

Asa ca pentru celelalte temple, cele care alcatuiesc orasul Angkor Thom, o lasam pe altadata.

Pana atunci, va doresc vacante cu zile linistite si nopti … romantice :).

---

VIZUALIZĂRI: 838 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI