ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.06.2023
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.12.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
FEB-2023
DURATA: 3 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

La Digue insula paradisiacă, insula frumoasă și liniștită

TIPĂREȘTE URM de aici

Citatul zilei: Să călătorești înseamnă să descoperi că toți se înșeală când este vorba despre alte țări – Aldous Huxley

După trei zile foarte frumoase și foarte intense petrecute pe insula Praslin (vezi impresii, vezi impresii) a venit vremea să ne luăm la revedere. Mașina am predat-o în port. Vorba vine am predat-o, am lăsat-o deschisă și cheia am pus pe un cauciuc! ; -)

De aici urma să luăm ferry către următoarea noastră destinație și anume insula La Digue. Ferry până la Digue costa 42 de euro pentru trei persoane, o sumă rezonabilă. E drept că și insula era destul de aproape, până acolo am făcut doar vreun sfert de oră. Se mai poate ajunge pe această insulă și cu elicopterul din Mahe, nu știu la ce tarif. Există o pistă de aterizare chiar la intrarea în rezervatia naturală. Așteptam cu interes vizita pe această insulă, cu ideea că am scăpat de mașină și de condus pe partea opusă.

Insula La Digue este mai micuță, iar principalul mijloc de transport acolo sunt bicicletele. Sunt și câteva taxiuri, câteva mașine electrice și câteva mașini cu remorci pentru transportul turiștilor de la resorturile mai fițoase. Are doar 10 kmp și o populatie de 2800 persoane. E locul unde toată lumea, se cunoaște cu toată lumea.

Noi am ales tot o pensiune familială situată cam la 20-25 de minute de port. După ce am trecut de zona comercială, am avut un drum de vreun sfert de oră până la pensiune, destul de obositor sub soarele african și cu bagaje în spate, dar chiar nu aveam de ales.

Ne-am cazat rapid și apoi am închiriat chiar de la pensiune biciclete și am plecat în explorarea insulei. Chiria pe o zi per bicicletă era de 10 euro. Dacă fetele au primit biciclete ok, eu firește am primit una cam paradită. Fiind prima zi și fiind cam dezorientați, ne-am luat după GPS. Nu pot să cred, dar acesta ne-a dus pe un drum ocolit. Pe-acolo doar dealuri, ba urcam, ba coboram, cert este că m-a epuizat bicicleta, de am ajuns să regret mașina. Am observat că era înfrânată roata din spate, am renunțat la frâna pe spate, dar era pericol la coborâre pe pantele adânci, unde mă bazam doar pe frâna din față. Cu greu am ajuns la plaja Grand Anse Beach, cea mai îndepărtată de noi. Această plajă este una dintre cele mai frumoase plaje din Seychelles, în special prin prisma numărului destul de scăzut de turiști. Am ajuns la ea după un drum epuizant și am decis să rămânem, să ne bucurăm de soare și de valurile mării.

Plaja Grand Anse este lungă de aproape jumătate de kilometru și lată de vreo 20 de metri. Peisajul superb este dat și de formatiunile stâncoase de granit, din capetele acesteia. Fiind aproape goală este perfectă pentru fotografii. Marea în această zonă este caldă, dar și foarte agitată. Curenții sunt puternici și valurile sunt mari. Bine că intrarea în apă este lină și am putut să mă bat în voie cu valurile mari, perfecte pentru mine. Un mare neajuns este faptul că nu ai unde să te adăpostești de soarele arzător. Erau câteva colibe improvizate din frunze de palmier și ne-am adăpostit și noi în una goală. Pur și simplu soarele în acea zonă este ucigător, asta cu toate că afară nu erau mai mult de treizeci de grade.

Drumul de întoarcere spre pensiune a fost o altă poveste. Nu am mai folosit gps-ul și am mers pe instinct. Incredibil după ce am pedalat la greu deal –vale ne-am trezit că ne întoarcem iar spre plajă. Ne învârtisem pur și simplu în cerc și nici măcar nu ne-am dat seama de asta. Norocul nostru a fost un localnic, deoarece acesta văzând ora târzie la care mergeam spre plajă și-a dat seama că suntem dezorientați și ne-a îndrumat pe drumul corect. Frânt am ajuns la pensiune și am declarat sus și tare că nu mai vreau să văd bicicletă. Asta spre exasperarea fetelor mele.

A doua zi am ales să mergem spre cea mai celebră și căutată plajă din Seychelles și anume Anse Source d’Argent Beach. Aceasta este situată într-un parc natural și din acest motiv trebuie achitată o taxă de intrare de 10 euro pe zi de persoană. Pentru o zi era ok, important era să nu se repete asta cu taxa de acces. E drept peisajul aici este absolut încântător. Parcul natural este îngrijit și foarte curat. Întâi am fost întâmpinați de o fostă plantatie de palmieri, apoi de ateliere de extragerea cocosului, o plantatie de vanilie, dar și un mini cimitir din perioada colonială. Punctul maxim de atracție este însă o grădină unde tronează mari stânci de granit, iar la baza lor conviețuiesc niște broaște țestoase gigantice. După ce am mers vreo 15-20 de minute prin această rezervație naturală am ajuns în fine la plaja cea instagrambilă, unde se spune că se fac cele mai multe și mai frumoase poze.

Plaja este într-adevăr fantastică. Nisipul fin și alb, pietrele imense de granit apărute din loc în loc... Frumos este că aici există mulți palmieri unde te poți adăposti de soare și destul de multe terase exotice unde îți poți ostoi setea la prețuri foarte mari firește. Ce nu mi-a plăcut aici era intrarea în apă care era dificilă din pricina stâncilor și coralilor. Fiind la reflux apa era foarte mică si nu puteai face baie. Mai mult îți trebuia musai încălțăminte specială. Doar la flux este ideal pentru snorkelling. Această plajă este mai lungă are cam 1100 de metri cu o lățime tot de 20 de metri. Este extrem de aglomerată, fiind punctul maxim de atracție nu pe insula La Digue, ci în întreg Seychelles-ul.

Am petrecut o zi frumoasă pe această plajă, cu marele regret că nu am putut face o baie pe cinste. Fetele și-au umplut aparatele de fotografiat, eu m-am relaxat la un cocos sau la o mini bere rece. Tot aici am întâlnit două grupuri de români veniți cu agenții diferite. Chiar m-am bucurat să reîntâlnesc o parteneră de călătorie din Pakistan. Ce mică-i lumea!

Seara nu prea ai ce face pe insulă. Nu prea există animatie. Noi de voie, de nevoie a trebuit să ieșim la restaurant să mâncăm ceva. Restaurante sunt destul de puține și nici nu au mulți clienți, semn că marea majoritate cumpără de la alimentara și gătesc la pensiunile utilate cu bucătării. Asta din pricina prețurilor foarte mari de la restaurante.

Cea de-a treia zi și ultima petrecută pe această insulă paradisiacă, ne-am luat picioarele la spinare și am mers spre altă plajă și anume Petit Anse Beach. Pentru a ajunge la această plajă a trebuit să refacem întreg traseul până la plaja Grand Anse Beach, iar de aici se urcă și apoi se coboară o stâncă preț de vreo 25-30 de minute exclusiv per pedes. Din pricina accesului mai greoi această plajă era mult mai pustie, așa cum ne place nouă. Ajungând acolo dimineața ne-am putut alege cele mai bune locuri de lângă stâncile de granit, unde mai aveam și câte un petec de umbră. Aici plaja și marea erau exact pe gustul meu așa că am putut să mă bucur în voie de ele. Foarte rar mai apărea câte un turist rătăcit. Evident aci nici vorbă de terase, șezlonguri ori umbrele, doar natura pură. Vegetația ca-n Bali, nisip ca-n Dominicană, apă ca-n Maldive, bonus impresionantele formațiuni stâncoase maronii. Sincer mi-a plăcut mult pe această plajă.

De aci se mai putea merge spre o altă plajă Anse Cocos, tot urcat și coborqt o stâncă, dar nu mai aveam energia necesară. Chiar nu trebuia să le văd pe toate, mai trebuia să mă bucur și de concediu.

Una peste alta această insulă din Seychelles este considerată pe bună dreptate o insulă paradisiacă. Fiind preponderent pietonală este și foarte liniștită. Natura a fost foarte generoasă cu acest colț de rai. Această insulă a fost descoperită abia în 1742 de navigatorul francez Lazare Picault. Primii oameni stabiliți pe insulă au fost coloniștii francezi cu sclavii lor africani. Mai târziu au fost aduși deportați francezi, urmați de sclavi eliberați, dar și de imigranți asiatici. Este un adevarat mix de nații și de culturi. Marea majoritate sunt catolici, iar nivelul lor de trai este ridicat în comparație cu frații lor africani. Asta se observă în special la casele lor, care sunt comparabile cu ale noastre din zonele rurale. Având în vedere că principalul venit este asigurat de turism, aceștia sunt foarte primitori.

Una peste alta am petrecut trei zile aici și ne-am simțit foarte bine. Dacă aveam și eu o bicicletă ca lumea alta era treaba! ; -)


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

natura care nu încetează să mă surprindă este la superlativ aici.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Distracție aproape de zero, relaxare la cote maxime.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de robert in 03.06.23 10:01:39
Validat / Publicat: 03.06.23 11:49:45
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SEYCHELLES.

VIZUALIZĂRI: 1171 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 plaja celebră
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 27200 PMA (din 28 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

mishu
[10.06.23 22:01:25]
»

@robert: Frumos intradevar, pozele m-au fermecat, m-am uitat de doua ori la ele. Felicitari, votat cu mare drag!

robertPHONEAUTOR REVIEW
[11.06.23 07:53:05]
»

@mishu: mulțumesc frumos!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mishu, robert
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă insula La Digue:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.048017024993896 sec
    ecranul dvs: 1 x 1