GRAD SATISFACȚIE
NOTA MEDIE REZULTATĂ
Kerkira, city tour pe mare

În cele patru zile alocate capitalei insulei, aș fi vrut să ajung într-o croazieră în Albania, dar am rătăcit prin portul nou și nu am dat de nicio agenție, iar când, după multe căutări, am găsit una, era deja prea târziu pentru o croazieră în țara vecină.
Am pornit spre portul vechi, un drum destul de lung, pe care l-am făcut per pedes. Portul vechi, aflat în apropierea zidurilor orașului, este un port mic, turistic sau pentru bărcile de pescuit. Acolo am găsit un punct turistic unde se făcea reclamă și se vindeau excursii pe mare, dar nu la distanțe mari. Mai era o oră până pleca un vaporaș într-o mini croazieră în jurul orașuli vechi. Un vas turistic, de pirați, Black Rose. Costul unui bilet, 10 euro pentru adulți, 5 euro, pentru copii. Croaziera era de scurtă durată, 1,5 ore, un city tour al orașului, pe o distanță de 4 Km. La început n-am fost prea încântată, m-am gândit că nu e cine știe ce, dar dacă ziua aceea o dedicasem unei croaziere, am zis„Fie!”
Și iată-ne îmbarcate pe vasul de pirați, un vas din lemn, cu tot felul de decorațiuni, unele cam kitch, aurii, cu o sirenă pe catarg și nelipsitul pirat. Asemena vapoare sunt cam stas, ele atrag prin decorațiuni în primul rând copiii. Vasul, Black Rose, că așa se numește, are două punți. Eu am optat pentru puntea superioară. Mulți turiști, mulți copii. Cerul, cam înnorat, dar, pe anumite porțiuni, soarele ne-a zâmbit timid. A fost bine pentru croazieră.
Startul s-a dat la 12 fix. Celelalte plecări erau la 14 și16. Era și o plecare seara la 19, dar am optat pentru cea de la amiază, că tot ne aflam acolo.
Pe acorduri de muzică greceasă, vasul s-a îndreptat spre sudul orașului Kerkira. Și dintr-o dată, mi-am dat seama că am făcut o alegere bună plecând în acest city tour cu vaporul. Vasul te poartă pe lângă zidurile orașului, pe care, nu le-ai putea vedea în alt mod. Clădirile au culoarea mierii, ies parcă din apele mării. Apoi, trecem pe lângă zidurile Fortăreței Vechi, ziduri ce veghează de secole asupra orașului.
Ne îndreptăm spre peninsula Kanoni. Priveliștea este încântătoare! Orașul, aflat la 4 Km sud de Kerkira, este așezat în terase ce coboară ușor spre mare, înconjurat de multă verdeață. Vaporul se oprește în dreptul Mânăstirii Vlacherna. Albă, situată în mijlocul unui golf, ea este emblematică pentru Corfu, apărând pe ilustrate și pliante de promovare a insulei Corfu.
Mânăstirea s-a ridicat în sec. al XVII-lea, acum funcționând doar bisericuța din interior, unde se mai țin ocazional slujbe și este deschisă pentru turiști. Mulți vin aici și pentru a admira aterizarea avioanelor. Biserica este legată de țărm printr-un pod lung de 300 m. Cocoțate pe coasta înaltă„se văd vile elegante, hoteluri de lux care au o superbă vedere la mare, dar la care se ajunge coborând multe, foarte multe trepte. Am văzut și o telecabină care face accesul mai ușor și mai rapid.
Vasul se îndreaptă spre următorul obiectiv emblematic al insulei Corfu, Insula Șoricelului (Mouse Island, denumirea turistică) sau, în greacă, Ponticonisi. Nu coborâm pe insuliță. Aici se poate ajunge doar cu barca. Însă vaporul se apropie destul de mult, încât să putem zări printre vegetația mediteraneeană abundentă micuța capelă bizantină ce datează din secolele al XI -XII. Vedem și treptele de piatră care urcă dinspre mare în insulă. Asemănarea lor cu o codiță de șoricel a dat numele insuliței. După ce facem poze și întâlnim un alt vas de pe care curajoșii sar în apele mării, facem drumul de întoarcere.
Trecem pe lângă aceleași obiective și ajungem în port la 1:30.
A fost o mini croazieră plăcută, n-a fost lungă, nici plictisitoare. O recomand celor care vor ajunge în Kerkira!
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Peisajele frumoase ne-au însoțit în permanență în acest city tour. Am văzut Kerkira și celelalte obiective din exterior.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Încântată de această mini croazieră!
Trimis de Rodel in 11.12.22 13:21:35
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Rodel); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.

ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Excursii opționale din Corfu Town / Kerkira, CORFU TOWN" (nou-creată pe sait)
@Rodel: O alegere excelentă! Felicitări!
@Carmen Ion:
Așa este, am ales o mini croazieră de care m-am bucurat și la care mă gândesc acum cu drag.
Mulțumesc pentru vizită, ecou și vot!
Mutat, la reorganizare, în rubrica "'Opţionale': [Alte] excursii din / prin Corfu, #EXCURSII și CĂLĂTORII - I. CORFU (i. Ionice)" (deja existentă pe sait)
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@Rodel: Ai mare dreptate sunt multe locuri pe care de pe mare le vezi altfel si am fost si eu in astfel de calatorii unde cu trenul as fi ajuns in 30 de minute, pe mare distanta a fost parcursa in aproximativ 2 ore, insa a fost spectaculoasa si daca ai vazu locurile si de pe uscat, pe mare fiind incerci sa recunosti locurile pe unde ai trecut si tu. Mi-a placut mult de tot comparatia
„Clădirile au culoarea mierii, ies parcă din apele mării. ”
.
Frumoasa excursie, felicitari, votat cu mare drag.
@mishu:
Așa este: văzute de pe mare, locurile sunt parcă mai spectaculoase, le vezi în ansamblu.
Mulțumesc pentru vizită, comentariu și vot!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2017 Albania - o țară deprimantă sau mult marketing pentru mai nimic — scris în 24.01.19 de Alma_2019 din BUCUREşTI - nu recomandă
- Sep.2015 Fascinanta Paleokastritsa vazută de la bordul Submarinului Galben — scris în 13.04.16 de Lucien din MIERCUREA CIUC - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Coordonate GPS - obiective turistice Corfu — scris în 08.09.14 de spiros din DEJ - RECOMANDĂ
- Jul.2014 Sarand, Albania - un oras port superb — scris în 21.10.14 de danadana* din PLOIESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2013 Corfu... asa cum l-am descoperit noi — scris în 21.01.14 de Denisa13 din GHIMBAV - RECOMANDĂ
- Aug.2012 O insulă, 150 km, 4 oameni, o maşină şi o zi plină — scris în 19.05.13 de cher-cher din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2012 Cîteva excursii în nordul insulei Corfu — scris în 03.11.14 de abancor din BUCUREşTI - RECOMANDĂ