ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.09.2022
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 17.07.14
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
MAY-2022
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Rezervația Naturală Valea Vâlsanului

NB: Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ; — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii. Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
[fb]
NOU TIMP CITIRE: 8 MIN

Minunățiile din Valea Vâlsanului

TIPĂREȘTE URM de aici

Cu ocazia unei ieșiri de grup, în zona Valea Vâlsanului, am ajuns într-una din zile și aici, în Brădetu sau Brăduleț. Deși aceste meleaguri se află la doar 60 km de Pitești, zona are un farmec aparte, rustic, rural. Te îndepărtezi binișor de agitația urbană și te apropii foarte bine de zona montană, care este ceva mai capricioasă și instabilă, fapt dovedit în cele nici 3 zile petrecute aici. De la temperaturi ridicate de 25-30 de grade, la ploi torențiale și ceață.

Dealurile din jurul văii se duc spre 900-1000 de metri înălțime în timp ce Vârful Ghițu, aflat între Valea Vâlsanului și Lacul Vidraru, ajunge la 1622 m.

Zona în care ne aflăm, Rezervația Naturală Valea Vâlsanului, este întinsă pe o suprafață de 10.000 de hectare şi cuprinde un număr de peste 300 specii de plante dar şi de animale ocrotite prin lege.

Rezervația cuprinde 3 zone importante.

a) prima zonă cuprinde albia mică a râului Vâlsan dar și Cheile Vâlsanului

b) zona doi este o zonă tampon dintre albia mare care se întinde pe o lungime de aproape 50 km dar cuprinde și Poienile Vâlsanului

c) zona cu specific economic care însumează 80% din totalul suprafeței Rezervației.

Fauna zonei este deosebit de diversificată. Aici regăsim peste 30 de specii de pești dar și lupi, vulpi, urși, capre negre, mistreți, sau pisici sălbatice. Flora se remarcă prin păduri de foioase (fag, frasin, plop, stejar, etc) sau păduri de conifere (molid, brad).

În zilele ce permit acest lucru, se organizează excursii de aici din Brădet spre Lacul Vidraru dar și pe alte trasee care străbat drumuri forestiere și pot fi parcurse doar cu mașini de teren 4x4.

Traseele montante ce merită a fi menționate, sunt cele spre vârful Moldoveanu, Iezer, Papusa, Ghitu, Tuica, Caltun, Negoiu, Dara, Vistea, Podragu, Arpas.

____

Biserica Înălțarea Domnului

Adresa: DJ703i, Localitatea Brădetu, Comuna Brăduleț

Link Google Maps: click aici

Biserica e făcătoare de pace și un preot care-și pierde calitatea aceasta de făcător de pace nu este preotul lui Hristos. Este preotul unor interese obscure, înguste, al unor interese care nu vizează Împărăția Cerurilor. "- Părintele Constantin Necula

Biserica este amplasată pe culmea Dealului Seci, la o altitudine de 800 de metri, loc de unde poate fi văzută vechea moşie a Schitului Ȋnălţarea Domnului.

Mica biserică a fost construită la începutul secolului al XV-lea şi declarată ulterior monument istoric cu importantă arhitectură religioasă. Biserica Înălțarea Domnului care a aparținut Schitului Brădet, reprezintă un important edificiu arhitectural românesc. Acest mic edificiu este considerat a fii primul monument construit în întregime de meşteri români.

Din punct de vedere arhitectural, biserica este considerată cea mai veche prelucrare locală a planului triconc cu turlă pe naos. Planul triconc este un plan de biserică în care sunt înscrise trei abside opuse intrării, racordate între ele prin intermediul unui dreptunghi.

Pridvorul a fost construit în anul 1787, și reprezintă o etapă evolutivă corelată stilistic cadrului arhitectural tradiţional al zonei. Biserica Schitului Brădetu are anumite elemente similare cu Biserica Domnească din Curtea de Argeş. În primul rând prin prisma materialelor de construcţie utilizate dar şi prin tehnica adoptată de arhitecții acelor vremuri, anume piatră şi cărămidă, folosite concomitent. Material principal folosit este piatra spartă, amestecată cu bolovani de râu şi cărămidă, într-o tehnică specifică epocii respective.

Considerat monument istoric de prim ran, ctitoria lui Mircea cel Batran, aceasta bisericuță este o miniatură a Mănăstirii Cozia. Pictura din interiorul ei este o capodoperă a stilului bizantin, considerată a fii o bijuteria a județului Argeș.

Râul Vâlsan, aflat în proximitatea Bisericii dar și a întregii localități, izvorăște din Vf. Scărișoara Mare (2495 metri) de la o altitudine de 2310 metri și are o lungime de 83 km!

Alte obiective și locații importante din zonă:

-Muzeul sătesc Galeş care a fost înfiinţat în anul 1976 în centrul satului Galeş. Clădirea ce îl adăpostește a fost costruită în stil argeșean cu ajutorul sătenilor, prin munca și prin donațiile lor.

-Poiana Vâlsanului, zonă frecventată de turiștii amatori de drumeții dar și de camping

-Barajul si Lacul Valsan

-Spitalul de Recuperare Balneo – Fizio – Terapeutică din Brădetu

-Schitul Brădet, considerat a fi unul dintre cele mai vechi monumente de artă românească medievală. Datează probabil de la jumătatea secolului al XIV-lea și este considerată o capodoperă artistică prin ctitoria lui Mircea cel Bătrân.

____

Schitul Brădet

Adresa: DJ703i, Localitatea Brădetu, Comuna Brăduleț

Link Google Maps: click aici

Site oficial: click aici

Schitul Brădet pe care l-am vizitat, venind cumva la pachet cu Biserica sus menționată, este mai puțin accesibil, accesul fiind pe un drum forestier pietruit pe alocuri, având o pantă destul de ridicată. Zona este și mai rustică, aici făcându-și veacul mai mulți călugări.

Un schit foarte frumos, dar la care se ajunge ceva mai greu din cauza drumului de pietris foarte ingust. Locul de parcare din capătul drumului, care se și înfundă, este pentru maxim 6-7 mașini. In zilele de sărbătoare, puteți lăsa mașina la baza dealului și merge pe jos spre Schit, având de parcurs aproximativ 1 km.

Zona este deosebit de frumoasă, fiind înconjurată de dealuri de un verde incredibil. Aici sunt mai multe căsuțe ale celor ce veghează asupra locului, dar și un lăcaș de rugăciune modern. La câteva zeci de metri, se află o altă mică bisericuță de lemn, exact în mijlocul câmpiei.

Locul este încărcat de spiritualitate, aflat in mijlocul naturii. Aici se poate ajunge pe doua trasee: fie prin padurea din spatele Clubului Brădetu (traseu cu indicatoare) dar și pe drumul mai lat, pe unde am venit și noi cu mașina.

____

Ceva de papa

Tot aici în centrul Brădetului, regăsiți și terasa Brădetu. Aici oferta culinară este foarte bogată. Am avut de ales între... ceafă de porc, aripioare picante, cârnați la garniță, păstrăv, macrou, salate, mujdei... de toate pentru toți! Prețurile (la vremea la care am fost noi) erau foarte accesibile și probabil nu au suferit schimbări foarte semnificative.

Pentru 4 mici, un păstrăv, cartofi prăjiți, mujdei, o salată + ceva sucuri și o bere, am plătit undeva la 65-70 de lei.

____

Mănăstirea Corbii de Piatră

Adresa: 7RG6+2F, Jgheaburi

Link Google Maps: click aici

Site oficial: click aici

La nici 10 km de Brădet, se află un alt obiectiv deosebit de important al zonei. Noi fiind cazați în Brădet, am mers pe traseul Brădet pe DJ703i - apoi stânga pe DC270 și am ajuns la DJ731 în localitatea Jgheaburi. Aici mai mergem 2 km prin localitate, și ajungem la mănăstire.

Este amenajată și o parcare aici în dreptul căsuței albastre dar și măsuțe cu băncuțe dar și o toaletă publică.

La Corbi mai poate ajunge și dinspre Râmnicu Vâlcea - Curtea de Argeș - Domnești unde se vireaza la stanga, iar după 8-9 km se ajunge aici la Corbi.

Noi am începutul turul cu căsuța albastră, administrată și renovată de un domn și o doamnă (soț soție) care vindeau și produse locale tradiționale. Domnul a fost și ghid. Ne-a povestit despre istoria acestui loc, dar și a diverselor forme de pe stâncile din jur.

Mai departe, biserica din Corbi se înrudeşte tipologic cu grupul de biserici rupestre din Capadocia, însă are particularitatea a două sfinte altare pe un singur naos, motiv pentru care această biserica este unică la noi în ţară. La sud de pronaos este trapeza monastirii, dăltuită din piatră, despre care tradiţia afirmă că "îi slujea voievodului Neagoe Basarab drept divan, unde judecă diferite pricini' ' , atunci când lua parte la hramul bisericii, Adormirea Maicii Domnului.

Biserica este deosebit de valoroasă, nu numai prin felul în care a fost implantată în stâncă, ci și prin pictura care o împodobește, despre care specialiștii afirmă că este în cea mai pură tradiție bizantină, datând din secolul al XIV-lea sau chiar mai devreme. Sfântul lăcaș era cunoscut în vechime și sub numele de mănăstirea de la Meriș sau mănăstirea Meriș. Inițial, biserica avea 2 altare pe un singur naos, caracteristică prin care biserica rupestră este unică la noi în țară.

____

Concluzii

Zona, deși la început după părerea mea, vis a vis de gradul de încărcare turistică, este foarte frumoasă, promițătoare, cu deosebit de multe obiective turistice la dispoziție.

De-asemenea sunt destule cazări disponibile în zonă, pentru toate buzunarele. Unele dintre pensiuni oferă contra-cost și mese, sau puteți merge la cele câteva restaurante sau păstrăvării din zonă, unde puteți teste și explora, bucătăria tradițională locală.


[fb]
---
Trimis de ⭐ValentinB_88⭐ in 27.09.22 12:16:18
Validat / Publicat: 27.09.22 13:26:36
VIZUALIZĂRI: 190INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în MASIVUL FĂGĂRAȘ
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Am detaliat multe din obiectivele vizitate tot aici pe AFA.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (⭐ValentinB_88⭐); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Corbii de piatra - vedere de sus
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35800 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

webmasterscris / TELEFON [27.09.22 13:34:56] »

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

mishu [27.09.22 14:29:08] »

@⭐ValentinB_88⭐: O iesire minunata in care ai vazut multe si diverse. Astfel de iesiri sunt binevenite oricand, mai ales cand te scot din rutina... si nu mi-a displacut nici ce ai spus despre mancare .

Felicitari, votat cu mare drag.

⭐ValentinB_88⭐ [27.09.22 14:48:56] »

@mishu: Mulțumesc frumos pentru vizită, vot și ecou!

tata123 🔱 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [27.09.22 20:52:23] »

@⭐ValentinB_88⭐: Zona are potențial turistic deosebit și în ultima decadă a început să fie valorificată din ce în ce mai intens. Peisaje pitorești, locașuri de cult vechi, gospodării tradiționale și bază de plecare spre Vf. Moldoveanu - sunt tot atâtea atuuri ale acestei zone.

La începutul anului 2022 s-a inaugurat Via Valahia, un traseu de drumeție care se va întinde pe circa 150 km, cu două direcții, între Corbii de Piatră și Țara Loviștei (Racovița-Perișani), plus o deviație spre Curtea de Argeș și Târgoviște (dcnews.ro/via-valahia-dru ... vis_857846.html). Pagina media oficială: pe FB.

⭐ValentinB_88⭐ [28.09.22 09:21:18] »

@tata123 🔱: Salut tata. Deci nu sunt singurul care a remarcat potentialul ridicat al zonei.

Multumesc frumos pentru vot, ecou si completarile valoroase!

resita2009 [28.09.22 10:23:00] »

Votul 20 si-un bine meritat superbonus.

⭐ValentinB_88⭐ [28.09.22 10:27:12] »

@resita2009: Multumesc frumos. Zi faină să ai!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
⭐ValentinB_88⭐, mishu, tata123 🔱, Yoda
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2022 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.0858449935913 sec
ecranul dvs: 1 x 1