ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.08.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 26.03.14
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
JUN-2022
DURATA: 10 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
80.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 19 MIN

¡Hola, Costa Blanca!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Cum de și-au băgat englezii coada

Nu-i un secret pentru nimeni că britanicii sunt un popor vajnic călător, că altfel nu ar fi ajuns să dețină ăl mai întins imperiu din epoca modernă. Și, băieți deștepți fiind, după ce l-au pierdut (pe căi pașnice, desigur, căci așa e civilizat????), au pornit să cucerească lumea prin alte modalități – cele turistice, domeniu în care au o tradiție îndelungată, cu rădăcini de prin secolul al XVIII-lea, când fiii familiilor aristocrate făceau obligatoriul Grand Tour al Europei pentru a-și lărgi orizonturile culturale dincolo de limitele bietei lor insulițe. Și uite așa, aflați în căutare de locuri calde, deci cât se poate de diferite de cele din patria-mumă, britanicii s-au împiedicat după destrămarea imperiului lor, printre altele, de Spania.

Nu că n-ar fi avut până atunci nicio tangență cu această țară. De pildă, prezența le-a fost simțită încă din secolul al XIX-lea la construcția de căi ferate, iar prima linie de tramvai cu ecartament îngust, datând din 1915, care a legat Alicante de Denia de-a lungul Costei Blanca, li se datorează în bună măsură.

Dar nu despre isprăvile inginerești ale britanicilor în Spania e vorba aici, ci de dorul lor de soare…, pentru care zău că n-au de ce să fie condamnați. ???? Numai că după al Doilea Război Mondial, Spania era încă percepută de ei drept o destinație exotică îndepărtată la care nu aveau acces decât cei cu dare de mână. Asta până ce, în 1957, compania aeriană British European Airways a lansat primele zboruri între Londra și Valencia, urmate de cele către Barcelona sau Malaga.

Așa s-au născut, din rațiuni pur promoționale și de diferențiere geografică, denumirile Costa Blanca, Costa del Sol, Costa Brava, Costa Tropical etc. În anii 1960, firma Euravia oferea deja pachete turistice complete – zbor charter, hotel, mese, transfer – la prețuri atrăgătoare, de care au beneficiat mulți britanici pentru întâia lor vacanță în străinătate.

După moartea generalului Franco, Spania a investit și mai mult în infrastructura sa turistică, și exemplul cel mai elocvent în acest sens este probabil Benidorm, stațiunea de pe Costa Blanca ce atrage cel mai mare număr de vizitatori. Și astăzi milioane de turiști, nu numai din UK, ci și din Țările de Jos, Germania, Irlanda, Franța sau statele din Peninsula Scandinavă, aleg sejururi de o săptămână aici cu avion și hotel cu All Inclusive, scăpând astfel de orice griji.

Pe de altă parte, generațiile mai tinere preferă să se descurce pe cont propriu cu zboruri low cost și programe făcute după capul lor. Iar Spania s-a dovedit o gazdă primitoare și pentru expatriați – nu mai puțin de 300.000 de străini, în majoritate din țările menționate mai-sus, dar și din Rusia sau SUA, s-au stabilit pe Costa del Sol și circa 37.000 pe Costa Blanca.

Totuși, ce este Costa Blanca?

Răspuns: țărmul aferent provinciei Alicante din cadrul comunității autonome Valencia, mai precis cca. 250 km întinși de la Denia în nord, dincolo de care se află Costa de Valencia, până la Torrevieja în sud, dincolo de care se află Costa Calida. O zonă cu plaje nisipoase ce alternează cu maluri stâncoase abrupte care mărginesc golfulețe ascunse, în spatele cărora se înalță mici dealuri împestrițate de sate pline de case albe umbrite de palmieri. Se zice că de la culoarea lor s-ar fi născut ideea numelui „Costa Blanca” , dar să nu-i credeți pe cei care susțin această teorie: așa cum vă spuneam, la mijloc e doar o găselniță de marketing...

Principalul atu al zonei este clima foarte blândă (și uscată), cotată printre cele mai sănătoase din lume, cu temperaturi medii anuale în jur de 17 grade și peste 300 de zile însorite pe an, care îți permit să te bronzezi și iarna... ???? În iunie, când am fost noi, maximele au atins 32 de grade iar atmosfera mi s-a părut înăbușitoare, foarte deranjantă, căci briza nu se simțea aproape deloc. Vestea bună e că apa mării avea deja 23-24 de grade, tocmai bună pentru bălăcit.

Costa Blanca are și un trecut interesant: ibericii au fost prima sa populație cunoscută, urmați de fenicieni și greci, pentru ca în perioada cuceririi romane să prospere mulțumită Viei Augusta, drumul care o lega de restul imperiului. De-a lungul său s-au dezvoltat mai multe așezări, printre care actualul oraș Elche.

După o scurtă dominație vizigotă, această parte de est al Peninsulei Iberice a fost capturată de mauri și încorporată în Al Andalus. Ca urmare a Reconquistei, a fost împărțită între Castilia și Aragon iar mai apoi a intrat sub controlul Regatului Valenciei. (De aceea în provincia Alicante se vorbește dialectul valencian, asemănător cu cel catalan, iar denumirile străzilor sau stațiilor de tramvai și autobuz sunt afișate în acest dialect și în spaniolă.)

Istoria aceasta explică frumoasa moștenire culturală a zonei, și în special existența castelelor ridicate pe dealuri sau promontorii ochioase, cu panorame splendide, raiul amatorilor de fotografii.

Lăsând pentru moment la o parte vestigiile trecutului, să revenim în prezent pentru a răspunde unor chestiuni de ordin practic. Și anume: cum am ajuns acolo și cum m-am deplasat în interiorul Costei Blanca.

Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor!

Aidoma majorității celor cca. 10 milioane de vizitatori înregistrați anual pe această bucată de țărm spaniol, și eu am zburat într-acolo, mai precis către Aeroportul Alicante-Elche Miguel Hernández, situat la 10 km sud-vest de Alicante, cel mai mare oraș al provinciei și cel care avea să ne fie gazdă timp de 10 zile.

Deși are un singur terminal, este al cincilea aeroport ca mărime din Spania și deservește atât comunitatea autonomă Valencia, cât și regiunea Murcia, situată la sud. La întoarcerea în țară aveam - evident - să-l studiez mai bine, remarcând construcția îngrozitor de înaltă, în întregime din sticlă (oare cum reușesc să întrețină ditamai măgăoaia?!! ????), și distanțele mari până la porțile de îmbarcare, precum și lipsa trotuarelor rulante????, un mare of al meu cu care v-am plictisit în reviewul introductiv dedicat Berlinului. Așa că n-o să mai insist acum!

Ceea ce țin însă să menționez este că din aeroport există shuttle busuri directe către Alicante (bus C6; 3,85 euro; face 15 minute până în centrul orașului, la Puerta/Porta del Mar), dar și către Benidorm, Denia, Torrevieja și Cartagena.

Ah, și încă ceva: pentru acest zbor de 3 ore și jumătate am plătit fantastica sumă de 135 euro dus-întors două persoane????, ce-i drept doar cu câte un bagaj mic de mână, fără priority și fără rezervare de locuri, beneficiind de o ofertă promoțională din partea companiei low cost românești: două bilete la preț de unu! Singurul inconvenient a fost ora inumană de decolare din București: 6 dimineața! ????

Șoselele și da, tramvaiul!

Spania se poate lăuda cu o infrastructură de invidiat iar Costa Blanca nu face excepție: AP-7 - Autopista del Mediterráneo (cu plată) face legătura cu Valencia iar paralel cu aceasta există și A7 Autopista del Mediterráneo (fără plată), în timp ce N-332 traversează toate localitățile de coastă dintre Cartagena și Valencia.

Recunosc, am cochetat cu ideea închirierii unei mașini pentru câteva zile, dar am renunțat din cauza prețurilor aberante - peste 100 de euro/zi cea mai ieftină! Într-un fel îmi pare rău, căci din această cauză am ratat câteva locuri promițătoare, și în special Elche, cu rezervația sa de palmieri.

În fine, ce-a fost a fost, mai bine să vă povestesc cum ne-am deplasat noi.

Mă credeți sau nu, cu tramvaiul! ????Mai bine zis, o combinație de tramvai-tren în sistem integrat, dat în funcțiune începând cu anul 2003.

Priviți P47. Vedeți cum L-1 (linia roșie) pleacă din Alicante, de la stația Luceros, și ajunge după 43,21 km și 20 de opriri la Benidorm. Iar de aici, L-9 (linia gri), vă duce, după 50,8 km și 18 stații, până la Denia.

Pentru orar și tarife, puteți consulta site-ul tramalacant.es/page.php.

Noi nu am parcurs întreg traseul, am mers doar până la Altea. Iată câteva concluzii trase în urma acestor experiențe:

- sunt 6 zone, de la A la F, iar prețurile transportului diferă; în zona A (metropolitană) tariful este 1,45 euro, dar până la Benidorm am plătit 4,85 euro/persoană.

- până la Benidorm tramvaiul face cca. 1 oră și 15 minute iar de aici la Altea încă 20 de minute

- am luat de la Oficiul de turism din Alicante o broșură foarte utilă cu orarul tramvaielor și am constatat că acesta se respectă

- asta nu ne-a scutit de o așteptare lungă la întoarcerea din Altea deoarece L-9 nu era inclusă în broșură și am aflat că circulă doar din oră în oră...

- condițiile de călătorie sunt excelente: scaune confortabile, aer condiționat

- biletele se achiziționează de la automatele din interiorul tramvaielor și procedura este relativ complicată: trebuie să introduci destinația și să ai mărunțiș la tine, căci automatele nu dau rest decât în monede

- dacă vreți să folosiți mai des tramvaiul, există diverse tipuri de abonamente numai pentru acest mijloc de locomoție, pe care le găsiți pe site-ul menționat mai-sus; pentru a beneficia de un astfel de abonament ar fi trebuit să avem la noi copii după cărțile de identitate și fotografii tip buletin, așa că am renunțat la idee, care ne-ar fi adus totuși ceva economii

- în duminicile dintre 5 mai și 31 iulie călătoriile cu tramvaiul au fost gratuite: nu știu dacă așa se întâmplă în fiecare an sau a fost o inițiativă temporară, cert este că am profitat și noi

- în tramvai, ca de altfel în toate mijloacele de transport în comun, purtarea măștii era obligatorie în iunie 2022

Localitățile

Costa Blanca este presărată cu mai multe orașe și stațiuni turistice (vezi P45), fiecare cu specificul său. Cele mai mari localități sunt Alicante (populație 330.000), Elche (225.000 locuitori) și Torrevieja (85.000 rezidenți).

Circulând cu tramvaiul, am remarcat însă în peisajul surprinzător de arid și câteva oaze de verdeață, probabil proaspăt plantată, în jurul unor ciorchini de case de vacanță, multe din ele construcții-tip (așa-numitele „urbanizaciones” ). Locuri spectaculoase precum Paradis, Cala Piteres sau Cala Coveta Fuma au propriile gări, și dacă am fi avut mai mult timp la dispoziție și nu ar fi fost atât de cald, mi-ar fi plăcut să poposesc un pic pentru a le cerceta mai îndeaproape. Am avut totuși senzația că nu dispun de facilități de genul magazinelor sau restaurantelor, fiind probabil preferate de amatorii de liniște absolută și realaxare totală. Nu-i stilul noastru!

Iată însă ce locuri am vizitat, prezentate în ordine, de la sud la nord:

Alicante a fost, așa cum am precizat, gazda noastră, și l-am bătut zdravăn la pas, motiv pentru care îi voi consacra reviewuri separate. Deocamdată, la acest review m-am mulțumit să atașez câteva fotografii din oraș ca să vă faceți o idee și să vă trezesc - eventual - curiozitatea...

La Albufereta, locul de origine a orașului Alicante (așa cum o dovedesc mărturiile arheologice din perioadele iberică și romană), este o suburbie aflată la cca. 4 km de acesta. Noi am vizitat-o într-o duminică, ajugând gratis cu tramvaiul (L-5), de la stația La Marina, de vizavi de locuința noastră. Tramvaiul ne-a lăsat la vreo 300 m de plajă, apoi am trecut pe sub șosea. La întoarcere am luat autobuzul 21 sau 22 (biletul se cumpără direct de la șofer), a cărui stație se află în imediata apropiere a celei a tramvaiului La Marina.

La Albufereta e o aglomerație de blocuri cu apartamente locuite în mare măsură de cetățeni care lucrează în Alicante. O parte din clădiri sunt chiar foarte înalte, după tipicul mai tuturor stațiunilor de pe Costa Blanca.

Punctul de atracție a fost pentru noi plaja de 400 m lungime, cu nisipi fin auriu, însă cu pietre mari și alunecoase la intrarea în apa limpede, ce se adâncește treptat. Mare păcat de pietroaiele alea, altfel ar fi fost o plajă ideală, organizată (19 euro două șezlonguri și o umbrelă, preț în care primești... bon fiscal și mulțumiri politicoase????), stație salvamar, toalete curate, dușuri și o terasă la care se puteau comanda beri, cafele sau sucuri, cred că și câte ceva de mâncare.

Sunt și zone unde îți poți așterne prosopul „la liber” , am zărit și niște bărcuțe dar și o plasă pentru volei. Există și o scară pentru intrarea în apă și alături de ea câteva scaune bine fixate, așa că poți să lenevești acolo cu picioarele în mare. Foarte plăcut!

San Juan este considerată, pe bună dreptate, cea mai frumoasă plajă din zona Alicante. Se află la 8 km de oraș și străbătând localitatea cu autobuzul 21 (sau 22), am remarcat aceeași predilecție a arhitecților pentru clădiri masive, în majoritate vopsite în ocru sau placate cu cărămidă, o combinație urâtă după părerea mea.

Plaja cu nisip gros, fin, auriu are aproape 3 km lungime și câteva zeci de metri lățime și din loc în loc, dar destul de rar, sunt zone organizate (20 euro două șezlonguri și o umbrelă). În rest, facilitățile sunt cele cunoscute. Apa se adâncește un pic cam brusc la mal, uneori sunt și valuri, însă fundul mării e nisipos. Nu-i de mirare, așadar, că aici e locul preferat de familiile cu copii.

La San Juan mi-a plăcut mult promenada cu palmieri și bănci, cu cafenele, restaurante și buticuri, dar nici acestea în cantitate suficientă, zic eu. De-a lungul său am zărit și câteva hoteluri mai micuțe și mai drăguțe.

Villajoyosa/Villa Joiosa, la 32 km nord de Alicante, este un orășel cu aspect diferit. Și aici sunt multe blocuri urâte, însă peisajul urban e completat în mod fericit de casele viu colorate de pe țărm, ca și de podul spectaculos peste râul Amadorio. Are o plajă centrală plăcută ochiului, mărginită de palmieri, și un mic port pescăresc.

Următoarea stație de tramvai după Villa Joiosa se numește Creueta, și în dreptul său se află una dintre cele mai importante fabrici de ciocolată din Spania - Valor, care se poate vizita cu ghid (dacă aveți timp).

Benidorm, un nume bine cunoscut turiștilor din întrega lume, inclusiv din România, este cea mai dezvoltată stațiune de pe Costa Blanca. Cu cei 22 de zgârie-nori de peste 100 m înălțime, este adesea comparată cu Manhattan sau Cancun. Priveliștea văzută din tren este cel puțin bizară: după kilometri întregi de pământ argilos presărat cu tufișuri, construcțiile ce par a voi să străpungă cerul răsar așa... de nicăieri, creând o senzație de incredulitate. ????

Nu știu cine a venit cu ideea transformării acestui port pescăresc în stațiune, cert e că la finele anilor 1950 s-a dat startul unei activități febrile de edificare a unor blocuri masive, numai bune să găzduiască cei cca. o jumătate de milion de turiști care le trec anual pragul. În conformitate cu practicile arhitectonice franchiste, cele mai vechi hoteluri placate cu cărămidă sau zugrăvite în ocru au un aspect sobru și greoi, total nepotrivit - dacă e să mă întrebați pe mine - cu atmosfera de vacanță pe care ar trebui să o degaje o bucată de litoral.

Abia după anul 2000 arhitecții s-au pus pe treabă, încercând să-și pună imaginația la contribuție la crearea unor proiecte care să aducă Benidormul la nivelul Dubaiului, de pildă. Așa au luat naștere mastodonți cu aspect mai interesant, ca de exemplu Intempo Residential Sky Resort, cea mai înaltă clădire rezidențială din Uniunea Europeană (187 m) sau Grand Hotel Bali, cu numai un metru mai scund.

Bref, dacă vă place să fiți la înălțime... ????, aici e de voi! Eu una mărturisesc că amețesc și dacă urc mai sus de etajul 5. Și sunt categoric adepta stilului de construcții estivale grecești: vile micuțe, cu maxim două etaje, și vopsite în alb sau măcar în nuanțe pastelate. Dar sigur, fiecare cu gusturile sale...

Benidorm deține rețeta sejururilor active: are multe magazine, câteva aparținând unor branduri celebre, cazinouri, un parc tematic - Terra Magnifica, o mulțime de restaurante, cafenele, baruri, cluburi de noapte și tot felul de alte posibilități de distracție. În iunie, când am fost noi, stațiunea încă nu era foarte aglomerată, poate cu excepția barurilor: la unul din ele am poposit și noi pentru hidratare și în jur se vorbea numai englezește. Deloc de mirare!

Dar până a ajunge să ne bem berile am suferit în tăcere Adrian, eu bombănind????, așteptând în stația de la gară, în plin soare, sosirea autobuzului L1. În fine, după aproape o jumătate de oră și-a făcut și el apariția, ducându-ne contra sumei de 1,55 euro în centru, de unde urma să luăm hop-on hop-offul. Mai întâi am intrat însă la Oficiul de turism, de unde am ieșit înarmată cu o hartă a orașului și un pliant al traseului.

Hop-onul pleacă de pe Calle Gerona nr. 45, și am fost nevoiți să așteptăm și aici în picioare și în soare. Am zis însă că pe căldura aceea înăbușitoare, cea mai bună modalitate de a vedea stațiunea nu era per pedes.

Și am avut dreptate, căci micul tren turistico (7 euro/persoană) din lemn maroniu cu aspect vintage și băncuțe laterale ne-a purtat timp de o oră de colo-colo prin oraș, inclusiv prin așa-zisul „old town” , dar și pe faleza ce mărginește cele două plaje principale - Poniente și Levante, despărțite de faimosul Balcón del Mediterráneo, zona cea mai frumoasă, după părerea mea. Am avut astfel prilejul de a constata puținătatea vegetației, dar și faptul că în Benidorm continuă să se construiască. Doamne Dumnezeule, până unde au de gând să se întindă?!! ????

Altea a constituit pentru mine un semi-eșec. Văzusem poze cu acest „Santorini al Spaniei” , mai precis cu centrul său vechi cu case albe și acoperișuri albastre și ardeam de nerăbdare să mă pierd pe străduțele pavate cu piatră cubică.

N-a fost să fie...

Odată coborâți în gara ce mi-a amintit de scenetele cu Tanța și Costel, cu micii și berea la bufetul din Lehliu????, am zărit imediat, cocoțate pe deal, în depărtare, old townul și silueta inconfundabilă a bisericii Virgen del Consuelo. Dar cum puteam ajunge acolo? Am intrat în gară și am întrebat. Ni s-a răspuns cu nu există autobuz și că în oraș nu sunt taxiuri.

Pinuisem de acasă Oficiul de turism, așa că am pornit într-acolo, cu gândul că ne-or lămuri ăia mai bine. Așa am aterizat pe faleza mărginită de blocuri cu „doar” 7 etaje maxim și palmieri prea tineri ca să dea suficientă umbră și cu stânca Ifach în fundal, spre nord. Plaja pustie nu arăta deloc ademenitor: nisip cu mult pietriș. Și se lucra de zor la lărgirea ei: am văzut cum se descărcau cuve cu ditamai pietroaiele. Ce-o fi în mintea lor?!! ????

Am găsit Oficiul de turism și un tinerel ne-a confirmat cele aflate în gară. De necaz că nu aveam cum urca spre zona cea mai interesantă a orășelului și nici nu puteam face baie, ne-am mai fâțâit un pic pe faleză, admirând câteva clădiri simpatice, după care ne-am proptit la terasa unui bar, unde contra sumei de 6,10 euro am băut o bere de 400 ml, un espresso și un suc fesh de portocale. Și am căpătat și tapas de banii ăștia! Ei, așa mai merge! ????

Din Altea am rămas cu imaginea unui loc liniștit, aproape adormit, în total contrast cu Benidorm. Și atât!

Acestea au fost orașele vizitate de noi pe Costa Blanca. Voi reveni acum la chestiuni de ordin practic.

Cheltuielile

În cele 10 zile ale sejurului am cheltuit aproape 1.500 euro: 135 euro avionul, 535 euro cazarea și puțin peste 800 euro mâncarea și băutura, transportul în oraș și pe coastă, șezlongurile la plajă, mici suvenire etc.

Costa Blanca e o zonă relativ accesibilă ca prețuri și oricum mai ieftină decât Costa del Sol. La restaurant am plătit între 40-50 euro pentru un fel de mâncare și o sticlă de vin cu apă gazoasă iar în supermarketuri prețurile mi s-au părut rezonabile - voi detalia într-un alt review.

Dacă la biletele de avion am avut noroc, în schimb cu cazarea am avut surprize mari, constatând cât de mult se scumpise, și mi-a fost foarte greu să găsesc ceva pe gustul nostru și convenabil ca preț. Într-un final, am fost foarte mulțumiți de alegerea făcută, care și-a meritat din plin banii. Voi scrie și despre apartamentul nostru un review separat.

Și acum, la final, voi încerca să răspund întrebării „Recomandați această destinație?”

Argumente pro și contra

La capitolul plusuri, Costa Blanca punctează, după părerea mea, prin următoarele:

⁕ câteva obiective istorice interesante, dintre care nu pot să nu le evidențiez pe cele din Alicante

⁕ plaje foarte frumoase, multe din ele cu nisip fin și dotări bune, pentru care au fost premiate cu Blue Flag

⁕ panorame superbe: aici menționez priveliștea de le Castelul Santa Barbara din Alicante dar și drumul cu tramvaiul de-a lungul țărmului

⁕ intrările libere la muzee

⁕ curățenia

⁕ oameni amabili și prietenoși

⁕ atmosfera generală plăcută, relaxată, de vacanță continuă, chiar și într-un oraș măricel precum Alicante

⁕ spiritul comunitar pronunțat: am remarcat la micul bufet de lângă casa noastră modul în care clienții se salutau între ei și stăteau de vorbă la o bere și niște tapas

⁕ păstrarea tradițiilor, un lucru demn de toată lauda pe care am avut ocazia să-l văd cu ochii mei la sărbătoarea de San Juan din Alicante

Drept minusuri (naturale sau umane) aș menționa:

⁕ peisajul arid care m-a surprins; crezusem că zona e agricolă, dar în afară de câteva parcele mici cultivate cu portocale sau viță de vie, nu am văzut nimic

⁕ clima foarte secetoasă, aerul înăbușitor care ne-a creat serioase probleme de respirație

⁕ arhitectura în cel mai bun caz banală, dacă nu urâtă, mulțimea de blocuri înalte în nuanțe terne

⁕ dezinteresul față de decorațiunile interioare la restaurante, cafenele, hoteluri etc. ; renumitele plăcuțe de ceramică pictate manual - azulejos - care ne încântaseră privirea în Andaluzia, dar și la Madrid, Barcelona sau Valencia, lipseau cu desăvârșire

⁕ șezlongurile și umbrelele scumpe pe plaje: 19-21 euro

⁕ slabul suport turistic: din Alicante nu sunt organizate niciun fel de excursii, doar scurte croaziere de-a lungul țărmului sau până la insula Tabarca, la Oficiul de turism din oraș nimeni nu știa mai nimic, în Altea nu există autobuze care să te urce în orașul vechi etc. etc., și singurul loc care stă mai bine la acest capitol este - bineînțeles - Benidorm

⁕ spinoasa problemă a fumatului în locuri publice, care a fost rezolvată de o manieră categorică; guvernul spaniol a lăsat decizia la mâna autorităților locale și cele din comunitatea valenciană au stabilit că fumatul e interzis pe plaje și în restaurante, inclusiv la terase!!! ????

Da, recunosc, în calitatea mea de fumătoare înrăită nu pot fi decât subiectivă în această privință. Înțeleg totuși că nimănui nu-i place să vadă covoare de mucuri de țigară pe plaje și pentru a păstra curățenia eu car după mine tot timpul o scrumieră portabilă. Mă gândesc totuși că dacă s-ar instala scrumiere pe suportul umbrelelor, așa cum am văzut în foarte multe locuri în Grecia, fumătorii n-ar arunca mucurile pe jos. Cât despre interzicerea fumatului la terase, asta zău că m-a deranjat cumplit, cu atât mai mult cu cât am asistat la scene de-a dreptul hilare cu clienți izgoniți de la mese și obligați să stea să fumeze în picioare sau așezați pe jos... la un metru de masa lor. ???????????? În aer liber!

Am scris eu mai de mult într-un review sau ecou, nu mai țin minte, că se urmărește expulzarea specimenelor fumăcioase din cârciumi, din țară, de pe continent, de pe mapamond și în final, din univers! Bine că n-avem nimic contra bețivilor și drogaților! ????

Scuze, mi-a vărsat și eu oful!

Trăgând lininie, așadar,

Să merg, să nu merg... ?

În ciuda argumentelor contra, destul de numeroase, nu pot să nu recomand Costa Blanca, și de altfel absolut orice regiune din Spania, în primul rând pentru ambianța agreabilă și oamenii amabili și ospitalieri.

Pe de altă parte, dintre cele câteva zone pe care le-am vizitat în această țară, Costa Blanca m-a impresionat cel mai puțin. Nu spurcă în fața Andaluziei și Costei del Sol, pe care le consider de departe cele mai frumoase și spectaculoase, cele mai încărcate de istorie și mai interesante. Însă deloc de neglijat sunt și Madrid, Toledo și Segovia, Barcelona ori Valencia, locuri care îmbină în mod fericit mărturii ale unui trecut glorios cu colțișoare pitorești și atmosfera animată.

Comparativ, Costa Blanca e mai lipsită de strălucire, mai ștearsă, însă mai ieftină, mai accesibilă poate, cu plaje nisipoase cu dotări excelente și o infrastructură bine pusă la punct.

Decizia vă aparține...

Surse principale de documentare: alicanteturismo.com/en; alicante.com

 

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Zonă de litoral cu multe plaje nisipoase cu facilități bune, dar cu peisaj destul de arid și o climă prea uscată


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Relativ puține vestigii istorice demne de a fi vizitate, însă o atmosferă generală plăcută

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Carmen Ion in 02.08.22 12:01:53
Validat / Publicat: 02.08.22 15:37:59
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA. A mai fost în/la: Andaluzia și Costa del Sol, Madrid, Toledo, Segovia, Barcelona, Valencia

VIZUALIZĂRI: 1549 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

22 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Poză de album pe strada Virgen del Socorro din Alicante
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 59800 PMA (din 45 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

22 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[02.08.22 15:37:06]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

mishu
[02.08.22 15:59:08]
»

@Carmen Ion: Minunat! de abia astept sa dezvolti povestea. Imi aduc aminte ca am vazut poze pe FB dar acum este altceva.

Felicitari, votat cu mare drag.

Carmen IonPHONEAUTOR REVIEW
[02.08.22 16:10:09]
»

@webmasterX: Mulțumesc

Carmen IonPHONEAUTOR REVIEW
[02.08.22 16:19:43]
»

@mishu: Mersi frumos, Mishu. Vor veni și continuările curând.

crismisPHONE
[02.08.22 18:25:08]
»

@Carmen Ion: A propos de interdicția de a fuma la terasa. O treabă identică am remarcat în 2004, în San Diego. Într-una din zile ne-am dus să bem ceva la o terasă, iar în grupul nostru erau câțiva colegi fumători. N-au fost lăsați să fumeze la masă, deși masa era în aer liber, ci invitați pe trotuar, în afara perimetrului terasei, la un metru distanță. Ne-am făcut cruce la vremea aia, dar uite că vremea aia ne-a cam ajuns din urmă. Sunt nefumătoare și salut demersul autoritățior de a interzice fumatul în spații publice închise, dar aberațiile de genul celei de mai sus refuz să le înțeleg!

Și tot în America, cu 1 an în urmă (au fost singurele mele vizite peste ocean ????), am intrat în barul hotelului unde eram cazați și am cerut 2 beri (una din colege mă aștepta afară, la o masă). Vânzătorul a refuzat în primă fază, a zis că regula hotelului este "doar o băutură de persoană", a trebuit să-mi chem colega înăuntru ca s-o vadă că există și că nu-i minoră! ????

Carmen IonAUTOR REVIEW
[02.08.22 19:04:30]
»

@crismis: America se află de câteva decenii în fruntea aberațiilor, și aici includ și discriminările pozitive. Dar nici Europa nu se lasă mai prejos, iar chestia cu fumatul la un metru de masa din restaurant aflată în aer liber m-a scos din sărite...

Mulțumesc pentru vizită, ecou și vot.

alinafulg
[02.08.22 19:10:17]
»

Alicante și Benidorm se află pe lista mea scurtă de locuri in care doresc să ajung, din păcate însă din Timișoara posibilitățile de a avea curse cu companiile low-cost sunt limitate. Zborul nostru spre Santorini a fost la fel foarte devreme, la 6 si 10 minute, prin urmare noi avand de parcurs de acasă 100 de Km pănă la aeroport nu am dormit aproape toată noaptea.

Votat cu drag!

Carmen IonAUTOR REVIEW
[02.08.22 19:19:27]
»

@alinafulg: Da, nici noi n-am dormit în noaptea plecării - trebuia să ajungem la Otopeni cel târziu la ora 4 a. m... Și, fapt surprinzător pentru mine, aeroportul era destul de plin, inclusiv avionul nostru.

Am văzut câțiva turiști români pe Costa Blanca, la Alicante și pe plaja San Juan, dar presupun că majoritatea celor din avion mergeau la muncă în Spania.

Sper să-ți îndeplinești dorința de a vizita Alicante și Benidorm, deși recomandarea mea pentru Spania rămâne categoric Andaluzia și Costa del Sol.

Mulțumesc pentru aprecieri, vot și ecou.

robertPHONE
[02.08.22 19:22:32]
»

@crismis: haha cu berea am patit-o si noi in America. Eram pe aeroportul din Miami si ne-am pus la o masa la restaurant. Acolo se comanda direct de pe o tabletă si nu puteam nicicum comanda o bere.

Cu greu a venit o chelnerita la insistentele noastre, care s-a ofuscat tare rau cand i-am zis ca vrem sa comandam o bere.

Pai nu stiti ca inainte de ora 10 nu e voie? De unde naiba sa stiu?

crismisPHONE
[02.08.22 19:23:27]
»

@robert: ????????????

robertPHONE
[02.08.22 19:24:39]
»

@Carmen Ion: felicitări pentru excursie si pentru articol!

Pare o zonă interesantă de luat in calcul pentru o vacanță low cost.

elenaadinaPHONE
[02.08.22 19:30:24]
»

Felicitări pentru destinație și pentru un articol foarte bun, cu multe informații utile, de care sigur am să mă folosesc când voi merge în Alicante!

Când voi merge, nu știu, dar e pe lista mea de călătorie!

Foarte bun prețul la biletele de avion!

Ora 6 a. m., e o oră destul de obișnuită pentru mine, care am început să plec de pe Otopeni destul de des...

Aștept cu nerăbdare continuarea!

Votat cu drag!

Carmen IonAUTOR REVIEW
[02.08.22 19:32:19]
»

@robert: Mda, e o zonă destul de interesantă, deși mă repet, nu se compară nici pe departe cu Andaluzia, o regiune unde m-aș întoarce oricând cu mare bucurie.

Mulțumesc pentru vizită, ecou și vot.

Carmen IonAUTOR REVIEW
[02.08.22 19:39:18]
»

@elenaadina: Mulțumesc mult pentru aprecieri: într-adevăr, am urmărit să ofer cât mai multe informații utile celor interesați de un sejur pe Costa Blanca. Vor urma reviewurile despre Alicante.

Prețul biletelor de avion a fost un noroc chior... Cu doi ani înainte cumpărasem bilete de la Wizzair pentru această destinație cu peste 300 de euro... dar a venit pandemia și zborul s-a anulat. Și după câteva luni am reușit să-mi recuperez banii.

Și noi zburăm de pe Otopeni cam o dată sau de două ori pe ani și uneori decolările sunt programate dimineața, dar niciodată până acum la ora 6 a. m. Am ajuns la Alicante chiauni...

webmaster
[02.08.22 20:23:51]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

===

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

maryka
[02.08.22 20:24:18]
»

Felicitări pentru vacanță și pentru articol!

Foarte util și binevenit celor care-și planifică concediul în zona respectivă. M-am gândit și eu la asta, dar parcă aș fi înclinat pentru sudul Spaniei. Acolo îmi doresc foarte tare să ajung cândva. Ce-i drept acum parcă nici n-aș cumpăra bilete, e o nebunie totală cu zborurile și mai tare cu anulările ????

Poate pentru anul viitor s-or mai liniști lucrurile, oare, noi sperăm, nu?

În tot cazul, mă bucur că v-ați simțit bine per total, deși e greu cu căldura, știu foarte bine. Aștept poveștile, știu că vor veni, atunci vom ști clar spre ce să ne îndreptăm, de va fi să fie!

Carmen IonPHONEAUTOR REVIEW
[02.08.22 21:00:49]
»

@webmaster: Mulțumesc foarte mult

Carmen IonPHONEAUTOR REVIEW
[02.08.22 21:08:15]
»

@maryka: Mulțumesc mult pentru aprecieri, ecou și vot.

Sudul Spaniei, mai precis Andaluzia e cea mai bună idee. Acolo vei găsi cele mai interesante mărturii ale moștenirii maure, cele mai pitorești sate albe, cele mai șic stațiuni pe țărmul Mediteranei și multe altele.

Nouă zona ne-a plăcut la nebunie, și dovada sta în reviewurile scrise în urmă cu câțiva ani.

Rodel
[03.08.22 17:22:57]
»

Nu știu dacă voi ajunge pe Costa Blanca, dar mi-a plăcut descrierea ta cu argumentele pro și contra. Costa Brava este locul în care am ajuns eu în Spania, aștept să se mai ivească o oportunitate. Am spus-o și repet: voi, bucureștenii, aveți un mare atu: un aeroport de unde puteți zbura spre multe, multe destinații.

Felicitări pentru impresii și poze!

Michi
[03.08.22 17:29:52]
»

@Carmen Ion:

Am recitit acum reviewul şi deşi am fost în Valencia nu am ştiut de Costa Blanca. Ăsta e unul din dezavantajele excursiei în grup, că ghidul te duce strict cf. program, eventual mai puţin. În schimb în alte două excursii în Spania, una pe Costa del Sol şi alta pe Costa Brava, relativ binişor pregătite de acasă, mergând singuri, am vizitat în împrejurimi tot ce se putea. Cât despre reviewul tău pe care-l aşteptam, oscilez între a spune că e minunat sau splendid, adică marca Ion Carmen inconfundabilă. Poza P07 e bună de pus în ramă.

Carmen IonPHONEAUTOR REVIEW
[03.08.22 18:43:26]
»

@Rodel: Mulțumesc mult pentru aprecieri, Rodica.

Încerc, pe cât posibil, să fiu cât mai obiectivă în descrierea locurilor unde ajung. În cazul de față, comparația cu Andaluzia și Costa del Sol, dar și cu Madrid, Barcelona sau Valencia, s-a impus de la sine și a fost în defavoarea Costei Blanca. Ceea ce nu înseamnă că această porțiune a țărmului mediteranean nu merită vizitată, așa cum sper să pot demonstra în următoarele reviewuri.

Prin urmare, îți doresc să ajungi acolo.

Ai dreptate, ca bucureșteni avem avantajul apropierii de aeroportul din Otopeni...

Carmen IonPHONEAUTOR REVIEW
[03.08.22 18:53:59]
»

@Michi: Dragă Michi, mă copleșești cu atâtea laude, nu știu cât de meritate... Dar le primesc cu recunoștință...

Nu mă mir că ghidul din Valencia nu v-a povestit de Costa Blanca, e la sud de Costa Valenciana; presupun că pe asta a pomenit-o.

Mă bucur că ai vizitat Costa del Sol și Costa Brava și că ai făcut-o pe cont propriu.

Încă o dată, mii de mulțumiri pentru aprecieri.

Te îmbrățișez cu drag!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
9 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinafulg, Carmen Ion, crismis, elenaadina, maryka, Michi, mishu, robert, Rodel
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța pe Costa Blanca:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.10955095291138 sec
    ecranul dvs: 1 x 1