Cascais, destinaţie romantică, de vis

TIPĂREȘTE

Sosiţi în Cascais, apoi ospătaţi cum se cuvine la Jardim dos Frangos, ne pregătim să luăm la pas perla coastei Atlanticului preţ de câteva ceasuri bune, până pe seară. Nu aveam ţinte foarte precise, ci mai degrabă să admirăm ce ne iese cumva în cale de la sine, însă ştiam sigur că am vrea să ajungem şi la Boca do Inferno, stâncile filigranate, înalte, aflate în apropierea oraşului, unde marea se dă în spectacol lovindu-se de ele. Am avut bucuria să descoperim că cele mai multe dintre punctele de atracţie pot fi întâlnite fără eforturi considerabile, ci mai degrabă într-o plimbare mai lungă, de plăcere...

Cascais este astăzi un oraş privilegiat, o staţiune cochetă, apreciată şi la mare căutare printre turiştii portughezi şi nu numai. Odinioară, fost sat de pescari cu origini ce coboară chiar cu mult mai devreme de perioada romană, era în Evul Mediu un avanpost strategic în apărarea Lisabonei, fiind situat la 30 km vest de aceasta, dar şi un furnizor notabil de peşte, vin, ulei de măsline, cereale şi fructe pentru capitală.

Cascais a fost aproape distrus de marele cutremur din 1755, răspunzător şi de devastarea Lisabonei, însă, localitatea a renăscut şi s-a ridicat din anonimat în 1870, atunci când regele Luis I a hotărât mutarea aici a curţii de vară de la Sintra. Nobilimea l-a urmat curând și, ca urmare, elegante conace din secolul al XIX-lea mărginesc acum străzile pietonale pietruite ale centrului istoric și de pe faleză. De atunci, a continuat să se dezvolte şi să devină un oraş cosmopolit, iar în timpul celui de-al doilea război mondial, când Portugalia a rămas neutră, a devenit locul preferat de regii detronaţi din diverse părţi europene pentru a-şi petrece restul vieţii în linişte. Regele Juan Carlos I al Spaniei, regele Simeon al II-lea al Bulgariei, regele Umberto al II-lea al Italiei, regele Carol al II-lea al României sunt doar câţiva dintre monarhii care au ales să se stabilească pe coasta Cascais-Estoril după ce au rămas „fără ţară” .

În prezent, Cascais are în jur de 200.000 locuitori împreună cu zona limitrofă, şi se recomandă ca unul dintre locurile cele mai selecte ale Portugaliei, cu o viaţă scumpă la propriu şi la figurat.

De îndată ce ne-am ridicat de la masă, ne-am lansat spre Centro Historico (centrul istoric), pe bulevardul cu palmieri, Alameda Combatantes de Grande Guerra, pe care observăm sediul Poliţiei Maritime (Policia Maritima) , apoi dăm în Passeio de Dom Luis I, faleza ce mărgineşte Praia da Ribeira, plaja dincolo de care am luat primul contact vizual cu oceanul în Cascais. Dată fiind vremea foarte caldă, pe plajă se aflau doritori de soare şi bălăceală care ne făcuseră o poftă nebună şi nouă, dar ghinion, nu aveam cele necesare, aşa că doar ne-am mulţumit să privim şi să fotografiem.

În spatele plajei se găseşte Praça 5 de Outubro, principala piaţă a oraşului unde calçada portuguesa îţi creează impresia că mergi pe valuri, o iluzie optică dată de cele două panglici îngemănate, în culori diferite ale pavajului ce ni se unduiesc sub tălpi.

În mijlocul pieţei tronează statuia regelui Pedro I, iar pe latura sa vestică Centrul de Informaţii Turistice şi Primăria/Muzeul Oraşului ce au sediul în Palatul Condes da Guarda care a fost construit în secolul al XVII-lea și, în ciuda faptului că este una dintre cele mai vechi clădiri din Cascais, a avut norocul să supraviețuiască cutremurului din 1755. Dincolo de faleză, atrage atenţia clădirea impresionantă a hotelului Baia care are o vedere de excepţie la ocean, iar alături se observă şi fosta primărie, Antigos Paços do Concelho, cu ceasul şi cele două clopote poziţionate pe faţadă.

În stânga, stând în dreptul plajei admirăm şi Palácio Seixas, un edificiu măreţ cu o arhitectură remarcabilă, construit ca reşedinţă aristocratică de vacanţă la începutul veacului trecut.

Ne orientăm un pic în areal şi o luăm la dreapta pe Rua de Saudade, o străduţă îngustă, prima paralelă cu marea, aparent neimporatantă, însă pentru noi, românii, cu o semnificaţie aparte fiindcă într-o căsuţă scundă, la nr. 13, a locuit mai puţin de un an, filosoful Mircea Eliade. Aceasta se încadrează în categoria așa-numitelor casas com memória, adică acele imobile în care au locuit personalităţi culturale de talie mondială. Însă, străduţa ne duce şi la plaja Praia da Rainha, preferata reginei Amélia, de unde i se trage şi numele, rainha în portugheză însemnând regină. Nu este mare, mai degrabă modestă, din nisip fin, galben, până la care se coboară mai multe scări, ţărmul fiind stâncos şi înalt. Frumoasă, oricum!

Din Largo da Praia da Rainha, ne lansăm pe Rua Frederico Arouca, cea mai de seamă stradă pietonală a oraşului unde aceeaşi calçada portuguesa ne duce din nou cu gândul că mergem pe valuri. Aici se află puzderie de magazinaşe cu suvenire, prăvălii, cafenele, localuri, fiind, desigur cam aglomerat, lumea plimbându-se fără oprelişte în sus şi în jos. Zărim la un moment dat şi Santa Casa da Misericórdia de Cascais, biserică aflată pe o străduţă vecină, apoi ne continuăm plimbarea până dăm iar în bulevardul cu palmieri.

De acolo, traversăm şi intrăm într-un hăţiş de ulicioare şi piaţete, rătăcim la întâmplare şi chiar ne rătăcim la propriu, şi, vrând să ieşim din labirintul străduţelor întortocheate, dăm la un moment dat de Igreja de Nossa Senhora dos Navegantes, un sobru lăcaş de cult şi de un părculeţ în jurul monumentului dr. Passos Vella. Pe urmă, ne orientăm să ieşim în zona Citadelei luând-o pe Boca dos Invalidos care ne scoate exact între Centrul de Informaţii Turistice şi sediul Primăriei, lângă un mic sit arheologic cu ruine din perioada romană. Gata, ieşiserăm la liman la propriu, fiindcă în dreapta era frumoasa promenadă din Cascais ce se întinde de-a lungul Av. Dom Carlos I, iar în faţă, oglinda apei oceanului pe care vedeam o mulţime de bărci şi vase mici.

Desigur că trecem pe lângă monumentul Aos Descobrimentos Portugueses, înfăţişat de femeie o frumoasă, apoi ne lansăm pe promenadă, de unde doream să ajungem şi la Marina, aşa cum ne arătau indicatoarele direcţia. Bulevardul este mărginit de clădiri care mai de care elegante şi stilate, vilele nobilimii din secolul trecut.

Curând, în locul vilelor îşi fac apariţia Passeio Dona Maria Pia, zidurile Citadelei şi statuia regelui Carlos I, rămânând numai artera pietonală, fără șosea. Citadela, practic o suită de fortificaţii solide, stă aşezată pe un promontoriu supraveghind golful şi portul şi este una dintre cele câteva fortăreţe de apărare construite pentru a proteja Lisabona împotriva atacurilor. Regele Felipe I a fost cel care a contribuit serios la întărirea sistemului defensiv din estuarul Tejo-ului în secolul al XVI-lea, din acesta făcând parte şi turnul Belém din Lisabona. Citadela a fost o perioadă reşedinţă regală, iar astăzi adăposteşte nucleul Museu Nacional de Cascais şi un mic muzeu dedicat artileriei.

Noi am mers cale lungă pe lângă zidurile înalte şi masive până la Marina care este o adevărată încântare pentru priviri, nefiind de mirare că este locul de desfăşurare a câtorva competiţii renumite de vase, fiindcă am văzut acostate numeroase yachturi, bărci mai mici sau mai mari, perfect aliniate într-un areal imens. Le-am admirat ceva vreme în timp ce eram în trecere câteva sute de metri pe lângă eleganta Marina de Cascais, apoi sub ochi ne-a picat o vilă arătoasă, Casa de S. Bernardo şi de acolo ne-am înscris pe bulevardul Rei Humberto II de Itália pe care aveam să mergem fidel ceva distanţă până la Boca do Inferno.

Imediat ce am depăşit vila, ne apare în faţă un panou ce ne indica Praia Santa Marta, o plajă foarte mică, stâncoasă, pentru care trebuie să cobori câteva trepte pentru a ajunge efectiv la ea, după care, continuându-ne drumul, dăm de Mirador de Santa Marta, un punct de belvedere de unde se văd frumos portul, farul şi ţărmul stâncos.

Vis-á-vis, se află unul dintre simbolurile Cascais-ului, un edificiu superb, cu o arhitectură eclectică, care este astăzi Museu dos Condes Castro Guimarães, la origine un palat nobiliar de la începutul veacului trecut construit ca reşedinţă de vară sub numele de Torre de São Sebastião.

Fiindcă am menţionat farul, am mai făcut câțiva pași că ne pomenim cu un indicator spre Farol (farul) de Santa Marta, ce ne conducea spre silueta proeminentă a acestuia ce scrutează împrejurimile, atent ca un străjer bătrân ce are în pază țărmul pietros de la gura estuarului Tejo. Datează din 1640, iar în prezent găzduiește muzeul dedicat, în timp ce alături se găsește și Fortul Santa Marta, o clădire solidă cu rol de apărare a farului.

Repuși din nou pe Avenida Rei Humberto II de Itália, observăm că acestuia i s-a anexat o frumoasă pistă pentru bicicliști care avea să ne însoțească pe toată distanța până la Boca do Inferno. Până acolo, am mai admirat în apele oceanului Pedra da Nau, câteva formațiuni stâncoase lovite din când în când cu furie de dantela valurilor.

Pe partea cealaltă, după ce am depășit Museu dos Condes Castro Guimarães, bulevardul este garnisit cu vile și hoteluri dichisite, cu multe stele pe frontispiciu, încadrate de grădini luxuriante.

Ajungem în fine la Boca do Inferno, precedată chiar de un soi de piață de produse locale de tot felul, inclusiv de artizanat, Mercadinho do Inferno, și o parcare generoasă. Alături se află și stația de autobuz M27 care circulă din Cascais și pe care l-am fi putut lua și noi dacă am fi fost extrem de presați de timp, însă, am fost bucuroși că nu am pierdut spectacolul oceanului, al portului, al citadelei într-o plimbare la pas gustând din atmosfera boemă a Cascaisului.

Boca do Inferno (Gura Iadului) , un arc de stâncă accidentată de care se lovesc cu putere valurile înspumate, reprezintă cea mai mare atracție turistică din zonă, aici strângându-se majoritatea vizitatorilor care încearcă cu stoicism să fotografieze deplasându-se cu greu pe pietrele colțuroase ale țărmului.

La întoarcere, am mers tot pe jos, parcurgând, desigur, mai repede aceeași distanță, nemaiconsumând tot atâta timp pentru admiratul împrejurimilor. Ne-am dus întins la gară, de unde ne-am îmbarcat către Lisabona, transportul cu trenul pe această rută fiind inclus în Lisboa Card. Când am sosit la gara Cais do Sodre (Lisabona), se înserase de-a binelea, fiind aproape întuneric. Eram obosiți, dar aveam o osteneală din aceea benefică de vacanță.

Ziua petrecută în afara Lisabonei, la Sintra și Cascais, a fost extrem de agreabilă și destul de inedită, mai cu seamă în partea a doua când am făcut cunoștință cu Cascais. Poreclit „Oraşul regilor şi al pescarilor” , urbea are un farmec aparte, pe care am fost fericiți să-l simțim și noi, iar dacă ajungeți în zonă, vă invit călduros să vizitați Sintra și Cascais, sunt sigură că nu vă va părea rău!

Vă rog, atașați următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=XTkYNSqRrkA

---

VIZUALIZĂRI: 3269 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI