ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.04.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 19.06.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
APR-2022
DURATA: 4 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
PLAJA şi MAREA:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.25%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Can Serrete, o cazare din Sineu la care aș reveni

TIPĂREȘTE URM de aici

În plimbarea efectuată luna aceasta în Mallorca, vezi impresii, prima cazare am avut-o la Hotelul Can Serrete din Sineu.

Sineu este un oraș tradițional situat central în insula Mallorca, unul dintre frumoasele și emblematicele orașe din insulă aflat la circa 40 de kilometri de Palma de Mallorca, capitala Insulelor Baleare, distanță aproximativă și până în extremitățile din nordul, estul și vestul insulei pe care le-am putul vedea destul de lejer din Sineu. Acesta a fost motivul pentru care ne-am cazat acolo.

De la Aeroportul Palma de Mallorca la Hotelul Can Serrete din Sineu

De la Aeroport am fost preluați de microbuzul Agenției de Închirieri Auto Leasys de la care închiriasem un autoturism pentru a merge la agenție, soțul era pe lista ce o avea șoferul. Se află la circa 3 kilometri dar am mers mai mult: șoferul pornise spre oraș, nu spre Camí de Son Fangós unde se afla Agenția, am crezut că a încurcat borcanele și ne duce în Palma. Am sesizat că mersesem mai mult de 3 kilometri, i-am spus șoferului că noi mergem în Son Fangós nu în oraș, eram opt persoane în microbuz, șoferul a înțeles și ne-a dus la Agenția unde mergeau și ceilalți pasageri.

De aici cu autoturismul închiriat, conduși de Google Maps deși drumurile sunt foarte bine marcate și indicate, am mai mers circa 35 kilometri și am oprit în fața lui Serrete.

Hotelul Can Serrete

Can Serrete este un hotel de familie amenajat într-o clădire cu etaj de pe Carrer dels Bous la numărul 71, la circa 3 minute de Ajuntament de Sineu, „Primăria” orașului.

Are coordonatele GPS 39.64371° N și 3.01108° E, site canserrete.com, cont pe FB, email, telefon și un administrator, factotum, Guillermo, foarte amabil. Este cotat cu 3*, hotelul, nu Guillermo care, cred eu, ar merita maximum de stele….

Pe Booking unde este afiliat din iulie 2017 este apreciat cu 9,7 din peste 220 evaluari, cel mai bine cotat fiind personalul, tot pe acolo îl apreciez și eu.

Facilitățile oferite

Hotelul are 8 camere, Camere duble sau twin care pot primi câte 2 adulți în două paturi de o persoană sau un pat dublu, Camere triple cu o canapea extensibilă și un pat dublu mare unde sunt găzduiți 3 adulți și Camerele duble cu două paturi de o persoană și un pat dublu mare ce sunt ocupate de 4 persoane, în toate camerele fiind acceptat un copil. La solicitare se poate introduce gratis un pătuț pentru un copil până la 3 ani, peste 4 ani se introduce contra cost un pat suplimentar, dacă sunt disponibile.

Recepția fiind permanent deschisă, Guillermo și doamna lui locuiesc acolo, se poate face chek-in la orice oră dacă sunt camere libere, pentru aceasta gazdele solicită comunicarea orei de sosire dar check-out până la ora 12.

Anularea și plata în avans depind de tipul cazării și se discută la efectuarea rezervării, are Wi-Fi bun ce nu se achită suplimentar, fumatul este permis numai pe balcoane dar animalele de companie nu sunt acceptate nicăieri. Se poate achita cu carduri sau numerar cum am achitat și noi.

Hotelul dispune și de o Piscină lângă o Terasă, nu erau folosite când Am Fost Acolo. Parcarea se poate face în fața hotelului pe partea opusă, pe străzile din vecinătate sau într-o parcare fără plată, aflată la circa 150 de metri, pe Carrer Frontó, 10, cum am parcat și noi.

Contra cost se poate face transferul la și de la aeroport sau altă destinație, se asigură servicii de spălat, curățat sau calcat, schimb valutar, închirieri auto…, nu le-am folosit. Există o zona de joacă interioară și jocuri de societate, un fax și copiator care se pot folosi fără costuri suplimentare.

Personalul vorbește germana, engleza, spaniola, franceza și italiana, Guillermo ne-a oferit multe informații despre oraș și împrejurimi, ….

Camera

Am avut rezervată pentru 4 nopți o Cameră twin cu două paturi mari, confortabile, bune pentru odihna necesară după plimbările făcute prin insulă. Am stat la Cabrera, nu mica insula din arhipeleag, ci o cameră de la etaj, camerele hotelului neavând numere ci nume. Costul total cu micul dejun inclus a fost de 325 euro pe care i-am achitat cash la plecare.

Camera are 20 metri pătrați și are toate cele necesare unui sejur plăcut. Șifonierul cu trei uși adăpostea și seiful iar frigiderul acoperit cu un blat de lemn era pe post de măsuță pentru prepararea nesului de trezire, pe el am găsit zahăr, ceai, ness pe care nu le-am folosit, pahare și cești pentru cafea, fierbător de apă și o sticlă cu apă, apa de la chiuvetă fiind potabilă dar nerecomandabilă pentru băut. Lângă el se află mobilierul de toaletă, oglindă, scaun și o masă pe care am găsit un încărcător cu mai multe prize USB care a fost util, deși prin cameră erau mai multe prize electrice. Două fotolii, noptierele cu veioze și un telefon fix completau mobilierul camerei, iar televizorul de culoare închisă și niște tablouri formau pete de culoare pe pereți.

Are aer condiționat pentru încălzirea sau răcorirea ei, folosit de noi pentru încălzire.

Baia foarte curată are toate cele necesare unei bune funcționalități, duș cu semicabină, uscător de păr și articole de igienă personală. Am avut prosoape mari, albe și pufoase. Este plăcută datorită culorilor folosite în decorarea ei. Totul era curat, bine întreținut.

Micul dejun l-am luat în sala de mese de la parter dar se poate lua și în cameră, ora fiind cea solicitată de noi în seara anterioară.

Am primit iaurt și fructe, omletă și preparate calde din carne, mâncăruri reci, mezeluri și brânzeturi, unt, gemuri și miere. Am avut și mâncăruri spaniole tradiționale, tortilla de patatas (omletă spaniolă făcută cu ouă, cartofi și ceapă), vinete spaniole. Nu au lipsit patiseria și prăjiturile de casă, sucurile, am renunțat la ceai și cafea. Micul dejun, nu foarte variat dar gustos și bogat, a fost însoțit de zâmbete și voie bună.

Citisem că, la solicitare, se pot servi Prânzul și Cina dar seara nu era nimeni la masă, la prânz nu eram noi la hotel, dar la bar se găseau diferite băuturi, tării, vinuri….

Concluzii

A fost o cazare cu un raport preț calitate bun, liniștită, pe o stradă mică, puțin circulată, cazare bună pentru odihna necesară după lungile plimbări zilnice, aproape de centrul orașului. M-am simțit bine acolo și cred că vă veți simți bine când vă veți caza la Can Serrete….


despre SERVICII

Gazdă promptă, serviabilă, amabilă, zâmbitoare, am primit multe informații utile...


despre CAMERE & COND. CAZARE

Camera spațioasă, foarte curată, paturi cu saltele bune, baia utilată cu tot ce este necesar...


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Micul dejun a fost suficient cu de toate, se cam repeta dar nu ne-a deranjat...


PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Cazare amplasată central în orașul vechi, era plăcut să te plimbi seara pe străduțele înguste chiar dacă erau în pantă...

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de mprofeanu in 15.04.22 20:57:34
Validat / Publicat: 16.04.22 07:30:44
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA. A mai fost în/la: Madrid, Toledo, Cordoba, Sevilla, Cadiz, Puerto Banus, Torremolinos, Granada, Valencia, Barcelona

VIZUALIZĂRI: 611 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 Mallorca, Sineu, Hotel Can Serrete, Camera Cabrera, Paturile mari și confortabile
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 62400 PMA (din 47 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

6 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[16.04.22 07:29:18]
»

Excelentă și această recomandare

Mutat în rubrica "Can Serrete Hotel [Sineu], MALLORCA" (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CAZARE]

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

webmasterPHONE
[16.04.22 07:36:55]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[16.04.22 07:49:09]
»

@webmasterX: Este bună poziționarea.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[16.04.22 07:52:12]
»

@webmaster: Mulțumesc frumos!

Aurici
[19.04.22 12:07:21]
»

Nu o fi fost micul dejun variat dar mie mi-a plăcut ce am văzut în poze. Cred că 3-4 zile supraviețuiești cu așa un mic dejun.

Foarte bună cazare pentru nevoile noastre, nu degeaba e și cotată atât de bine.

Nu vă stau piciorușele deloc

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[19.04.22 13:31:43]
»

@Aurici: Așa este cu micul dejun. Pentru noi a fost suficient totul și destul. Am refuzat câte ceva, mai ales platoul cu mezeluri deși brânza și cașcavalul nu-mi dau pace dar sincer nu mai puteam să mâncăm...

A fost o cazare bună cu de toate și un preț bun pentru ce oferă și pentru Mallorca care nu este prea ieftină la servicii...

Cu mare drag, !

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, mprofeanu
INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.05327296257019 sec
    ecranul dvs: 1 x 1