ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.01.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 19.06.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
OCT-2021
DURATA: 2 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
PREȚ SEJUR 50 euro pe noapte
FĂRĂ transport
TIP CAM: Suite
REGIM MASĂ faraMasa
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTA MEDIE REZULTATĂ
96.67%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Loggia Traditional Suites2

NB: Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ; — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii. Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
[fb]
NOU TIMP CITIRE: 7 MIN

Loggia Traditional Suites, o cazare în Rethymno la care aș reveni

TIPĂREȘTE URM de aici

Ultima cazare în excursia cretană din toamna anului trecut a fost la Rethymno unde am ajuns venind de la Heraklion, vezi impresii, aflat la circa 80 kilometri, dar, am trecut prin Satul Fodele pentru a vedea El Greco Museum, apoi pe la Melidoni Cave, tristă amintire din timpul ocupației otomane, am văzut Sfendoni Cave, cea mai mare peșteră din Creta, și ne-am oprit la Moni Arkadi, sanctuar național în cinstea rezistenței cretane, o altă tristă amintire a luptei antiotomane. După circa 9 ore și 160 de kilometri am ajuns la Rethymno unde am oprit pentru a vedea principalele lui obiective turistice și câteva de prin împrejurimi, Lacul Kournas, singurul lac cu apă dulce din Creta, Satul Argiroupoli cu Casele lui ce au în construcția lor resturi de zidărie romană și cu Fântânile Argiroupoli și, ultima oprire, Orașul antic Lappa cu Vestigii și Platanul de 2000 de ani.

Am dorit să fim și aproape de Chania, 60 de kilometri, unde trebuia să ajungem dimineața pentru a preda mașina și ajunge la timp la aeroport.

Rethymno este așezat pe coasta de nord a insulei, între Heraklion și Chania, construit prima dată în timpul civilizației minoice, dezvoltat de Republica Veneția, centru administrativ în timpul ocupației otomane, este azi, cu peste 30.000 de locuitori, al treilea oraș ca mărime din Creta. Păstrează și astăzi Orașul Vechi, Loggia și Fortăreața construite de venețieni, iar Biserica Santa Maria, catolică a venețienilor, a fost transformată de otomani în Moscheea Neratze de azi. Mai sunt de văzut Piața și Fântâna Rimondi, Muzeul de arheologie și mai multe vestigii bizantine, grecești, romane...

Are o plajă bună, apreciată și căutată de amatori și multe taverne unde oricine poate găsi ceva de savurat...

Loggia Traditional Suites este o cazare de 2 stele, amenajată într-o clădire venețiană cu trei etaje din piatră și lemn, recent renovată, dar păstrează elementele tradiționale și atmosfera clădirii de odinioară, aflată într-o zonă pietonală, la numărul în 23 pe Strada Xanthoudidou, în mijlocul Orașului Vechi, în zona comercială centrală cu multe restaurante și magazine. Se află la intersecția a două străzi pietonale, Strada Arabatzoglou cu Strada Xanthoudidou. Din balcon le vedeam pe amândouă….

Are coordonatele GPS 35.369957 și 24.4741337, este ușor de găsit, Google maps ne-a condus destul rapid mai întâi în Parcarea aflată lângă zidurile Fortăreței unde am lăsat mașina și apoi ne-a dus la destinație. Pe Booking, unde este afiliat din martie 2017, este apreciat cu 9,5 puncte din peste 300 de evaluari cele mai apreciate fiind amplasamentul și personalul.

Facilitățile oferite

Loggia oferă cazare în 8 camere la câte 2 persoane în Studiouri, Studiouri standard sau Suită junior cu balcon care are suprafața mai mare, diferind doar poziționarea lor și vederile oferite asupra orașului, sau cazează 4 persoane în Apartamentul pe două niveluri.

Pe acoperiș este amenajată o terasa cu șezlonguri, măsuțe și umbrele.

Check-in se face între orele 15 și 20:30, gazdele solicită comunicarea orei de sosire, check-out se face între orele 7 și 11, noi am plecat după ora 8, la recepție nu era nimeni și am lăsat cheile acolo, personalul este amabil, vorbește engleza. Anularea sau plata în avans depind de tipul cazării și se discută la efectuarea rezervării. Are Wi-Fi bun, nu se achită suplimentar. În camere nu se pot introduce paturi suplimentare, doar pătuțuri, dacă sunt disponibile, numărul lor depinzând de camera rezervată. Fumatul, animalele de companie nu sunt acceptate, nu sunt permise petrecerile sau organizarea de evenimente….

Sunt acceptate cardurile sau contravaloarea cazării se poate achita cu numerar.

Se poate parca fără plată pe străzile vecine sau în parcările din vecinătate. Noi am parcat lângă Fortăreață, circa 200 de metri, dar, în apropiere, la circa 150 de metri, este o parcare cu plată.

Camera

Am stat 2 nopți la Preveli, nu la mănăstirea sau plaja cretană pe care le văzusem cu câteva zile mai înainte, ci la Camera 102 din loggie, toate camerele deși aveau numere purtau și numele unor obiective turistice din Creta.

La parterul clădirii este amenajată Recepția unde am fost întâmpinați de una dintre proprietare, fiind o afacere de familie. Aici se află spațiile dedicate activităților administrative și scara de acces la camerele de la etaje și la terasa de pe acoperișul clădirii.

Am primit cheile, de la cameră și de la intrarea în loggie, și am urcat scările la Camera Preveli, un Studio de 18 metri pătrați, pentru care am plătit prin Booking, cu câteva zile înainte de a ne caza, 100 euro.

Camera înaltă, foarte curată, cu un tavan din scânduri vopsite, are un pat dublu, mare și comod, două noptiere, mi-au plăcut fiind diferite ca formă, dar în set cu restul mobilei, un dulap semideschis, masă de toaletă, oglindă și taburet. Mai are o bancă mică cu o oglindă mare și o masă cu două scaune pe care am găsit o carafă cu raki, la ea ne-am băut nesul de dimineață.

Am avut fier de călcat, televizor și aer condiționat, interesante erau prizele cu USB care chiar au fost utile.

Camera este luminoasă și plăcută prin culorile pereților și gresiei, huselor de pat și perdelelor, prin culorile mobilei, mi-a plăcut ideea renovatorului de a lăsa mici goluri în tencuială pentru ca pietrele din ziduri să devină ornamente….

În cameră există și un Colț de bucătăreală cu chiuvetă, frigider și plită electrică, fierbător de apă și filtru de cafea, cu dulăpioare unde am găsit veselă și tacâmuri.

Baia, nu prea mare, are duș cu cabină semiînchisă și toate obiectele sanitare necesare unei bune funcționări inclusiv uscător de păr și articole de igienă personală. Aici am găsit și prosoape mari, albe și pufoase. Este plăcută datorită culorilor gresiei și faianței, albului obiectelor sanitare și al draperiei. Totul părea nou, bine întreținut.

Balconul, nu prea mare, nu mai aștepta fumătorii chiar dacă este singurul loc unde fumatul este permis, are două scaune și o măsuță, aici aș fi băut nesul de trezire dacă era puțin mai cald, este și el gresiat, zugrăvit și vopsit de curând….

Concluzii

A fost o cazare cu un raport preț calitate bun, liniștită, la intersecția a două străzi pietonale, cazare bună pentru odihnă, în inima orașului vechi, ceva mai departe de plajă, plimbare de circa 15 minute, aproape de toate obiectivele turistice, de magazine, terase și restaurante…. Merită, mi-a plăcut!!


despre SERVICII

Gazdă amabilă, ospitalieră, am primit mesaje pe telefon și pe e-mail...


despre CAMERE & COND. CAZARE

Cameră spațioasă, foarte curată, mobilier nou... Baia era mai mică dar dotată cu obiecte sanitare noi și moderne... Pat mare și comod...


PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Amplasamentul cazării era în centrul vechi al orașului, așezat la intersecția unor străzi pietonale cu de toate, magazine, restaurante, terase, ... mi-a plăcut

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de mprofeanu in 07.01.22 17:11:49
Validat / Publicat: 07.01.22 18:35:38
VIZUALIZĂRI: 563INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
  • Alte destinații turistice prin care a fost: retretg
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
AmFostAcolo.ro nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea (cu asteptări și preferinte posibil particulare ale fiecarui cititor) impresiilor si recomandărilor din articole; deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire a site-ului"); AmFostAcolo.ro sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Rethymno, Loggia Traditional Suites, Camera Preveli, Peretele împodobit
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 58500 PMA (din 44 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
INFO: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată

  • ECOURI la acest review

    16 ecouri scrise, până acum

    webmasterX [07.01.22 18:34:47] »

    Mutat în rubrica "Loggia Traditional Suites, RETHYMNON" (nou-creată pe sait)

    [Rubrica inițială: BUFFER CAZARE]

    -

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    webmaster [07.01.22 18:37:29] »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    mprofeanu [07.01.22 19:14:05] »

    @webmasterX: Coordonatele nu sunt bune. Eu le-am luat de pe booking și uneori sunt greșite. Amplasamentul este la intersecția străzilor pietonale: strada Arabatzoglou cu Strada Xanthoudidou, mai spre vest... Cred că 35.37003 și 24.47422 sunt cele corecte, luate de pe googlemaps.

    mprofeanu [07.01.22 19:17:38] »

    @webmaster: Mulțumesc frumos!

    webmaster26 [07.01.22 19:21:04] »

    @mprofeanu: am setat coordonatele conform indicatiilor oferite

    Are coordonatele GPS 35.37048° N și 24.47602° E, este ușor de găsit,

    Am incercat sa gasesc locatia pe baza indrumarilor si a rezultat asta google.com/maps/place/35% ... 474212?hl=en-US

    este corecta noua locatie?!

    mprofeanuscris / TELEFON [07.01.22 19:32:04] »

    @webmaster26: Da, este bine.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
    maryka CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [07.01.22 21:22:55] »

    Minunată cazare ați ales, în orașul vechi, foarte bună poziția pentru obiectivele principale. Cred că ne-am plimbat și noi pe acolo, am văzut că e aproape de Fântâna Rimondi, îmi amintesc că am bătut toate străduțele ca s-o găsim.

    Mi-au plăcut și mie pereții frumos decorați, mai bine zis, „neterminați” . Este o tehnică specifică, pe care am admirat-o în multe locuri, parcă cel mai mult în insula Patmos, mai ales în Chora. Gândul mi-a zburat inevitabil acolo.

    Încă o dată vă felicit pentru tot traseul, complex și atât de bine ales pentru insula Creta, un adevărat tur de forță, ghid minunat pentru orice viitor turist.

    Fie ca și în acest an, să vă bucurați din plin de sănătate pentru a putea călători acolo unde vă doriți!

    mprofeanuscris / TELEFON [07.01.22 21:30:09] »

    @maryka: Cazarea era foarte aproape de fântână, am trecut de multe ori pe lângă ea.

    Ne-am simțit bine acolo și regretam că se apropia plecarea, deja începea nostalgia... și acum îmi aduc aminte cu plăcere de Creta...

    În Patmos nu voi ajunge, este așa de departe...

    Mulțumesc frumos pentru urări și le întorc însutite! Cu mare drag, !

    elenaadinascris / TELEFON [08.01.22 13:02:30] »

    „A fost o cazare cu un raport preț calitate bun, liniștită, la intersecția a două străzi pietonale, cazare bună pentru odinhă, în inima orașului vechi, ceva mai departe de plajă, plimbare de circa 15 minute, aproape de toate obiectivele turistice, de magazine, terase și restaurante…. Merită, mi-a plăcut"

    Și mie mi-a plăcut articolul și din ce am citit și am văzut în poze chiar e o cazare care merită!

    Felicitări!

    nicole33 [08.01.22 13:58:55] »

    @mprofeanu:

    O cazare interesantă, cu elemente tradiţionale, bine aleasă pentru poziţia centrală.

    Scara de acces spre etaje şi terasă mi se pare destul de abruptă.

    Nu-mi place prezenţa "colţului de bucătăreală", deprimant pentru cei aflaţi în vacanţă şi care nu intenţionează să "bucătărească", dar cred că situaţia aceasta este cvasigenerală oriunde în Grecia.

    În baie totul este ok, mai puţin duşul FIX, deloc pe gustul meu.

    Balcoanele acelea în interior mi s-au părut interesante pentru arhitectura generală, dar extrem de nepractice şi chiar inutile pentru fumători. Aţi fost extrem de norocoşi să rezervaţi o cameră cu balcon "normal", chiar dacă nu aveţi vicii . Ai ştiut dinainte că şi balcoanele sunt de mai multe feluri?

    mprofeanuscris / TELEFON [08.01.22 20:17:53] »

    @elenaadina: Așa este, a fost o cazare bună ce mi-a plăcut și pe care o recomand.

    Mulțumesc frumos pentru ecou! Cu mare drag, !

    mprofeanuscris / TELEFON [08.01.22 20:30:43] »

    @nicole33: A fost o cazare centrală într-o zonă tare pitorească! La doi pași gazda ne-a recomandat niște restaurante de top.

    Ai dreptate scara era abruptă dar sincer nu m-a deranjat cum nu m-a deranjat nici zona de bucătăreală, chiar mi-a plăcut pentru că aș fi putut să profit de acest lucru, dar nu s-a întâmplat...

    Dușul avea și un duș mai mic mobil, cu tub flexibil, l-am folosit doar pe acesta, nici mie nu-mi place dușul fix.

    În ce privește balcoanele interioare ai dreptate și eu am sesizat același lucru ca și tine, chiar m-am mirat cum le-au gândit. Parcă ar fi fost nu hol de acces în clădire ci curtea interioară a unui vechi han, o curte mică.

    Nu am știut despre balcoane, gazda ne-a arătat camera și ne-a spus că ne poate arăta și alta. Am văzut și balconul și ne-a plăcut.

    Mulțumesc frumos pentru ecou și pentru precizări! Cu mare drag, !

    nicole33 [08.01.22 20:57:47] »

    @mprofeanu:

    Scara abruptă îmi pare dificil de urcat atunci când ai bagaje grele şi voluminoase. În Grecia eu nu am văzut bell boys nici la hoteluri de patru stele.

    Duşul mobil din P27 l-am dibuit abia după ce am citit ecoul tău, iniţial crezând că este un suport

    În ce privește balcoanele interioare ai dreptate și eu am sesizat același lucru ca și tine, chiar m-am mirat cum le-au gândit. Parcă ar fi fost nu hol de acces în clădire ci curtea interioară a unui vechi han, o curte mică.

    Balcoanele interioare dau foarte bine la imaginea de ansamblu aşa mai vintage, mai tradiţională, dar utilitatea acestora... tinde spre zero. Nu mi-ar plăcea să nu am posibilitatea de a alege din start o cameră cu un balcon pe gustul meu.

    Felicitări pentru alegere şi pentru review!

    mprofeanuscris / TELEFON [08.01.22 21:24:00] »

    @nicole33: 👍👍

    m liviuscris / TELEFON [13.01.22 22:52:50] »

    Frumoasă camera mi au plăcut mult tavanele, dar asa cum zice Nicole ce faci dacă beneficiezi de un balcon în interior...

    Încă nu suntem fanii vacantelor însoțite de vizitarea obiectivelor. Poate peste ani când vom fi trimiși singuri în concediu dar mai e pana acolo...

    Eu dacă as face 160 km în 9 ore cu cei mici mi-ar arunca cheile de la mașină 🤦‍♂️🤦‍♂️.

    Felicitări pentru toată experienta frumoasa din vara anului trecut!

    mprofeanuscris / TELEFON [14.01.22 09:53:16] »

    @m liviu: Ai dreptate cu balcoanele interioare, este prima cazare la care am văzut așa ceva, parcă ar fi curtea interioară a unui han de altă dată.

    Așa este cu copiii, și nepoții noștri se plictisesc repede și încep: Cât mai avem? , Când ajungem? ..., dar este plăcut și cu ei... 🤣

    Mulțumesc frumos pentru ecou!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    elenaadina, m liviu, maryka, mprofeanu
    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

    [C] Copyright 2008-2022 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
    pagină generată în 0.096314907074 sec
    ecranul dvs: 1 x 1