Scurtă incursiune până la capătul lumii

TIPĂREȘTE

Luís de Camões, poetul naţional portughez despre Cabo da Roca: Aqui... Onde a terra se acaba e o mar começa... (aici, unde pământul se termină şi începe marea)

Cred că v-ați dat seama că atunci când am spus capătul lumii m-am referit la Cabo da Roca (capul stâncii, în traducere), cel mai vestic punct al Europei continentale, aflat la 42 km de Lisabona. Nu, nu e vorba despre vreo stațiune, vreun oraș sau vreun sit antic, ci pur și simplu este un loc cu o semnificație aparte, mai degrabă fiind o chestiune de „hotar” aș zice, căci aici se termină pământul și tot de aici începe oceanul. De fapt, în timpurile în care Lumea Nouă nu fusese încă descoperită, Cabo da Roca reprezenta „capătul lumii” , fiindcă aici se termina pământul şi se credea că nu mai există altul dincolo de întinderea nemărginită de apă.

Desigur că aflându-ne în Lisabona (vezi impresii), ne surâdea ideea să vedem și noi acest promontoriu stâncos, situat la vreo 140 m deasupra apelor Atlanticului, deoarece văzuserăm o mulțime de imagini sau filmulețe care relevau peisaje de o frumusețe naturală absolut fermecătoare. Sălbaticia locului fascinează imediat pe oricine, însă noi aveam totuși o strângere de inimă cu privire la acest loc, care izvora dintr-o problemă personală foarte tristă. În urmă cu aproape trei ani, unul dintre prietenii noștri își pierdea aici viața alunecând de pe stânci în timp ce căuta o poziție mai bună pentru a fotografia peisajul, în cădere trupul zdrobindu-i-se pe loc, de aceea dedic acest articol memoriei sale şi sunt sigură că de acolo de sus îl va citi şi el.

Dar să revenim la subiect! Aveam în plan ca una dintre zile s-o petrecem la Sintra, reședința cochetă a monarhilor portughezi, situată la 25 km de Lisabona unde ştiam că n-ar fi fost îndeajuns să stăm de dimineaţă până seara, că tot n-am fi reuşit să-i epuizăm obiectivele, fiindcă aflaserăm că are multe de arătat. În minte ne-a încolţit o idee: dacă tot nu puteam să gătăm Sintra dintr-una, de ce să nu introducem şi Cabo da Roca în program lăsând pe altă dată şi ce nu vom fi reuşit să atingem? Da, părea verosimil şi realizabil, însă ne-am zis că cel mai bine ne orientăm la faţa locului pentru a nu ne lovi de neputinţa înfăptuirii proiectelor noastre turistice extralisaboneze care să lase loc unei crunte dezamăgiri.

Aşadar, după micul-dejun al acelei zile, ne-am înfiinţat repejor în gara Rossio, vecina noastră, pentru a lua trenul spre Sintra. L-am prins la mustaţă pe cel de 10,01 şi după aproximativ 45 minute de călătorit în condiţii absolut decente eram în gara din Sintra. Biletul spre Sintra este inclus în Lisboa Card, aşa că nu ne-am bătut capetele cu achiziţionarea tichetelor, altfel ar fi trebuit să plătim câte 4,50€ dus-întors / persoană.

Imediat ce ne pregăteam să mergem la centrul info pentru a ne lămuri cum stă treaba pe acolo şi cu ce ar fi să debutăm în excursie, vedem un autobuz staţionat, fără călători, doar cu şofer, pe care era o pancartă cu destinaţia Cabo da Roca la orele 11,00, adică peste zece minute. Ne trece prin minte să ne începem excursia cu Cabo da Roca unde să stăm puţin, că n-ar fi prea mare consumatoare de timp, apoi să revenim în Sintra şi să vizităm cât ne ţin puterile.

Îl abordăm pe şofer, acesta ne confirmă că plecarea este în câteva minute, ne pofteşte să intrăm şi să ne aşezăm, iar noi luăm seama că autobuzul avea numărul 403. Ca noi, în ciuda pandemiei, erau ceva turiști, circa o treime din locuri ocupându-se. Biletele au costat 4,30 € / persoană / sens, le-am achitat direct la șofer cu cash dar se putea şi cu cardul, iar călătoria până la Cabo da Roca, printre satele colinare şi pădurile de pini, a durat 30 minute pe un drum relativ bun, dar îngust şi plin de serpentine.

Cum am coborât în stație, am consultat imediat mersul autobuzelor afișat pe un mic panou, spre a vedea când putem pleca înapoi spre Sintra, bănuind că autobuzele sunt destul de dese, însă nevrând să alocăm mai mult de o oră acestui obiectiv. Trebuia să ne gestionăm eficient timpul. Am decis că ar fi fost bine să prindem cursa de 12,34, de altfel orarul acestora era din jumătate în jumătate de oră pe la miezul zilei, spre seară rărindu-se la interval de o oră.

Vis-á-vis de stația de autobuz se află punctul info de la care citisem că orice turist poate obține contra cost un certificat care să ateste atingerea acestui punct, extremitatea apuseană a continentului nostru, iar un pic mai încolo se vedea un far semeț, dincolo de care întinderea albastră a oceanului părea că se unește cu cea a cerului la linia orizontului.

Apropo de cer, acesta era senin, aproape fără pic de nori, soarele strălucind fără zgârcenie, iar atmosfera era limpede și fără fir de vânt, cum rareori se întâmplă să fie. Din ce mai citisem, Cabo da Roca este un loc, de regulă, aflat sub asediul vânturilor sau chiar în ceață, așa că ne consideram norocoși că prinseserăm o astfel de vreme pentru ultima decadă de octombrie. Aveam șansa să privim oceanul îndelung și să ne minunăm în voie de culorile naturii darnice în ceea ce privește peisajele oferite.

Într-adevăr, imaginile sunt de vis şi iubitorii de natură se pot declara fericiţi că au şansa să vadă pe viu îngemănarea oceanului cu stâncile bazaltice şi granitice asupra cărora se revarsă furia apelor înspumate într-un zgomot sacadat. Paleta coloristică oferită privitorului variază de la albastrul oceanului şi al cerului, la trandafiriu, cenuşiu, ruginiu sau cafeniu, pe lângă covorul verde format de o plantă excesiv de suculentă, cu flori galbene, care acoperă arealul cât vezi cu ochii.

Lăsăm pe dreapta bătrânul far, funcţional de la 1772, cel de-al treilea ca vechime din Portugalia, înconjurat de clădiri albe, apoi ne îndreptăm pe o alee asfaltată spre locul de unde se deschide perspectiva uluitoare asupra coastei cu plaje sălbatice a Atlanticului.

La Cabo da Roca, punctul cel mai vestic al continentului nostru este marcat de un monument înalt din piatră cu o cruce în vârf, ce are înscrise pe el coordonatele geografice locale. Spre acesta se păşeşte pe o potecă roşiatică, de pământ, din care ies ameninţători colţi de stâncă, deci cam accidentată, şi mărginită pe buza stâncii de o balustradă din lemn sau parapet de piatră. Din loc în loc, panouri avertizoare ne anunţă că nu avem voie să ne abatem de la potecă fiindcă stâncile sunt instabile şi pot provoca întâmplări tragice.

Aparatele foto şi telefoanele clipocesc continuu, toată lumea vrea să cuprindă cât mai mult în fotografii, într-o bucurie generală. După ce ne-am delectat cu peisajele de poveste, fiindcă timpul trece pe nesimţite când te ocupi cu lucruri ce te absorb cu totul, la un moment dat ne-am dat seama că trebuie să ne desprindem şi s-o luăm din loc spre staţia de autobuz. Aici, am identificat şi unicul restaurant cu bar din areal, un magazin de suvenire, o toaletă, o parcare generoasă, cabină telefonică publică.

În timp ce aşteptam autobuzul, făceam în minte o retrospectivă a acelei zile şi mă gândeam ce bine am nimerit acel autobuz spre Cabo da Roca, altfel, dacă apucam să mergem în Sintra, cu siguranţă nu mai încăpea în program. Aşa ne aleseserăm până în acel moment cu Cabo da Roca, o mică parte din Parcul Natural Sintra-Cascais, un punct pe care mulţi turişti vor să-l„bifeze” şi să şi-l treacă în palmares, ori vor să ajungă pentru priveliştile de vis surprinse din extremitatea vestică a Europei.

În altă ordine de idei, se spune că apusurile de soare sunt magnifice de aici, aştept să ne confirme cineva care a asistat la spectacolul astrului diurn ce coboară peste apele Atlanticului şi să ne povestescă experienţa proprie.

Până atunci, vă îndemn să nu rataţi Cabo da Roca dacă ajungeţi în Lisabona sau Sintra, un loc plin de farmec în care poţi să te simţi ca la capătul lumii dacă faci abstracţie de faptul că peste ocean, la circa 5.555 km, America te întâmpină din Capul Henlopen, Delaware, situat fix pe aceeaşi paralelă.

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 1969 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI