ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.03.2021
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 30.06.14
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2018
DURATA: 7 zile
Solo
PREȚ 818
cu AVIONUL (toate taxele incluse)
Raport PREȚ/CALITATE: BUN
"ECHIPA" A INCLUS:
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă insula Samos

Samos sau Paradisul nord-egeean

TIPĂREȘTE URM de aici

2018 a fost un an„fierbinte” pentru mine din punct de vedere al deplasarilor in afara tarii. Am inceput cu Rodos, perioada 30.06 - 14.07, un sejur de vis, si urma sa continui cu Samos (04 - 11.08). Abia am avut timp sa desfac bagajele ca a sosit ziua plecarii.

Dupa un zbor lin si rapid am aterizat pe Aeroportul International Aristarchos, la ora 09:15, dupa o scurta escala la Mytilene, Lesvos. Aeroportul se afla la 5 km distanta de Pytagoreion si 19 km de orasul resedinta Samos-Vathy. Formalitatile vamale si transferul de la aeroport la hotel s-au desfasurat repede. La ora 11:30 am sosit la Hotel Arion (vezi impresii) din Kokkari, dar am asteptat un ceas si jumatate pana la eliberarea camerei. Doamna de la receptie, romanca de-a noastra, m-a asigurat ca am facut alegerea corecta. „In privinta hotelului?” , am intrebat-o. „Si asta, dar mai ales pentru insula!” , mi-a raspuns.

Samos l-am ales pentru relaxare, plaja, dar mai ales pentru renumele istoric. Este a opta insula greceasca ca marime, situata in estul Marii Egee, la sud de Chios, la nord de Patmos si Arhipeleagul Dodecanez. Foarte aproape de coasta turca de care o desparte Stramtoarea Mycale.

In antichitate, Samos era un oras-stat deosebit de puternic si bogat, cunoscut in special pentru podgoriile si productia de vin. Este cunoscut ca fiind locul de nastere a matematicianului si filosofului Pitagora, dupa care este denumita celebra teorema care ne manca zilele la orele de geometrie, a filosofilor Melissus si Epicur si a astronomului Aristarchus, primul savant care a lansat principiul teoriei heliocentriste. Alte personalitati nascute in insula sunt: Esop, Agatharcus, Colaeus, Conon, Creophylus, Damo, Hermodamos, Melissa, Myia, Phyto, Semonides, Rhoecus, Theodorus.

In primele doua zile ale sejurului m-am familiarizat cu locurile, cu satul Kokkari si zona inconjuratoare. Kokkari este un fost sat de pescari care s-a transformat la inceputul anilor” 90 intr-un centru turistic, insa pastreaza din vechea infatisare traditionala, cu case mici si rigole pline de flori. Satul se afla asezat pe o mica peninsula plina de case care urca pana aproape de varful muntelui Ambelos, cu un mic port pe o parte si o plaja cu pietris, ape adanci si limpezi pe de alta parte.

Plaja este situata langa „Cavos (Stanca)” , iar cand sufla vantul Melteni se creeaza valuri mari. Nu e recomandata pentru copii mici. Este bine organizata, cu umbrele si sezlonguri, la pret de 5 euro, terenuri de volei si tenis cu piciorul si centru de echipamente pentru activitati nautice. In apropiere sunt multe locatii de cazare, taverne si baruri. Turistii pot opta si pentru celelalte doua plaje aflate in apropierea satului. Lemonakia Beach, situata la 1,5 km de sat, accesibila pe o poteca de 200 metri, cu o lungime de aproximativ 400 m, cu nisip si ape limpezi. Melteni isi face de cap si in aceasta zona, dar multi turisti apreciaza valurile mari. Amenajarea este de nota zece, cu umbrele si sezlonguri, la pret de 7 euro, taverne si baruri.

La aproximativ 3 km de Kokkari este Tsamadou Beach, denumita dupa numele amiralului Anastasios Tsamadou (1774 - 1825), erou al Razboiului de Independenta, ucis in batalia de la Spachteria. Plaja se afla in prelungirea Lemonakiei, accesibila pe o carare de 200 metri prin padure. Urci si cobori pe trepte care necesita conditie fizica. Plaja cu pietris, in lungime de 400 metri, cu apa turcoaz si cristalina care se adanceste brusc. Atentie la copii! Neaparat trebuie incaltaminte de plaja. Melteni isi face treaba si in acest loc, dar plaja este una dintre cele mai frumoase ale insulei (unde putini nudisti se aduna mai ales intr-un mic sector din partea dreapta). A fost plaja preferata de mine. Aveam acces cu microbuz de la hotel pana la cararea de acces. Pentru umbrela si sezlonguri taxa era de 7 euro, iar pentru mancare si bauturi aveam in apropiere doua taverne si un cafe bar. Cine dorea sa consume ceva la sezlong trebuia sa comande unui angajat de pe plaja, iar comanda era adusa cu tiroliana de la un restaurant aflat deasupra plajei. Ingeniozitate!

Alte informatii despre Kokkari: se afla asezat in partea de nord a insulei, la aproximativ 10 km SV de Samos-Vathi si 4 km V de Vourliotis, pe Odos 62 care asigura legatura intre capitala insulei si Karlovasi. A fost fondat in secolul al XIX-lea pe ruinele unei asezari mai vechi de catre colonistii din satul vecin Mytilini. In traducere libera inseamna „ceapa mica” si este o referinta la legumele cu aceleasi nume care erau cultivate aici in vremuri anterioare. Sursa importanta de venit pentru locuitorii satului este turismul, care a luat avant la inceputul anilor” 90, urmat de Centrala Petroliera DEI (Dimosia Epichirisi Ilektrismou). O alta sursa de venit o reprezinta pescuitul, in care este angrenata o mica parte a locuitorilor, dar joaca un rol redus in economie. In vecinatate sunt mai multe sate precum Platenakia, Valeodotes, Stourimides care, alaturi de Kokkari, au fost incorporate in municipalitatea Samos Vathi.

Obiective majore de vizitat: Agia Saint Nicholas din centrul satului, inchinata sfantului protector al marinarilor; micul port pescaresc si faleza aferenta unde se afla un far si mai multe taverne. Cele mai recomandate: Akrogiali, Melteni, Mezedaki, Sophia” s Palace, Grill-House, Zakari BBQ, Bira, Philia. Legatura cu orasul resedinta se face cu ajutorul autobuzelor unei firme locale de transport care circula zilnic, la interval de o ora si jumatate, cu exceptia zilelor de duminica si sarbatori legale.

Pentru vizita in Samos-Vathy am ales ziua de 6 august. Am ajuns destul de repede cu autobuzul firmei locale (0,80 euro calatoria), iar traseul ofera o panorama superba asupra intregului oras. Intrarea se face pe bulevardul Sofouli, cu trecere prin fata Debarcaderului pana la Bus Station. De aici am luat-o la pas pana in Piata Centrala unde m-am pozat langa statuia Leului. Pret de cateva ore am ratacit pe stradutele acestei asezari vechi si parca vedeam in fata ochilor cum arata in antichitate.

Cunoscut sub numele sau vechi de Vathy, desi acest lucru se refera acum la vechea suburbie a dealului Ano Vathy, orasul a fost construit la jumatatea veacului al XVIII-lea, ca portul Vathi. La inceput erau doar depozite pentru necesitatile comerciale. Initial a fost denumit Kato Vathy (Vathy Inferior) sau Limenas Vateos (Portul Vathy). Actualul nume a fost dat in anul 1958 cand a fost unificat administrativ cu Ano Vathi pe dealul de deasupra portului. Incepand cu secolul al XIX-lea devine centrul administrativ al insulei, iar din acel moment populatia a crescut simtitor. Astazi numara in jur de 9000 de locuitori, inclusiv cu cei din Ano Vathi. La acestia se adauga un numar de 5000 de migranti din Africa si Orient care traiesc in tabara de refugiati de langa oras. Acestia stau in conditii mizere si reprezinta o problema spinoasa pentru guvernul grec.

Orasul se intinde de la coasta la portul Vathi pana la cartierul Ano Vathi, aflat pe deal. Casele prezinta o arhitectura amfiteatrica, in jurul golfului. In fata asezarii se afla portul cu un Debarcader de peste 150 metri lungime. Cele mai notabile si impozante cladiri sunt vechile biserici Agios Nicholaus si Agios Spiridon, Primaria, Muzeul de Arheologie, Biserica Catolica Sfanta Maria, statuia lui Temistocles Sofouli (1860 - 1949, om politic grec si fost prim-ministru) si statuia „Lion the Great” din Piata Centrala.

In penultima zi din sejur am decis sa vizitez orasul Pytagorion desi aveam o durere la piciorul stang (o coxartroza pacatoasa pe care urma s-o operez in toamna aceluiasi an). Strans din dinti si am pornit cu autobuzul catre Samos-Vathi unde urma sa schimb cu celalalt autobuz catre Pytagorion (1,70 euro calatoria). Complicat cu transportul pe aceasta insula. Orasul este cea mai mare unitate municipala din Samos. Ramasitele arheologice, cunoscute sub numele colectiv de Pytagoreion, a desemnat un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO alaturi de Heraion (locul unde s-s nascut zeita Hera) . Sediul municipalitatii era orasul Pythagorio, cunoscu anterior ca Tigani. A fost redenumit in anul 1955 pentru a-l onora pe matematicianul si filosoful Pitagora care s-a nascut aici.

De asemenea, portul orasului este considerat a fi cel mai vechi port artificial din Marea Egee. Pythagoreion se inalta pe ruinele orasului antic Samos. Unele ruine sunt astazi incorporate in casele moderne din oras. Apogeul puterii este atins in anul 530 iHr, sub tiranul Policrate persecutorul lui Pitagora. Aceasta putere a dus la bogatie si prosperitate ceea ce este evident din marile lucrari ale perioadei, cum ar fi: Tunelul Eupolinos, Templul Heraionului, Portul Vechi si Ancient Town. Astazi multe dintre acestea pot fi vazute in orasul modern si in zona din apropiere. Din pacate am ratat aceste obiective. M-am multumit cu o plimbare pe Odos Logotheti si cateva stradute care converg catre Port si Art Space Pytagorion unde se afla Monumentul lui Pitagora si War Memorial. Am vazut putin, parerea mea, dar sunt incantat. In orice caz daca voi reveni in Samos voi achizitiona cazare in Pytagoreion.

Atat am avut de povestit despre sejurul din Samos. A mai ramas croaziera din insula Patmos, insa asta va fi intr-un review viitor. Pana atunci va doresc multa sanatate si vacante frumoase pentru 2021. Cine alege Samos nu va regreta. Garantez!

Citește și CONTINUAREA aici
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

---
Trimis de ovidiuyepi in 15.03.21 16:19:52
Validat / Publicat: 15.03.21 17:47:44
VIZUALIZĂRI: 311INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
  • Alte destinații turistice prin care a fost: TURCIA (Istanbul/circuit, Kusadasi, Antalya). ITALIA (circuit/mai 2017). SLOVENIA (Postojna). MALTA (La Valletta).
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ovidiuyepi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Faleza portuara si micul far din Kokkari.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29000 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
INFO: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată

  • ECOURI la acest articol

    4 ecouri scrise, până acum

    micutzuscris / TELEFON [15.03.21 18:26:26] »

    Salut. Ce dor nebun de mare, de Grecia, de ducă și de ce-o mai fi în sufletul omului, ati provocat cu reviewul acesta. Cine spune ca nu este fascinat de patria zeilor, de insulele scăldate în soare  înseamnă ca nu prea a gustat din acest paradis. In insula Samoa nu am fost niciodată  dar sper intr-un viitor nu prea îndepărtat sa fac un tur al celor mai frumoase insule grecești. Pozele sant superbe. Toate cele bune.

    ovidiuyepiscris / TELEFON [15.03.21 18:41:23] »

    @micutzu:  Multumesc pentru aprecieri si dorinta cu turul insulelor grecesti sa vi se implineasca. O sa ia ceva timp, dar cu voia zeilor totul se implineste. Numai bine!

    webmaster [16.03.21 08:35:25] »

    Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

    ovidiuyepiscris / TELEFON [16.03.21 09:14:30] »

    @webmaster:  Multumesc frumos!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    micutzu, ovidiuyepi
    Alte impresii din această RUBRICĂ:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

    [C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
    AmFostAcolo recomandă găzduirea la ROHOST.COM
    pagină generată în 0.0696220397949 sec
    ecranul dvs: 1 x 1