Circuit Sat Mița - Vârful Bistricior - Vârful Străcior

TIPĂREȘTE

După noaptea petrecută la Pensiunea Maria, am luat micul dejun și încet ne-am pregătit pentru drumeția spre Vârful Bistricior. Fiind ceață destul de deasă de dimineață, nu ne-am grăbit foarte tare să o luăm din loc, cu speranța că vremea se va îmbunătăți.

Pe la ora 9.30 am pornit din curtea pensiunii cu mașina pe drumul principal care se desparte de lac, după un kilometru părăsim satul, și intrăm pe drumul forestier de pe Valea Colbului. În zona Gura Colbului, unde se află și una din ultimele pensiuni din Colibița, Pensiunea Izvorul Zânelor, este o intersecție, dar noi o ținem pe drumul principal, la dreapta fiind drumul forestier Pănuleț (marcaj triunghi galben). Următorii 6.5 km îi parcurgem cu mașina, drumul este într-o stare bună, chiar mai bună decat drumul în lucru din sat, și este foarte circulat de camioanele care transportă lemne (marcaj comun pe drum – triunghi albastru, triunghi roșu, punct albastru).

Aproape de finalul traseului pe care îl putem face cu mașina, drumul iarăși se desparte, dar noi menținem în continuare drumul principal pe partea stângă (marcaj comun triunghi roșu și triunghi albastru), în partea dreaptă ramificându-se cu alt drum forestier (punct albastru) care duce spre Tăul Zânelor. De la această intersecție, în vreo 200 de metri ajungem la locul numit “La Blocuri” , câteva clădiri părăsite, lângă care lăsăm mașina cu grijă să nu încurcăm utilajele care o să încarce grămezile de lemne depozitate pe drum și ne facem ultimele pregătiri pentru atacarea vârfului.

Zona este din plin exploatată forestier, Munții Călimani fiind “cunoscuți” ca un paradis pentru mafia pădurilor. Interesant este că pe toate panourile, la tipul exploatării este trecut “Accidental” , adică doar lemnul care este doborât accidental de alunecări de teren, furtuni sau copaci bătrâni are voie sa fie exploatat, însă trunchiurile care sunt trase pe marginea drumului sunt dintre cele mai sănătoase, și rădăcinile tăiate din pădure pot să confirme celui mai neștiutor om că acestea nu sunt lemne provenite din doborârâturi “accidentale” . Practic, se fură cu acte și din păcate se intră tot mai tare în pădure iar autoritățile mai mult ca sigur sunt complice la aceste furturi nemiloase.

Lăsând această paranteză la o parte, am parcat mașina, cum am zis, cu grijă, să nu “stânjenim” utilajele și am luat-o la pas prin pădure pe marcajul triunghi albastru. De aici, un indicator ne anunță că în 3 ore ar trebui să fim pe Vârful Bistricior.

Următorii 5.5 km îi parcurgem prin pădure în principal, pe final mai dăm de mici porțiuni de luminiș în care zăpada ne surprinde, traseul nu e foarte greu, dar urcarea e continuă, avem parte doar de o mică coborâre înainte de a ajunge la Cabana Salvamont de sub Bistricior.

Înainte de Cabana Salvamont se află un refugiu bine întreținut, cu o sobă și un pat mare, refugiu care poate găzdui 5-6 persoane în caz de nevoie. Traseul nu o ia pe lângă cabană sau refugiu, ci merge prin vale, e bine marcat prin stâlpii cu marcaj triunghi albastru. Noi totuși am urcat până la cabană, care se află la altitudinea de 1645 m, am schimbat două vorbe cu salvamontiștii care erau acolo, sperând ca o sa ne încurajeze că ceața se va ridica, însă și ei erau destul de sceptici. Aici se găsește și un izvor, dacă e nevoie de apă.

De la cabană ar trebui să se vadă Vârful Bistricior și creasta lui, însă noi nu aveam vizibilitatea mai mare de 50-100 m, ceața fiind foarte deasă. Marcajul se vedea bine pe pietre, chiar dacă era zăpadă. Urcarea în această porțiune este destul de dificilă, între cabană și vârf fiind aproximativ 1.3 km, dar diferența de nivel e de 345 m pe acest kilometru, parcurs aproape în linie dreaptă, fără șerpuiri, pe piatră și grohotiș. După vreo 45 de minute dăm de un indicator care ne anunță că mai avem 30 minute până pe Vârful Bistricior, și ne intersectăm cu marcajul linie galbena (Sat Cușma–Vf Zurzugău). Nu am facut chiar 30 de minute, însă cel puțin 20 sunt, și după această urcare susținută care coroborată cu ceața și umezeala din aer ne-a făcut să ne udăm până la piele, am ajuns în sfârșit pe al 5-lea vârf ca altitudine din Călimani, Vârful Bistricior la cei 1990 m.

De aici auzisem că priveliștea ar trebui să fie superbă, să vedem Lacul Colibița, Munții Bârgăului, Munții Rodnei, Pietrosul Călimanilor și alte vârfuri spectaculoase, însă pare că suntem într-un nor, vedem doar la câteva zeci de metri înainte. Vântul taios sulfă cu putere și în timpul in care ne schimbăm tricourile ude, parcă nu ne mai simțim corpul, și ne dăm seama că zăpada care era mai jos ne anunțase că deja iarna s-a instalat la munte. Stăm vreo 15 minute pe vârf, ne facem o poză cu crucea care anunță altitudinea, citim un frumos citiat de pe o plăcuță instalată acolo care zice așa: “În amintirea celor împătimiți de drumeții pe care orgoliosul munte i-a prins de-a lungul timpului în mrejele veșniciei” , ne reculegem câteva minute și urmăm în continuare marcajul galben, în coborâre de pe Bistricior.

Cum începem să coborâm pe Piciorul Bistriciorului, în Șaua Bistriciorului, ceața ca prin minune începe să se ridice, și în câteva minute dispare de tot, ceața care nu avea să mai revină în această zi. Într-adevăr, chiar dacă nu mai suntem pe cel mai înalt punct, priveliștea e superbă, Lacul Colibița se deschide în fața noastră, vedem Munții Bârgăului, Pietrosul Călimanilor și parcă cu mai mare spor ne îndreptăm spre Vârful Străcior să vedem și mai bine toată priveliștea asta minunată.

Din Șaua Bistriciorului, la 1930 m, ne intersectam cu traseul linie roșie, traseu de 64 km dintre Piatra Fântânele care duce spre Pietrosul Călimanilor până la Vârful Rățitș și Secu, și o luăm la stânga pe Vârful Străcior care se vede bine cu crucea de pe el. Urcăm repede până la 1963 m, punctul maxim, și ne bucuram de soarele și priveliștea superbă, și nu ne vine să credem ce vreme era în urmă cu jumătate de oră. Muntele ne surprinde din nou!

Priveliștea e superbă, vedem de la Pietrosul Rodnei până la Pietrosul Călimanilor, Lacul Colibița, Bârgaiele, zona Poiana Stampei cu eolienele pe care le știam de pe drumul european care duce înspre Bucovina, inclusiv Vatra Dornei se vede în depărtare. Aici stăm ceva mai mult timp, fotografiem totul, atât cu telefonul cât și cu memoria. Lângă crucea care indică vârful, se află și o cutie de plastic cu un carnețel și un pix, în care ne notăm și noi, pe lângă sutele de nume care sunt însemnate, reperăm în mare traseul pe care trebuie să îl urmăm și coborâm de pe Străcior pe marcajul linie roșie în continuare printr-un jenpeniș des.

De aici traseul e în coborâre, prin jenpeniș și apoi pe un drum forestier până pe Muntele Viișorului la 1803 m. Aici părăsim traseul cu bandă roșie care duce spre Piatra Fântânele prin Șaua Terha, și o luăm pe traseul triunghi roșu pe care nu îl vom mai părăsi până la final. Drumul forestier ne scoate în Poiana Dalbidan, unde găsim o masă improvizată din lemn, câțiva butuci pe post de scaune și o vatră de foc. Aici hotărâm să facem și noi o pauza mai lungă, aprindem focul, prăjim câteva bucăți de slănină care au un gust pe care greu îl poți uita, ne bucurăm de liniștea naturii.

După o pauză binemeritată, fiind deja ora 15.30, o luăm din loc, hotărâți să nu mai facem pauze, căci deja ziua este scurtă și nu dorim să ne prindă noaptea pe traseu.

Ținem în contiuare traseul pe marcaj, care prin Poiana Dalbidan se încalecă pentru câteva sute de metri cu celebrul traseul de maraton Via Maria Theresia, și intrăm iarăși în pădure. De menționat că în poiană se află o stână, care era parasită, oile fiind deja coborâte, dar și un izvor, în caz că e nevoie de refacerea proviziilor de apă.

Coborâm prin pădure până când ajungem la niște stânci pe care ne urcăm cu grijă să vedem lacul și vârful de pe care tocmai am venit, apoi începem să coborâm. Aici trebuie avută mare grijă, căci urmează o coborâre extrem de dificilă, printre pietre și stânci, foarte tehnică și e nevoie de mare atenție căci orice pas greșit poate să coste. Nu este foarte lungă, în jur de 1 km partea dificilă, dar mi s-a parut una dintre cele mai periculoase coborâri pe care le-am făcut anul acesta, și tind să cred că în caz de vreme rea, ploaie sau ninsoare, nu este practicabilă fără corzi.

Părăsim zona periculoasă, și urmăm coborârea care se mai domolește, marcajul este proaspăt refăcut, nu mai luăm pauze căci deja soarele începe să apună, și în jur de ora 17.00 ieșim în drumul forestier principal, care știm că ne duce la mașină. Mai avem cam 1 kilometru de parcurs pe drumul forestier, și încheiem ziua cu acest frumos circuit din Călimani, sperăm că nu e ultimul din acest sezon :)

Ca și concluzie, un circuit frumos, cu priveliști de vis dacă ai noroc ca vremea să țină cu tine, cu peisaje superbe, cu aer curat și natură frumoasă. Un traseu care nu cred că este foarte populat, doar cu o singură persoană ne-am întâlnit, care cred că se antrena pentru maraton, în rest nimeni. Din păcate liniște nu pot să zic ca e, căci sunetul drujbelor se aude în toate văile, un sunet care ar trebuie să ne trezească și să luăm atitudine până nu e prea târziu.

Ca și date tehnice, distanța totală parcursă a fost de 16.67 km cu o diferență de nivel de 1150 m, pe care am parcurs-o în 7 ore și 15 minute.

Drumeții plăcute și sigure tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 2106 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI