Toamnă colorată pe Colțul Foarfecii

TIPĂREȘTE

Pentru mine, toamna este cel mai frumos și colorat anotimp. Dealurile, culmile impădurite, munții, se colorează in toate nuanțele de verde, galben, sau roșu. Și, ce modalitate este mai bună pentru a admira pădurea și munții colorați decât o drumeție pe potecile acoperite de frunze sau chiar pe cele mai stâncoase, dar inconjurate de culmi colorate.

La sfârșit de octombrie am fost pentru o zi, intr-o drumeție prin Munții Cozia, munții aceia nu prea inalți pe lângă care trecem când parcurgem Valea Oltului dinspre București spre Sibiu.

Ne-am intâlnit intr-o sâmbătă, dimineața la ora 9.00 in Păușa, un sat mic aflat pe centura Călimăneștiului. De aici pornește un drum de 6 Km până la Mănăstirea Stânișoara. Drumul este asfaltat doar pe o porțiune foarte mică, cca un Km, după care devine un drum forestier care se prezintă in condiții bune. Pe vreme bună acest drum poate fi parcurs cu orice mașină, dar iarna sau după o perioadă de ploi indelungate, cred că este nevoie de o mașină de teren.

Noi am avut noroc, drumul era perfect uscat, așa că am putut să urcăm cu mașinile până la mănăstire.

Deși era destul de devreme, erau ceva mașini parcate pe marginea drumului, dar am găsit un loc foarte bun pe o mică poieniță. Imediat ne-a luat in primire un măgăruș, cam obraznic, care a incercat să ne fure ruccsacii și chiar a mușcat-o de mână pe o prietenă (fără să vrea, cred că a atentat la rucsac). Nu a fost nimc grav din fericire, așa că, după ce ne-am echipat și am recuperat ruccsacii din gura măgărușului, am pornit la drum.

Traseul pe care l-am parcurs a fost următorul: Mănăstirea Stânișoara –Cascada Gardului-Valea Gardului-Șeuța Doctorului – Colțul Mare al Foarfecii – Varful Ciuha Mică – Mănăstirea Stânișoara.

Prima parte a drumului nu este marcată. Mai există din loc in loc, foarte rar și șters, un marcaj bulină roșie (până la Cascada Gardului) și bulină galbenă (pe Valea Gardului, până in Șeuța Doctorului).

Surprinzător, traseul incepe cu o ușoară coborâre, după care urcăm incet pe marcajul bulină roșie, până la Cascada Gardului. Această primă parte a traseului este ușoară spre medie și poate fi parcursă cu atenție și incălțăminte adecvată, de oricine. Cascada este destul de inaltă și frumoasă, datorită ploilor din ultimele zile. Totuși, cred că primăvara, atunci când se topesc zăpezile, are un debit mai mare și arată mult mai bine.

După o foarte scurtă pauză de fotografii la cascadă, am plecat mai departe. De acum a inceput greul. Un urcuș susținut și abrupt prin pădure, printre rădăcini, pe o urmă de potecă. După aproximativ o jumătate de oră de urcuș greu, am ajuns intr-o mică șa unde ne-am tras puțin sufletul. De aici urma o porțiune mai dificilă, printr-un horn stâcos și expus. Ilinca, ghidul nostru, a ținut foarte mult să intindă o coardă pe acest segment, de care să ne ținem la nevoie. Sincer, nu era cazul, erau prize destule in stânci, dar ea a vrut să fie mai sigură, mai ales că in ultima săptămână avuseseră loc câteva evenimente tragice pe munte.

Am trecut ușor peste această porțiune și am ajuns intr-un mic punct de belvedere unde am stat puțin pentru regrupare și câteva fotografii. Se vedeau Colții Foarfecii, unde urma și noi să ajungem iar jos se vedea valea pe care urcasem. Nu am zăbovit prea mult, am continuat urcușul, greu, abrupt, prin porțiuni stâncoase, friabile, pe alocuri alunecoase și expuse. Am avut noroc că nu plouase recent. Pe vreme urâtă, dacă stânca ar fi fost umedă sau ar fi fost sol noroios, ar fi fost foarte greu să urcăm. Așa, a fost doar greu. Dar frumusețea pădurii și a văii pe deasupra căreia mergeam ne făcea să urcăm mai ușor. Am mai ajuns la o cascadă mică, am trecut de doi pomi gemeni care, in creșterea lor, au” adoptat” o stâncă și au așezat-o intre ei pentru totdeauna, am admirat culoarea arămie a pădurii.

După aproximativ trei ore de urcuș susținut, greu, am ajuns in Șeuța Doctorului, denumire dată in memoria doctorului vâlcean Petre Măldărăscu, fost deținut politic in inchisorile comuniste. Petre Măldărescu a iubit acești munți, i-a străbătut potecile, a descoperit flori rare, a identificat stânci cu forme de animale, păsări sau oameni. Șeuța Doctorului este un loc de basm, mărginit de Colțul Foarfecii in stânga, de Valea Gardului pe care tocami urcasem și de Valea Zăvodului de cealaltă parte. In dreapta era poteca pe care urma să mergem mai departe, spre Stâna Foarfecii.

Dar, inainte de a merge spre stână, ne-am abătut puțin de la traseu și am urcat pe unul din Colții Foarfecii, mai precis, pe cel mai mare dintre ei. Din Șeuța Doctorului pornește o potecă ingustă printre ienuperi, care ajunge intr-o mică șa. Acolo ne-am lăsat ruccsacii și am pornit spre vârf. Urcușul este abrupt dar foarte frumos. Am trecut printre pini și ienuperi peste al căror verde se suprapunea roșul scorușului, iar in ultima parte, expusă, ne-am cățărat pe o porțiune stâncoasă. Dar efortul ne-a fost răsplătit cu priveliștea de sus, de pe vârf, la 1445 m. Jos in vale se vedea, ca un șarpe argintiu Oltul. De jur imprejur se puteau vedea Munții Căpățânii, Buila-Vânturarița, Vârful Ciuha Mică cu releele, amfiteatrul stâncos și culmile impădurite și colorate ale munților Cozia. Pe abruptul stâncos de sub Vârful Ciuha Mică câteva capre negre se jucau in voie. Nu prea ne mai venea să plecăm de acolo, dar câteva picături de ploaie ne-au convins că trebuie să ne grăbim, nu am fi vrut să coborâm pe stânca umedă.

Ne-am recuperat ruccsacii, am ajuns din nou in Șeuța Doctorului și am inceput să urcăm spre Vârful Ciuha Mică. Dar, mai intâi am trecut printr-o fereastră intre stânci, am mai făcut un popas la un alt punct de belvedere, am trecut de Stâna Foarfecii și am ajuns sub Vârful Ciuha Mică. Aici am urcat pieptiș, printr-o zonă inierbată, am trecut de resturile arse ale unor brazi (a fost unincendiu de pădure cu câțiva ani in urmă) și am ajuns sus, pe drumul forestier care ajunge la Cabana Cozia. Nu am mers la cabană, nu am urcat nici pe Vârful Ciuha, scopul nostru a fost in special urcușul pe Valea Gardului și pe Colțul Foarfecii.

De aici am inceput coborârea pe drum marcat cu bandă albastră. In fața noastră, in depărtare se vedeau crestele Făgărașilor, și vârfurile impunătoare dintre care am recunoscut trapezul Viștea-Moldoveanu. In prima parte cooborârea este ușoară, prin pădure, după care urmează o porțiune abruptă, unde este instalat și un cablu ajutător. Dar, nu contează cât de grea sau ușoară era coborârea. Frumusețea pădurii și a crestelor din jur ne făcea să uităm de orice efort. Totul era colorat in toate nuanțele de galben și roșu punctat pe alocuri de verdele brazilor. Am ajuns la un frumos loc de belvedere, o platformă stâncoasă cu priveliști asupra Vâii Oltului. De aici am putut admira incă o dată Colții Foarfecii, Valea Oltului dar și alte formațiuni stâncoase deosebite, cum ar fi cea denumită” Călugărița care se roagă” .

Am continuat coborârea care pe alocuri era destul de abruptă, punându-ne serios genunchii la incercare. Am ajuns la o troiță, am mai făcut o mică pauză, ne simțeam minunat. Frumusețea din jur ne dădea o stare excelentă, in ciuda oboselii acumulate.

Intr-un final am ajuns jos, la poienile din jurul mănăstirii. Ne-am mai oprit să mâncăm mure și păducel pentru vitaminizare și, obosiți dar fericiți, am ajuns la mașini.

A fost o tură foarte frumoasă, de dificultate medie spre dificilă in prima parte. Pentru că prima parte nu este marcată recomand un ghid sau o hartă pentru orientare. Este foarte ușor să te rătăcești prin desișul pădurii iar locul este destul de abrupt și accidentat. Nu recomand acest traseu pe vreme nefavorabilă sau iarna.

Partea marcată este de dificultate medie, dar necesită un efort susținut, mai ales dacă urcați pe acest traseu.

Recomand să aveți la voi cel puțin doi litri de apă, deoarece nu există surse de apă pe traseu.

Și, bineințeles, la toate acestea se adaugă echipamentul adecvat drumețiilor montane și multă voie bună.

Sper ca fotografiile să vă convingă de frumusețea acestui traseu din Munții Cozia.

Munții Cozia nu sunt foarte inalți (1668 m Ciuha Mare) dar, cu toate acestea, nu se lasă ușor cuceriți. Pante abrupte, cascade, păduri de foaioase, pini izolați pe câte o stâncă, abrupturi stâncoase, toate fac din Munții Cozia niște munți deosebii de frumoși. Toamna intregul munte se colorează in toate nuanțele de galben, roșu și verde. La poalele Munților Cozia este Mănăstirea Stânișoara și Turnu. Valea Oltului cu stațiunile balneare care o mărginesc, pot fi un frumos loc de petrecere a concediului.

Relaxare in natură, distracție pe poteci.

---

VIZUALIZĂRI: 866 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI